La volan, cu niște Deadmau5 in boxe, cu ochelarii tip aviator pe nas; fericit și chiar liniștit și fără nici un gând pe creier. Asta se întâmplă numai la volan, unde nici nu prea răspund la telefon. Nici traseul nu il știu tot timpul, din cauza asta nici nu mă deranjează să mai ocolesc din când în când. Las cocalarii să îmi intre în față, aștept orice domnișoară doctor care zace panicată în mijloc de intersecție, uitându-se la schimbătorul de trepete. Unii mă claxonează că le dau voie altora (deși o fac numai când e oportun). Am văzut un idiot care claxona o mașină fără șofer. Nici nu știu cum să îi descriu; le trebuie etichete, ca să fie clar pentru toți.
Loganistul are de obicei 50 de ani sau mai mult, bască sau căciulă de miel. Se ține de covrig cu ambele mâini și ca să privească în retrovizoare se mută cu totul la stânga sau dreapta, ignorând cu această ocazie tot ce îi poate fi în față. Pentru că așa le place: cu mâncarea de dimineață în gât din cauză că scaunul e dat la ultima treaptă spre volan. Ca să schimbe treapta trebuie din nou să frâneze și să se aplece spre manetă să vadă ce scrie (cred). Orice respirație e acompaniată de o frânare fără rost. O nesiguranță venită din marea nevoie de a fi sigur, iar asta mă calcă pe nervi. Răzgândiri ramolite în ultima secundă, semnalizări uitate clipocind, stopul de ceață aprins în cea mai limpede zi, un sacou sau o eșarfă cu miros de naftalină prinsă în portieră, sau, cea mai bună – viraj dreapta cu semnal stânga. Un deliciu reglementar, o icoană a modestiei și un patriotism ieftin și bun.
Și totuși, simptome asemănătoare cu ale colegilor de trafic din celălalt colț: din segmentul „premium”. Cu „aqua di gio” și volan din piele. Acești libidinoși bipolari sunt la fel de ignoranți ca orice alt senil. Însă din cu totul alte motive.
Audi A6 sau A8 (A4 nu se pune, e mic) negru, merge în trafic și decide să oprească. Frânăm toți și așteptăm următoarea mișcare, pentru că tipul nu semnalizează nimic cu nimic. Cum retrovizoarele sunt pentru fraeri fără mușchi la gât, el îți deschide portieroiul căptușit cu piele direct în mufă. Frâna ta bruscă nu îi dă nimic de gândit, ba chiar îl irită, funcționează ca un claxon. Și se uită la tine cum știe el mai nepăsător. Îl citești ușor, iar el își inchipuie că ți-e greu. E frustrat, mereu irascibil și cu o aprogă nevoie de a dovedi ceva. Personalitatea lui facilă de copil needucat îi dezvoltă reacții urâte. Lasă portiera deschisă, ca să il ocolesc. Ca un cățel care se pișă pe copac. Are treabă, așa că ne ține la respect. Astea nu merită răspuns. E mândru de faptul că îl înjurăm toți printre dinți.
La volan, din nou – altă zi – le fel de liniștit. Pe trecere trec doi gherțoi care încetinesc în momentul în care mă văd. Dacă am Golf alb cu tobă de cocalar și ochelari de soare „aviator”, atunci trebuie să le văd și lor șmecheria. Încep să meargă agale ( eu râd în sinea mea ), zvârlindu-și cracul drept cu mâna aflată în buzunar la fiecare doi pași. E un mers puțin mai sofisticat, are efect cand ai pantaloni de trening pe tine iar, întâmplător, unul din mufarinii ăștia chiar asta poartă. Trei dungi albe care spun totul. Își mestecă limba de parcă ar mânca semințe. Am început a frâna încet, iar cât timp mă apropii de ei, mă privesc atent, încercând să pară sictiriți. Se plimbă pe dungile albe ale zebrei și se uită la mine de parcă vreau s-o dăm parte-n parte; de parcă am de gând să-i calc; cu 20 la oră! pe trecere! dinadins! Sunt mândrii, pentru că am oprit numai datorită privirilor ignoranto-atente.
Pe jos, simțindu-mă bine cu niște țoale de hipster de la Pull and Bear. Cocalar la ora 12. mă vede. FLEOȘC! – un scuipat dat într-o parte pe trotuar, înainte să treacă de mine.
Alți șoferi cărora le-aș face bandă specială sunt ăștia cu Opel Zafira. Încet, sigur, ieftin și bun pentru ce oferă mașina, spații de depozitat familia, motor economic, fonoizolată mai bine ca un MCV și alte motive pentru care să îți dai seama că viața ta nu mai merită trăită. Pentru că mașina în sine e urâtă în draci și mi-a devenit antipatică. Negreșit, când văd zafira prin trafic, stau departe. Alegerea familistului care s-a lăsat de viață. Unii, deranjați de condiția lor, își tunează surogatele astea pseudo-utilitare, care îmi închipui că ajung să pută a pește, eventually. Cred că există și un „club Zafira” in țară. Dar să nu nimeriți pe pagina actriței cu acelaș nume, din filme pentru adulți. Clubul raportului preț/calitate ok. Când zafira dă cu spatele, trebuie să ai loc de dormit. Și când zafira oprește, îmaginează-ți ce-i mai rău. Vorbesc, încă, de mașină.
Bag a doua și mă strecor printre un Audi cu portiera deschisă și un Logan nehotărât, căruia îi curge din gură ca unui paralitic.
Desen de Tudor Bura
