5 zile de FILIT, 8 evenimente ALECART cu 13 scriitori + 4 poeți nedebutați editorial, cu recitaluri de muzică, cu o expoziție de grafică în 2 săli primitoare, dar neîncăpătoare pentru un public atât de numeros (Sala de Festivități a Colegiului Național Iași și Sala Studio J a Muzeului „V,Pogor”), cu dialog aplicat pe volumele invitaților. Un cult al întrebării & o repetiție (anuală) pentru o lume mai bună.
Literatura salvează omul – fie ca acesta este conștient sau nu, fie că acceptă schimbarea sau nu.
Prin(tre) note de pe portativ & tot felul de instrumente muzicale, râsete, regrete, frică & freamăt, cinism & ironie, FILIT-ul de anul acesta a însemnat, pentru mine, explorare. Explorare prin întrebări și răspunsuri interioare, dar mai ales prin dialog. FILIT-ul a fost poezie & frumusețe, descoperire & redescoperire. (Ar trebui să încep, totuși, cu ziua de sâmbătă, unde ne-am întâlnit la ZOON POETIKON cu niște poeți atât de diferiți, încât i-aș fi putut asculta ore întregi vorbind atât de frumos despre frumos & grotesc, având posibilitatea de a mă conecta cu sensibilitatea lui Gabriel Cărtărescu, cu puterea Alinei Purcaru & cu simplitatea atât de.. complexă! a lui Florin Partene, îngemănate cu entuziasmul nedebutanților, ale căror nume deja le cunoșteam & le îndrăgeam.)
Am călătorit, astfel, în lumi pe care nu mi le-aș fi putut imagina, mi-am dat seama că poate sunt un călău tocmai prin moștenirea dată de rădăcinile mele, am privit copiii din trenul spre Samarkand, mi-am căutat propria cameră secretă & am aflat că nu toate lacurile au apă dulce – și asta în cadrul unei repetiții, o repetiție pentru o lume mai bună. Dacă m-aș gândi la ediția de anul acesta, mi-ar apărea în minte chipuri blânde de femei care scriu despre alte femei & despre rădăcinile lor, chipul Petrei Hůlová, mi-ar răsuna în minte româna fluentă a Lidijei Dimkovska, tandrețea și iubirea cu care ne-a vorbit despre România & despre literatură, aș găsi-o pe Giulia Caminito, suavă și profundă, care ne-a mărturisit despre durere & cum e să te simți diferit, despre uman, despre suflet. În completarea ei, Mihai Radu ne-a vorbit despre Paul cu puterea de convingere, ardoarea & entuziasmul unui jurnalist, cu cinismul & ironica care ne-au adus aminte de Cristian Fulaș din prima zi a festivalului. Același Cristian Fulaș care, două zile mai târziu, s-a deschis în fața noastră & pentru noi cum n-a mai făcut-o nimeni în Sala de Festivități a Colegiului Național. Acolo, l-am întâlnit pe omul Cristan Fulaș, am privit în afara volumelor sale, cu toate că, în final, am ajuns, așa cum o facem mereu în Alecart & în afara sa, la concluzia că literatura salvează omul – fie ca acesta este conștient sau nu, fie că acceptă schimbarea sau nu. Astfel, pentru mine, a doua participare la Întâlnirile Alecart la FILIT a însemnat tot ce nu m-am așteptat să însemne: mai mult decât frumusețe, poezie, muzică & salvare. (Serena Elena Condurachi)
Și anul acesta, FILIT e prezent. (Mai există prezent fără FILIT?) De astă dată, a fost mai intens ca oricând. Alături de Alecart, la Muzeul Pogor („acasă” pentru cele cinci zile de festival), sărbătoarea a însemnat dialog. Precedată de jocuri sonore volatile și dublată de grafica tăcută, dar omniprezentă ce ne amintea de poeziile lui Radu Vancu, realizată de Ioniță Benea,
fiecare întâlnire a mărturisit că literatura e, în fond, cea mai desăvârșită dintre arte. Totuși, arta nu poate fi monolog. Are nevoie de cei care au creat-o, de dialog. Lidija Dimkovska ne va oferi exemplul tipic pentru această atitudine. Depășind limitele romanului, a plonjat cu un rafinament ireproșabil pe scena realității i-mediate accesibile tuturor. Mireasma aspră a pământului natal, orașe de care te leagă o pasiune ascunsă, dragostea pentru origini, cinism, voluptate, jovialitate. Putem epuiza oare infuzia farmecului de la FILIT?
