FILIT. Din Bosnia pe străzile Bagdadului învăluiți într-o „tristețe fără miros”: Emanuela Iurkin, Ahmed Saadawi, Drago Jančar

Ziua de astăzi, cu ploaia lovind spasmodic trotuarele, i-a îndemnat pe tinerii ascunși sub umbrele colorate să se refugieze într-un spațiu devenit acasă, un loc al întâlnirilor semnificative și al dialogului născut din lecturi și curiozitate, unde fiecare cititor se simte în largul său. Deja intrați în atmosfera FILIT, nerăbdători să vadă ce le-a pregătit a treia „Întâlnire Alecart” din cadrul festivalului atât de așteptat, FILIT, și învingând tumultul picăturilor de ploaie, alecartienii s-au lăsat cuprinși de cel mai frumos „viciu” al lor, literatura. Generația de lapte și miere, cum am fost numiți pentru că nu am cunoscut formele răului, a fost pusă față în față cu trei scriitori din trei culturi fundamental diferite: Republica Moldova, Irak și Slovenia, pentru a diseca esența romanelor-pretext și pentru a da o formă multitudinii de trăiri, de incertitudini, de provocări induse de personaje și lumile lor. Discuția propriu-zisă a fost precedată de o interpretare la trompetă a unor duete celebre din muzica clasică, aduse la viață de către doi dintre elevii Colegiului National de Artă „Octav Băncilă”, Daniel Marcov și Ioan Chelariu, coordonați de profesorul Sergiu Sandu. Momentul, în perfectă concordanță cu vremea lunii octombrie, a îmbibat atmosfera în intimitatea caracteristică întâlnirilor cititori tineri și vii – autori excepționali.

Durerea ce acoperă ochii ca o pâclă

Urmând bine-cunoscutul moment în care redactorii Alecart vorbesc despre impactul resimțit în urma parcurgerii cărților, publicul a încercat să se regăsească în emoțiile provocate de prezentările Andradei, Raisei și Vivianei. Câinele de bronz al Emanuelei Iurkin operează cu ceea ce este fragil și sensibil în fiecare dintre noi, atât de uman, vulnerabilitatea. Andrada Strugaru învăluie iubirea într-un act de a ierta și de a cere iertare și ne aduce aminte de viața compusă din câteva povești: cea a copilei părăsite de mama plecată la lucru în Rusia, cea a hainelor cu mâneci întotdeauna prea strâmte și a papucilor verzi trimiși prin pachet, cea a adolescentei singure care nu își găsește locul și, în definitiv, a tinerei care învață să respingă afecțiunea umană, să fugă de ceilalți, să refuze de fiecare dată iubirea. Lirica absențelor, promisiunea vindecării, durerea ce acoperă ochii ca o pâclă, distanța față de ceilalți și față de sine sunt înglobate în vizualul romanului și persistă în întreaga sa complexitate.

Răul este o trăsătură profund umană

De la tristețea lipsită de miros și izul de ciocolată al dragostei, trecem la imaginea unui Bagdad   fantastic și realist în același timp, ce dă naștere unei granițe aproape imperceptibile dintre monstru și creator lui, dintre adevăr și iluzie. Raisa Manolescu subliniază repetiția mecanică a termenilor relativi bine-rău, știind că nu mai există un sens evident al acestora în Frankenstein în Bagdad. Frica și răul domină, iar misiunea justițiară percepută inițial ca una nobilă devine un mod de încarcerare a sinelui în spirala răzbunării. Răul este o trăsătură profund umană și poate cea mai universală trăsătură umană dintre toate.

Personajul fără glas și frumusețea care fascinează

Viviana Gheorghian a adus în vedere posibilitatea izbucnirii unui război, atitudinea oamenilor față de acesta și așteptarea imposibilă în situația de criză ce poate lovi foarte crunt. În cartea Azi-noapte am văzut-o, fiecare personaj care capătă o voce narativă nu vorbește neapărat despre război, ci mai degrabă vorbește despre un personaj feminin, Veronika, personaj care, deși fără glas, reușește să marcheze viața tuturor. Prezența care planează deasupra celorlalte este singura fără voce între cele cinci perspective distincte, iar Drago Jančar ne-a vorbit apoi despre o cronică de ziar din care a descoperit adevăruri dureroase despre tânăra care i-a inspirat-o pe Veronika și care a dat foc imaginației scriitorului. La întrebarea de ce Veronika nu are propria voce în roman, Drago Jančar a mărturisit că a dorit să evite o adâncire în psihologia personajului acesta atât de efervescent, preferând să se limiteze la statutul de narator obiectiv, distant. Cred că o putem cunoaște prin poveștile altora; prin voci ce reconstruiesc viața fragmentat.

