când „emoțiile sînt evenimentele mele”: Pulsul nu poate fi minimalist, de Mariana Codruț

Simplitate și complexitate în același timp. Totul pare firesc, așezat întocmai în locul care i se potrivește. Ori tocmai în locul la care nu te-ai fi așteptat. Asocierile cele mai nebănuite par în poezia aceasta și cele mai simple și mai adevărate – ca și cum ele ar exista acolo dintotdeauna. Este o frumusețe pe care noi o îndurăm, neștiutori, fără să ne smintim.

Cartea Marianei Codruț, Pulsul nu poate fi minimalist, reușește să vorbească despre libertate, despre adevăr, despre neputință ca o altă formă a curajului (ori despre curaj tot ca o formă a neputinței), despre frumusețe, iubire, fragilitate și despre poezie în genere cum niciun alt volum de poezie nu a reușit să (îmi) mai vorbească până acum. Totul este trăit la superlativ, chiar și când acest tot (ori tocmai când el) poate pentru mulți alții să nu reprezinte nimic. Se simte în poezia Marianei Codruț acea vibrație, acel zgomot și uneori chiar acea larmă a vieții care generează și multiplică înfiorare, admirație și o nebănuită  forță. Dinspre exterior înspre interior ori în sens invers se construiesc lumi de o sensibilitate feroce, în interiorul cărora plutește aproape insesizabil, ca o masă de aer care palpită viu, o eleganță viscerală. O eleganță care nu clamează, o eleganță care nu este conștientă de sine și care este, deci, nefabricată; o eleganță a gesturilor și a simțurilor care refuză și care primesc totul în aceeași măsură.

poezia e șoc/ precum crima adolescentului din vecini/ pe care nu-l credeai în stare de crimă

Prima parte a volumului este dedicată chiar poeziei înseși. Poezia este aici (așa cum ar trebui să fie, poate, de altfel, oriunde) capabilă doar de mișcări puternice – o forță care produce efecte intense, însă care nu deformează niciodată dar raza ochiului ei e atît de subțire/ încît nici nu simți cînd capul ți-l taie/ lăsîndu-l la locul lui. Poezia este aici foc, este verticala sângelui, este o zonă complice, este un copac de cristal în piept. Este poezia care permite o reîntoarcere nu atât la tine, cât către ori înspre tine, care permite și facilitează o adâncă scindare către cele mai profunde și fundamentale elemente care te compun, așa cum sunt respirația ori bătăile inimii e lumină pe pământ și în ceruri. glasul tău/ se întrupează în tine. îți auzi bătăile inimii până în uterul mamei și crezi tot și vezi tot. Este poezia care se dăruie fără calcul/ ignorând cu desăvârșire prezența altcuiva/ ori singurătatea desăvârșită.

Singurătatea nu aparține, nu are determinant, ea însoțește omul (ori poetul cu un copac de cristal în piept) în permanență. Este acel decor pe care, la un moment dat, începi să nu îl mai vezi, dar pe care îl resimți puternic, acel decor care adesea vine peste tine, înfășurându-te. Celălalt în poezia Marianei Codruț este prea puțin semnificativ. El poate exista, însă doar rareori interveni hotărâtor. În rest, totul se resimte și se trăiește, parcă, în singurătate. O singurătate văzută ca independență, ca libertatea (dar despre libertate, mai târziu) de a trăi și de a privi lucrurile care te înconjoară în interiorul tău, ori în afara ta, ori ambele în același timp, libertatea de a simți, de a da sens, de a decodifica ori de a lăsa încifrat totul, de a face, așadar, mișcări neplanificate, aproape instinctuale, dar nu lipsite de cauză, mișcări, priviri și gesturi care să te reîntoarcă, în permanență, către tine. De altfel, poemul care închide volumul, semnificativ ca mesaj mai mult pentru ultima parte a cărții, poate fi receptat totuși și ca o sumă a ceea ce este omul în genere în acest volum dar ei – cei care gândesc singuri-/ ignoră cu disperare lipsa iubirii/ singuri fiind în patria proprie/ caldă de gândurile de biruințele/ și tristețile lor. care le ajung/ cum îi ajunge ploii/ că udă pământul.

