Interviu cu Anuradha Roy: „de fiecare dată când scriu este ca și cum aș plonja iar într-un ocean fără să am nici cea mai vagă idee cum să înot (…)”

Toate viețile pe care nu le-am trăit este un roman extrem de interesant, dens, recuperând atmosfera ultimilor ani ai Indiei coloniale, fără însă a pune accentul pe dimensiunea socială și politică (deși ea există), recreând o lume contradictorie, cu oameni ce simt și înțeleg viața diferit, unii prinși în cutumele tradiției, alții încercând să se elibereze de ele, așezându-se mai aproape sau mai departe de cauza națională, de micile griji ale vieții de zi cu zi, de frumusețea și libertatea pe care ți le oferă arta, într-o mișcare permanentă în care alegerile personale se lovesc de mentalitatea tradițională și a-ți căuta identitatea e un drum care uneori nu aduce doar împăcare. O lume colorată, vie, în care europeni atrași de mirajul poeziei, al dansului, al muzicii, al lumii indiene caută să uite rănile istoriei propriului continent fără a ști că războiul te ajunge din urmă oriunde ai fi și că a doua conflagrație mondială nu ține cont de identitatea culturală, ci de naționalitate. Un roman care te poartă pe urmele lui Tagore în Java și Bali, care arată cum un paradis natural se poate transforma în doar câțiva ani din oază a libertății în pământ pârjolitor, în care regăsești istoria iubirii dintre Maitreyi Devi și Mircea Eliade din Dragostea nu moare ca o altă variantă posibilă a vieții pe care unul dintre personaje ar putea-o trăi.

Anuradha Roy este una dintre vocile cele mai cunoscute ale literaturii actuale din India, romanele sale (Un atlas al dorințelor zadarnice, Valurile pământului, Toate viețile pe care nu le-am trăit, apărute în limba română la Humanitas Fiction) primind prestigioase premii sau aflându-se pe lista scurtă a nominalizărilor pentru importante distincții literare. Ultimul său roman, Toate viețile pe care nu le-am trăit trezește curiozitatea cititorului din România și pentru că readuce în atenția acestuia experiența trăită de Mircea Eliade în India din perspectiva cărții lui Maitreyi Devi, Dragostea nu moare. Autoarea a mărturisit o legătură de rudenie pe linie paternă cu Maitreyi Devi și subtile asemănări între protagonista romanului autobiografic al acesteia și personajul feminin central din Toate viețile pe care nu le-am trăit. Iată motivele pentru care, prin intermediul editurii Humanitas Fiction, am intrat într-un dialog cu Anuradha Roy, această scriitoare legată de spațiul cultural românesc prin firele misterioase ale destinului familiei sale lărgite.   

  • Romanele dvs. se bucură nu doar de aprecierea publicului, ci și de atenția criticii literare, fiind nominalizate la numeroase premii literare. Ce înseamnă pentru dvs. succesul?

Ce drăguț din partea dumneavoastră, vă mulțumesc. Mi-aș dori ca ,,succesul” să presupună ca procesul de a scrie să devine mai ușor, însă, de fiecare dată, este ca și cum aș plonja iar într-un ocean fără să am nici cea mai vagă idee cum să înot, sperând cu ardoare că mai există un mal și că voi ajunge la el.

  • Sunteți nu doar scriitoare, ci și jurnalistă și acest lucru că este vizibil în atenția pe care o acordați realității sociale, contextului politic, diferențelor de mentalitate, raporturilor dintre oameni. Ce considerați însă că datorează jurnalista Anuradha Roy scriitoarei Anuradha Roy?

Sincer, nu mă gândesc la mine ca la o jurnalistă, cu toate că scriu uneori texte non ficționale despre subiecte de actualitate. Atunci când lucrez la acestea rămân în continuare o scriitoare care construiește o narațiune, folosind proza cât de bine pot, aducând la viață detalii, evocând atmosfera unui loc. Diferența este că aceste secvențe non ficționale au nevoie de pilonul central al unui argument; în acest caz, rațiunea și faptele sunt prioritățile.

