În ce măsură reflectă literatura problemele lumii actuale? Ne facilitează cărțile contactul cu o realitate socială pe care adeseori o ignorăm, fie din neștiință, fie din nepăsare? Devenim, prin lectură, mai responsabili și mai sensibili?
Iată întrebările care, în cursul zilei de astăzi, 3 octombrie, au conturat atmosfera „Întâlnirii Alecart” din cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași, în spațiul Sălii Caudella din Casa Balș. Invitata noastră, Liliana Corobca, autoarea romanului Kinderland, „o carte despre percepția deposedării de a fi copil” (Nicoleta Munteanu) ne-a vorbit despre sursele sale de inspirație, despre rolul Basarabiei în construirea identității sale de scriitor, despre cenzură și despre problemele lumii contemporane. Adolescenții prezenți în sală au perceput romanul ca fiind sensibil, abordabil, dar mai ales, aproape – așa cum a fost și autoarea acestuia astăzi, pentru noi toți.
Deschizând întâlnirea cu un citat din Nichita Stănescu, „limba română este patria mea”, moderatorul evenimentului s-a interesat cu privire la influențele basarabene în scrierea și în percepția asupra lumii a Lilianei Corobca. „Toate cărțile mele au tematică oarecum basarabeană”, a mărturisit autoarea, adăugând că distanțarea de spațiul natal i-a permis să observe mai percutant atât problemele cu care s-a confruntat Moldova în trecutul comunist (cenzura, scrisul la negru), cât și cele care o amenință astăzi: migrația, prostituția, naivitatea.
Ulterior, Anastasia Fuioagă a fost invitată să prezinte romanul Kinderland. Aceasta, în vârstă de numai paisprezece ani, ne-a surprins prin sensibilitatea receptării, datorată în special unei inevitabile identificări cu protagonista romanului, Cristina. Provocându-ne la un exercițiu de imaginație, anume acela de a ne transpune în persoana unui copil forțat să adopte un comportament prea matur, prea responsabil, Anastasia ne-a ajutat să rezonăm cu tonalitatea cărții. În acest „roman despre universul copilăriei din care tocmai copilăria lipsește”, Anastasia a identificat două momente definitorii, în care tristețea difuză și candoarea copiilor ating punctul culminant: cel în care personajul-copil Marcel scoate din dulap hainele părinților și încearcă să le reconstituie prezența, alături de cel în care Cristina îngrijește puii de rândunică, „pentru a umple golul din sufletul ei”. Anastasia și-a încheiat pledoaria pentru Kinderland asigurându-ne că acesta este un roman dedicat cititorilor de toate vârstele, întrucât „fiecare are ceva de învățat din el”.
Discutând despre felul în care elemente autobiografice, imagini și contexte se infiltrează în angrenajul romanului, Liliana Corobca ne-a împărtășit că „există desigur ficțiunea și proiectul inițial, dar micile povești vin așa, ușor” și încolțesc în sufletul său. „Aștept să uit, aștept să treacă”, a continuat autoarea, însă poveștile bune rezistă, se întorc la ea și o „bântuie”, devin germinative. În plus, „când te apuci de un subiect, parcă toate poveștile se învârt în jurul tău”, își găsesc locul pe orbita romanului. De aceea, scriitoarea nu consideră că își alege subiectul, ci că anumite motive sunt atât de intense și de prezente în sine, încât „aș putea spune că ele mă aleg pe mine”.
Astfel, după ce ne-a vorbit despre inspirație și despre modul în care realitatea infuzează ficțiunea, invitata noastră a citit un fragment din propriul roman, un fragment intens, în care emoțiile unui copil sunt acoperite de tușele groase ale responsabilității, în care fetițele vorbesc despre gospodărie și bărbați, în care nostalgia și umorul își dispută teritoriul. De altfel, Liliana Corobca este de părere că romanul Kinderland constituie „povestea mea cea mai frumoasă”.
Fiind întrebată de către un elev care a fost cea mai semnificativă lecție învățată ca scriitor, Liliana Corobca a declarat că fiecare carte scrisă o învață o lecție în plus, însă cea mai importantă ar fi cea legată de cenzură, întrucât a determinat-o să conștientizeze ce înseamnă statutul de scriitor și ce presupune libertatea cuvântului. De aceea, ultimul său proiect (în curs de apariție) se dorește a fi un roman rebel, un roman care exploatează libertatea pe care nu ar fi avut-o cu câteva decenii în urmă. „Mi-am dorit să fac un roman interzis”, a conchis scriitoarea. Conversația a evoluat firesc spre procesul de finalizare a unei cărți, prilej cu care invitata noastră a evidențiat câteva etape ale activității creatoare: ne-a vorbit despre stadiul incipient, când crezi că „ai o capodoperă în cap”, când ești sedus de idee, urmat de faza redactării propriu-zise, în care totul pare monoton „ca viața unui om”, în care „cuvintele sunt mult prea banale”. În plus, autoarea a oferit câteva detalii cu privire la scrierea romanului său, conceput inițial într-o formulă epistolară, dintr-o perspectivă dublă: a copilului și a mamei. Însă „la un moment dat, mama a dispărut, n-am mai simțit-o” a precizat, cu naturalețe, Liliana Corobca.
„Am vrut să le ofer copiilor ăstora un viitor. Le-am acordat, cel puțin în roman, o șansă. Eu am vrut să o salvez [pe Cristina]” a spus, pe jumătate optimist, pe jumătate nostalgic, scriitoarea, recunoscând că un final mai trist ar fi fost poate mai veridic, însă atribuind ficțiunii această latură corectivă. Și, pentru că nu poți aduce în discuție ficțiunea fără să te referi la corelativul său, realitatea, câteva elemente autobiografice au fost amintite, raportate la universul din roman. Astfel, împărtășindu-ne anumite aspecte din propria copilărie, pusă sub semnul regimului comunist, scriitoarea ne-a vorbit despre nevoia de Dumnezeu, pe care a resimțit-o foarte acut, și despre ritualul jocului, perceput ca formă de inventare a divinității.
Așa cum ne-au obișnuit, elevii Colegiului de Artă „Octav Băncilă” Iași ne-au pregătit, la finalul evenimentului, un moment muzical inedit. Emilian Achirei (clasa prof Dan Constantinescu), Ștefan Ailenei, Ioana Ailenei și Liria Maria Țigăeru (prof. Iustin Rusu) ne-au încântat cu un recital de marimba, pentru a rotunji, în acorduri muzicale, finalul „Întâlnirilor Alecart” din cadrul FILIT 2015.
