Cel mai ciudat loc din lume e în inima ta: Kartografie, de Kamila Shamsie

Cînd e mai puternică iubirea: cînd renunți sau cînd nu te dai bătut?

Iubirea ca artă a seducției sau ca metodă de inițiere într-un periplu al plăcerii, al durerii, al agoniei și al extazului se învârte în jurul ideii de front comun în care bucuria absolută vine din predarea armelor și consfințirea păcii. Altfel spus, în iubire se intră cu mâinile goale strâns legate la spate, iar dorul devine contextul în care amintirile se derulează din nou și din nou pentru salvarea inimilor frânte de tot ce le-a atins. În romanul Kamilei Shamsie spațiul ei și al lui se transformă într-un câmp de luptă unde echilibrul nu se poate obține de către niciuna dintre părțile implicate, întrucât fiecare încearcă să accepte haosul într-un mod personal, unii pleacă, alții rămân, dar toți sunt legați de aceeași tragedie care se răsfrânge neîncetat asupra memoriei colective. Înăuntru război. În afară război. Structura lumii expuse în Kartografie decantează originile unei societăți dezbinate, ale conflictelor care o modifică sau care o sărăcesc, ca mai apoi iubirea se devină liantul, să crească pentru a ajunge la o formă perfectă, asumată.

Decodificarea limbajului inimii

Miezul acțiunii se concentrează pe o linie convulsionată a unui tablou politic dezolant în care valorile umane și cele mai intense emoții sunt mutilate continuu și irevocabil. La început a fost doar prietenia care se prezintă ca un spațiu propice în care e gata să înflorească nevoia apartenenței la o țară, o lege, o iubire. Ali, Maheen, Zafar, Yasmin sunt prinși într-un schimb amețitor de parteneri, într-un vertij de trăiri în care respectul, afecțiunea, prietenia capătă alte valențe care vor fi resimțite de cei ce vin din urmă și cărora nu le va fi ușor să înțeleagă și să accepte. Povestea anului 1971 în Pakistan se rezumă la neliniștile dintre vest și est, așadar la un război etnic în care orgoliile se vor confrunta, iar pierderea și trădarea devin arme pentru a subjuga prietenia. Maheen și Zafar sunt logodiți. Ali și Yasmin sunt logodiți, însă iubirea se prelinge ca un șarpe veninos pe lângă sufletele tuturor până în momentul în care acesta își înfige colții ascuțiți în prada greșită. Mai întâi, a fost iubirea lui Zafar pentru Yasmin și cea a lui Ali pentru Maheen ca, mai apoi, ele să ia o asemenea turnură, încât prietenia, afecțiunea, nevoia și loialitatea se confundă. Atunci când ești împărțit între două tabere, inevitabil riști să nu îți mai găsești locul niciunde. Întocmai ca Maheen, o bengaleză tânără aflată la mijlocul distanței spirituale dintre Pakistanul de Vest și cel de Est. Pakistanul își pierde din omogenitate atunci când mare parte dintre bengalezi se retrag în est, iar cei care rămân vor suporta animozitățile unei societăți care vrea o împărțire rigidă, dusă până la capăt. Modul în care conflictul etnic este tratat va deveni principalul motiv al discordiei și marele secret al celor patru buni prieteni. Nu poți să știi ce simți decît aici și acum. Traseul inimii nu poate fi desenat cu precizie, iar călătoria se va finaliza prin două căsătorii, cea a lui Zafar cu Yasmin și cea a lui Ali cu Maheen. Prietenia este întru dragoste, iar dragostea este în prietenie.

Înțelegea cum dragostea și prieteniile ajung să se încîlcească într-un asemenea fel, încît să ți se pară imposibil să mai găsești o cale de ieșire în afară de aceea de a-ți urma instinctul, care ocolește cu totul creierul.

Cerneala are alt gust pe pielea bărbatului pe care îl iubești.

Cine ți-e predestinat și pe cine alegi? Mai departe, iubirea își cere drepturile prin Karim și Raheen, copiii celor două cupluri, care alături de prietenii lor Zia și Sonia vor reconstitui un tablou asemănător, în care este nuanțată într-un mod concret, dar nicicând ostentativ, linia fină dintre dragoste și prietenie. Umorul, vitalitatea și dorința năprasnică de a aparține doar celui predestinat constituie fundamentele relației dintre Karim și Raheen. În fața jocurilor întortocheate ale destinului se revoltă tocmai forța iubirii nemărturisite pentru că: Nu. Nu a existat nici o îndrăgostire. S-a născut iubind-o și iubirea l-a purtat înapoi la ea, chiar dacă între cele două momente a existat o perioadă de prostie absolută. Paradoxul sentimentului este dat de violența cu care acesta se afirmă și este evident pentru toți cei din jur, cu cât cei doi își refuză mai îndârjit apropierea, deși râvnesc la aceasta. Scriitura Kamilei Shamsie surprinde mirajul de a te pierde iremediabil într-o tinerețe fără bătrânețe și într-un sfârșit fără început, în cercul larg al sexualității și al conștiinței încadrat de trăirea intens adolescentină. Orașul copilăriei celor doi, unde totul începe și nimic nu se sfârșește, unde moartea nu sfidează viața, ci o dresează, ajunge să fie un centru al incertitudinii, deși Karachi este adevărul cunoscut de amândoi. Te agăți de fantoma unui vis și nici măcar nu încerci să te eliberezi de ea, fiindcă ești prea îndrăgostit de felul cum te bîntuie. El emigrează în Anglia, ajunge cartograf pentru a alinia principiile vieții, ordonând pentru a putea domina, iar ea pleacă și se reîntoarce constant acasă, plutește urmărită de amintiri, de povești, gustând din dulceața vieții, dar oprindu-se mereu înainte să înceapă să iubească. Raheen, călăuza în arta formatoare a iubirii, spirit liber, cea care lasă impresia că poate fi și înăuntrul și în afara problemei este soluția și piesa lipsă din puzzle-ul lui Karim. Momentul reîntâlnirii celor doi aduce față în față doi oameni care sunt și nu mai sunt ceea ce erau. Neastâmpărul vădit din dialogurile lor este doar încercarea de a invoca trecutul distrus pentru salvarea prezentului.