În alt poem,  omul va înțelege totul în felul/ în care iarna înțelege ningând. Atâta timp cât lumea capătă și își păstrează sensul, nimănui nu îi trebuie mai mult decât poate duce, în interiorul reconfortant și atât de fructuos totodată al propriilor limite. De cele mai multe ori, însă, limitele nu sunt acceptate ori pe deplin asumate, cum se întâmplă, de exemplu, în cazul înotătorului care nu poate face saltul și încearcă și nu poate și nu înțelege de ce./ să nu fi observat că delfinul a țîșnit/ din adînc din obscuritate și frig?.

Tristețile, neputința, teama, ele își găsesc locul mereu împreună, căpătând  în volumul acesta noblețe și tandrețe, devenind niște stări de fapt deopotrivă impresionante și răscolitoare. Modul în care Mariana Codruț își construiește poemele îți creează adesea senzația, vizual și senzorial, că te afli în fața unui tablou care te înghite de-a dreptul, care nu te mai lasă să ieși și care te va urmări mai departe în viitoarele poeme citite, în succesiunea și continuitatea lor atât de firească și de tulburătoare în același timp. Simți cum în permanență autoarea adună momente mici și fragmente de imagini pe care le înmagazinează și interiorizează atent spre a deveni, mai apoi, viitoarele contururi ale zbuciumului, neliniștilor și întrebărilor sale. Până și frumusețea, atât de abstractă prin definiție, are formele și limitele sale, devenind, și mai tulburător, în sine o limită. Și se transformă astfel în agresiune.

nemîngîiații există

Un poem sub forma unui crez spus cu voce tare, un adevăr fără rest și pe deplin însușit, un poem al mângâiaților și al nemângâiaților deopotrivă, care pot conviețui fericiți și liniștiți împreună, în aceeași cetate a lumii. Dumnezeu însuși e singur. Însuși cel care veghează și, poate mai potrivit în cazul volumului de față, contemplă de undeva de sus întregul mers al lumii este singur. Și oamenii sunt singuri în genere, singuri în acest interval de timp către moarte.

frumusețea conviețuiește în pace cu moartea

Bineînțeles că atunci când adevărul, frumosul, fragilitatea ori singurătatea sunt invocate pentru a da sens lumii, într-o poezie a căutării fără destinație, a căutării în sine, moartea este și ea prezentă. Omniprezentă aproape. Niciodată respinsă, ea se strecoară adesea printre gânduri, uneori printre cele mai adânci neliniști, alteori pur și simplu, ca și cum ea ar fi ascunsă acolo dintotdeauna. Câteodată, moartea – ori dispariția – este privită din exterior, ca plutirea deasupra unei ape, tot din exterior fiind percepută, de multe ori, propria ființă.

Ultima parte a volumului vorbește (și) despre libertate. După ce o serie de valori, de stări ori de imagini ca atare sunt chestionate și reasumate dintr-o nouă perspectivă, libertatea este cea care le încheie șirul. Libertatea despre care nu se vorbește niciodată. Tonul se schimbă ușor, însă nu definitiv. Aceeași emoție ce era emanată odată cu fiecare clipă de ființat în lume este dublată acum și de o anumită înflăcărare, o înflăcărare domoală și perfect lucidă.

și ce nu înțeleg/ mă neliniștește

Volumul Marianei Codruț este emoție în stare brută, sentiment pur, dar nu nefiltrat, ci dimpotrivă, rezultat al unei maturități afective dobândite și exersate, de multe ori doar prin privire. Volumul este frământare continuă și vervă, zbucium existențial perpetuu, este plutire și scufundare. Adâncire. Comparațiile, atât de dese aici și totuși aproape imperceptibile, folosite parcă pentru a da contur viu evenimentelor-emoție, nu sunt niciodată artificiale, niciodată căutate (și totuși, riguros construite), toate au o naturalețe și o unicitate proprie.

Uneori contemplare, uneori rugăciune (sau rugă), alteori revelație, poezia Marianei Codruț sintetizează și concentrează esența vieții, atât de atroce cu toate întrebările și în toată simplitatea și frumusețea ei.

dacă nu vorbești și stai liniștit

poți auzi șuierul vîntului prin frunze,

lătratul singuratic al cîinilor de pripas,

chiar și rostogolitul lunii pe ziduri

– toate făcîndu-te fericit

pînă ce, liniștea crescînd,

îți auzi bătăile inimii și te apucă frica.

bine, dar inima ta nu-i cu nimic

mai înspăimîntătoare decît vîntul,

decît lătratul cîinilor, decît luna

 

 

(*Viviana Gheorghian, redactor Alecart, este elevă în clasa a XII-a, filologie, la Colegiul Național Iași)

 

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!