Expoziția lui Adrian Gor de la Iași, Prototipuri repovestite, reprezintă, dincolo de o extraordinară și autentică înfățișare a evoluției straturilor pe care s-a construit societatea în care trăim, o explorare intimă și adâncă a propriilor resorturi ce ghidează și trasează poziția artistului, artistul Adrian Gor însuși și artistul în genere, în lume.
Un amestec încântător prin dozajul său între ilustrarea vulnerabilităților și cea a redescoperirii puterii printr-o nouă optică, între dezgroparea și reconfigurarea traumelor individuale și colective, între umbră și lumină, între static și dinamic, între arhaic și actual. Adrian Gor nu se teme să îmbine stiluri și motive aparținând unor sfere dintre cele mai diverse, reușind să înglobeze cu măiestrie într-un cadru atent studiat, dar, în aceeași măsură, deloc lipsit de extravaganță, contururile unei „narațiuni” dense despre umanitate și slăbiciunile acesteia.
O multistratificare culturală ca încercare a restabilirii raportului dintre dimensiunea individuală și cea ancestrală a conceptului de masculinitate.
Lucrările lui Adrian Gor se concentrează pe observarea mecanismelor istorice, artistice ori religioase prin intermediul cărora s-a conceptualizat ideea de masculinitate, destructurându-le și reorganizându-le după șabloanele contemporaneității. De altfel, putem regăsi numeroase trimiteri sau chiar reprezentări ale unor personaje din epoci și spații geografice diametral opuse, așa cum se întâmplă, spre exemplu, în lucrarea De la Antic la Modern: O tranziție întoarsă pe Dos, unde figura împăratului Traian este portretizată în aceeași lucrare cu cea a unui președinte român contemporan. Dincolo de alăturările evidente însă, dialogul între spațiile culturale diferite se produce, la un nivel mult mai adânc, și prin alăturarea de motive și simboluri ori prin melanjul dintre diverse tehnici artistice.
De-a lungul secolelor, istoria, religia, mitologia, sculptura ori artele plastice au încercat, folosindu-se de propriile instrumente, să explice și să caute deopotrivă o poveste coerentă despre marile frământări ale umanității și, în definitiv, despre raportul atât de fragil și de copleșitor dintre adevăr și minciună. Ceea ce pare că face Adrian Gor în lucrările sale este să (re)aducă filosofia, religia, arta și mitologia în mijlocul unui dialog sincronic și exuberant pentru a extrage, în cele din urmă, din ciocnirea și alăturarea acestora, simbolurile unui univers apt să ofere artistului și receptorului artei sale spațiul propice explorării identității, chestionării și, în ultimă instanță, întoarcerii către sine și vindecării. Lucrările lui Adrian Gor nu par a încerca să ilustreze punctul ultim al căutării, ci căutarea însăși ori, în cheie existențialistă, absența deopotrivă atroce și reconfortantă a unei destinații care să ofere claritate.
Personajele sau, mai bine zis, prototipurile înfățișate de pictor se află, aproape în permanență, într-o legătură intangibilă cu decorul de care acestea aparțin. Astfel, lucrările din cadrul expoziției nu se concentrează pe portretizarea exclusivă și limitativă a unor personaje arhetipale, ci, mai mult decât atât, pe dinamismul pe care tocmai juxtapunerea lor îl poate genera. Adrian Gor are capacitatea incredibilă de a crea compoziții dense, în care poziționarea strategică a fiecărui element capătă încărcătură proprie. În privința traseelor urmărite de compozițiile lui Adrian Gor, însă, vom analiza mai multe în paragrafele care urmează. Revenind momentan la relația personaje-decor, în majoritatea lucrărilor, în ciuda contrastelor și a complementarității cromatice, personajele nu lasă senzația că se desprind de fundal, ci că îi aduc o prelungire firească. Din acest punct de vedere, în sens invers, putem deduce faptul că fundalul însuși, prin toate simbolurile și elementele decorative care îl compun, reprezintă o exteriorizare a sinelui și a luptelor pe care ființa le poartă. Caracterul repetitiv, precum și aspectul simplificat și adesea geometrizat al acestor elemente care pot fi regăsite în majoritatea lucrărilor, caracteristici specifice de altfel artelor decorative, pot implica în subsidiar și dimensiunea ancestrală a temelor abordate de Adrian Gor, ipoteză care nu contrazice, ci vine în completarea supoziției enunțate anterior.