  • Romanele dvs. sunt pline de personaje vii, puternice. Indiferent de spațiul narativ pe care îl acordați, fiecare rămâne o individualitate, are propriile dorințe și eșecuri. Ce vă interesează în primul rând: personajul (destinul acestuia) sau să treziți o emoție, să puneți în prim-plan o problemă?

Sunt interesată în același timp de idei și de personaje, de forma pe care o ia povestea. E dificil să spui care dintre ele este pe primul loc sau care aspect este accentuat cu precădere; însă, fără a contura puternic personaje sau locuri, mi se pare foarte greu să transpui idei în ficțiune. Nu percep personajele în afara lumilor lor sociale și politice; ele vin din aceste lumi într-un mod foarte firesc și, prin urmare, spun ceva despre ele. Nu scriu niciodată romane încercând să pun în evidență vreo problemă.

Pentru marea majoritate, India rămâne unul dintre locurile cele mai periculoase și regresive pentru femei.

  •  În ultimul dvs. roman, Toate viețile pe care nu le-am trăit, cititorul din România descoperă cu plăcere o trimitere la povestea de iubire pe care au trăit-o Maitreyi Devi și Mircea Eliade. Citind cartea lui Maitrey Devi, personajul domniei voastre regăsește ceva din situația în care se aflase mama lui în cea a Amritei și pe tatăl său în tatăl acesteia și se gândește că poate cele două femei s-ar fi putut întâlni la un moment dat. În ce măsură s-a schimbat condiția femeii în India față de perioada în care se petrece acțiunea în cartea dvs?

A fost uimitor să citesc despre Amrita și relația cu Mircea în romanul ei. Ceea ce a făcut acest lucru și mai extraordinar pentru mine este faptul că ea îmi era o mătușă și am putut înțelege cu ușurință tipul de spațiu conservator în care a crescut și ce trepidații ar fi stârnit povestea lor de iubire în anii 1930. Acest aspect s-a schimbat într-o foarte mare măsură, însă sunt lucruri care depind de clasa ta socială și de locul în care trăiești. Pentru marea majoritate, India rămâne unul dintre locurile cele mai periculoase și regresive pentru femei.

  • Ce din ceea ce ați citit despre Walter Spies v-a marcat în cea mai mare măsură, determinându-vă să îl readuceți la viață în romanul dvs, să recuperați o parte din existența lui?

Au fost mai multe aspecte. I-am adorat tablourile și i-am admirat profund geniul – își putea folosi mâinile și mintea pentru a face orice, de la muzică la pictură și limbi străine. Însă, în același timp, pare a reieși (din scrisorile și din viața pe care a dus-o) să nu se fi luat prea în serios. Iubea animalele și acestea aveau încredere în el. Găsesc asta reconfortant. Este, de asemenea, incredibil cât de mult a reușit să creeze și cum a putut să trăiască cu atâta pasiune și fericire în ciuda faptului că și-a petrecut o mare parte din scurta sa viață în închisori și lagăre de concentrare. A reușit să picteze sau să creeze muzică și să învețe limbi străine până și în acele locuri damnate. Nu în ultimul rând, m-a impresionat că Spies a fugit din Germania când avea aproape 30 de ani, atunci când mișcarea de dreapta începea să se impună. În acest aspect am văzut multe similarități cu India în care locuiesc eu astăzi.

  • Relațiile copil-părinte, soț-soție stau în acest roman sub semnul eșecului. Dați-ne, vă rugăm, o definiție personală a familiei.

