Jonathan Safran Foer & cărțile sale

Într-o Ucraină ce păstrează rămășitele ocupației rusești, „vegetarian” este un concept obscur. Prin urmare, cartofii se servesc doar cu carne. Nu poți primi doar cartofi. Poate – dacă ești norocos – poți primit doar carne. Când Jonathan spune că nu servește carne sub nicio formă, nici măcar Chaplin nu ar fi putut anticipa mirarea însoțitorilor săi de drum, Alex, ghidul ucrainean, și bunicul său, șoferul orb. Iar la fel ca în filmele lui Chaplin, sau urmând legile lui Murphy, după ce eroul primește un cartof pe o farfurie goală de la o chelneriță chiar mai sceptică în privința „americanului” decât cei doi, acesta se rostogolește și cade pe podeaua îndoielnic de curată. Bunicul ucrainean continuă gagul, ridică leguma și o împarte  la patru – ei trei și câinele său pentru nevăzători.

Everything Is Illuminated (2005 – Totul e iluminat) e unul dintre acele filme care ți se pare bizar la prima vedere, pentru ca apoi să te intrige, iar în final să vezi dincolo de absurdul său. Savurosul comic de limbaj și de situație pun în scenă o dramă reinventată – lipsită de romantism, dar nu de povești de dragoste, gravă, dar nu tragică. Este povestea tânărului evreu american Jonathan Safran Foer care întreprinde o călătorie în Ucraina în căutarea de răspunsuri la trecutul său indirect. Filmul este ecranizarea cărții cu același nume, publicată în 2002 (apăruta în România în varianta tradusă în 2008) de către autorul evreu american cu același nume.

S-ar putea spune astfel că Jonathan Safran Foer scrie o carte despre Jonathan Safran Foer. Foer autorul nu este însă Foer personajul – nici în carte și, cu atât mai puțin, în film.  Cartea nu este o autobiografie. Nu este nici măcar o pseudo-autobiografie ce ar putea permite analizarea tânărului scriitor. (Asta în ciuda plăcerii criticilor de a compara călătoria personajului cu cea întreprinsă de autor în Ucraina cu câțiva ani mai devreme.) Este adevărat că incidența de nume nu este întâmplătoare. Există, de asemenea, indicii către o anume bizarerie comună atât personajului – care colecționează obiecte, pe care le pune în pungi vidate și le etichetează –, cât și autorului – care colecționează pagini goale de la scriitori celebri, pe care apoi le înrămează și le expune pe pereții apartamentului său. Dincolo de aspecte inspirate din viața reală – inevitabile de altfel în ficțiune, personajul nu este autorul – din nou, ca în orice moment fictiv. Jonathan Safran Foer, omul, se caracterizează ca fiind ”normal”: până la publicare, cartea i-a fost respinsă de nenumărate ori, a avut joburile pe care le are poate orice student și care, după cum spune, îi permiteau să plătească doar chiria, și nu a plănuit niciodată să devină un scriitor remarcabil. Totul este iluminat i-a conferit însă,  la vârsta de 24 de ani, statutul de „copil minune al literaturii americane contemporane”, promițând o ascensiune spectaculoasă și o popularitate pe măsura.

Cartea relatează o istorie fictivă cu rădăcini în realitatea Holocaustului ce ia forma unei călătorii inițiatice prin aflarea unei istorii trecute. Timpul pierdut al bunicii lui Jonathan, personajul, ajunge să se contopească cu cel al eroului însuși, declanșând o turnură neașteptată cu rezultate la fel de inedite. Narațiunea devine astfel o poveste despre marile teme inepuizabile: dragoste, război, prietenie. Ceea ce le face și mai interesante este că sunt plasate sub umbrela unui simbolism aparte și a unei structuri extrem de originale. Cartea este desăvârșit construită: firul narativ se desfășoare pe trei planuri ce se întâlnesc odată cu găsirea lui Augustine în singura casă ce mai rămăsese din ce fusese odată Trachimbrod. Povestea de dragoste a bunicului lui Jonathan își estompează din tensiune citită în paralel cu scrisorile în engleza de împrumut (dar dorită intelectuală) a lui Alex. Iar asupra tuturor planează umbra unui Holocaust ireal, dar apăsător – căci Foer, autorul, își inspiră evenimentele din tragedia satului Trochenbrod.

După Totul este iluminat a urmat la scurt timp Extremely loud and incredibly close (Extrem de tare și incredibil de aproape, 2005, 2007 în România). S-ar putea spune că „istoria se repetă” cu această carte, că prezintă aceeași dramă reinventată, aceleași teme problematice și grandioase ca și Totul este iluminat, doar actualizate la timpurile contemporane (căci Extrem de tare.. lasă deoparte trecutul evreu și se concentrează pe ceea ce în 2001 s-a putut numi o dramă mondială: prăbușirea turnurilor gemene în atacul terorist de la 9/11). Stranietatea formală se păstrează, într-adevăr, și acum: cartea se termină cu o „flip-book”, o serie de poze care ilustrează un om aruncându-se din turnurile gemene, dar în ordine inversă, astfel încât acesta pare să urce în loc să coboare. Lectura în sine pune ”un nod în gât” cititorului cu fiecare filă răsfoită. Postmodernă prin numeroase elemente, cartea revine în același timp la o sensibilitate ce s-ar putea considera pierdută, pe care reușește să o reactualizeze și, în același timp, să o intensifice. A fi redusă la firul narativ, la suferința și căutarea tânărului copil-minune (și simultan ireal) de doar 9 ani, Oskar Shell, ar fi trivial. Căci Extrem de… e o carte care, odată citită, devine îngropată adânc în sine, rămânând imprimată în sufletul cititorului, mai degrabă decât în memoria sa. Devine atât de intimă, încât apare ca un secret între cititorii ei, iar a vorbi despre ea, a o analiza, i-ar spulbera din farmec. Ajunge precum un moment din viață despre care nu se poate vorbi, care poate fi doar reamintit, citit și recitit la nesfârșit, cu un pact tacit între cititori, care au trăit-o în același mod.

