Legarea & dezlegarea poeziei: „am fost acolo am încercat să simt”

Clubul de Poezie Alecart. Seara de Poezie 7 (ediție nouă). Inviat: Claudiu Komartin. Lansarea antologiei & dialog despre poezie. Gândurile celor prezenți la 3 zile de la eveniment. Poezie, bucurie.

 

Andreea Petrovici

Genul acesta de întâlniri rămân cu tine. Le ții în piept zile întregi. De fapt, nu cred că te părăsesc vreodată. De data asta a venit Komartin și ne-a vorbit și ne-a făcut bine. Am impresia că ce se întâmplă la întâlnirile Alecart nu se mai întâmplă nicăieri în lume. Nicăieri nu se apasă liniștea mai cald, nicăieri nu se sincronizează atât de bine zeci de priviri ațintite asupra aceluiași poet. Komartin ne vorbește despre poezie, despre Maeștrii unei arte muribunde, face o mică & imprevizibilă gaură în universul lui și ne lasă să tragem cu ochiul. Între limbajul lui firesc și poezie e o linie aproape insesizabilă. N-are ifose poetice. Nu e nici măcar arogant (deși i s-ar fi iertat și asta). Discuția dintre el și Cosmin, moderatorul întâlnirii, a decurs natural, plăcut. Cosmin știe să asculte, să puncteze ideile care să genereze idei și mai mari. Au fost momente în care mi s-a părut că asist (dar deloc intrusiv) la discuția unor prieteni care nu s-au mai văzut de mult. Lângă ei, frumoasa Diana, cu privirea ei vie și inteligentă, știe să intervină la momentul potrivit; e prezentă, caldă. Pe scurt, uitați (pentru totdeauna*) ce-am pățit: cei trei, împărțind lumina aceleași lămpi, în timp ce un fior ne leagă toate șirile spinării între ele și de atunci, așa am rămas – curată nebunie să ceară vreunul dintre noi dezlegare.

 Elena Ailenei

Am citit azi câteva poezii și am senzația că-i aud vocea. Ca și cum el mi le-ar citi. E plăcut. Mă simt, încă, în acea atmosferă gălăgioasă până când se aude râsul lui Cosmin. (Îi ador râsul nebun. E așa mișto.) O clipă de tăcere, după care totul revine la normal. Prin zgomotul creat de vocile elevilor se aude vocea lui Claudiu, urmată de cea a lui Cosmin. Amândoi au voci puternice, care te fac să vrei să le asculți. Pot spune că sunt niște tipi faini? A fost plăcut să văd o schimbare: Cosmin ca moderator. Chiar a fost ceva nou. Aveam senzația că el se simte ca acasă în locul respectiv și mă făcea și pe mine să mă simt bine. Claudiu are o înfățișare aparte. Îmi place vocea lui. Îmi place și zâmbetul lui. Pare un tip prietenos. Sincer mi-aș dori să-l revăd, să mai fie în mijlocul nostru, în aula liceului, în spatele veiozei-felinar, iar lumina să i se reverse din nou pe chip. „am fost acolo am încercat să simt”.

 Alexandra Alexandru

Într-o seară de martie, Claudiu a venit la Petru să ne vorbească despre poezie&viață, la prea cunoscuta lumină a lămpii de la Alecart. Cât se poate de firesc, prin spiritul său adolescentin, ne-a cucerit imediat cu discuțiile despre poeți și cum stă treaba cu scrisul. Dialogul dintre actorul Cosmin Panaite și Claudiu a fost unul plăcut, aceștia marcând toate curiozitățile celor prezenți la întâlnire. Nu de puține ori ne-am dat seama că eram atât de captivați de discuție, încât nu realizam că pe fețele noastre apărea un zâmbet larg sau o uimire profundă. Am descoperit un om sincer, viu… Felul în care și-a citit poeziile ne-a făcut să simțim fiecare emoție la intensitate maximă, ca și cum am fi fost noi cuvintele rostite de poet. La finalul Serii de poezie, am dat mâna cu Claudiu și am obținut cu drag autografe. Acestea au fost, cum am aflat mai târziu, personalizate. La mine chiar așa scria: poezie & viață.