Am crescut într-o familie extinsă. Pentru mulți ani, fratele meu și cu mine am fost singurii copii între unsprezece adulți: părinții, unchii, mătușile și verișorii noștri mai în vârstă, toți trăind într-o singură casă mare. Spre deosebire de multe personaje din romanele mele, eu am avut o copilărie foarte fericită și niciunul dintre părinți nu m-a abandonat. Familia mea restrânsă este acum constituită din soțul meu și trei căței. Mă gândesc la familie întotdeauna ca la un grup de oameni (și animale) care locuiesc împreună și se susțin unul pe celălalt din punct de vedere emoțional, fizic și financiar. În cazul meu, în această definiție sunt incluși și prietenii apropiați, chiar dacă ei locuiesc în altă parte.

Nu aș fi crezut niciodată că ura bazată pe motive religioase ar putea deveni atât de puternică, de distructivă, de contagioasă și că ea ar putea nărui absolut totul.

  • În Valurile pământului, ca și în Toate viețile pe care nu le-am trăit, personajele (Maya,  respectiv, Mîșkin) ajung să se retragă într-o anumită măsură din lume, să se izoleze pentru a-și putea vindeca rănile/ accepta viața. Această sustragere este o fugă sau e măsura forței lor interioare?  

Este foarte inteligent să realizezi o legătură între Maya și Mîșkin; amândoi se confruntă cu forme diferite ale pierderii, construind alte lumi pentru ei înșiși. În cazul lui Mîșkin, este o lume interioară extrem de solitară, o lume a imaginației și a amintirii – pentru că, fizic, rămâne exact unde a fost încă din copilărie, aproape ca și cum își așteaptă mama să vină înapoi. Maya decide să își schimbe profund viața, mutându-se într-un loc complet nou. Cu toate că își lasă vechea lume în spate, nu este singură – are vecini, prieteni, un copil pe care îl învață diverse lucruri, un iubit.

  • India pe care o prezentați este deopotrivă dură și fascinantă, un spațiu al contrastelor, al artei și al spiritualității, dar și un loc cu în care istoria s-a scris tumultuos. Dacă ați putea să schimbați un singur lucru din realitatea Indiei de astăzi, care ar fi acela și de ce?

Aș înlătura fiecare picătură a otrăvii dezbinătoare care a fost sădită în indieni de-a lungul ultimilor ani. Nu aș fi crezut niciodată că ura bazată pe motive religioase ar putea deveni atât de puternică, de distructivă, de contagioasă și că ea ar putea nărui absolut totul.

  • Cu ce personaj din cărțile dvs. v-ar plăcea să petreceți o vacanță? Dar din literatura lumii? De ce?

Mi-ar fi plăcut să fiu pe nava către Bali împreună cu Gayatri prima oară când a plecat, când l-a întâlnit pe poetul Rabindranath Tagore și pe Walter Spies și a descoperit o modalitate complet nouă de a fi.

Cât despre literatura universală, primul meu prieten fictiv a fost un băiat numit Ranofer, asistentul unui aurar ce se luptă cu fratele său depravat care încearcă să jefuiască morminte în Egiptul antic. Am dat peste o carte numită The Golden Goblet când aveam cam nouă ani. În cea mai mare parte a copilăriei mele am călătorit împreună cu el și mi-ar plăcea să continui.

  • Sunt numeroase voci, atât masculine, cât și feminine, care vin din spațiul indic. Care ar fi, din punctul dvs. de vedere, trei trăsături definitorii ale literaturii indiene contemporane?

Literatura indiană este incredibil de diversă și e scrisă în aproximativ 23 de limbi. Nu există nicio modalitate să răspund la această întrebare, pentru că, pur și simplu, nu știu îndeajuns.

  • Literatura nu poate salva lumea. Totuși, noi, ca ființe umane, putem fi salvați de literatură?

Dacă am putea…

*Interviu realizat de Nicoleta Munteanu și Raisa Manolescu, redactor-șef Alecart.

O recenzia romanului Toate viețile pe care nu le-am trăit poate fi citită aici.

Mai multe despre Anuradha Roy aici.

 

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!