Marin Mălaicu-Hondrari este un poet. Optez pentru eticheta de poet nu doar pentru că scrie (și) poezie, ci pentru că atât versurile, cât și proza lui emană poeticitate. O poeticitate minimalistă care înglobează senzualitate, iluzii, „idolatria comerțului” ce „incendiază cerul”, înstrăinare, literatură, tabuuri și vicii.
Proza lui Hondrari* este ca un joc care reușește să ascundă sub o simplitate aparentă amalgamul de trăiri și emoții specific umane. El știe exact ce tușe să traseze pentru a aduce la suprafață ceva viu, autentic, care ți se strecoară sub piele și te urmărește și după ce închizi cartea. Scriitura transcende limitele impuse de paginile cărții, creând un ecou și „în afara vieții literare” a cititorului. Poeticitatea pare să se reverse dintre pagini, să se ascundă în lucrurile din jurul tău, reușind de fiecare dată să te facă să te îndrăgostești încă puțin de viață, de literatură, de singurătate, de idei, de poezie.
Universul din romanele lui Hondrari este unul al cafelelor ce păstrează gustul primei iubiri, al răsuflării mentolate a Irinei, care fumează Virginia Slims, al alergatului prin ploaie, al zilelor petrecute prin porturi, al fetei desculțe, al clubului trimbulinzilor, al cărților citite în rulotă, al mașinii mici și portocalii împânzite de versuri, al celor 29 de umbrele, al cumpărării unui al doilea calculator pentru a juca Heroes 3 alături de persoana iubită, este poezia vieții de zi cu zi adusă (cu mult curaj) la lumină.
„Știu că vă pică greu să auziți cuvinte din astea: suflet, poezie, căcat. Dar mai citiți și voi (…)”
Literatura joacă un rol crucial în romanele lui Hondrari, fiind elementul care oferă coerență vieții personajelor. Apropierea are ca punct de pornire trei poeți români „în căutarea izvoarelor poeziei”, iubirea și prietenia înfiripându-se și desfășurându-se în jurul literaturii. The Great și Dana se cunosc printr-un volum de poezii, Adrian și Maria citesc Rimbaud în serile petrecute pe Rimbaud (vasul), Lidia, la madre de la poesia, își aduce aminte de vremurile în care a scris împreună cu Adrian, Parfenie și The Great versuri pe capota mașinii. În Războiul Mondial al Fumătorilor, Constantin își (re)construiește viața traducând o nuvelă, Solo para fumadores. Cristina, din Lunetistul se salvează prin scris („Simt că, dacă m-aș opri din scris, totul s-ar duce de râpă.”), iar protagonistul se îndreaptă, la sfârșit, spre „un deșert plin de literatură”.
Povestea se construiește de obicei prin ancorarea în și desprinderea din trecut. Personajele încearcă să recupereze ceva ce le-a scăpat. Albumul lui Constantin, din Lunetistul, cu fotografii pe care și-ar fi dorit să le aibă, ilustrează cel mai bine această încercare de a imortaliza și de a păstra evenimente și trăiri aluzive. Trecutul are, în viața protagonistului, un dublu rol. Pe de o parte, iubirea eșuată dintre el și Cristina îi domină existența. Pe de alta, reîntoarcerea acasă, retrăirea unui trecut „mai îndepărtat” alături de Carmen îl ajută să se elibereze, duce la disiparea iluziilor. Războiul Mondial al Fumătorilor aduce în prim-plan așteptarea protagonistului, peste care se suprapune revizitarea întregii vieți în parametrii viciilor. În Apropierea, trecutul este învăluit în poezie și reprezintă legătura (sau legământul) dintre personaje, iar tot ceea ce se petrece îl readuce la suprafață și îl îngroapă în același timp.
„Doamnă, poezia omoară!”
Iubirea, literatura, așteptarea, trecutul – aceste vicii esențiale se împletesc, dictând viața și individualitatea personajelor. Liniile dintre ele sunt adesea blurate, toate fiind contopite într-un „viciu suprem” – poezia. Acest lucru se poate observa cel mai bine în Războiul Mondial al Fumătorilor. Viciile care definesc protagonistul, fumatul, iubirea și literatura, se îmbină până în punctul în care depind unul de celălalt. Constantin își alege țigările în funcție de femeile pe care le iubește și își numește femeile în funcție de țigările pe care le fumează. El așteaptă fumând și fumează „în ritmul așteptării”. Scriitura și iubirea sunt îmbibate în nicotină, iar în fum sunt incluse dragostea și literatura. Alături de el, în arhivele de fum se individualizează o parte dintre reprezentanții blamatei rase a fumătorilor (pensionarul care s-a „apucat de fumat în vis”, pictorul care nu mai fumează, dar ale cărui personaje sunt fumătoare, „doamna Scrumieră”, jurista care, dacă nu are „foița și tutunul” la ea, se simte de parcă nu ar avea chiloți), fiecare definiți de micile excentricități care se suprapun peste eticheta de viciat.
„Nu vreau să mă mai intoxic cu alcool, cu cafea și cu gânduri despre dispariție”
Lirica lui Hondrari completează portretul autorului într-un mod destul de surprinzător, având complet alte dimensiuni. Dacă am asemăna romanele cu o piesă de teatru, poezia capturează momentul în care reflectoarele se sting, spectatorii ies din sală și actorul se închide în cabină și se demachiază în oglindă. Sau, dacă piesa de teatru ar fi Cabaret, versurile din La două zile distanță ar fi reprezentate de ultima scenă, în care pătrundem în actualitatea dureroasă din spatele spectacolului exuberant, în care Emcee rămâne singur, deposedat de vitalitatea caracteristică și se pregătește să moară.
„singură o lăcustă continua să emită
sunetul acela de cuțit dat pe tocilă
care era cântecul ei de dragoste
pentru o altă lăcustă”
Deși suntem puși față în față cu aceleași elemente, ele sunt resimțite într-un mod intim, esențial. (Pre)sentimentul morții și o singurătate nemaipomenită sunt îmbibate în toate experiențele, oferindu-le o greutate aparte, dar în același timp o frumusețe stranie. Totul este (re)dus la absolut, taie în carne vie.
„aici, unde este atâta frumusețe
încape și suferința mea multă”
P.S. După ce a citit Războiul mondial al fumătorilor, un coleg, nu prea prietenos cu lectura, exclama: „dacă toate cărțile ar fi așa, aș ajunge olimpic la română!”.
*Trei dintre romanele lui Marin Mălaicu-Hondrari (Apropierea, Lunetistul și Războiul mondial al fumătorilor) au fost discutate la Iași, în prezența autorului, în cadrul Clubului de Cultură Alecart.
**Anca Șcheul, colaboratoare Alecart, tocmai a absolvit Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași.