 Andra Mihăilescu

Dacă aș fi fost întrebată acum câteva luni ,,Cine e Claudiu Komartin?”, aș fi răspuns nonșalant, cu o mină indiferentă: ,,Ăla pe care îl laudă toți. Șeful poeziei de astăzi” . Cum următoarea întrebare ar fi fost: ,,Și cum ţi se pare că scrie? „, eu, deja agasată, aș fi zis scurt: ,,Nu auzi că e cel mai bun? N-am idee, o fi scriind bine.” . Ambele răspunsuri nu mi-ar fi luat mai mult de cinci, maxim șapte, secunde. Cu această impresie am mers în Aulă. Bine, trebuie să recunosc, în mine radia curiozitatea. Ce era așa special la poetul ăsta? Ce-l diferenția așa de mult de ceilalți? Când am intrat, era deja așezat. Părea tânăr și avea un aer ciudat. Întâlnirea a început, discuția dintre Claudiu și Cosmin curgea lin, prietenească și plină de întrebări. Cu răspunsuri pe care doream să le aflu din ce în ce mai mult. Uneori, Claudiu răspundea printr-o poezie. Lectura sa era, într-adevăr, demnă de reținut. Apăsa pe fiecare cuvânt, trăia poezia așa cum o trăise și când a scris-o. Te făcea să rămâi cu ochii fixați pe el până la ultimul vers (fapt destul de rar între adolescenți). Își valorifica atât de bine poezia, încât era imposibil să nu te îndrăgostești pe loc de ea. C să mă înțelegeți mai bine, vă dau un exemplu: ,,eu chiar am vrut să dau la o parte perdelele/ împunse de lumina ascuțită și foșnitoare/ când pojghița de somn și-a plesnit/ mi-ar fi trebuit o valiză să mă adun”. Acum adăugați o voce puternică, învăluind fiecare cuvânt cu mantia perfecțiunii. Ei, ce spuneți? La sfârșitul întâlnire, am mers să-mi iau binemeritatul autograf. Plină de o vinovăție venită de cine știe unde, i-am mărturisit lui Claudiu părerea mea anterioară despre opera sa. A zâmbit modest și a dat din cap. Încă un punct în plus. În total o sută. Astăzi, la trei zile după întâlnire, la aceleași întrebări aș răspunde plină de entuziasm, cu răspunsuri lungi și aproape plictisitoare, dacă n-aș zâmbi continuu. Aceasta este mica mea poveste despre cum Claudiu Komartin a devenit unul dintre poeții mei preferați.

 Atena Ignat

A 7-a Seară de Poezie Alecart din acest an școlar, întâlnirea cu Claudiu Komartin a fost un eveniment plin emoție pentru mine. A fost prima dată în care am participat activ la Seara de Poezie, prezentând antologia „Maeștrii unei arte muribunde”, ultima apariție editorială a bine-cunoscutului & mult-apreciatului poet. Când am luat microfonul în mână, am avut o senzație greu de descris. Deși a fost dificil, mi-am înfruntat tracul și mi-am dus sarcina până la capăt. Apoi, întâlnirea și-a continuat cursul. Cosmin și Claudiu au  vorbit și au vorbit mult și frumos. Ambii au citit poeme din antologie, în stiluri foarte diferite, de altfel. S-a vorbit despre viața publică și cea privată a unui poet, despre cum interacționează cu publicul și cum își concepe poeziile. Claudiu este persoana a cărei imagine am avut-o mereu în minte. Un tip misterios, nonconformist, care are mereu cuvintele la el, un bun orator cu o viziune largă asupra lumii și a poeziei. Seara de poezie la care Claudiu Komartin a fost invitatul special a fost una surprinzătoare, plină de energie & de vorbe deosebite. O Seară pe care nu o voi uita curând.

 Cristina Crudu

Impresiile mele față de Claudiu Komartin au fost mai mult decât satisfăcute în momentul întâlnirii acestuia în cadrul Serii de Poezie. Prezența sa impunătoare este datorată deopotrivă privirii & vocii, dar mai ales scrierii. De mult n-am mai văzut așa sinceritate și naturalețe în modul cuiva de a se manifesta. Mi-a lăsat senzația că nici nu încearcă să fie carismatic, acesta este felul lui de a fi. Am apreciat faptul că n-a distorsionat lumea poetică (așa cum este tentată să o facă majoritatea) și ne-a împărtășit ideile sale. N-aș putea spune ce m-a făcut să-l admir atât de mult: poeziile care au venit ca un unguent pentru suflet, personalitatea sau asemănarea fizică frapantă cu fratele meu. Știu că uneori este bine să ai așteptări pentru simplul fapt că pot fi ușor întrecute.