Dacă aș fi întrebat ce înseamnă FILIT și Alecart în cadrul FILIT, răspunsul meu ar veni fără nicio ezitare: „Dialogul sublim în care s-a șters tăcerea”. Să fim oare zoon poetikon? (Nectarie Zaltariov)
Aici consider că se găsește emoția FILIT-ului, în acele mici adevăruri a ceea ce a fost, este și poate fi omul.
Furie și tunet. Pasiune și abandonare. Suspans și emoție. Acest tumult al trăilor, din care abia ne putem reveni după cinci zile petrecute în cadrul întâlnirilor Alecart-Filit, ne-a mistuit. Într-o „Cameră ascunsă”, întunecată dacă nu ar fi existat reflectoare, elevii, profesorii și reprezentanții presei s-au refugiat de propriile gânduri, dându-și întâlnire cu literatura. Scriitorii invitați au fost conștienți de la bun început de postura în care se aflau, de controlul pe care îl exercitau asupra a peste două sute de tineri. Cristian Fulaș, autorul care a avut cu certitudine interacțiunea cea mai intensă cu audiența, ne-a cruțat și, în ciuda cinismului din răspunsurile domniei sale, nu a distrus complet „lumina sublimă” din inimile cititorilor, încrederea naivă în lozinci ce par o perpetuare a binelui, dar, de fapt, sunt doar minciună și infern. Cristian Fulaș a constituit o mostră din esența tare (ca spirtul) a Vieții. O viață în care a nu face rău este mai important decât a face „bine”, în care natura umană ar putea (?) să nu mai fie deformată prin ipocrizie. Aș vrea să rămân la acest gând, altfel simt că va trebui să fac o „vizită educativă” în care să studiez arhitectura interioară a unui sanatoriu. S-ar putea ca Întâlnirile Alecart să se dovedească mai primejdioase decât s-ar fi putut crede… A fost un festival cu adevărat reușit. (Nora Cojocaru)
Poate că ceea ce rămâne în urma tuturor întâlnirilor de la Casa Pogor, acele momente post-FILIT sunt imaginile vieții și ale umanului, cu toate speciile sale, fiecare decupată din propriul mediu – un infern gri de beton, o țară măcinată de foamete și de cruzime, o sufragerie devenită cameră de spital și apoi mormânt al memoriei și al amintirilor. La asta cred că se poate reduce oricare dintre dialogurile cu autorii: la acele imagini înrădăcinate în țesut, care continuă să ne urmărească după întoarcerea din transă, acele frânturi de viață prinse între sinapse, fiecare scriitor venind cu o proprie perspectivă asupra a ceea ce înseamnă existența. Fie că aceasta este simplificată, micșorată sub lentila cinismului unui om care a simțit acut pragul minim absolut al ființei, fie că este privită din unghiul înalt al unui sentiment de vindecare și de euforie ce vine odată cu acesta. Am rămas fascinat de răspunsurile lui Mihai Radu și ale Giuliei Caminito, frânturi ale unor existențe capturate și imprimate pe un film continuu al literaturii, developat în acea substanța suprasaturată de tot ceea ce înseamnă „viu” a Întâlnirilor Alecart la FILIT: un grup de studenți studiind cu halatele pătate de sânge, descrierea unor vieți pictate în nuanțele unui albastru închis sau în negru absolut, oameni alături de care este nevoie uneori să vorbim „la o bere”. Aici consider ca se găsește emoția FILIT-ului, în acele mici adevăruri a ceea ce a fost, este și poate fi omul. (Andrei Chiriac)
