Literatura și rolul ei social (ancheta revistei Alecart 23, partea a II-a)

Trebuie și poate literatura sau – la un nivel mai general – arta contemporană să se implice în rezolvarea unor probleme sociale (de la cele de mediu până la dezechilibre la nivel socio-politic)? Cum?

Au răspuns: Iulian Ciocan (R.Moldova), Liliana Corobca (R. Moldova), Viviana Gheorghian, Antonio Patraș, Cătălin Pavel, Alexandru Vakulovski (R. Moldova), Radu Vancu.

  • „Asta e treaba artistului în durftiger Zeit: să păstreze cuvintele curate. Dacă face asta, adevărul lor va ține și el lumea în adevăr.” 

Radu VANCU, scriitor: Unul dintre lucrurile cele mai grozave ale literaturii e că ea nu trebuie să facă nimic în mod obligatoriu. E liberă de absolut orice sarcină: nu trebuie să facă nici așa, nici altminteri; nu trebuie să fie nici hăis, nici cea; e de ajuns să își construiască pe îndelete poveștile & imaginile, să le facă pe cât posibil mai hipnotice – și cu asta basta. Însă partea și mai admirabilă a literaturii e că, dacă există & e cu adevărat literatură, atunci e vindecătoare fără ca măcar să și-o propună dinadins. Te vindecă și individual, poate vindeca și comunități întregi. E arhiștiută acea frază a lui Kundera în care acesta-i explică unui prieten cum umorul lui Hrabal, care nu semna petiții & nu făcea dizidență anticomunistă, e mai destabilizator & mai subversiv la adresa comunismului decât zeci de manifeste la un loc. Ceea ce nu vrea să spună cu nici un chip că pledez pentru neimplicare civică. Dimpotrivă – vreau să spun că, în literatură, există libertatea de a fi oricum: atâta vreme cât literatura ta va avea adevăr, adevărul ei va fi vindecător pentru câteva suflete. Sau, rareori, pentru comunități întregi. Indiferent dacă adevărul ei e unul implicat fățiș sau ba. În ce mă privește, practic soluția lui Amos Oz – care spunea-ntr-un interviu că are două pixuri: unul pentru romanele lui, celălalt pentru scrisul civic & politic. Cam așa stau lucrurile și pentru mine: chiar dacă proza mea sau poezia mea din ultima vreme au devenit mai politice, nu caut să fac în nici un fel artă angajată, ci îmi păstrez angajarea pentru textele mele explicit civice & politice. Dar asta nu înseamnă că dezaprob în vreun fel arta angajată – e important să existe și ea & să își facă treaba. Fiindcă asta e treaba artistului în durftiger Zeit: să păstreze cuvintele curate. Dacă face asta, adevărul lor va ține și el lumea în adevăr.

  • „Numai scriitorul, ca membru responsabil al unei comunități, poate să dea soluții, să cheme la ordine cinovnicii și să-i îndemne pe cetățeni să acționeze într-un fel anume.”

Iulian CIOCAN, scriitor R. Moldova: O literatură viguroasă nu poate să fie preocupată numai de „specificul național” sau de drăgălășenii. În mod normal, ea vorbește despre problemele sociale și de mediu. E suficient să ne amintim de distopiile celebre ale fraților Strugaţki și de George Orwell, de romanele lui Robert Penn Warren.

Literatura adevărată sondează eul profund al omului, iar acest eu profund nu înseamnă numai introspecții lungi provocate de dragoste, de relațiile cu alți oameni, ci și tot soiul de frustrări și obsesii generate de mediul înconjurător. Poluarea aerului sau birocrația impertinentă îl poate angoasa pe om la fel de mult ca trădarea iubitei. Literatura, așadar, trebuie să se ocupe de problemele sociale și de mediu. Ea trebuie să semnaleze problemele existente. Textul literar n-ar trebui însă să ofere soluții, după părerea mea. E suficient să arate problema, să-l pună pe gânduri pe cititor. Numai scriitorul, ca membru responsabil al unei comunități, poate să dea soluții, să cheme la ordine cinovnicii și să-i îndemne pe cetățeni să acționeze într-un fel anume. Firește, scriitorul n-ar trebui să fie membru de partid dacă vrea să aibă credibilitate.

