Actul I: Isidor se prezintă
Într-o după-amiază de vineri mohorâtă, în timp ce englezii își terminau de băut ceaiul de la ora cinci și aveau să încheie întâlnirile amicale, pe meleagurile ieșene tocmai avea să înceapă una. Și nu orice întâlnire, ci prima care îi aduna pe alecartienii juniori, cititori din clasa a cincea, a șasea și a șaptea alături de un scriitor consacrat. Inițiativa de a înființa un astfel de proiect a venit din partea redactorilor Alecart, liceeni care își doreau ca și cei „mici” să poată avea oportunitatea de a lua pulsul activităților culturale, devenind tineri curioși, ce caută răspunsuri și știu să pună întrebări.
Când am intrat în librăria Cărturești, juniorii creaseră deja o forfotă de nedescris, curiozitatea și agitația vârstei fiind aproape de nestăpânit. Erau în număr mare, nu am găsit locuri libere, însă asta m-a bucurat: puteam să văd întreaga sală, urmărindu-i atât pe cei din față, cât și pe cei aflați mai în spate, surprinzând toate reacțiile. Printre ei l-am zărit și pe poetul Emil Brumaru. Mi-am spus în gând „Bună seara, poezie!” și am așteptat să văd ce va urma. Cred că este momentul să vă dezvălui și cine a fost scriitorul invitat: Veronica D. Niculescu. Numai că ea nu a venit singură, ci purtată pe aripile lui Isidor, condorul, și însoțită de Serena, fetița de 13 ani care îl salvează. Adică, la braț cu O vară cu Isidor, prima sa carte pentru copii. (Diana Furnică, clasa a IX-a, filologie)
Scriitoarea ne-a fost alături și acum un an, în prima zi la FILIT, pretextul constituindu-l atunci romanul Spre văi de jad și sălbație (carte nominalizată la Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2016, FILIT 2017), astfel încât noi, cei mai mari, știam că va urma o întâlnire la fel de sinceră, căci Veronica D. Niculescu a fost atunci sensibilă în răspunsurile și intervențiile sale, imprimând atmosferei candoare și seriozitate. Așteptam deci cu la fel de multă nerăbdare ca cei mai mici. Mi-au plăcut cuvintele prin care Ioana Tătărușanu, colega mea și moderatoarea întâlnirii, a prezentat-o pe Veronica D. Niculescu: o scriitoare ce nu are vârstă, atât la propriu cât și la figurat. Dovada acestui fapt este că astăzi vom vorbi despre cartea O vară cu Isidor, un roman ce prezintă libertatea de a copilări și, mai mult, libertatea de a ne maturiza. (Iustina Cârstoiu, clasa a X-a, filologie)
Prima care a vorbit în fața publicului deja nerăbdător să adreseze scriitoarei cât mai multe întrebări despre întâmplările din roman a fost Carina Tasie. Fără a se lăsa copleșită de emoții, mascându-le într-un mod adorabil, ea a împărtășit cu cei prezenți sentimentul de regret pe care l-ar fi avut dacă nu ar fi intrat în lumea, apropiată de realitate, a celor două personaje principale. A surprins temele esențiale pe care se bazează romanul: prietenia, libertatea, sacrificiul și ideea fundamentală de a nu judeca o ființă după modul în care arată. (Bianca Mălina Curpăn, clasa a IX-a, filologie)
Următorul „prezentator”, Teodora Enache, își începe discursul punându-se chiar în poziția Serenei, aducând o perspectivă mai accentuat subiectivă care a sensibilizat prin emoția transmisă. Ea a spus că vede romanul ca pe o carte despre sacrificiu, nu doar despre prietenie, libertate și vise. Să pleci de acasă, de lângă părinții tăi, să salvezi un condor de la grădina zoologică, să pleci până la Sinaia, să stai într-o casa de vânzare, să dai tot ce ai mai bun din tine, să îți dai vara pentru o pasăre al cărei chip te sperie, acesta este sacrificiul, a spus ea.
