Lupul iese din ascunziș mânat nu doar de foame, ci și de dragoste.

Educație europeană de Romain Gary este o carte percutantă datorită unui univers al trăirii atât de bine descris, încât te plasează în mijlocul pădurii din Wilno, unde sunt zile în care auzi bombele aterizând și distrugând speranța, iar pe partizani simți că îi știi de-o viață. În mijlocul unui război crunt, singura educație rămasă este cea a focului de armă și a supraviețuirii sub pământ. În mijlocul unui război crunt, se scrie o carte.

Un război al trăirii

Care luptă este mai grea? Cea a bombelor, a sângelui curs șiroaie pe pământ și a oamenilor spânzurați în piața satului sau cea a singurătății, a disperării viscerale care se înfiripă în tine? Janek este (doar) un copil de 14 ani, care a primit din partea părintelui poate cel mai valoros cadou: o ascunzătoare în pădure, saci de cartofi și un revolver. Supus unei maturizări dure, departe de familie și (uneori) de oameni, personajul păstrează în esența sa sufletul de copil, care-l ghidează prin anii de război. Cel mai frapant element al acestei cărți este amploarea universului interior și a sinceritatea trăirii, fapt ce dezvăluie lumea celor care se ascund în păduri și sub pământ, lumea unor inimi care bat puternic, animate fiind nu de sunetul bombelor și al focurilor de armă, ci de dinamica unor sentimente, gânduri, principii. Romanul nu vorbește despre cel de-al doilea război mondial desfășurat pe teritoriul polonez, ci despre experiențele interioare ale unor personaje puternice. Fiecare întâlnire a lui Janek pare să joace un rol dinamic în formarea sa și, fie că vorbim de Dobranski, Tadek Chmura, Czerw sau de bătrânul Krylenko, războiul evidențiază natura umană în toată complexitatea ei. Am încercat să descifrez un suflet chinuit de timp și de împrejurarea sângeroasă, dar ceea ce am reușit a fost de fapt să învăț o dată cu Janek să ascult, să mă bucur, să sper, să descopăr. Unele dintre cele mai percutante pasaje sunt despre relația personajului cu lumea: I se întâmpla adesea să-și sprijine mâna de scoarța aspră și liniștitoare a câte unui arbore și să ridice recunoscător ochii spre el, ba chiar se împrietenise cu un stejar foarte bătrân, cu siguranță cel mai frumos, cel mai mândru din toată pădurea, ale cărui ramuri se deschideau deasupra lui Janek precum niște aripi păzitoare. […] Nu se putea împiedica uneori să se lipească de străvechiul copac, să aștepte, să tragă cu urechea, să spere. În mijlocul unor evenimente dure, sensibilitatea personajului pare să crească, odată cu foamea și moartea.

 Iubirea în vreme de război

O fetiță foarte blondă, care n-avea probabil mai mult de șaisprezece ani, mergea fără să prididească de la o femeie la alta, cu o țigară în colțul gurii, încercând să le îmbărbăteze pe cele care nu reușeau să-și accepte soarta și nu știau cum să se adapteze împrejurimilor. […] Purta o beretă, o haină militară, care-i era mult prea mare; ciorapii negri de lână, susținuți cu niște elastice, îi alunecau tot timpul și i se adunau la glezne; îi ridica îndoind piciorul, fără să se aplece, cu un gest copilăresc. Ea este Zosia: omul-cheie al partizanilor, puterea grupului de femei capturate, sufletul pereche al unui băiat din pădure. Odată scăpată din tabăra germanilor, aceasta se alătură grupului lui Janek și cei doi se îndrăgostesc. Nu văd în apropierea dintre ei disperarea singurătății sau un erotism carnal, ci descoperirea faptului că celălalt are o esență aparte și se sustrage mulțimii de oameni căzuți pradă cruzimii. Iubirea lor nu pare a fi motiv de supraviețuire (cel puțin din perspectiva băiatului), ci, mai degrabă, motiv de luptă. Gândul la celălalt le dă curajul de a răzbate printre pericole de moarte, iar asumarea existenței în doi îi determină să înfrunte durerea și frica. Ceea ce conferă o aură de autenticitate acestei relații este maturitatea, căci niciun moment cei doi nu uită cine sunt și care sunt condițiile în care s-au cunoscut.