Cromatica aleasă este sugestivă, personajele fiind ilustrate în nuanțe reci de albastru, în timp ce fundalul există și îmbracă întreaga desfășurare de forțe într-o mare masă de oranj.
Complementaritatea celor două surprinde, astfel, dialogul interior-exterior, sine-societate, opțiunea pentru această pereche cromatică fiind reprezentativă în contextul temelor surprinse în lucrări. În acest sens, trupurile bărbaților sunt pictate în nuanțe de albastru, atenția fiind mutată astfel de pe dimensiunea carnală a ființei pe cea spirituală. Cu toate acestea, părțile corpului, în egală măsură, sunt reprezentate într-o manieră cât se poate de autentică, specifică artei renascentiste, adesea ușor exagerată pentru a capta anumite implicații, fapt care, alături de opțiunea pentru cromatica utilizată, ne arată că nu atât bărbatul în materialitatea sa, cât ideea de bărbat și poveștile care se țes și care s-au țesut în jurul acestei idei sunt cele surprinse în lucrările lui Adrian Gor. Lucrările aflate sub cupola expoziției Prototipuri repovestite vorbesc, astfel, despre raportul dintre slăbiciune și putere, dintre căutarea și asumarea unei identități, despre relația dintre poziționarea fermă în lume și căutarea unui refugiu în aceasta.
Fundalul în nuanțe de oranj este specific artei bizantine, spațiu de referință pentru universul artistic al pictorului care, de-a lungul timpului, s-a lăsat puternic influențat de metodele sale, adaptându-le în chip inedit în forme actuale de comunicare vizuală. Nu atât motivațiile și resorturile de natură spirituală din spatele artei bizantine, cât tehnica de lucru în sine, aflată, în fapt, în cadrul tradiției în care s-a format, la granița dintre artă și meșteșug, este cea care constituie un resort de inspirație artistică și intelectuală pentru pictor. Linia este fermă, sigură, suficient de maleabilă cât să nu fie un simplu contur, ci o adevărată traiectorie către unul dintre elementele-cheie ale fiecărui sistem compozițional.
Zbuciumul trupului – o oglindire a Mitului Peșterii
Fie că personajele sunt reprezentate singure, fie că sunt prinse în compoziții ample, de o dinamică și structură desăvârșite, toate reușesc să contureze o formă de expresivitate aparte, expresivitate care nu transcende, în mod paradoxal, prin chipurile acestora, cu un aspect, în mod voit, neutru, ci prin zbuciumul și zvârcolirea corpului. La o primă vedere, toate trupurile bărbaților par a fi învăluite de un haos generalizat, fiind lipsite adesea de trunchi sau de cap, având capul sau membrele răsturnate, asemenea unor obiecte neînsuflețite, așezate împreună în mod artificial. Analizând mai atent lucrările, însă, poți observa cum haosul capătă sens și începe să livreze o poveste ce, în majoritatea lucrărilor, este, în fapt, o reinterpretare modernă și personală a Mitului Peșterii. În universul lui Adrian Gor, tema masculinității în lumea contemporană se află în strânsă legătură cu întrebările despre adevăr și minciună și cu tenebrele și provocările societății consumerist-capitaliste. Timpul pare că nu mai există în acest univers artistic, trupul bărbatului părând a purta în chiar musculatura și fibra sa, atât de clar reprezentate, toate istoriile și miturile trecute și viitoare.
Așa cum am exprimat și la începutul acestei cronici, miza lucrărilor lui Adrian Gor nu este aceea de a oferi răspunsuri și, poate, nici măcar aceea de a adresa întrebări. Lucrările lui constituie, după cum evidențiază titlul expoziției, o formă de repovestire, de reinterpretare, de filtrare a tot ceea ce artistul pare că a purtat cu și în sine încă de dinainte să fi existat, o formă de împăcare cu tragediile trecutului, cu malițiozitățile prezentului și, în ultimă instanță, cu propriile dileme asupra rolului și importanței propriei ființe în lume.
[AICI puteți citi o cronică a vernisajului de la Galeria N Tonitza, Iași și AICI – o altă perspectivă asupra expoziției realizate de artistul româno-canadian Adrian GOR, unul dintre colaboratorii apropiați ai Alecartului.]
*Viviana Gheorghian, membră a Colegiului Alecart, este studentă la Facultatea de Drept.