Omul este o combinație între bine și rău, așadar esența răului se află în fiecare dintre noi.

Păstrând discuția în această sferă a absenței, Emanuela Iurkin clarifică părerile contradictorii despre emblematicul Vâlcu, care este un prieten ce preia rolul unui tată imaginar, ideal.

Dialogul din această după-amiază a gravitat apoi în jurul sensurilor și formelor pe care le îmbracă iubirea. În Câinele de bronz ea ține de vulnerabilitate, în timp ce pentru Stevo din Azi-noapte am văzut-o creionează proiecția a ceva ce nu poate fi înlocuit, cristalizând o dovadă vie a legăturii dintre el și Veronika, și este primul cuvânt pe care Ahmed Saadawi îl asociază orașului Bagdad, al doilea fiind istorie. Mai mult decât atât, cei trei invitați au fost rugați să descrie formele sub care se ascunde răul (un cuvânt cu o semnificație la fel de vastă ca a iubirii) și cum poate fi acesta evitat. Pentru Ahmed Saadawi, a nu vorbi cu cei din jurul tău este un mod de camuflare a răului, Drago Jančar privește dragostea învinsă de orice factor exterior, iar Emanuela Iurkin spune că răul este reprezentat de oamenii ce își permit să aleagă în locul tău, considerând că așa este bine.

Cele câteva minute în care am discutat despre cum poate și cum nu poate literatura să salveze lumea și să ne salveze au depășit dimensiunea livrescului: prin literatură se poate descrie, nu salva (Drago Jančar) sau ea este salvarea celor mai stinse voci (Emanuela Iurkin) sau literatura este o zonă virtuală, unde nimic nu este concret și totul este posibil, de la vorbirea directă cu Dumnezeu până la creaturi și monștri (Ahmed Saadawi).

Departele adus aproape. Albumul cu imagini pentru suflet

Spre final am inversat rolurile, scriitorii fiind cei care au fost provocați să ne adreseze o întrebare, astfel reușind să depășim „tiparul” întâlnirilor anterioare și să lăsăm loc și pentru curiozitățile autorilor. Drago Jančar a întrebat-o pe Viviana dacă a plâns la ultimele pagini ale romanului, iar aceasta a avut prilejul să mărturisească cât de tulburată a fost de povestirea mamei și de sfârșitul Veronikăi. Ioana Tătărușanu a vorbit despre emoția necesară în scriitură, dozajul și filtrul venit dintr-un spațiu foarte intim, respectiv disocierea dintre conținutul Câinelui de bronz și acea smiorcăială despre care a întrebat scriitoarea publicul. Cât despre Frankenstein în Bagdad, umorul negru este surprins de Raisa în personajul Elishva, care este cea mai religioasă persoană și în același timp cea mai răzbunătoare, neintenționând negarea furiei față de oamenii ce au condus la moartea lui Daniel, aspecte la care au condus-o curiozitatea lui Ahmed Saadawi legată de posibilitatea de a identifica o dimensiune ironică și polemică în roman.

În final rămân încremenite în timp imaginea celebrelor bomboane Bucuria, a orașului cosmopolit Bagdad unde creștinul este un egal al musulmanului, mămăliga mare, o Veronika Zarnik în ipostaza de mamă care așteaptă la fereastră la fel cum Doamna Josipina o aștepta pe ea, peștele la grătar și trenul care traversează Slovenia legând Veneția de Viena în timp ce o mamă își îndeamnă copilul să doarmă, căci nu are nimic de văzut… și din nou Bagdadul noaptea.

 

Iubirea, răul, răzbunarea, monștrii ascunși în noi se vor împleti cu ecoul aplauzelor energice, urmate de o sesiune de autografe mult așteptată pentru o nouă serie de întrebări prin care să mai prelungim pentru câteva momente întâlnirea cu invitații noștri de astăzi.

 

(*Mălina Curpăn, redactor Alecart, este elevă în clasa a XI-a, filologie, la Colegiul Național Iași.)

Foto: Alina Sava

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.