Spiritul tânăr și partizanul Nadejda

Poți să mai fii boem când acest lucru ar însemna condamnarea la moarte? Poți să rămâi loial credințelor tale, când acestea te duc la limita supraviețuirii? Mai bine de o oră, partizanii, dintre care unii merseseră peste zece kilometri ca să ajungă aici, au ascultat muzică, adică tot ce poate fi mai bun într-un om, vrând parcă să scape de îndoieli: preț de mai bine de un ceas, niște oameni istoviți, răniți, înfometați, hăituiți, și-au sărbătorit credința, cu gândul la o demnitate pe care nici urâțenia, nici crimele nu puteau să o știrbească. Janek n-avea să uite nicicând acest moment: fețele aspre și virile, fonograful minuscul dintr-o scorbitură în pământ, mitraliere și puștile ținute pe genunchi, tânăra care-și închisese ochii, studentul cu caschetă albă și privire febrilă care o ținea de mână; neobișnuitul, speranța, muzica, nesfârșirea. Supraviețuirea celor câțiva tineri (foști studenți în cele mai mari universități din Europa) este într-o puternică simbioză cu principiile și educația acestora. În secret, cu ajutorul unor oameni bogați din sat, ei tipăresc un ziar împotriva regimului și cultivă dependența de principii democratice, pe care adeseori le citesc din cărțile de drept ascunse sub pământ. În acest ziar se scrie și despre partizanul Nadejda, un luptător misterios care atacă în cele mai importante puncte ale armatei inamice și devine un fel de erou național. Spre final se prezintă cum spiritul din sufletul unui întreg popor este dat de spiritul tinerilor, iar povestea este cea care (inconștient) salvează oamenii de la o adâncire periculoasă în disperare, deznădăjduire și renunțare.

Povestea în lupta supraviețuirii

Oamenii își spun povești frumoase, apoi se duc la moarte pentru ele- închipuindu-și, astfel, că mitul va deveni realitate. Libertate, demnitate, fraternitate … onoarea de a fi bărbat. Și noi, în pădurea asta, ne ducem la moarte pentru un basm de adormit copiii. Adeseori, în jurul unui foc și cu o cană de ceai în mână, Dobranski le citește partizanilor din cartea lui: un caiet ascuns sub veston, pe care îl poartă asupra sa ca pe o biblie. Tânărul pare să-i ghideze pe restul prin întunericul pădurii dese și sălbatice, unde răsună focul de armă și urletul lupilor. Dobranski nu se „agață” de actul de a scrie pentru a supraviețui, ci, mai degrabă, recunoscător pentru fiecare zi de viață, transcrie o parte din experiența unei victorii proprii și a unei lecții asumate. Educația europeană, așa cum o înțelegeau studenții în cuibul lor, s-a transformat din seminariile din marile universități europene într-o lecție viscerală, unde mentorii sunt vocea necunoscută a singurătății, frica focului de armă, durerea provocată de foame și disperarea unei lumi paralele cu valorile asumate în formarea academică. Textele alegorice surprind aspecte ale societății în vreme de război sau ale oamenilor care se află sub vraja unor idei depărtate de credințele proprii, a unei educații bazate pe forțele celor mai ascunse credințe: Patriotismul înseamnă dragoste față de ai tăi, naționalismul – ură față de ceilalți.

 Pasajele descriptive te așază în frigul iernilor petrecute în pădure sau sub cerul înstelat și lasă treptat locul unei narațiuni dinamice și cititorul așteaptă să afle cine a câștigat războiul și dacă partizanii au învins. Când închizi cartea, ies la iveală o sumă de idei și convingeri, esența unui suflet care a extras viața din moarte și frumusețea din urât. Janek are un simț al timpului care-l propulsează din realitate într-un univers propriu, Czerw și-a construit o minte de fier, rănit profund de soarta fiicelor sale, Tadek Chmura își acceptă moartea cu recunoștință pentru clipele trăite, iar bătrânul Krylenko ajunge să-și alunge ura din suflet. Personaje puternice, acțiunea (aproape) palpitantă și cugetări autentice. Cred că Educație europeană este o carte despre realitatea de dincolo de istoria scrisă în manualele școlare, în care adevăratele lupte se duc în mintea oamenilor sau cu cele mai puternice instincte.

 

*Alina Sava, redactor Alecart, elevă în clasa a XI-a, mate-info, la Colegiul Național Iași, este președinta Consiliului Județean al Elevilor Iași.

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!