În faţa aulei Colegiului Naţional, nici românul, nici elveţianul, nici scriitorul Cătălian Dorian Florescu nu s-a aflat zilele trecute. Cu toţii din sală ne-am aflat în faţa unei derulări de poveşti despre cărţi şi personaje care ies din carte prin scriitorul său.
Lansarea cărţii „Jakob se hotărăşte să iubească” ne-a alungat un mit şi ne-a adus o nouă certitudine: scriitorii pot să vorbească despre cărţile lor. Pot să o facă fără laude sau critici, din afară, fără interogaţii şi puneri în umbră, fără jocuri inutile cu cititorul, ci simplu, fiind înăuntru, în povestea spusă, şi noi odată cu el. Trecerea de la o carte la cealaltă a fost, pentru Cătălin Dorian Florescu, o reîntoarcere la miezul poveştii, la persoanele din spatele personajelor, la o lume pe care nu şi-a doit să ne-o explice, să o recite, ci să ne-o povestească iar.
Întrebările din sală au curs asemenea poveştilor sale, încât nu minţim dacă spunem că multe întrebări ne scapă acum din memorie, fiind prinşi doar în răspunsurile sale. De ce perioada comunistă în cărţile sale? De ce biografie sau nu în ultimul roman? Pentru un scriitor care se hrăneşte cu poveşti de fiecare dată când vine în România, care trece graniţa ilegal, fără să declare poveştile luate din lumea românească, o perioadă pe care nu a trăit-o, plecat fiind de la 15 ani din România, nu avea cum să locuiască romanele sale decât prin recuperarea unor poveşti despre comunism care au venit ele spre el.
Nu ştiu dacă v-aţi luat volumul cu autograf sau nu, dacă v-a luat de umăr să vă întrebe familiar şi cu tâlc de politică aşa cum li s-a dat unora dintre viitorii săi cititori mai mici, ce ştim însă este că el şi-a câştigat mulţi cititori cu această lansare. Şi nu pentru că volumul a putut fi luat cu jumătate de preţ, nicidecum preţ de elev sau de student, ci preţ de cititor invitat în cărţile sale, ci pentru că a reuşit să ne facă să-l ascultăm pe tot parcursul lansării. Câţi dintre noi mai ştim să ascultăm în ziua de azi?
