Țin să încep aceste rânduri cu un moment de sinceritate. Atunci când am aflat că volumul Vesnei Goldsworthy* reprezintă o replică la faimosul roman al lui F. Scott Fitzgerald, Marele Gatsby, am avut o ușoară reținere față de capacitatea autoarei de a putea să îmi (mai) transmită ceva, căci, se știe, cea care e considerată a fi a doua carte ca valoare a secolului al XX-lea nu a generat până acum vreo încercare de reconfigurare nici la nivel stilistic, nici al problematicii. Mă bucur că acum am ocazia să mă detașez de senzația inițială prin câteva rânduri provocate de acest roman fascinant, palpitant și pătrunzător, Marele Gorsky.
De la personaje până la cadru, de la intrigă până la emoție, romanul este constituit în întregime ca o piesă veritabilă care reflectă cu fidelitate o parte din realitatea timpului nostru, dar și a epocilor trecute, deopotrivă. Ceea ce intrigă, potențând curiozitatea încă de la început, este o atemporalitate ce plutește aievea în paginile cărții și care îi oferă cititorului, clișeu valabil aici, sentimentul că devine un observator atent al celor petrecute în plină scenă.
Nu pot să concep, în acest sens, că atmosfera londoneză înfățișată în roman, cu iz veritabil de cafea, de librărie retrasă și de mister (cu ușoare note irezistibile de farmec rusesc, cât să îl resimți ca atunci când pe lângă tine ar trece efemer și, totuși, ireversibil, adierea unui parfum de femeie) este exclusiv desprinsă din vremurile secolului XXI. Scriitoarea recuperează atracția, dar și decadența și compromisurile lumii glamour a bogaților și a îmbogățiților, lume poziționată, parcă strategic, în mijlocul oamenilor din clasa de mijloc. Pe parcursul acțiunii se succed imagini percutante, în care accentul cromatic recuperează o realitate și, în același timp, te proiectează în alta: Aproape că uiți că există soare undeva, acolo, deasupra plăpumii murdare de nori care acoperă orașul ca pe un pacient depresiv care nu vrea să se dea jos din pat. Dintr-o dată, lumina străbate și trezește toate nuanțele de roșu din jur. Îți dai atunci seama că locul se definește prin purpuriul și negrul său: (…).
Dând filă cu filă, ajungi să te întrebi cum este posibil să păstrezi vie iubirea ani de-a rândul? Cum este să trăiești o dragoste atotcuprinzătoare atunci când persoana la care ții nu se află la brațul tău? Răspunsurile se întrevăd treptat sfâșiind parțial misterul în care este învăluit Gorsky, personajul în jurul căruia gravitează totul. Pe „marele” Gorsky ajungi să îl descoperi și, în același timp, te trezești îndrăgostit de felul în care simte, iubește și dăruiește protagonistul. Farmecul romanului ar fi fost, fără doar și poate, știrbit dacă în poziția de narator s-ar fi aflat însuși Gorsky ori dacă naratorul ar fi fost unul omniscient. Fidelă modelului, Vesna Goldsworthy alege să depene povestea nu ca pe o istorisire, ci ca pe o ocazie de a trăi și de a afla cele ce se întâmplă în același timp cu personajele, din perspectiva unui antierou, optând așadar pentru un unghi parțial obturat. Personajul-narator este Nikola, cel care participă, dar rămâne în umbră, care este și nu este în mijlocul evenimentelor, înfățișând ascunzișuri din viețile celorlalți, dar neputând ști totul și, mai ales, mărturisind foarte puțin despre a sa.
Nikola, un sârb stabilit de mulți ani în Londra, un imigrant conștient de statutul de individ aflat mereu la mijloc, de om care nu aparține cu toată ființa niciunei lumi, își duce existența (ternă poate e prea mult spus, dar, în orice caz, lipsită de extravaganțe de orice fel) printre cărți și în singurătate, fiind librar într-un vechi cartier londonez. Într-o zi oarecare, viața lui ia o întorsătură neașteptată, pătrunzând, fără ca să apuce măcar a realiza ceea ce se petrece, într-un univers cu totul diferit de cel cu care se obișnuise până atunci. Un rus cu o prezență impunătoare, Roman Borisovici Gorsky, trece pragul librăriei sale pentru a-i încredința o misiune pe cât de provocatoare, pe atât de neașteptată. Nikola e angajat să conceapă cea mai frumoasă, tentantă și bine dotată bibliotecă din întreaga metropolă, o bibliotecă în care să se reflecte înclinațiile deosebite spre cultură și spre artă ale oligarhului. Un loc care să nu pară întocmit pe moment, dintr-o necesitate estetică ori pentru hrănirea unui orgoliu, ci unul atent gândit, imagine în afară a lumii interioare, cu volume prețioase, rare, extravagante, ediții aflate într-un singur exemplar ori volume vechi de secole „transmise din generație în generație” (câștigate la licitații exclusiviste), cărți care să oglindească iubirea pe care Gorski o purta frumosului… întruchipat de unica sa dragoste, Natalia, o pasionată de artă, căsătorită acum cu un avocat londonez… Biblioteca, un spațiu al regăsirii…
Așadar, biblioteca – o punte de regăsire între două suflete. Biblioteca, un loc prin care bărbatul așază lumea la picioarele ei. Dincolo de dorința evidentă a lui Roman Gorsky de a o recuceri pe Natalia Summerscale, asocierea dintre bibliotecă și iubire este o combinație elegantă și atașantă prin care se subliniază, în mod voit, caracterul transcendent al legăturii dintre cei doi, legătură care vizează, asemenea experienței culturale, eul spiritual al ființei.
Când mi-a prezentat îndatoririle, Gorsky a spus că biblioteca ar trebui să îl încânte pe orice connoisseur în ale artei. Eu voiam să realizez mai mult. Voiam să îmi imaginez o femeie îndrăgostindu-se de el doar plimbându-se prin biblioteca lui; și iubirea aceea ar fi fost creația mea.
Iubirea lui Gorsky este profundă, acaparatoare, orgolioasă și pustiitoare. Te apropii de final și devii din ce în ce mai indignat, te întrebi de ce, te revolți și apoi înțelegi că totul e zdruncinător de real (asta să fie realitatea?) fără a pierde însă aura de vrajă cu care te obișnuiseși. Nici averea, nici restul oamenilor, nici măcar iubirea nu pot schimba, uneori, finalul poveștii… Iar cartea Vesnei Goldsworthy își lasă amprenta ireversibil asupra ta, întrucât te copleșește prin multitudinea de aspecte pe care le atinge deloc superficial, deloc exagerat, ci într-o manieră care te obligă să reflectezi puțin mai mult asupra ta și asupra felului în care tratezi lucrurile și oamenii din jur.
* Cu Vesna Goldsworthy puteți intra în dialog sâmbătă, 7 oct., ora 12, în Sala Caudella (Casa Balș) la „Întâlnirile Alecart” de la FILIT.
** Viviana Gheorghian, redactor Alecart, este elevă în clasa a X-a la Colegiul Național Iași.
