Frumusețea arzând pe ruine: un lamento & un strigăt de triumf în Kaddish, de Radu Vancu

Poezia pansează, dar fără anestezic

Volumul lui Radu Vancu adună poeme care reușesc să sape o „groapă” în interiorul umanității, așezând în același loc, aparent întunecat și rece, întreaga istorie a omului, ilustrând o imagine directă, necruțătoare a ceea ce înseamnă viața și cum aceasta se continuă, în și dincolo de moarte, prin literatură. Kaddish devine astfel un tratat simplu, dar cuprinzător despre forța cuvântului ce nu permite luminii și frumuseții să se dezintegreze indiferent de ciocnirile și de dislocările care apar inevitabil atunci când fragilitatea umanului este perforată de gloanțele istoriei, ale durerii și ale disperării. De aceea, în poezia lui Radu Vancu, ele, cuvintele, nu se reduc la dimensiunea estetică a limbajului, ci dobândesc o formă palpabilă, definită de acel concret pe care deseori îl pierdem în realitatea propriu-zisă, dar pe care îl căutăm necontenit pentru a ne putea restabili punctele cardinale ale vieții. (De a folosi cuvintele ca pe niște instrumente optice, nu ca pe unele sonore; ca pe instrumente de văzut, nu de auzit.).

Moartea în Kaddish nu este inertă și nici absorbită de tăcerea deplină, ci e prezentă în zvâcniri bruște și puternice, e un loc unde totul forfotește dincolo de sânge și unde umanitatea supraviețuiește prin cuvinte și amintiri. Spațiul poeziei lui Radu Vancu din acest volum nu este unul închis, întunecat și inaccesibil, freamătul gropii comune e resimțit în exterior, prin ecourile puternice, răsunătoare ale literaturii.

Înțelegerea literaturii ca reînviere a morților. Înțelegerea cuvintelor drept cărămizi ale caselor în care încercăm din răsputeri & disperați & plini de speranță, să ne ademenim morții iubiți. Și pe cei trecuți, și pe cei viitori – deopotrivă

Primul poem al volumului ca, de altfel, o mare parte din cuprinsul acestuia, aduce în prim-plan cutremurătoarea poveste a unei victime a Holocaustului, Radnóti Miklos, poetul ce a fost omorât de naziști și al cărui trup a sfârșit aruncat într-o groapă comună. Așa cum este expusă și în Kaddish, povestea poetului a fost transmisă în lume prin intermediul soției sale Fanni Gyarmati, a cărei dragoste și al cărei devotament puternic au ajutat-o să îl găsească pe Miklos și, odată cu el, carnetul în care notase unele dintre cele mai atroce & luminoase poeme compuse vreodată de o ființă umană. În multe dintre poeziile din volumul său, Radu Vancu preia vocea lui Radnóti Miklos și, concomitent, vocea tuturor oamenilor spintecați de sabia cu două tăișuri a istoriei, a căror poveste a fost încheiată mult prea devreme, dar care continuă să răsune și dincolo de moarte, păstrând vie tocmai bunătatea și frumusețea naturii umane.

Ceea ce se distinge, poate, în cea mai mare măsură în stilul și în structura volumului este alternarea poeziilor cu fragmente istorico-reflexive în care se fac trimiteri la anumite evenimente sau oameni ce și-au lăsat amprenta în evoluția umanității, precum Pound, Dante, Mozart, Francis Bacon sau Tom Eliot, astfel configurându-se firul lung, neîntrerupt al istoriei literaturii și, totodată, al întregii umanități. Ceea ce reușește literatura este să nu lase urmele tuturor acestor oameni să se șteargă, să se evapore împreună cu ei sau să se lase îmbibate de toată durerea și răul unei realități necruțătoare. Literatura are capacitatea de a reuși să recupereze fiecare frântură de frumos și de a ilumina cele mai întunecate spații ale vieții.

Nici literatura n-am înțeles-o niciodată decât tot ca after life. Inclusiv în sensul lui Celan: e ce rămâne din om după ce omul a fost distrus.

Dar și în sensul istoric: e tot ce rămâne din mariile imperii.

Și în sens biologic: e tot ce va rămâne după ce specia va dispărea. Chiar dacă nu va fi ochi care să o vadă & minte care să o priceapă

În poeziile din Kaddish nu doar trupul lui Radnóti Miklos e aruncat într-o groapă comună, ci întreaga umanitate este parcă repartizată în nenumărate gropi deasupra cărora Vancu așază literatura: cerul de cuvinte spre care dacă privim, nu putem vedea altundeva decât în noi înșine. Deși viața ar putea exista și în absența ei (Doar pentru că scriu poemele astea nu înseamnă că sunt viu), literatura, așa cum este surprinsă inclusiv în pătrunzătoarele, tulburătoarele definiții ale ei de pe parcursul volumului, este o prelungire și o decantare a vieții, este ceea ce ne face să trăim, nu doar să existăm, e o mărturie a iubirii și a frumuseții pe care o lăsăm în urma noastră și care ne conectează atât cu trecutul, cât și cu viitorul.

La fel cum frumusețea nu capătă sens în literatură decât asociată cu problema răului, în volumul lui Radu Vancu poezia coexistă cu moartea și disperarea, scrisul fiind o formă de asumare a durerii, a sacrificiului, dar și a iubirii.

A fost modul meu de a spune că frumusețea există.

Și că morții noștri participă la ea.

Și că din frumusețea asta comună și nouă, și lor se poate reconstrui totul

Kaddish-ul lui Radu Vancu pare a a fi o rugăciune dincolo de timpuri și de spații care, în loc să fie îndreptată spre cer, către divinitate, pare mai curând dedicată pământului, unei gropi comune a uitării, a pierderii de sine, o groapă în care viața se îmbibă tot mai puternic de „zemurile” istoriei, ale disperării, ale morții colective, într-o lentă și inevitabilă dezagregare a sufletului. Totuși, acest spațiu subpământesc în care cititorul coboară încă din primul poem nu va coincide niciodată cu infernul. Pentru că, atâta timp cât poezia și frumusețea există, moartea nu va avea niciodată formă fixă, nu se va cufunda în tăcerea eternității, ci va continua să trăiască prin cuvânt. Omul și umanitatea nu sunt invincibile, însă cuvintele, da.

[Citește AICI „dialogul” dintre volumele Patul lui Procust, de Camil Petrescu, și Frânghia înflorită, de Radu Vancu, realizat de colegii noștri de la „Varlaam” și AICI – cel dintre Împăratul muștelor, de William Golding și Frânghia înflorită, „descoperit” de elevii din clasa a IX-a de la Național.]

 

*Antonella Malfara, redactor-șef Alecart & elevă în clasa a X-a, științe, la Colegiul Național Iași, este olimpică la română, obținând și anul acesta și anul trecut Mențiune la faza națională.

Foto: Andrei Rusu

 

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!