Întâlnirile de anul acesta ar putea fi introduse într-o sferă cu suprafață transparentă și interior solid. Autorii din interior nu ne vor putea observa, rămânând în realitatea distorsionată a lumilor pe care le-au creat. De cealaltă parte, noi ne vom putea reîntoarce cu fețele personajelor, le vom lipi de sferă și vom vedea dacă se vor potrivi sau nu cu creatorul lor. De exemplu, Cristian Fulaș este așezat lângă Lilia Calancea și lângă groaza de a descoperi cine e a Margaritei. Nu reacționează altfel decât compunându-și o față de om-neom cinic și autoironic, livrând adevăruri cu un zâmbet firav. Și ne-a plăcut tare mult, căci am simțit frica și iubirea de viață. Sâmbătă, la întâlnirea cu Mihai Radu și Giulia Caminito, omul contemporan s-a împiedicat, a căzut într-un roman, a luat forma lui Paul și a furiei Gaiei, iar după-amiază a stat în mijlocul nostru pentru a asculta cum poezia lui Gabriel Cărtărescu și adolescenții din sală îl reconstituie din cioburi: uneori încerc să-mi astup găurile/cu propriul sânge/alteori cu miere/sau rămășițe lichide/pe care le găsesc prin gunoaie/dar se usucă și mă doare”. (Daniel Maleș)
Cred că Fulaș e „personajul” de care aveam nevoie toți pentru a ne arăta ca toată „povestea” drogurilor nu e o glumă, ci o tragedie care afectează real viața oricărui consumator.
Probabil întâlnirea mea preferată a fost cea cu Mihai Radu, deoarece am citit Repetiție pentru o lume mai bună cu multă plăcere și multă admirație pentru felul în care e recuperată viața haotică și ratată a lui Paul. În timp ce citeam, mă gândeam doar la cât de tare aș vrea să îl cunosc pe Mihai Radu și să înțeleg ce fel de om este, ce îl desparte de personajul lui, iar FILIT-ul mi-a dat ocazia de a face asta. În același timp, mi-a plăcut mult dialogul cu Cristian Fulaș din a treia zi de festival. Cred că Fulaș e „personajul” de care aveam nevoie toți pentru a ne arăta ca toată „povestea” drogurilor nu e o glumă, ci o tragedie care afectează real viața oricărui consumator. (Catrinel Pîndaru)
Dacă ar fi să aleg o întâlnire care m-a marcat cel mai mult de la FILIT, aș alege-o, fără ezitare, pe cea cu Giulia Caminito și Mihai Radu. Desi am participat fără să apuc să citesc romanul Giuliei Caminito, felul precis, respectiv, plăcerea cu care a povestit despre Gaia și a răspuns la întrebările publicului m-au convins că va fi următoarea mea lectură. M-a uimit că Giulia Caminito avea un carnețel la îndemână, notându-și idei din răspunsurile și mi-a plăcut întrebarea primită de la Mihai Radu, dacă Paul e suficient de interesant pentru a ieși cu el la o bere. (Teodora Chirilă)
Să nu ne oprim din mers, să experimentăm, să ne creăm lumi proprii prin intermediul literaturii, pentru ca, în final, să prețuim ceea ce avem.