Horia Munteanu a adus în discuție dimensiunea reflexivă a cărții, considerând-o un roman fără vârstă, adresat tuturor tipologiilor de cititori. Acesta pune accent pe trei secvențe care l-au impresionat și au rămas pregnante în memoria sa pe tot parcursul lecturii. Prima scenă este cea în care Serena descoperă fotografia lui Isidor: gratiile domină asupra fundalului în care rămâne captiv condorul. Alt moment semnificativ a fost cel când Serena, alături de mama ei, a văzut un grup de deținuți. Din pură curiozitate, fata a întrebat: „ – De ce nu sunt liberi?”, iar mama i-a răspuns „ – Pentru că au greșit”. Dar eu (la fel ca Serena), m-am întrebat: Isidor cu ce greșise? A treia secvență percutantă e cea din epilog. Serena, adolescenta pasionată de fotografie, peste 7 ani reușește să-și împlinească dorința, câștigând un concurs și reîntorcându-se în Sinaia, unde își zărește din nou vechiul prieten. (Iustina Cârstoiu)
Actul II: Un dialog incitant și mai multe perspective
Veronica D. Niculescu și-a dres glasul, iar cu ochelarii pe nas și mâinile tremurânde pe carte, a citit un fragment. Emoțiile s-au risipit ușor, precum glasurile copiilor din sală, a căror atenție a fost captată aproape în întregime, unii dintre ei răsfoind febril paginile volumului. După ce scriitoarea a terminat, s-a auzit un ropot de aplauze, plin de admirație. Provocată de curiozitatea celor prezenți, Veronica D. Niculescu a declarat că Serena este un personaj-copil în care a transpus propriile sentimente și că a ales ca fuga acesteia alături de Isidor să fie la Sinaia, fiindcă ea însăși își dorea de mult timp să ajungă acolo din nou. A afirmat apoi că noi toți scriem după cum suntem alcătuiți, idee care mi-a făcut-o și mai dragă, mai apropiată. Am aflat că a ales condorul drept protagonist pentru că el nu impresionează prin frumusețea exterioară, nu e ca un păun, de exemplu, care atrage privirile prin culoarea penajului. Una dintre ideile pe care a dorit să le sublinieze prin intermediul acestui personaj a fost a nu judeca pe cineva după aspectul fizic, deoarece în spate se poate ascunde un suflet bun, cald, un adevărat prieten: și noi, oamenii, ne simțim în anumite momente din viața noastră urâți sau singuri, asemenea lui Isidor.
Am observat cum micii cititori își doreau cu ardoare să le fie oferite răspunsuri la toate întrebările, în aer fiind multe mâini ridicate școlărește. Au fost și curiozități la care Veronica D. Niculescu a preferat să lase loc interpretărilor proprii ale celor ce parcurg (sau au parcurs) romanul. Mi-a plăcut ideea domniei sale, că în libertatea noastră, avem totuși gratii pe care ni le punem singuri, trăind toți în niște cuști. Horia a adresat o întrebare („Ce înseamnă libertatea pentru dvs?”) ce mi-a stârnit și mie curiozitatea. Autoarea a susținut că se simte liberă atunci când scrie o poveste, închizându-se în cameră, deschizând fereastra și dând frâu liber imaginației. Ca urmare a acestor momente, are parte de întâlnirile precum cea de ieri când trăiește bucuria de a vedea că povestea a ajuns la cititori. Fiind întrebat la rându-i de Veronica D. Niculescu ce înseamnă pentru el să fie liber, Horia a afirmat că pentru a se simți în libertate dă la o parte acele gratii amintite de invitată și că un astfel de moment e atunci când citește. Spre final, Veronica D. Niculescu a afirmat că a ales să mai îndulcească puțin finalul trist al cărții, scriind epilogul în care prezintă ce s-a întâmplat după șapte ani, chiar dacă a fost o idee ce a venit ulterior, în primă fază crezând că povestea va lua sfârșit după capitolul douăzeci și cinci. Această alegere îi dă posibilitatea de a scrie, dacă va dori, un nou volum în care să prezinte ce s-a întâmplat în perioada peste care a sărit.
