Teatrul! Cel mai mult îi place teatrul: iubește actorii și îi consideră „cronica timpurilor noastre”.
Atunci când decizi să ieși din rutină sau măcar să-i încetinești mecanismele și să te lași sedus de acel uneori necesar carpe diem, tinzi să absorbi din plin arta în toate formele sale și îți faci curaj să pășești și spre o formă de artă necunoscută (încă) de tine. Teatrul este înșelător, se strecoară prin mințile spectatorilor și îi închide ermetic într-o lume a frumosului atent pusă în scenă, unde personajele sunt dirijate de viziunea unui singur om, acel păpușar ce cunoaște libertatea, puterea absolută care face ca ele să prindă viață în lumina reflectoarelor sub ochii tăi. În calitate de spectator tânăr, obișnuit cu piesele de teatru clasice, primul spectacol-lectură la care am participat a reprezentat o provocare și o ieșire abruptă din rutină, întrucât nu puteam să îmbrățișez ideea unei reprezentații lipsite de dinamism, de recuzită sau de „naturalețe”. Obișnuința a fost spulberată de acest nou concept testat, cel al teatrului lectură, ofertant și promițând mai mult tocmai din perspectiva ineditului pe care îl implică. Proiectul Lecturi³ modelează, trasează noi direcții de înțelegere a raportului dintre dramaturgie și teatru, intrigă tocmai prin libertatea pe care o oferă publicului de a-și imagina punerea în scenă a piesei, ghidat de propunerea unui regizor și de vocile actorilor. Nu există reguli, iar paginile sunt doar un suport pentru a nuanța imaginea panoramică și pentru a ne face să intuim atmosfera, să ne familiarizăm cu textul, să fim nu doar consumatori, ci, într-un fel, creatori.
La evenimentul din ieri seară, numărul tinerilor prezenți a venit ca o confirmare a faptului că Gertrude și toate celelalte spectacole-lectură atrag și reprezintă o propunere viabilă a Teatrului Național ieșean. Suntem puși față în față cu spectacole transparente, ce urmează cursul stabilit de dramaturg, o scenă, lumini, câteva scaune și actori care interpretează personajele fără a se ajuta de un decor fastuos sau de efecte secundare. Prin simplitate, publicul este captivat și tentat să participe la o reprezentație care devine doar a lui.
Ceea ce Radu F. Alexandru propune este o joacă de-a Shakespeare, unde realitatea secolului al XXI-lea își lasă amprenta asupra piesei, în așa fel încât să persiste doar reminiscențele celei mai recunoscute tragedii a epocii elisabetane, Hamlet. În cele două părți sunt imortalizate conflictele dintre Hamlet, Gertrude, Ofelia, Polonius, Claudius și Horațio, personaje a căror substanță este suprapusă peste alte zeci de posibile înfățișări, nespuse și nescrise, care sunt sincronizate cu înaintarea în acțiune. Reflectoarele așezate strategic, scaunele, muzica sunt cortina în spatele căreia este ascuns decorul, pata de culoare oferită de imaginația spectatorilor. Iar Răzvan Conțu, student în anul al II-lea la Facultatea de Teatru, ne oferă un Hamlet diferit de cel cu care suntem obișnuiți, ceea ce, cred eu, pune într-un dialog autentic textul lui Radu F. Alexandru cu cel al lui Shakespeare.
Niciodată nu vei reuși să recunoști adevărul, dacă nu ești un om liber. Și niciodată nu-ți va fi de folos adevărul, dacă nu-ți vei lua libertatea să-l rostești.
Citatul ascunde substanța spectacolului-lectură de ieri seară, înțeleasă și disecată din perspectiva lui Horațiu, care este ceea ce corifeul simboliza pentru tragedia greacă și care devine un liant în păienjenișul de adevăruri iluzorii. Personajele refuză sinceritatea sau poveștile descâlcite, ele având un caracter complex și modelat după propriile interese. Iubirea secretă dintre Gertrude și Claudius este cea care împinge personajele spre prăpastie, reușind să păcălească și să ducă la înfăptuirea unor crime abominabile. Hamlet vrea să știe adevărul despre moartea tatălui său, e contorsionat de nevoia de a înțelege ceea ce s-a întâmplat și cum de omul pe care l-a iubit a putut sfârși atât de brusc și de misterios. Gertrude se folosește cu abilitate de nevoia lui Hamlet de a rămâne liber, de sentimentul datoriei pe care acesta îl are, dar și de dragostea Ofeliei pentru fiul său pentru ca moartea regelui să rămână îngropată odată cu el și pentru ca tronul să le revină, iar bănuielile prințului să fie înăbușite.
Nebunul, ca și politicianul, vorbește ca să-și ascundă gândurile, nu să și le dea pe față! Eu am să fac puțin pe nebunul, doar puțin, ca să scot pe gură cuvintele pe care cei din jurul meu vor să le audă de la mine și am să le păstrez pentru mine pe cele pe care știu că nu v-ați bucura prea mult să vi le spun… E simplu, nu?