FILIT-ul de anul acesta ne-a amintit că bunătatea și frumusețea trebuie aduse totuși în lume, în ciuda ororilor ei. Lecția ne-a fost oferită de Guzel Iahina, prin romanul ei Trenul spre Samarkand. Plină de speranță, ea crede că, până la urmă, în țara ei se va contura o formă de bine prin cunoașterea și asumarea faptelor din trecut. Totuși, cel mai mult mi-a plăcut întâlnirea din a treia zi de festival cu Lidija Dimkovska. Am observat că dorea să prezinte fața luminoasă a lumii, iar entuziasmul și relaxarea adoptate făceau ca româna să pară limba ei maternă. Ne-a spus că realitatea este un mister care poate fi descoperit dezvoltându-ne pasiunile, iar ale ei sunt literatura și călătoriile. Scriind și descoperind diferite culturi și feluri de a fi, se simte împlinită. Cu sinceritate, ne-a mărturisit că ea a descoperit în copilărie cărțile care i-au creat această lume plină de posibilități, dar și că nu și-a putut obliga copilul să citească tocmai fiindcă el dispune de alte lucruri „mai captivante” decât cele din copilăria ei. A așteptat însă până când dorința de a citi a venit firesc, de la sine, prin modelul văzut acasă.
Aceste întâlniri Alecart de la FILIT 2023 mi-au prezentat mai multe perspective asupra lumii în care trăim: o lume crudă, una orfană, o lume plină de altruism și de speranță. Am înțeles că cel mai important este să ne putem „plimba” prin acestea până când descoperim frumusețea. Să nu ne oprim din mers, să experimentăm, să ne creăm lumi proprii prin intermediul literaturii, pentru ca, în final, să prețuim ceea ce avem. (Iustin-Ioan Robu)
Am fost fascinat de întâlnirea cu Mihai Radu și cu Giulia Caminito, care au creat o atmosferă autentică și vibrantă, căci s-au remarcat prin abordarea sinceră și profundă a întrebărilor adresate de public. Ceea ce a adăugat un element cu adevărat intrigant acestei experiențe a fost modul în care au comunicat între ei, deși foloseau limbi diferite. Interacțiunea lor, constând în răspunsuri și întrebări reciproce, a contribuit la crearea unei atmosfere foarte faine.
Un element cu adevărat distinctiv și care mi-a atras atenția a fost abordarea în oglindă, într-un gest de gândire inversă, prin care autorii au pus întrebări tinerilor prezenți. Această strategie a adăugat profunzime și interactivitate. A fost un FILIT în care curiozitatea, inteligența și creativitatea s-au întâlnit pentru a oferi o experiență literară de excepție. (Rareș Hagimă)
Pentru mine, FILIT 2023 a însemnat muzică, iubire și poezie. Momentele muzicale de anul acesta de la începutul fiecărei întâlniri au așezat dialogurile cu scriitorii într-o atmosferă minunată și emoționantă…
Fiecare întâlnire FILIT a avut propriul farmec, sala din Casa Pogor devenind, pe rând, un lagăr de concentrare nazist, un vagon de tren plin de copii înfometați, o cameră ascunsă, un pat de spital ocupat de un tată muribund și, în final, un buncăr antiaerian unde sunetul bombelor e estompat de cel al poveștilor. Însă cea care m-a mișcat cel mai tare nu a fost întâlnirea cu un scriitor, ci cu un om. Un om care ne-a vorbit cu onestitate despre una dintre experiențele trăite. Cristian Fulaş se transformă astfel dintr-un scriitor pe care să-l întrebi despre lumea din romanele sale într-un tânăr care a cunoscut dependența – o stafie, captiv în propriul trup.
