Let’s talk about Kevin

Întotdeauna când se apropie Crăciunul, fiecare dintre noi îşi aduce aminte de acea mătuşă care ne aducea de fiecare dată un pulover cadou. Foarte frumos, cu reni şi oameni de zăpadă. Singura problemă e că în copilărie nimeni nu îşi doreşte să primească un pulover cadou. Doar că, în momentul în care ţi se prezintă acea cutie mare, frumos impachetată cu fundiţă roşie…, nu prea ai de ales. Abia mai târziu vei decide ce faci cu puloverul: îl porţi ca şi când ţi-ar face plăcere, îl tai cu foarfeca şi îl transformi într-un milieu de pus pe televizor, sau pur şi simplu îl arunci la gunoi. Frumoasă metaforă pentru viaţă, nu?

Personalitatea noastră e rodul moştenirii genetice sau este modelată de mediu? O mamă este responsabilă pentru acţiunile copilului ei? Copilăria îşi pierde inocenţa? Cât de grea este viaţa unei femei într-o lume a bărbaţilor?

Dacă vreţi răspunsurile la aceste întrebări, nu vă uitaţi la „We need to talk about Kevin”. Filmul nu îşi propune să răspundă la întrebări existenţiale, ci doar să vă facă să gândiţi. Lynne Ramsay reuşeşte o extraordinară performanţă regizorală. Niciun detaliu din această ecranizare nu este plasat întâmplător. Fiecare scenă abundă în semnificaţii profunde, încifrate în secvenţe de o aparentă platitudine. Ingenioase juxtapuneri, flashback-uri şi analogii între scene contribuie la transmiterea mesajului acestui film, pe care, sunt sigură, veţi fi uluiţi când îl veţi descoperi singuri.

Jocul actoricesc vă va face să vă întrebaţi dacă Tilda Swinton (Eva Khatchadourian) a avut în viaţa personală tendinţe sinucigaşe, sau Ezra Miller (Kevin) este un criminal în serie în viaţa de zi cu zi. Altfel nu se poate explica interpretarea atât de realistă a unor roluri extrem de complicate, de către actori, ai zice, neexperimentaţi şi de care nu a auzit nimeni. Decorul şi muzica fac trecerile dintre scene mult mai armonioase şi oglindesc, la rândul lor, angoasele sau bucuriile resimţite de Eva. (Atenţie din nou la detaliile semnificative: personajul feminin din film se numeşte Eva.)

Acum, povestea: Eva şi Franklin au un copil: Kevin. Kevin este dificil şi bizar, fără să fie vorba de vreo patologie, şi face tot posibilul să transforme viaţa mamei lui într-un calvar: de mic plânge neîncetat; mai târziu refuză să pronunţe cuvântul „mamă”, chiar dacă ştie să pronunţe cuvinte mai complicate precum „elefant”; în cele din urmă reuşeşte să depăşească răbdarea mamei şi aceasta îl aruncă de pe masa de schimbat scutece, ceea ce îi va lăsa ceva mai mult decât o simplă cicatrice pe mână. Cu timpul, apare un sentiment de ură între mamă si fiu, de care tatăl nici nu are habar. Aparent banal, prin urmare.

Însă ceea ce surprinde la acest film este modalitatea în care sunt prezentate diferitele etape din viaţa Evei: tânără lor, angoasele sau bucuriile resimţite de Eva. (Atenţie dinnou la detaliile semnificative: personajul feminin din film se numeşte Eva.) Acum, povestea: Eva şi Franklin au un copil: Kevin. Kevin este dificil şi bizar, fără să fie vorba de vreo patologie, şi face tot posibilul să transforme viaţa mamei lui într-un calvar: de mic plânge neîncetat; mai târziu refuză să pronunţe cuvântul „mamă”, chiar dacă ştie pronunţe cuvinte mai complicate precum „elefant”; în cele din urmă reuşeşte să depăşească răbdarea mamei şi aceasta îl aruncă de pe masa de schimbat scutece, ceea ce îi va lăsa ceva mai mult decât o simplă cicatrice pe mână.

Cu timpul, apare un sentiment de ură între mamă si fiu, de care tatăl nici nu are habar. Aparent banal, prin urmare.Însă ceea ce surprinde la acest film este modalitatea în care sunt prezentate diferitele etape din viaţa Evei: tânără îndrăgostită, scriitoare de succes a unui roman de călătorii, soţie, şi în sfârşit, mamă.

Cronica integrală în Alecart 8 pe www.alecart.ro