Deci hărțile n-aveau legătură cu deplasarea dintr-un punct în altul. Rolul lor era să-i ajute pe oameni să audă bătăile inimii unui loc anume.

A pleca și a te reîntoarce presupune o încăpățânare limpede de a salva promisiunea unei vieți inițial visate. Unde se sfârșește prietenia și unde începe iubirea? De fapt, una vine în prelungirea celeilalte. Întâmplarea face ca protagoniștii să fie buni prieteni, iar norocul îi pune unul lângă altul când, în general, îndrăgostiții se caută, se zbat pentru a se găsi și pentru a se împlini.

Personajele din Kartografie nu au reperele foarte clar stabilite, dar sunt ființe aflate înăuntrul unui zbucium intens, care au secrete și care au învățat să le ascundă în inimă și să arunce cheia, capabile să accepte tăcerea ca pe o probă definitorie pentru a demitiza fiecare sentiment. Zia, spre exemplu, este unul dintre misterele majore ale acestui roman până când alege să își mărturisească povestea reală, cu o sinceritate dureroasă și cu o tărie ascuțită. Băiatul bogat, fără griji, aerian, glumeț, șarmant ascunde o tragedie de familie transformată în aripi frânte și obsesie ce culminează cu iubirea nedezvăluită  pentru Sonia care, la rândul ei, își duce povara de a se fi născut într-o familie în care regulile contează, în care Dumnezeu este un reper, cel ce ia și cel ce dă. Oricum, judecata cea mai aprigă  se săvârșește aici, la colțurile străzilor bântuite. O lume ce vuiește se vrea cucerită, asimilată cu toate secretele și defectele ei scăldate în valurile liniștitoare ale mării care a văzut tot și care păstrează durerile tuturor, mărturisite în ceasurile târzii ale nopții sau în primele clipe ale răsăritului vindecător.

Adevărurile pe care le ascundem nu dispar

Acceptarea lumii și a nedreptăților sale se face într-o manieră extrem de sinceră; minciuna are putere doar când este exersată. Fluiditatea și cursivitatea existenței rezultă prin înaintarea neîncetată prin timp fără a permite vreo metamorfoză a interiorității.

– Poate trebuie doar să exersezi un pic, atîta tot. Zi-mi ceva care să fie o minciună crasă. Haide!

– Nu mi-ai lipsit deloc.

– A, păi așa n-am făcut nimic.

Și-a încrucișat picioarele  și am stat amîndoi așa, genunchi lîngă genunchi.

– Ar trebui să cred că-i o minciună, indiferent cu cîtă convingere o zici.

– De ce?

– Fiindcă mi-a fost prea dor de tine ca să pot îndura ideea că n-a fost ceva reciproc

Un roman al inimilor împărțite, ajunse la epuizare, o poveste despre rătăcirea cu harta în mână și mintea tulbure, euforică, o lecție despre urmările trădării și consecințele adevărului nerostit la timp. Kartografie oferă o imagine completă a lumii pentru că personajele reușesc să se situeze în planuri diferite fără a uita, în schimb, că ritmul autentic al inimii pulsează doar în locul în care ți-ai construit visele, în care ai învățat că a iubi înseamnă și a sacrifica. Până la urmă, chipurile celor iubiți nu se schimbă niciodată atâta timp cât ei reușesc să rămână în inimile noastre. După ce pleci, amintirea ochilor pe care i-ai iubit cândva îți va induce mereu gândul că porți speranța unui cum ar fi fost dacă, că încă iubești locurile în care ai copilărit oricât de dezolant ar fi peisajul acum și că nu o să uiți niciodată că voiai un viitor aici, iar acum nu îl mai poți avea. Kartografie e și un roman despre prietenie care reamintește adevărata semnificație a acesteia: oricât de mult te-ai îndepărta, oricât de mult ai încercat să renunți, și poate chiar ai reușit să o faci, nu vei putea nicicând să nu te oprești să îți mângâi cicatricea din dreptul inimii ca, mai apoi, totul să se reîntoarcă, să năvălească fără milă peste tot ce ai construit.

și, da, egoismul este consecința iubirii.

 

*Amalia Carciuc este elevă în clasa a XI-a, filologie, la Colegiul Național.

Articol preluat din ALECART 21.

(Sâmbătă, 6 OCT., ora 12.00, FILIT – „Întâlnirile Alecart”. Invitate: Irina Teodorescu & Kamila Shamsie)

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.