Să te întâlnești cu autorul cărții preferate e ca și cum te-ai plimba alături cu cel mai bun prieten al personajului. Astfel ai ocazia să afli tot ce îți dorești, să interoghezi, să descoperi secretele din culise, să brodezi pe marginea detaliilor la care nu te-ai gândit până atunci. Așa cred că s-au simțit vineri, 22 octombrie, cei mai tineri dintre alecartieni la întâlnirea cu Veronica D. Niculescu, autoarea romanului O vară cu Isidor. A fost un dialog complet, care poate fi descris cel mai bine prin interogația „Câte se pot trăi într-o zi?„, rostită de condor după primul său zbor.
Atmosfera caldă, destinsă, datorată în primul rând invitatei care a reușit să capteze atenția celor mici, înainte de toate cititori și nu elevi, a făcut ca timpul să se scurgă în rotiri largi asemenea zborului din final al lui Isidor. După ce am fost purtați în lumea lui și a Serenei de către Carina Tasie, Teodora Enache și Horia-David Munteanu, care și-au exprimat impresiile pe marginea volumului, am reușit să înțelegem importanța prieteniei și a libertății. Mâinile au început și ele să se înalțe în mulțime, semn că dorința alecartienilor de a-și satisface curiozitatea devenea din ce în ce mai puternică. Nu pot să nu amintesc un moment de magie pură, acela în care am ascultat ca niște copilași povestea de dinainte de culcare din copilăria noastră, spusă de data aceasta de Veronica D. Niculescu. Romanul a căpătat astfel mai multă culoare, desprinzându-se de formatul în alb-negru al literelor pe pagină. Isidor a primit, în sfârșit, și pentru noi, o voce ce i-a accentuat temerile și ambiția.
Întrebările au curs fără nicio ezitare, cei mici dovedind legătura strânsă pe care o au cu universul literaturii. Mi-aș îngădui să răspund și eu la o întrebare care s-a auzit din sală: „Pentru dumneavoastră ce înseamnă libertatea?”. Am rezonat cu o parte din răspunsul Veronicăi D. Niculescu, domnia sa declarând că simte acest sentiment al independenței atunci când este înconjurată de tinerii alecartieni. Eu, alături de ceilalți participanți, am trăit exact aceeași senzație, și anume că, prin intermediul întâlnirii cu autorii, reușim să părăsim granițele realității, în zbor, cu aripi făcute din pagini și cuvinte.
Am înțeles că O vară cu Isidor le vorbește tuturor, într-un mod accesibil, despre sentimente, despre ceea ce înseamnă să sacrifici câte ceva pentru cei de lângă tine. Serena este o fetiță de treisprezece ani aflată la limita dintre copilărie și adolescență, care este destul de mare să ia niște decizii, mărturisește autoarea, răspunzând la o întrebare legată de alegerea unei copile și nu a unui adult în rolul protagonistei. Însă, după cum am aflat, cartea a fost scrisă în primul rând cu gândul la condor.
Naturalețea și apropierea față de tineri a Veronicăi D. Niculescu te face să descoperi cu multă plăcere „povestea” din spatele poveștii. Ideea importanței covârșitoare a sentimentelor în romanul domniei sale este susținută și prin alegerea lui Isidor condorul în locul altui animal, acesta fiind o pasăre care nu farmecă prin modul în care arată. Am vrut să fac o pledoarie pentru feluri foarte diferite de frumusețe, a mărturisit autoarea. Isidor pare real, reușind să capteze interesul tuturor prin sufletul său, aspect pe care mizează de altfel cartea.
Întrebările au tot continuat să curgă, având o diversitate pe care doar la 11-13 ani o pot întâlni. Am trecut de la viziunea asupra lucrurilor și sentimentelor, la știri despre condorul de peste patruzeci de ani de la Grădina Zoologică din București, punctul de plecare a personajului Isidor. Un alt lucru care mi-a atras atenția a fost „cușca de catifea” în care trăia Serena. Autoarea a confirmat că amândoi protagoniștii au nevoie de libertatea pe care reușesc să și-o ofere unul celuilalt. Nimeni dintre cei prezenți nu a rămas fără răspuns, așa că singurul lucru care mai putea fi făcut era sesiunea de autografe. Cu toți au fost fascinați de povestea condorului și a fetiței, dar și de modul deschis, generos, al Veronicăi D. Niculescu de a discuta cu noi.
Vineri, la prima întâlnire publică a Clubului Alecart Junior am văzut fețe entuziasmate, serioase, voci tremurânde, în spatele cărora se ascundeau sufletele unor cititori lipsiți de orice prejudecăți, care iau cartea ca pe un dar pur. Singura concluzie posibilă e următoarea: Libertatea stă în mâinile fiecăruia dintre noi, iar pentru că am conștientizat încă o dată asta le putem mulțumi lui Isidor și Serenei, dar în primul rând Veronicăi D. Niculescu, care a dat viață acestei cărții, fiind păpușarul care a tras sforile, după cum s-a prezentat chiar domnia sa.
Maria Popescu este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național Iași. Foto: Andrei Rusu
Nota redacției: Astăzi vom posta și alte impresii despre întâlnirea de ieri cu Isidor & Veronica D. Niculescu.