Cum timpul s-a scurs repede, câteva întrebări au rămas fără răspuns momentan, dar nu se știe când vom mai avea ocazia să ne întâlnim cu invitata. Cel mai mult m-a impresionat aseară modestia caldă, lipsa oricărui orgoliu, plăcerea de a ne asculta. Am încă pe retină următoarea imagine: prima fată care s-a apropiat pentru a-i cere un autograf scriitoarei a prins-o în brațe, iar ea i-a întors gestul, semn că nu scrie întâmplător și cărți pentru copii. Știu că acest moment va fi păstrat mereu cu drag în interiorul meu. (Diana Furnică)
Atmosfera devenise din ce în ce mai încinsă, publicul așteptând să adreseze întrebări scriitoarei. Deși încă la vârsta inocenței, cei din sală au pus-o la încercare. Din dialogul ce s-a derulat alert, am aflat că Veronica D. Niculescu a scris această carte în urma unei propuneri venite din partea editurii Polirom și că ideea întâmplărilor i-a venit în urma descoperirii a două fotografii de pe Google cu condori și a existenței reale a lui Isidor. După ce ne-a spus ce înseamnă libertatea pentru ea (a scrie o nouă carte, a se plimba în timp ce te gândești la diferite acțiuni pe care le-ai putea valorifica într-un roman sau, pur și simplu, a se afla în prezența cărților), scriitoarea a îndemnat publicul a citi cât mai mult cu putință, deoarece felul în care percepem lumea din jur este influențat esențial de lecturile noastre. Parcă nu întâmplător, o frază ce apărea scrisă pe o mașină care transporta volume spre o librărie din apropiere suna astfel: ,,Ai atâtea vieți câte cărți ai citit”. Mărturisind că a scris O vară cu Isidor într-o lună, Veronica D. Niculescu a precizat că este o mare responsabilitate să concepi cărți pentru copii și că nu știi niciodată cum vor primi ei povestea. După ce totul s-a încheiat, am rămas cu bucuria unei întâlniri miraculoase, care m-a făcut să iubesc și mai mult cărțile. (Bianca Mălina Curpăn)
Roxana Agape, redactor Alecart, a întrebat dacă invitata noastră ascultă muzică în timp ce își scrie cărțile și astfel am aflat că versurile o ajută doar înainte, în momentul conceperii textului, însă ulterior ele îi pot fura propriile cuvinte, de asta preferând muzica clasică. În funcție de ce operă asculți, ritmul acesteia o să se identifice și în dinamica frazei, a adăugat ea. Apoi a răspuns cu sinceritate tuturor întrebărilor, apreciind onestitatea și curiozitatea, întreținând uneori misterul asupra unor aspecte care au determinat evoluția întâmplărilor din roman sau provocând publicul să răspundă, ca atunci când a fost întrebată dacă ar prefera să trăiască 20 de ani în libertate sau 100 în captivitate.
Așadar, Clubul Alecart Junior a debutat cu o întâlnire de succes, plină de emoție, intensă, în care libertatea, zborul, prietenia și sacrificiul din O vară cu Isidor au devenit pretext pentru a medita la propria noastră existență. (Iustina Cârstoiu)
Epilog cu Veronica D. Niculescu:
Au fost odată-n Munții D’Or
un autor și un condor.
Trăiau pe creasta crestelor,
scriau sfioși povestea lor,
o publicau la Junior
de Polirom și c-un fior
la Alecart, tot junior,
veneau timizi. Era omor!
Deci, un mesaj de la condor:
„Mersi din suflet, tuturor!”
(versuri preluate de pe pagina de facebook a autoarei)
Notă redacției: Evenimentul a fost coordonat de colegele noastre: Ioana Tătărușanu, Iustina Cârstoiu și Roxana Agape, eleve ale Colegiului Național Iași.
Foto: Ilinca Zaharia-Lefter