Și mai e ceva. Vedem în aceste zile ce se întâmplă cu pădurile din Rusia și Brazilia. E lesne de presupus, prin urmare, că în deceniile următoare sarcina principală a omenirii va fi apărarea mediului ambiant. E de-a dreptul uluitor că în România și RM, țări în care dezastrul ecologic ia amploare, ecologiștii nu pot deveni o forță în Parlament. Suntem în groapa cu lături și ne interesează numai geopolitica și banii. Asta mi se pare grav.

  • „Arta se poate implica cu adevărat în rezolvarea problemelor lumii doar dacă ea va ajunge la oameni. Nu de către elite, nici de către grupurile restrânse de entuziaști, ci de către mase, singurele capabile să producă, cu adevărat, schimbări majore în evoluțiile actuale.”

Viviana GHEORGHIAN, redactor Alecart: La un prim impuls, gândindu-mă la toate atrocitățile, disfuncționalitățile și nedreptățile care atentează la încă existentul și atotgeneralul frumos al lumii în care trăim, aș răspunde categoric că da, literatura – ori arta în genere – poate și trebuie să se implice în rezolvarea problemelor sociale. Trebuie să facă, să urnească, să atragă atenția, să construiască, să curețe, să ajute, să soluționeze, iar lista verbelor poate continua la infinit. Pentru că, nu, în aceste timpuri ale cerințelor și nevoilor imediate, Arta, neapărat cu majusculă, trebuie pusă și ea, săraca, sub semnul necruțător al imperativului. Pare atât de firesc și, totuși, atât de ambiguu. Și atunci mă întreb: de ce să împovărăm arta cu tot soiul de atribuții explicite când ea, atât de cuprinzătoare și de generoasă (și atât de personificată de mine în doar câteva propoziții), le îndeplinește deja pe toate, încă de la începuturile lumii?

Arta, referindu-mă aici la muzică, la pictură, la aranjamente și instalații, la diverse spectacole și poate, în primul rând, la literatură, funcționează mereu prin intermediari, prin receptori. Ea nu poate să rezolve direct și de una singură problemele politice, de mediu ori dezechilibrele sociale. Nu poate apăsa pe trăgaci, cum nu poate sancționa ori promulga o lege. Nu poate participa la întâlniri oficiale, care să schimbe irevocabil mersul lucrurilor, cum nu poate participa la vot. Arta nu este un om, oricât de mult ne-am dori noi ca ea să fie unul. Cu toate acestea, ea este singura care poate lucra prin și săpa adânc în oameni. Oamenii nu devin mai buni prin artă, căci aceasta este, deja, o altă dimensiune a problemei, dar pot căpăta, prin intermediul ei, o altă cheie de înțelegere a lumii, una mai justă, mai profundă, mai apropiată de realitățile atât de dure, adesea, care o compun. De aceea, arta se poate implica cu adevărat în rezolvarea problemelor lumii doar dacă ea va ajunge la oameni, doar dacă ea se va face văzută și înțeleasă. Nu de către elite, nici de către grupurile restrânse de entuziaști, ci de către mase, singurele capabile să producă, cu adevărat, schimbări majore în evoluțiile actuale. Ca arta să se poată implica cu adevărat în soluționarea problemelor lumii, ar trebui să vedem și să respirăm artă peste tot în jurul nostru, ar trebui ca cercurile de artiști să fie cu adevărat sprijinite, finanțate, promovate, ca spectacolele de teatru independent să se joace în toate cafenelele, ca spectacolele stradale să nu se desfășoare doar în cadrul festivalurilor, ca tirajele și cărțile din librării să se schimbe în mod constant, ca revistele ori emisiunile tv de atitudine culturală să aibă la fel de multă vizibilitate ca cele de cancan. Dar aceasta este deja o utopie. O speranță, totuși, încă vie.

You may say that that I’m a dreamer/ But I’m not the only one/ I hope some day you’ll join us/ And the world will be as one.

 

(*Ancheta, realizată de Andrada Strugaru, este preluată din ALECART 23)

Foto: Andrei Rusu, Andi Spot

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.