LicArt 2018. Hogwarts e la Mogoșoaia (II)

Drum, poezie și entuziasm mocnit

Aer de primăvară cu miros de tren şi discuțiile fără sfârşit despre poezie, aşa s-ar descrie drumul spre Mogoşoaia. Pe fundal de AC/DC se suprapuneau atâtea imagini, de la tipul foarte dur care s-a aşezat în fața mea, până la omul cu păsări albastre care ghicesc viitorul, totul este poezie în stare brută. Mi-am petrecut mult timp observând oamenii atât de diferiți, atâtea poveşti, şi ascultându-l pe domnul care a organizat un fel de cenaclu politic despre alegerile americane, corupție, industrie şi servicii secrete. În toată atmosfera asta totuşi mă gândeam la ce se află la capătul drumului, cum vor fi ceilalți poeți, având în vedere textele lor. Am discutat cu Ioan şi amândoi eram entuziasmați să  îi cunoaştem şi să aflăm ce proiecte vom avea. Ajunşi în Gara de Nord, puțin pierduți şi debusolați, am căutat metroul, am urcat şi am coborât cu bagajele grele şi pline de cărți şi tot eram emoționat. Ajunşi în fața palatului, am găsit coțofene şi mi-am amintit de Decorul lui Bacovia, apoi Radu Herjeu ne-a primit ca pe nişte vechi prieteni şi ne-a dat insigne cu numele nostru. Ne-am întâlnit şi cu Luca, abia aşteptam prezentarea fiecăruia, deşi eram timid şi stresat, atâtea persoane necunoscute care transmiteau emoție şi entuziasm. (Andrei Rusu)

 Prima lectură. O primă posibilitate de cunoaştere.

Adunaţi într-o cameră imensă, cu un iz de timiditate în ochi, suspectam  cu privirea fiecare mişcare din jur. Primul moment intrigant a fost apariţia lui Radu în faţa noastră, care ne-a vorbit cu foarte multă căldură despre care e scopul LicArt şi de ce ne aflăm noi acolo. Apoi a urmat ceea ce toţi poeţii aşteptau plini de emoţie şi anume lectura unei poezii importante pentru fiecare dintre noi.

Am fost plăcut surprins să constat diversitatea de poeţi favoriţi, citindu-se texte de la Radu Vancu, Matei Hutopilă, Radu Niţescu, până la Crispin Best, urmând prezentarea fotografiilor favorite ale tinerilor finalişti la secţiunea fotografie, astfel încăperea s-a transformat încet încet într-un mozaic al celor două arte. (Ioan Coroamă)

Fotografie, poezie și jocuri cu lumină

Unul dintre cele mai intrigante proiecte comune, dintre fotografi şi poeți, a fost Poeții fac fotografie şi fotografii scriu poezie. Având oarecare experiență în fotografie față de ceilalți din grupul meu, Ioanei şi lui Roland nu le-a fost deloc greu să mă învețe să scriu cu lumină. Pe de altă parte, introducerea în poezie a fost mult mai dificilă pentru ei. Inițial am încercat o discuție liberă despre ce înseamnă inspirație, cum trebuie să descoperim frumusețea în simplitate şi invers. Cu toate astea, rolul de învățător a fost mult mai greu decât mă aşteptam, a trebuit să tăiem şi să rescriem, să îi ajut să evite clişeele şi să îşi exploateze latura literară nedescoperită. Sincer, a fost fascinant cum şi alți fotografi au avut încredere în mine şi i-am ajutat să compună; aparent malul lacului şi pietrele aruncate în apă în încercarea de a le face să sară chiar te pot inspira. Alt proiect care ne-a încurajat să comunicăm a constat în faptul de a scrie o poezie despre unul dintre fotografi. Aşa am ajuns să cunosc poveşti şi emoție, timiditate care a trebuit dizolvată şi, până la urmă, diverse ipostaze ale literaturii gândirii. Intrând în contact cu liceeni care aveau atâtea de spus, inevitabil am legat prietenii şi ne-am ajutat reciproc să creştem. Aşa au apărut poezii de dragoste despre sticle de iaurt; până la urmă şi ochiul fotografic găseşte imagini şi artă născută din simplu. (Andrei Rusu)

 

în dimineața aia portocalele erau mai

rumene-n obraji decât voi & vă era

frică să le tăiați să stoarceți lumină &

să rămână coji goale diforme

pe care iarna le puneai pe calorifer

 

în dimineața aia l-ai învățat ca pe

orbi să citească pe litere t e  I u b e s c

în cereale alfabet

 

mâinile lui miroseau a câine ud

când încercați să depășiți centrifuga

leagănului și ochii de văcuță Pink Floyd

vă priveau cu

milă

(Andrei Rusu)

fiddlesticks:

ţipete şi ţigări fumate în lanţ.

se stă la masă şi se dezbate despre cum trebuie făcut cu adevărat un selfie.

scaunele pătate de necazurile oamenilor se întreabă cât timp ne-a mai rămas până ne scoatem aparatul foto din ghiozdane şi trecem în revistă TOT

 cadre cu femeia din colţ care-şi aşteaptă soţul.