A urmat apoi Eating Animals, singura încercare de non-ficțiune a lui Foer. Cartea i-a determinat pe mulți să-și reconsidere atitudinea despre ce și cum mănâncă, cu precădere când vine vorba despre produse de origine animală. La fel de creativ ca în ficțiune, Foer abordează în Eating Animals un subiect ”fierbinte” în lumea contemporană, mai ales în societatea vestică: cum indică și titlul cărții, el pune sub semnul întrebării modul în care alimentele sunt produse. Majoritatea faptelor sunt deja cunoscute sau cel puțin intuite (cum ar fi cele despre legalitatea maltratării de animale în scopuri productive, de exemplu, sau despre pierderile la nivel global ce le implică captura de ton). Ce diferă este modul în care acestea sunt expuse cititorului, traversând nivelul abstract adesea întâlnit în asemenea cazuri. Relaționând faptele la realitatea imediată a cititorului, Foer reușește să contureze un semn de întrebare pragmatic, ca atunci când expune descrierea unui meniu de sushi ce are listate alături toate celelalte specii care au fost sacrificate pentru ce este în farfurie (listă lunga de 2 paragrafe generoase).

Desigur că există – și vor exista întotdeauna – cei care vor pune sub semnul întrebării talentul lui Foer. Cei mai acizi au speculat intens în privința originalității sale la nivel de ficțiune, acuzându-l că s-a inspirat excesiv din sursele sale și le-a manipulat într-un mod inacceptabil cu fiecare nouă apariție. Criticii mai indulgenți l-au declamat ca următorul, sau actualul (după caz) scriitor de mainstream, ce va fi dat uitării în 10 ani. Dacă așa este sau nu, doar timpul va da un răspuns. Cert este însă că Foer a reușit – pentru a patra oară – să surprindă atât publicul, cât și elita intelectuală cu  cartea: Tree of Codes .

Inspirată din cartea sa favorită, Street of Crocodiles (1934, „Strada crocodililor”), a autorului polonez Bruno Schulz, Foer construiește încă o poveste dramatică în care combină istoria reală a Holocaustului cu cea personală a unui fiu și a tatălui său. (În romană s-ar părea că volumul lui Schulz a fost tradus sub titlul de Manechinele și a apărut în mai multe ediții: 1967, 1997, 2004, ultima cu o prefață de Nicolae Manolescu.) Scurtele povestiri metafizice scrise de Schulz pun bazele unui colaj de fraze și cuvinte și creează în mâinile lui Foer o  arhi-poveste. Tree of Codes concretizează presupusa istorie pe care Schulz n-a trăit să o spună, dar pe care Street of Crocodiles o intuiește, metafora unei alunecări lente înspre nebunie a tatălui. Chiar dacă originalitatea fictivă i-a fost pusă din nou la îndoială odată cu copierea ad literram de propoziții din cartea lui Schulz, creativitatea poetică de care a dat dovadă prin selectarea și combinarea lor îi asumă lui Foer un statut dincolo de cel de nuvelist. Astfel, cuvintele, deși majoritatea identice ca original, rezultă în construcții cu totul noi, totodată inedite și armonioase. Dincolo de acest aspect al reproducerii textuale (și care rămâne într-o sferă controversată), există un punct asupra căruia originalitatea lui Foer este indiscutabilă. La nivel de formă, autorul contemporan dă dovadă de un curaj editorial rar întâlnit:
Tree of Codes arată mai mult a experiment dadaist, decât a roman postmodern. Cartea este o așa-zisă die-cut book, compusă dintr-un colaj de pagini cu spații goale, în care rămân vizibile doar cuvintele atent alese. Astfel, fiecare filă este tăiata pentru a lăsa doar scrisul, iar spațiile goale devin spații fizice. Procedeul în sine nu este nou, fiind utilizat încă din anii 1960. Este însă extrem de complicat și laborios, iar din această cauză a rămas în general dedicat cărților pentru copii, ce conțin maxim 5-10 pagini de acest gen. Cititorul poate vedea „prin” carte, de la prima la ultima filă. Îndemânarea intelectuală îi este pusă la încercare atât la nivel textual, cât și la nivel formal: dacă cele 10 pagini ale unei cărți pentru copii sunt relativ ușor de descifrat, nu același lucru se poate spune despre cele 285 de pagini pe care le conține Tree of Codes.

Tree of Codes este omagiul lui Foer către cartea și autorul său favorit. Povestea sa descoperă în cea a lui Schulz un substrat mai amplu, pe care îl împărtășește publicului cu sensibilitate și gravitate. În sine, Tree of Codes este un artefact, un obiect de artă ce impresionează atât prin fragilitatea fizică, odată cu răsfoirea primei file, cât și prin cea a narațiunii în sine, a poveștii unui tată și a unui fiu. Este prima carte ce nu este o carte, prima poveste ce transcende cuvântul scris.

 

(*Amalia Kalinca a absolvit Colegiul Național Iași, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine la Universitatea București și masterul de Studii culturale britanice și nord-americane la Universitatea Freiburg din Germania. În  prezent, locuiește în Varșovia, Polonia)

Articol preluat din ALECART 7.

 

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.