Ce am apreciat cel mai mult au fost curajul şi deschiderea de care a dat dovada abordând acest subiect cu noi. Ne-a oferit perspectiva unui fost consumator care nu ne spune să nu consumăm droguri pentru că „nu sunt bune”, ci ne convinge de asta arătându-ne efectele lor devastatoare asupra vieții noastre. (David Sava)
Pentru mine, FILIT 2023 a însemnat muzică, iubire și poezie. Momentele muzicale de anul acesta de la începutul fiecărei întâlniri au așezat dialogurile cu scriitorii într-o atmosferă minunată și emoționantă (mai ales momentul de sâmbătă), pregătindu-ne pentru discuțiile care ne-au rămas întipărite în minte. Lidija Dimkovska este „personajul” meu favorit de anul acesta, întrucât m-a fascinat dragostea ei față de România – pe care și-a manifestat-o cu mare admirație, recunoscând că o parte din sufletul și din viața ei a rămas la noi acasă. Ea a vorbit despre cultură, despre oglindirea războiului în literatură și despre rolul cititului în „a lungi în capul nostru gândurile”. Splendoarea scriitoarei s-a prelungit în Noaptea Albă a Poeziei când a recitat (și de această dată) în română, învăluind frumusețea versurilor în sonoritatea limbii române. Prin dragostea sa față de România, cred că Dimkovska a reușit să-și găsească un loc al ei, înrădăcinat în literatură și în poveste, loc în care noi o vom aștepta mereu cu drag. (Maria Roșca)
În ultima zi de Filit am avut ocazia de a-l întâlni pe celebrul autor Markus Zusak, autorul unei cărți asociate copilăriei noastre, o carte reper. A fost parcă un vis să pot să particip la acest eveniment în cadrul Alecart, să-l aud cum vorbește despre Hoțul de cărți, dar mai ales, cum construiește inepuizabil povești. A reușit să ne fascineze prin discursul său sincer și plin de umor, plimbându-ne printre detalii despre procesul de scriere, despre propria viață și relația cu tatăl, dezvăluindu-ne ce se ascunde în spatele unor personaje. O super lecție de modestie, o super întâlnire. (Medeea Buta)
Recunosc, înainte să vin la prima Întâlnire Alecart de la Filit nu am citit niciuna dintre cărțile scrise de Lilia Calancea sau de Cristian Fulaș. Cu toate acestea, felul în care cei doi scriitori au răspuns la întrebări și plăcerea dialogului cu publicul au reușit să creeze o legătură nu doar bazată pe operele lor, ci și pe felul celor doi de a fi. Lilia Calancea s-a dovedit o persoană încrezătoare și pasionată de tot ceea ce o înconjoară, o extraordinară povestitoare, iar Cristian Fulaș a renunțat la orice mască și a înfruntat realitatea alături de public. L-am descoperit altfel decât la întâlnirile anterioare și m-a făcut să iau Specii să descopăr ce din jurul nostru a pus în romanul său. (Ioana Mitescu)
În loc de concluzie. Ce au avut în plus ÎNTÂLNIRILE ALECART la FILIT de anul acesta față de cele de anul trecut:
- Mai mult timp acordat întrebărilor din public (moderatorii au sacrificat întrebările lor în favoarea celor din public)
- O dublă întâlnire, cu scriitorul – la Pogor, când am discutat romanul Specii, dar și cu omul – la Național, unde am abordat problema dependenței de droguri (mulțumim, Cristian Fulaș!)
- Întrebările scriitorilor adresate publicului, cum a fost cea a lui Mihai Radu, dacă am merge la o bere/ suc cu personajul său,
- Numărul mult mai mare de spectatori, nu mai găseai loc nici în picioare, nici pe jos – pe parchet, veneam cu aproximativ două ore înainte să ocupăm locuri. Pe scaune sau pe jos.
- O „lecție” de gestionare a succesului (Markus Zusak)
- Curiozitatea & entuziasmul micilor alecartieni pentru poezia contemporană (Zoon Poetikon a beneficiat de același interes ca Întâlnirile Alecart, deși a avut loc la nici două ore după întâlnirea cu Mihai Radu și Giulia Caminito)
- Mai multe recenzii ale volumelor invitaților noștri (o contribuție substanțială au avut-o bobocii din clasa a IX-a de filologie, de altfel singura clasă de filo, dintre cele patru de la Național, care este impregnată de spiritul alecartian)
FOTO: Alina SAVA