în cafenea se dau verdicte. cămăşile albe au intrat în grevă când s-au întors încet spre noi.

 ne confruntăm cu bărbile kitchoase şi o chelie ce priveşte-n van.

 un puşti demonic care nu se teme de resuscitare. şi ochelarii nimănui.

 nu ne-a rămas decât vitrina

 şi degetul pe obiectiv

(Ioan Coroamă)

 

Workshop-urile cu Răzvan. O călătorie în poezia universală.

I.

Prima parte a workshop-ului s-a axat pe un exerciţiu amuzant ce consta în scrierea unui cuvânt pe foaie, ca mai apoi, acesta să fie singurul cuvânt ce putea fi rostit timp de 20 de minute. A doua parte a atelierului s-a axat pe diverse discuţii despre stiluri poetice de la Bacovia și Mircea Ivănescu până la Cristi Popescu şi Alexandru Muşina.

II.

Un atelier interactiv ce ne-a pus la încercare modul de redare al realităţii şi care totodată ne-a scos din zona de confort prin cele 3 etape ce au constat în alegerea unui obiect sau a unei scene şi descrierea lui/ei, apoi scrierea unui poem despre respectivul(a), urmată de cea mai challanging etapă şi anume înlocuirea obiectului/scenei cu un părinte şi revizuirea poemului din noua perspectivă. (Luca a avut cea mai grea muncă aici, fiind nevoit să transforme o sticlă de cola în tatăl său.)

III.

Ultimul atelier a fost şi pregătirea pentru lectura de miercuri, în care noi, alături de Răzvan, am făcut puţin brainstorming pentru găsirea unei idei inovative de lectură ce avea să marcheze pozitiv publicul. Cu ajutorul lui Bogdan Enache am reuşit să închegăm un moment poetic original pornind doar de la nişte telefoane mobile şi o boxă portabilă.

Într-un final, ne-am decis să-i punem două întrebări lui Răzvan pentru a observa gândurile sale despre LicArt17:

Î: Care au fost aşteptările tale cu privire la finaliştii de la poezie LicArt 17?

R: De fiecare dată când pregătesc atelierul de poezie pentru finaliştii Licart mă aştept să fiu surprins. Mă interesează să aflu ce le trezeşte interesul celor mai tineri din toată povestea cu poezia.

Î: Cum vezi tu reacţia tinerilor poeţi la exerciţiile şi discuţiile  propuse de tine în cadrul workshopurilor?

R:  A fost destul de entuziast pentru că nu am apucat să epuizăm nici măcar exercițiile pregătite de câte discuții se puneau în mişcare imediat ce unul dintre voi citea ce a scris pentru atelier.

(Ioan Coroamă)

Workshop-ul cu Silvia Grădinaru: pasiune, căldură și marketing poetic

Workshop-ul cu Silvia Grădinaru ne-a intrigat pe toți, întrucât nu ne aşteptam să descoperim legături atât de strânse între marketing, reclame şi arta poeziei. De la început a fost imprevizibil: în a doua zi a taberei ni s-au cerut poze cu noi pentru ca la workshop să scriem, atât noi cât şi ceilalți, o poezie despre ele. Apoi a trebuit să modificăm reclame şi să scriem poeme despre ele, despre noi. Atmosfera a fost foarte destinsă, toți râdeam, colaboram şi descopeream lucruri noi despre ceilalți. Am realizat un scurt interviu cu Silvia despre câteva aspecte legate de tabără:

Î: În cadrul workshop-ului pe care l-ai organizat am stabilit legătura dintre poezie si marketing. Crezi că acum unii dintre noi vor vedea reclamele cu alți ochi? De ce?

R: Cred că da, și asta pentru că au și fost câțiva care, după atelier, mi-au spus că nu s-au mai gândit la felul ăsta de a folosi materialele publicitare. Ceea ce pentru mine a însemnat foarte mult, pentru că exact asta mi-am dorit. Măcar pentru câțiva. De cele mai multe ori schimbăm canalul când începe pauza de publicitate și scrollăm liniștiți zi de zi pe lângă reclame. Mulți fac așa și cu poezia. De aceea am vrut ca cele două domenii să se ajute între ele. Reclame sunt la tot pasul, poate că acum unii vor vedea acolo un început de poezie. Și nu doar în reclame. Și în alte lucruri pe care le trecem cu vederea. Asta ar fi miza mai mare.

Î: Cum te-au impresionat, pozitiv şi negativ, tinerii poeți din tabără?

R: După o oră și jumătate de vorbit și exersat, părea că venise momentul bun pentru o pauză. Când a venit vorba să ne uităm la ceas și să nu mai rămână mult timp pentru ce urma, ideea să nu facem o pauză nu a venit de la mine. M-a impresionat că au ales să rămână, chiar dacă fusese mult și până atunci. Mi-a plăcut implicarea. Mi-a plăcut curiozitatea. Mi-au plăcut multe: energia pe care o aveau, colaborarea dintre ei, spontaneitatea cu care abordau fiecare etapă din atelier, felurile surprinzătoare prin care își integrau ideile și își conturau textele, faptul că fiecare avea direcția lui și era dispus să și-o asume, faptul că despre fiecare pot să spun ceva în mod particular și asta după un timp scurt petrecut împreună. Mi-a plăcut că le-am cerut autografe la final și mi le-au dat. Nu mi-a plăcut că nu voiau mai mulți să citească primii, dar asta pentru că-mi aducea destul de mult aminte de mine.

