Literatura: cu sau fără?

Dacă mi-aș putea permite să dau un sfat elevului de liceu sau de gimnaziu, acela ar fi să nu piardă din vedere frumosul veritabil, atât de estompat în goana după eficiență ori exactitate și atât de accesibil între paginile cărților.

Fie că recunoaștem sau nu, suntem complet dependenți de ierarhii și de judecăți de valoare. În lumea noastră, totul este polarizat, bun sau rău, semnificativ sau irelevant, admirabil sau trivial. Operăm cu structuri rigide și clasificăm tot ceea ce vedem și trăim în categorii bine delimitate. Gândim în termeni cât mai pragmatici și opțiunile noastre sunt dictate de rezultatele pe care le vizăm, adeseori fără să facem uz de alte criterii. Într-o astfel de lume în care primează eficiența, am pierdut din vedere tonurile intermediare, culorile amestecate, speculativul. Inevitabil, aprecierea noastră, ca societate, pentru domeniile umaniste – care nu pot și nici nu își propun să ne ofere certitudini – s-a estompat progresiv, uneori până la derizoriu. Cât timp am fost elevă, am avut statutul „olimpicului la română” și mi s-a întâmplat deseori să fiu tratată condescendent, ca și cum tot ceea ce făceam era o joacă de-a cuvintele, o simplă frazeologie. Am iubit literatura, am iubit dilemele, clarobscurul și întrebările care se adâncesc mereu, pe măsură ce te apropii de ele. Am simțit că ele definesc umanitatea din noi, dincolo de etaloanele și dispozițiile care ne simplifică, la suprafață, lumea și existența. Și am putut să arunc o privire indiferentă celor care îmi imputau că domeniul literaturii este unul steril pentru viața de fiecare zi. Acum, în momentul în care menționez într-o conversație că studiez Filosofie, Politică și Economie, primesc aceeași privire sceptică și totodată nedumerită, ca și cum aș fi făcut o alegere ilogică, pe care trebuie de fiecare dată să o justific.

 

„Am crezut dintotdeauna că, redându-ne spațiul acesta de interpretare, speculație și discuție, literatura ne face oameni mai frumoși, mai deschiși și mai profunzi.”

Am absolvit profilul matematică-informatică, fără a simți vreo clipă că fac un compromis ori că mă înstrăinez de pasiunea mea. Mi-a făcut plăcere să aprofundez la școală disciplinele reale, ceea ce nu m-a împiedicat nici să studiez în continuare literatura, nici să îmi cultiv pasiuni noi, prin diferite programe de leadership și de implicare comunitară. Astfel, am învățat să mă cunosc și să mă înțeleg mai bine, iar pentru mine, profilul real a fost o alegere fericită. Totuși, am știut că este ceva tranzitoriu, destinat să îmi lărgească perspectivele și aptitudinile, în timp ce viitorul meu va fi unul umanist. Dintre prietenii apropiați din liceu, sunt singura care a decis să nu urmeze o facultate cu profil tehnic sau științific. Am avut colegi foarte inteligenți, cu pasiuni și înclinații diferite, și am învățat multe din relația cu ei. Totuși, i-am simțit mereu puțin mai dragi, puțin mai compatibili cu mine, puțin mai aproape de sufletul meu, pe cei cu care am putut discuta o carte, un film sau schimba impresii despre o anumită cultură. Apreciez conversațiile cu miez, conversațiile provocatoare din punct de vedere intelectual, în care standardele și cutumele sunt problematizate. Cultiv convorbirile prin care interlocutorii devin mai bogați, din care se nasc și se maturează idei ori datorită cărora se modulează personalități. Și am crezut dintotdeauna că, redându-ne spațiul acesta de interpretare, speculație și discuție, literatura ne face oameni mai frumoși, mai deschiși și mai profunzi.

