Literatura la Național*

Nu pretind că literatura este superioară științelor. Nu îmi propun nicio comparație între real și uman, între matematică-informatică și filologie. De-a lungul anilor, m-a obosit această obsesie a ierarhizării, despre care cred că nu aduce nimic pozitiv, ci doar creează complexe de superioritate și de inferioritate. Cred însă că un om complet din punct de vedere intelectual poate cultiva, simultan, dragostea pentru științe și cea pentru cărți. Din punctul meu de vedere, educația fără literatură este una lacunară. Și, din păcate, constat că trăim într-o lume în care lectura – o bucurie lentă, care se desăvârșește pe termen lung, și care te transformă fără să îți dai seama – pierde teren în favoarea plăcerilor facile: un program TV, un canal YouTube, un joc video. Când au timp liber, mulți dintre noi nici nu mai iau în considerare cititul: e un obicei desuet, prea solicitant pentru o pauză relaxantă, prea inutil pentru a fi o activitate serioasă. Nu-i așa? Poate că, dacă nu am mai privi totul în termeni de excludere și includere, de categorii opuse ori decupaje imobile, am reînvăța să integrăm literatura în viețile noastre (…). (Laura Ștreangă, absolventă)

Marea fusese/ Crăpătura dintre cărțile din bibliotecă. – Arian Leka

Viviana Gheorghian (elevă, clasa a X-a, filologie): Liceul m-a întâmpinat cu o carte-poem, Spre văi de jad și sălbăție. Inițial, nu știam exact pentru ce și de ce trebuie să o citesc. Dând filă cu filă, descopeream formându-se basmul lui Mereu da Flor, apoi mă atașam de Miranda, sufeream și zâmbeam în tăcere cu și pentru ea. După ce am parcurs-o, am început să scriu. (…) Întâlnind scriitoarea, în cadrul primelor mele Întâlniri Alecart la FILIT (câtă emoție!), am trăit imaginarul ca real și realul ca imaginar. (…)

După Doamna Bovary, după Împăratul muștelor (combinație haioasă), mi-am petrecut o noapte (și câteva ore din zi) între începuturi și sfârșituri fărâmițate, printre pagini de negăsit, alături de un Cititor și de o Cititoare, în cartea lui Italo Calvino, Dacă într-o noapte de iarnă un călător, în care am descoperit, fascinată, zece începuturi de roman atât de diferite și de asemănătoare deopotrivă. Dar cu el, cu Italo Calvino,  nu mă mai pot întâlni… Nici cu Nicolae Steinhardt ori cu Regina Maria, ale căror jurnale le-am devorat cu inima bătândă, nu mă pot întâlni, nu pot să le adresez o întrebare, oricare… Însă, cu mulți alții am avut ocazia. Cu scriitori a căror prezență au trasat o tușă în formarea mea ce a fost și este irevocabilă. (…) Prin întâlnirile cu scriitori am devenit și devin cititoare.

Aveam să pătrund și să descopăr într-una din zilele atât de lungi ale acelui sfârșit de vară, Biblioteca. Probabil aceasta e clipa în care aflu ce e beția. – Veronica D. Niculescu, Spre văi de jad și sălbăție

Alina Vițel (clasa a IX-a, filologie): Cred că  lectura a reprezentat manualul de instrucțiuni care m-a ajutat să înțeleg mai bine cum să utilizez această jucărie complexă și fascinantă numită existență. În mod obișnuit, anii se împart în luni, săptămâni, zile, ore, însă au existat momente în care uitam de timp și am început să număr altfel: înainte și după  Oscar și Tanti roz, înainte și după Jurnalul Annei Frank, înainte și după Jumătate de soare galben. Pe scurt, înainte și după o carte bună, căci eu însămi eram diferită.

Am trecut de la a citi Poveste fără sfârșit la a înțelege Castalia din Jocul cu mărgele de sticlă fără a realiza faptul că am urcat mai mult instinctiv niște trepte ce indicau manifestarea apetitului pentru lectură. În primele zile la Colegiul Național, eram atât de bulversată de ceea ce (mi) se întâmpla, încât scăpam din mâini creioanele colorate când încercam să le pun în penar; singurul care mă aducea înapoi pe linia de plutire și îmi stopa tremuratul era gândul că pagini pline de mister și de aventură mă așteptau cuminți pe noptieră – unele mai triste, altele mai fericite, însă toate, fără excepție, făcându-și loc în inima mea.

Poate ai început să răsfoiești cartea pe când erai încă în librărie. Sau nu ai putut, pentru că era țiplată? Acum ești în autobuz, în picioare, între oameni, atârnat cu o mână de o bară și începi să desfaci pachetul cu mâna liberă, cu gesturi de maimuță care vrea să desfacă o banană și, în același timp, să se agațe de creangă. – Italo Calvino

Lidia Ivanov (clasa a IX-a, filologie): Eram fericită, copleșită de o emoție puternică (…) nu plecam nicăieri fără a fi însoțită de o carte de Aleksandr Pușkin, Serghei Esenin, Cehov, Lev Tolstoi sau Dostoievski (…). Simțeam că timpul trece repede și nu trebuie pierdut. Stilul fiecărui autor era cât se poate de interesant, o provocare, o descoperire. Fiecare autor pe care l-am parcurs are farmecul său și reușește să inducă o emoție, un sentiment diferit. De aici, senzația că a scris pentru mine și, în același timp, pentru întreaga umanitate. 

Maria Popescu (clasa a IX-a, mate-info): Ne pierdem în cercuri ample, amețitoare. Începe o oră salvatoare pentru orice adolescent, mai ales pentru cei de la mate-info: limba română. Menelaus? Nu… Gheorghidiu, Eminescu ne învață despre iubire. Dacă ar fi așa de ușor cum pare, dar nu este. Din spatele clasei se aude o voce plictisită. Glumițe cu subînțeles, tuse… toate fac parte din viața noastră. Dacă nu există o teoremă, degeaba. – asta mi-a spus colegul din banca din față, care i-a compus niște versuri unei fete, scrise pe o foaie ruptă din… caietul de matematică. Aceștia suntem noi: o mulțime de pătrățele. Până și inimile noastre sunt făcute tot din pixeli. Suntem învăluiți într-un soi de timiditate stranie, de o rațiune excesivă. Acasă mă arunc în marea de teme, cifrele sunt oxigenul meu, iar părul se împletește în versuri ca valurile apei. Doar atunci îmi permit să visez.

Laura Ștreangă, absolventă: Pasiunea pentru disciplinele reale nu exclude literatura, care trebuie cultivată în primul rând pentru că ne dezvoltă gândirea liberă și sentimentele înalte, pentru că ne deschide către lume și către ceilalți. Întotdeauna ne facem timp pentru ceea ce contează cu adevărat pentru noi: cărțile nu sunt un capriciu, un lux rezervat celor care au un program liber. Pentru unii dintre noi, literatura este o necesitate (…).

 

*Suplimentul Alecart (dedicat celor 190 de ani de la înființarea Colegiului Național Iași), în rubrica „Literatura la Național”, vă oferă perspectiva tinerilor cititori (elevi sau absolvenți) asupra cărților unor scriitori consacrați, absolvenți ai Colegiului (Emil Brumaru, Liviu Antonesei) sau în devenire (deocamdată, ei înșiși elevi la Național), dar și gânduri despre bucuria de a fi cititor (din care am decupat fragmentele de mai sus). Un dialog al vârstelor și al experiențelor realizat în interiorul literaturii.

**Foto-colaj de Virgil Horghidan

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.