După cele 5 propuneri anterioare ale colegilor ei, și Raisa MANOLESCU, redactor Alecart și coordonatoarea Clubului Alecart Junior, vă oferă un top al cărților citite în 2019:
- Caiet de ricoșat gânduri, Gabriel Liiceanu
Trebuie să recunosc faptul că, în cea mai mare parte, anul 2019 a fost, pentru mine, marcat de romane și de volume de poezie, nu de eseistică, întrucât primele au reprezentat mereu o mai mare tentație în momentul în care trebuia să îmi aleg următoarea lectură. Totuși, acest lucru s-a schimbat după ce am parcurs volumul lui Liiceanu, care se configurează sub forma unei rețele imense ce se țese din ideile recurente ale umanității, care sunt modelate și remodelate de-a lungul secolelor, de fiecare dată luând o formă infinitezimal diferită. Ele continuă să reapară în alte contexte și să se propage, creând de fiecare dată impresia că abia au izvorât, fiind produsul unei singure persoane sau generații. Caiet de ricoșat gânduri dovedește în mod incontestabil că toate aceste gânduri și idei plutesc turbionar în ceea ce Liiceanu numește uriașul creier al omenirii, unindu-i pe cei care se apleacă asupra lor cu o conexiune ce transcende limitele spațio-temporale.
2. aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată, Dan Coman
Cu toate că făcusem cunoștință cu proza poematică a lui Dan Coman și acum doi ani, citind Parohia, volumul aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată a constituit un șoc pentru mine, zdruncinând din temelii toate așteptările pe care le aveam înainte de a ajunge la final. Și asta pentru că, în universul creat de Dan Coman, toate simțurile se dilată, lăsându-te să plutești în derivă încercând să te agăți de cea mai mică fărâmă de siguranță, însă nereușind decât să te îndepărtezi cu o și mai mare viteză&vehemență de realitatea concretă. Crâmpeiele de magie, mesajele criptate pe care le citești fără să le poți înțelege (însă ești surprins în momentul în care în mintea ta ele devin, totuși, frânturi de dialog), poveștile eterogene care ajung într-un final să se suprapună și, nu în cele din urmă, tăcerile tăioase pe care le digeri pe măsură ce acțiunea progresează transformă romanul în unul inedit, pe care încerci să îl racordezi la ceea ce credeai că știi. Curând, însă, ajungi să renunți la această idee, conștientizând că, dacă vrei să îi pătrunzi înțelesul, trebuie să i te abandonezi complet.
Notă: Citește aici și recenzia volumului lui Dan Coman realizată de Amalia Carciuc.
Foto: Întâlnirea Alecart la FILIT, 2019, cu Dan Coman și Richard Ford
- Oglinda la zi, Radu Andriescu
În antologia lui Radu Andriescu – sau, dacă este să folosim expresia sa, best of remixat – poetul pare să (se) privească de undeva din depărtare, deasupra propriului univers înțesat de imagini și stări. Cu o minuțiozitate atent construită, acesta îl (re)modelează, adăugându-i încă o dimensiune odată cu asumarea acestei ipostaze și detașarea de propria creație – E prima dată când scriu la ora 5 dimineața/ e o introducere cu care mă simt tentat să comit/ un fals literar. Radu Andriescu reușește să configureze o poezie a SLASH-urilor fotografice, radiografiind cu o blândețe pătrunzătoare&pe alocuri amară detaliile vizibile&invizibile ale realității. Ele devin un univers de sine stătător, (re)așezându-se ca niște bare miniaturale de inox dintr-o cutiuță muzicală, astfel încât, când cineva învârte mica manivelă care le declanșează, ele funcționează într-o perfectă armonie – din cetatea cu mii de coridoare de purpură dulce/ șiroiau furnici aurii/ au urmat bucăți de liniște.
4. Acum nici tăcerea nu-ți mai aparține, Asli Erdogan
Asli Erdogan ne spune că libertatea este un cuvânt care refuză să tacă, dar până la finalul cărții mă întrebam dacă, după atâtea decenii în care libertatea a urlat cu toată forța, refuzând să se lase sufocată de realitatea sângerândă ce o înconjoară (și totuși continuă să fie fisurată de o lipsă indisolubilă și sfâșietoare de umanitate), tăcerea nu devine singura formă de rezistență rămasă. Volumul – care cuprinde o parte dintre articolele pentru care scriitoarea turcă a ajuns să fie persecutată de regimul lui Tayyip Erdogan – este impregnat de o forță și o sensibilitate voltaice, care te pătrund inevitabil. Aceste articole reprezintă mărturiile unor traume, fie că este vorba de cele personale sau ale unei colectivități, căci în final ele converg și ajung să constituie nucleul central al aspectelor despre care vorbește autoarea – trauma de a fi om într-o lume în care alți oameni încearcă să fure până și dreptul celorlalți de a-și povesti traumele. În fața acestei realități transpuse într-o manieră absolut cutremurătoare nu îți rămâne decât să dai pagina agățându-te de speranța care, deși răsună gol, se află totuși în sufletul tău și să faci ceea ce a făcut omul dintotdeauna în momentul în care a simțit că se sufocă – să îți ții răsuflarea. Și să speri.
- Homo deus. Scurtă istorie a viitorului, Yuval Noah Harari
Cu telefonul într-o mână și cartea lui Yuval Noah Harari în cealaltă, realizez că omul nu mai are mult până să devină zeu, însă stau și mă întreb cum îi va arăta creația dacă alege să o facă după chipul și asemănarea sa. Căci ce mai înseamnă, de fapt, acest lucru în secolul XXI? Volumul configurează mai multe întrebări decât răspunsuri, însă reușește să unească idei și gânduri din multiple domenii pentru a oferi o imagine extrem de interesantă a modalității în care va arăta viitorul omenirii, fie că ne referim la structurile ei exterioare sau interioare, căci Harari creionează un (posibil) destin al unei colectivități prin raportarea la resorturile interioare ce dictează viața fiecărui individ. Asaltați de știri despre inteligența artificială, suprapopulare, previziuni mai mult sau mai puțin catastrofale pentru deceniul următor și despre distrugerea modului de viață de pe vremea mea, cred că lectura acestei cărți este una necesară pentru a (ne) crea o imagine despre cum ar putea arăta lumea peste mult mai puțin timp decât suntem în acest moment capabili să conștientizăm. După ce am parcurs-o, nu mi-am putut da seama imediat dacă decizia ca aceasta să fie cartea cu care voi termina anul 2019 a fost cea mai fericită sau dimpotrivă, căci imersiunea în viitor prilejuită de Harari este una care încântă și înspăimântă în același timp. Ultimul gând cu care rămân este 2020 – let’s see what’s next. Din punct de vedere al cărților… și nu numai.
Notă: Citește aici și articolul Alexandrei Masgras despre cele volumele lui Yuval Noah Harari.