Andrei Fediuc

A-7-a Seară de Poezie a Clubului Alecart. A sosit invitatul, poetul Claudiu Komartin. Proful nostru a deschis întâlnirea cu optimism. A moderat interesat și deschis actorul Cosmin Panaite, care a citit expresiv și viu unul dintre poemele din volum, intitulat “sâmbure”. Găsind punctul de plecare al discuției în motivația scrierii, Cosmin a încercat (și a reușit) să abordeze atât viața personală, cât și orientarea profesională a invitatului. Claudiu, la rândul lui, este actor în cuvinte: „Pot exista poeți care să nu fi scris nimic în viața lor, paradoxal există și mulți moșnegi care au rafturi întregi de poezie, dar să nu conțină nimic bun”. Autorul aduce o completare ce justifică unul dintre motivele compunerii acestor texte, mai ales cele din “Dezmembrați”: „Când scriu îmi place să mă exprim la persoana I, dar la genul feminin”. Este evidentă latura sensibilă a scriitorului, care creează poezie vie și emoție în public. La prima vedere, Claudiu pare o persoană destul de închisă. Pe parcurs, impresia se schimbă, chiar se schimbă total. Se schimbă și rolurile: ”Cosmine, ne-ar face plăcere ca la Institutul Blecher să ne împărtășești și nouă experiențele tale de actorie”. Claudiu știe ce spune din interior, fiind un adevărat activist cultural, promovând poezia tinerilor ca pe o muzică: „Poezia nu este cool-ul omului de rând, dar pentru mine este exprimată printr-un gen muzical”.

 

Paula Corduneanu

Seară de Poezie. Cu poezie și invitați de seamă. Cosmin Panaite, actor, și Claudiu Komartin, poet. Două voci care s-au remarcat, care fascinează: Cosmin, în postura de moderator, și Claudiu, multașteptatul invitat al Serii. Pentru început, Cosmin citește prima poezie din volumul lansat, „Maeștrii unei arte muribunde”. Citește trăind parcă fiecare cuvânt rostit. E viu, dinamic. Ca pe scena teatrului. De data asta, scena poeziei. Claudiu îl ascultă cu atenție. Se vede că interlocutorul său e pasionat. De ce face și de poezie. Claudiu mărturisește că-i displace postura de ascultător. Citite de alții, textele nu-i mai aparțin. M-a surprins remarca lui. Atunci Claudiu a ales câteva creații pe care ni le-a și citit. Am știut atunci de ce a spus vorbele de dinainte. Le-am simțit pe viu. Și la propriu, și la figurat. Dialogul a fost deschis, intens și captivant. Cei doi n-au putut să-și ascundă în totalitate emoțiile. Poet în toată fibra lui, cu o înfățișare nonconformistă, Claudiu are o gândire lucidă, clară și profundă. Scrie când e trist, când trăiește viața la maxim, când simte nevoia. E direct și deloc nonșalant când vine vorba despre ce simte și ce-și dorește. Dă dovadă de modestie și de naturalețe. Poate de asta poemele lui sunt atât de puternice, încât ar putea să trezească pe oricine la realitate. Claudiu nu uită nici de proful lui din liceu, poetul Octavian Soviany. Îi poartă respect și vorbește despre el cu emoție trezită în glas. Își amintește cu drag despre toate acele întâlniri din liceu. Profită, oarecum, de ocazie și ne face recomandări de lectură. Mariana Marin, Virgil Mazilescu, Mircea Cărtărescu, Cristian Popescu. Nu se consideră un poet excelent. Pentru Claudiu, poezia înseamnă intimitate și pasiune. Este (mărturisește) însă, mai întâi de toate, un cititor înrăit (și determinat). Seara de Poezie. O întâlnire memorabilă pe care prea curând nu o voi uita. Oameni frumoși, priviri calde și poeme din inimă, pentru inimi.