Hamlet ne ispitește spre a intra în acest vortex de conflicte, din care nimeni nu mai are scăpare și supraviețuitorii nu sunt decât cei care au frânt cursul vieții pe altarul unei iubiri care nu s-a putut împlini altfel decât în minciună și păcat. Gertrude este personajul ce rostește întotdeauna cuvintele potrivite, care să vindece și să îl învăluie pe cel ce le ascultă, să-l facă să se piardă în vorbele înșelătoare, atent alese. O mamă care și-ar trimite fiul cu tânăra pe care acesta o iubește, sacrificând onoarea amândurora doar pentru a-l îndepărta de adevăr. O soție care își ucide soțul pentru a se dedica trup și suflet amantului, fără a se mai feri de ochii curioșilor. O femeie care nu ezită să spună adevăruri dureroase abia atunci când știe că e prea târziu și care e dispusă să sacrifice tot sub pârjolirea setei de putere și a dorinței de a fi alături de bărbatul pe care îl iubește. Oamenii sunt niște simpli pioni pentru regină, iar în jurul ei pare a se instaura doar vidul, absența distincției între simțire și rațiune, între dreptate și minciună.
Dar viața noastră, Horațio, ar fi extrem de sterilă și de anostă dacă ar fi în permanență supusă ”dreptei judecăți”. Frumusețea și misterul ei imprevizibil, imensitatea ei irepetabilă se naște tocmai în momentele în care scapă, în care se rupe din frâiele judecății noastre și evoluează liberă, după legi pe care numai Dumnezeu e în stare să le descifreze…
Pe durata piesei am încercat să privesc detașat personajele și, pe lângă descifrarea mecanismului care pune în mișcare întreaga tragedie, am ajuns la gândul că personajele știu tot și nu știu nimic. Tainele se rotesc peste ele ca un ghem uriaș, iar apropierea față de adevăr are consecințe drastice. Partea a doua a piesei înglobează așadar urmările faptelor comise și vorbelor rostite, adevărul ieșind din neantul în care a fost aruncat și zdrobind personajele cu toată puterea sa. Gertrude, autorul răului care s-a abătut asupra lor, Claudius, Ofelia, Polonius pierd în fața dreptății, iar Hamlet, atins de nebunie, are acces la ceea ce râvnește din început.
O secundă, până când tunetul pătrunde în creierul lui Hamlet; se prăbușește la pământ, cu brațele desfăcute în cruce. (…)Îți închipui că ai să poți să trăiești mai departe?… Că ai să ai liniștea să te bucuri de ce-ai dobândit cu sânge nevinovat? Că ai să mai scapi vreodată de un coșmar pe care încă nu-l percepi, dar care s-a născut și crește ca un făt monstruos în tine?!
Adevărul lasă în urma sa răni deschise, care nu se pot cicatriza, rămânând amintirea vie a unui trecut dureros. Împletirea dintre originalul lui Shakespeare și realitatea secolelor care au urmat conduce la această propunere viabilă semnată de Radu F. Alexandru și modelată de Doru Aftanasiu, în calitate de regizor, ține publicul captiv, provocând și frapând exclusiv prin replicile rostite cu forță de actori. Deși fac parte dintr-o generație care refuză așteptările îndelungate, artificialul și care (poate) se îndepărtează discret de artă, Gertrude este spectacolul-lectură pe care l-aș revedea cu același entuziasm. Privind prin sală fețele concentrate și abia luminate de reflectoarele îndreptate spre scenă, am fost plăcut surprinsă să întâlnesc spectatori (mulți dintre ei, liceeni și studenți), care hrănindu-se parcă din intriga poveștii, se lăsau conduși de propria imaginație și de simțul artistic care există în fiecare dintre noi pentru a pune în scenă o variantă originală a unei tragedii zguduitoare. Cred că proiectul Lecturi³ va avea succes și va face concurență teatrului clasic, întrucât noutatea revigorează și trezește din apatie publicul tânăr.
Regia: Doru Aftanasiu; Distribuția: Anne Marie Chertic, Răzvan Conțu, Andrei Sava, Livia Iorga, Călin Chirilă, Daniel Busuioc, Constantin Avădanei
*LECTURI³ este numele celui mai nou proiect teatral demarat de Teatrul Național ieșean în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași (Filit) și „Alecart”. Proiectul a fost inițiat de Naționalul ieșean din dorința de a promova dramaturgi contemporani din România și din Republica Moldova, de a face cunoscute publicului piesele lor de teatru prin montarea lunară a unor spectacole-lectură, la Teatru³.
Selecția textelor este făcută în fiecare lună, conform unei grile de evaluare, de către un juriu constituit din reprezentanți ai Teatrului Național Iași, ai Muzeului Național al Literaturii Iași și ai revistei de cultură „Alecart”.
(Mălina Curpăn, redactor Alecart, este elevă în clasa a XI-a, filologie, la Colegiul Național Iași.)
Foto: Alina Hucai