Nu pretind că literatura este superioară științelor. Nu îmi propun nicio comparație între real și uman, între matematică-informatică și filologie. De-a lungul anilor, m-a obosit această obsesie a ierarhizării, despre care cred că nu aduce nimic pozitiv, ci doar creează complexe de superioritate și de inferioritate. Cred însă că un om complet din punct de vedere intelectual poate cultiva, simultan, dragostea pentru științe și cea pentru cărți. Din punctul meu de vedere, educația fără literatură este una lacunară. Și, din păcate, constat că trăim într-o lume în care lectura – o bucurie lentă, care se desăvârșește pe termen lung, și care te transformă fără să îți dai seama – pierde teren în favoarea plăcerilor facile: un program TV, un canal YouTube, un joc video. Când au timp liber, mulți dintre noi nici nu mai iau în considerare cititul: e un obicei desuet, prea solicitant pentru o pauză relaxantă, prea inutil pentru a fi o activitate serioasă. Nu-i așa?

 

„Fără adevărata cultură, ne confruntăm cu riscul de a pierde umanitatea elevată din noi, intelectul, oricât de avansați am fi, poate, din punct de vedere științific sau tehnologic. Înainte de a învăța să zburăm, ar fi bine să ne preocupe dacă și cum ne cresc aripile.”

Poate că, dacă nu am mai privi totul în termeni de excludere și includere, de categorii opuse ori decupaje imobile, am reînvăța să integrăm literatura în viețile noastre. Cred că perspectiva pe care o abordăm, tot mai dominată de criterii simplificatoare, este deopotrivă un simptom și o cauză pentru refuzul literaturii. Pe de o parte, odată ce ne-am îndepărtat de cărți, am pierdut din vedere enigmaticul, deliberativul, poate chiar independența noastră, ca agenți, față de ceea ce ne este dat, și nu asumat, în lume. Pe de altă parte, cu cât valorizăm mai mult categoriile exactității, clarității și empiricului, cu atât ne înstrăinăm mai puternic de literatura din cărți și de literarul din noi și din viață. Poate că, mai important decât să operăm alegeri, este să ne recăpătăm vocația integrării. A performa într-un singur domeniu, fără a arunca o privire către disciplinele complementare, ne limitează în primul rând pe noi înșine. Mai susțin, de asemenea, că îndepărtarea noastră de literatură este responsabilă pentru proliferarea pseudoculturii – sau, mai degrabă, a minus-culturii – care umple tot spațiul rămas gol: câte discuții nu se învârt în jurul cancanurilor ori în jurul unor deplorabile vedete și personalități contemporane? Câți dintre oamenii aceștia recunosc un titlu sau un autor de prestigiu, chiar dacă sunt, poate, școliți în cele mai bune instituții de învățământ din România? Dar dacă toată literatura cu care au avut ei contact este cea din orele de română, limitată la Ion, Moromeții, Moara cu noroc și alte câteva opere, pe care, de multe ori, nici măcar nu le parcurg, atunci cum ne-am putea aștepta la o cultură adevărată și bogată?

Pentru mine, realitatea aceasta a fost mereu de o adâncă tristețe. Dacă mi-aș putea permite să dau un sfat elevului de liceu sau de gimnaziu, acela ar fi să nu piardă din vedere frumosul veritabil, atât de estompat în goana după eficiență ori exactitate și atât de accesibil între paginile cărților. Pasiunea pentru disciplinele reale nu exclude literatura, care trebuie cultivată în primul rând pentru că ne dezvoltă gândirea liberă și sentimentele înalte, pentru că ne deschide către lume și către ceilalți. Întotdeauna ne facem timp pentru ceea ce contează cu adevărat pentru noi: cărțile nu sunt un capriciu, un lux rezervat celor care au un program liber. Pentru unii dintre noi, literatura este o necesitate, un aer mai pur pe care avem nevoie uneori să îl respirăm, pentru a ne putea regăsi direcțiile și sensurile în viață. Fără adevărata cultură, ne confruntăm cu riscul de a pierde umanitatea elevată din noi, intelectul, oricât de avansați am fi, poate, din punct de vedere științific sau tehnologic. Înainte de a învăța să zburăm, ar fi bine să ne preocupe dacă și cum ne cresc aripile.

 

*Laura Ştreangă a absolvit  Colegiul Național Iași (specializarea mate-info) în 2017 ca șefă de promoţie,. În prezent, studiază Filosofie, Politică și Economie la Universitatea Warwick, în Marea Britanie. În liceu, a fost olimpică la limba și literatură română și a obținut Premiul I la Olimpiada Internațională de Lectură.

(Articol preluat din Suplimentul Alecart „Național. 190 de ani”)

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.