(Andrei Rusu)

Întâlnirea cu Marius Chivu: Despre cum ar trebui tratate recomandările de lectură.

Întâlnirea cu Marius a fost plină de poveşti şi amuzament, fiecare discuţie stârnită apropiindu-ne cât mai tare de acesta. Relatările despre cum ar trebui descoperite cărţile favorite, până la discuţiile despre gusturi muzicale şi anime-uri, au făcut ca atmosfera atelierului să fie extrem de prietenoasă, acesta sfârşindu-se sub bine meritată întrebare Aşa de repede a trecut timpul? (Ioan Coroamă)

Marius ne-a făcut să descoperim cărți noi unul de la altul, să ne cunoaștem prin ceea ce citim, să ajungem să ne punem întrebări despre de ce nu am găsit mai devreme acele fragmente ascunse din literatură. Aflând că va fi invitat la următoarea ediție FILIT, promisiunea unei noi întâlniri, alături de entuziasmul inevitabil, m-a făcut să îmi notez câteva titluri aduse în discuție, pe care ulterior mi le-am cumpărat din Cărturești-ul cu patru etaje din București. (Andrei Rusu)

Florin Iaru și arta simplității

Workshop-ul cu Florin Iaru ne-a învățat că nu putem fi noi înșine fără a ne defini și raporta la ceilalți: suntem o sumă a experiențelor, a tuturor întâlnirilor cu ceilalți. Am învățat că simplitatea e o artă și ni s-a povestit cu o căldură și o apropiere părintească parcă, despre tehnică și emoție în poezie. Susținâdu-și mereu argumentele cu exemple și povești care ne captivau, despre cum să atragi cititorii, cum să creezi un nivel de așteptare care să îngrozească și să mângâie în același timp (filmul de trei ore al unei cabine telefonice care inițial nu a stârnit publicului deloc interesul iar, după ce înaintea peliculei s-a adăugat o scenă cu un lunetist ce își îndrepta arma de pe o clădire spre telefon, întreaga audiență a privit cu suspans acțiunea, banală în sine). Analizând meticulos și structura internă a unui poem, am găsit respirația și intonația drept structură de rezistență, ajutând cititorii să avanseze printre versuri. Nu numai expresivitatea lui Florin Iaru, cât și modul atât de sincer și profund cu care ne vorbea m-au impresionat, lăsând în urmă povești și sfaturi valoroase pe care să le aplic în poeme. (Andrei Rusu)

Premierea

Ca orice lucru frumos şi tabăra (din păcate) trebuia să aibă un final. Joi seară s-au prezentat proiectele realizate în cadrul taberei ce au dus la o bună cooperare dintre fotografi şi poeţi. Poeţii fac fotografii şi fotografii fac poezii a fost cel mai aşteptat proiect al taberei ce a pus  în funcţiune laturi artistice nemaiştiute de tinerii finalişti. Cea mai bună poezie scrisă de un fotograf a fost cea a Alexandrei Corcode, iar cea mai bună fotografie a unui poet a fost desigur cea a lui Tudor Pop (Tudor fiind şi emblema taberei LicArt17 prin energia şi veselia sa ce a binedispus pe toată lumea). Următoarele proiecte realizate în tabără au fost fotografia de stradă şi portretul, unde au câştigat Diana Ciungu şi Alex Demian. Un stindard al prieteniilor din tabără au fost poeziile copleşitoare ale poeţilor despre fotografi, categorie unde a câştigat Maria Barbu cu un poem despre Alex Husariu. Un alt proiect incitant a fost crearea unei poezii despre o fotografie, categorie care a arătat sinergia şi sincretismul dintre cele două arte care se completează reciproc. Ajungând în final la decernarea premiilor mari, la poezie am câştigat eu alături de Tudor şi Luca.  La fotografie la secţiunea alb-negru câştigătoarea a fost Andra Zlotu, la portret Roland Paniti, iar la secţiunea diverse Vlad Ţînţaş. (Ioan Coroamă)

Să nu uităm de Antologiile de poezie, cum treceau din mână în mână și se umpleau de gânduri calde și amintiri, cum ne rugam să ne scriem unul altuia măcar ceva, poate peste ani semnăturile ne vor valora mai mult decât atât. Am vrut să citesc totul abia acasă, în liniște, și zâmbeam necondiționat gândindu-mă la oportunitatea ce mi s-a oferit și ce momente extraordinare, ce prietenii strânse am legat datorită poeziei și fotografiei. (Andrei Rusu)

 

*Andrei Rusu, redactor Alecart, elev la Colegiul Național Iași & Ioan Coroamă, elev la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași, au fost finaliști ai Concursului Național de Poezie LicArt 2018.

**Foto: Oana Brîndușe

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.