 

Diana Roznovan

Timp de câteva ore, pregătirile pentru sosirea lui Claudiu au fost în toi: “sunetul nu e destul de bun”, “lumina ar trebui să cadă din partea cealaltă”, “scaunul acela nu stă bine”. Nimeni nu voia ca atmosfera să fie deteriorată de detalii organizatorii. Atunci când Claudiu a intrat în sală, ne-am dat seama că toate grijile noastre au fost inutile. Indiferent de mediul în care s-ar afla, prezența lui Claudiu ar radia căldură și emoție. Afișând o atitudine nonșalantă, a răspuns tuturor curiozităților și întrebărilor: nu doar celor rostite, ci și celor transmise printr-o simplă privire. În ceea ce mă privește, duo-ul Panaite-Komartin a fost una dintre piesele de rezistență ale serii: compatibilitatea celor doi a adus un alt nivel de dinamism Întâlnirii. Joi seară, Claudiu ne-a arătat că unii oameni nu sunt doar poeți, ci poezie în sine. Poezie, bucurie.

Alina Violeta Țibuleac

A fost altfel. Altfel decât mi-am închipuit, decât mă așteptam. Poate că mă obișnuisem cu un anumit șablon pe care serile anterioare l-au urmat. Sau poate că eram eu o alta, nerăbdătoare să stea de vorbă. Cu cei prezenți în sală și cu poezia lui Claudiu Komartin. Mărturisesc: l-am citit puțin. Versuri vii, efervescente, puternice. Sună distinct rostite de vocea autorului. Claudiu citește tare, rar și accentuând fiecare silabă rostită. Poate că asta îl și face să se îndrepte către moderator, actorul Claudiu Panaite, și să-i remarce claritatea & finețea din voce (care îi evidențiază, de altfel, talentul actoricesc).  Totuși, zice Claudiu, nu i-ar plăcea să-și asculte propriile versuri citite de alții. Pentru că el scrie simțind: în momente de exaltare, în momente de tristețe, în momente intime. Și citește reînviindu-și amintirile. Simte & trăiește poezia. În toată profunzimea ei. Dialogul viu & dynamic ne-a implicat pe toți: născând semne de întrebare și oferind răspunsuri. Claudiu ne-a oferit tuturor o doză de energie. Poezia nu e altceva decât un manifest continuu în versuri: liber și necenzurat, unic și viu. Așa e Claudiu, așa poate fi fiecare dintre noi. Doar dacă avem îndrăzneala să ieșim din sfera cotidianului, a limitelor, a preconcepțiilor. Și avem.

 

Diana Diaconescu

Îmi amintesc și azi cum la început de clasa a 9-a am câștigat volumul „Cobalt”, printr-un pariu pe care profu’ l-a lansat între viitorii alecartieni: cine va lua premii la licart? Ce a urmat a fost o săptămână de citit, recitit, subliniat versuri preferate, pe scurt inițiere în borcănelul obsesiv, numit poezie contemporană. De atunci, Claudiu a rămas unul din poeții mei preferați. Un an și jumătate mai târziu, într-o cămăruță prea bine știută, am șansa să vorbesc pe viu cu omul ale cărui versuri mi-au dat senzația constantă că sunt scrise din perspectiva mea. Și când lumea se închide în jurul unei lămpi, a unui actor ce nu vorbește cu poetul Claudiu Komartin, ci mai degrabă cu omul din spatele cuvintelor, se împrăștie o naturalețe umană, revigorantă. Poezia coboară de pe calul ei alb, își șterge machiajul, ne lasă să ne lipim fața de fața ei. Vorbim despre cum esența poeziei e în lucrurile mici, „prăfuite”, cum poți să fii, să scrii în numele altcuiva și asta îți dă curajul să devii mai liber, mai aproape de ceea ce te definește. Bănuiala că ne-am domesticit prea tare și că arta e cea care trebuie să te scoată din ale tale, cea care îți provoacă sistemul de credințe. Cum poezia, deci scrisul, e doar o mică parte din încercările noastre de a zdrobi our safety blanket, un act protectiv asupra intimității noastre care se pierde prin buzunare și skyscrapers. Cum poate poezia e o cauză pierdută, dar „fix pentru cauzele pierdute trebuie să lupți”. Fix pentru cauzele pierdute trebuie să lupți. Întâlnirea noastră s-a ascuns in the little things, în apropierea de oameni și nu de titluri ca poet, deținut, actor, într-o adunătură de rebels without a cause. Și, la final, când timpul ne va despărți „trebuie să înțelegeți: totul aici este atât de cald și de familiar numai fiindcă nu are cum să dureze.”

 

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.