Penumbrele care te ajută să fii tu: Măști ale sufletului, de Diana Petcu*

Măști ale sufletului este un roman sensibil, un roman al adolescenței, al căutării și al împlinirii. Durerea, indiferent de vârstă, te însoțește pagină cu pagină. E mereu acolo, amintindu-ți că ești doar un om, că suferi, că plângi, ca mai apoi să ajungi la tine după ce te-ai confruntat cu tot ce ți s-a ivit în cale. M-am regăsit în paginile romanului, recunoscând trăirile adolescentine confuze, stările de amorțeală, momentele de visare. Așteptarea și speranța se suprapun pe alocuri, conturând traseul formării unui caracter, a unei personalității, a unei vieți.

Într-o lume a măștilor mai mult sau mai puțin umane, Diana Petcu* reușește să construiască un univers diferit: al măștii în mască. Sufletul este elementul central în acest roman. Printr-un procedeu simplu de analiză a acestuia, realizăm că el poartă zi de zi un scut împotriva… Ei bine, împotriva întregii lumi și astfel vedem cum intervine sentimentul de neapartenență. Romanul propune o idee inedită prin afirmarea existenței unei lumi paralele cu a noastră, o lume a Măștilor. Despre aceste Măști nu știm decât că nu sunt persoane, existențe fizice sau oameni morți sub formă de fantomă, pur și simplu, sunt acei copii care și-au dus existența mai puțin de un an, iar acum își folosesc acea a doua șansă pentru a salva sufletele aflate în pericol.

Unele lucruri pur și simplu trebuie păstrate doar pentru inimă, chiar dacă sunt nesemnificative.

Suflete călătoare cu o existență marcată de prezența obscurului și a necunoscutului, aceste Măști se află la granița dintre două spații creatoare. Acest raport moarte-viață este o adevărată contradicție pentru ele, întrucât, deși au primit o a doua șansă, aceasta este și ea pusă sub semnul timpului, al efemerității. Atemporal, dar cu o notă subtilă de temporal. În ciuda oricărei percepții preconcepute, vedem că ele reprezintă anumite tipologii, aduc în lumină tipare umane de care ne lovim la fiecare pas, surprinzând, de fapt, esența lumii vii, a materiei profane care nu a avut timpul necesar să se dezvolte, să crească și care acum  plutește în neant, dar nu haotic.

Dacă vrei să te încrezi în cineva, încrede-te în tine. Numai tu te poți salva.

Melina, o adolescentă aparent ca toate celelalte, se dovedește a fi mai mult de atât. E capabilă să simtă și să vadă tot ceea ce noi restul pur și simplu nu am putea percepe sau accepta. Din momentul în care viața ei se leagă de cea a Măștilor, va fi într-o continuă luptă cu modul de a fi al membrilor grupului său, dar, și mai important, cu ea însăși. Devenită Stăpână a grupului Kara, va cunoaște o lume nouă în care valoare responsabilității se măsoară în vieți, iar dragostea se transformă într-un sacrificiu, o trăire palpabilă care unește două esențe tari în aceeași sticluță, scopul final fiind cel al găsirii unei armonii perfecte între posibil și imposibil. Tej – înțeleptul și șeful grupului; Joe – efervescent, cu zâmbetul neatins de nicio răutate; Daniel – arogant, dar mai bine spus, neîmplinit până într-un anumit punct; Antonio – sufletistul cu o gândire limpede, iubitor de cărți  și figura cea mai controversată (care va reuși să îi fure inima Melinei); Edwin – la prima vedere marcat de o anumită întunecime care ascunde însă o sensibilitate neînțeleasă. Toți formează un grup de elită al Măștilor care, din păcate, și-a pierdut Stăpâna, pe Eleonor – din moment ce ea nu se mai regăsea în lumea lor, alegând-o pe cea din care nu te poți întoarce. Dacă în ceea ce privește misiunile lor, ele sunt toate reușite, odată ce pătrunzi în nucleul formației, observi o discordanță profundă între gândiri, între trăiri care nu îi ajută niciodată să ajungă la un punct comun. Tăria și curajul fetei se măsoară prin prisma experiențelor trăite alături de acești bărbați dificili și neînțeleși, care se vor transforma ușor-ușor într-o familie, singurul grup care îi oferă siguranță și răspunsuri la întrebările despre lume și despre sine.

Oamenii nu se bucură că sunt aproape de moarte. Se bucură că a mai trecut un an, iar ei au supraviețuit.

Melina clădește o lume a viselor care o definește, ajungând să-i fie frică să viseze. Acestea sunt proiecții ale viitorului, deși neînțelese în primă fază. Odată ce se adeveresc, o vor învălui în resentimente și o vor face să se îndoiască de propria persoană. Romanul surprinde maturizarea dată de conștientizarea iminenței destinului. Ce este scris nu poate fi rescris sau șters. Melina învață că nu ea controlează soarta, ci că este doar un om ce primește mesaje. Acest har își trage originile din ziua nașterii sale. Până la finalul romanului, tânăra va fi stăpână și pe trecut nu doar pe viitor. Edwin, protectorul său secret, poate fi perceput și ca un înger păzitor, un tovarăș de drum (El era definiția sentimentului de „acasă”) care va pătrunde imperceptibil în inima Melinei. Stranietatea acestei legături se va evidenția în ultimele pagini, când Edwin va ieși din lumea Măștilor, sfidând dogmele și devenind om.

Până să ajungi unde ți-e menit, te zbați ca peștele pe uscat. Te agiți, țipi, alergi, cauți, dar finalul aduce pace. E simpla frumusețe a împlinirii, a desăvârșirii. Melinei i se oferă un an pentru a conduce grupul, iar anul acela va însemna punctul-cheie al vieții sale în drumul spre formare. Unii nu reușesc să se cunoască într-o viață. Noțiunea de timp dispare și rămâne doar experiența. Zi de zi, sufletul își formează o rutină, iar asta îl ajută să supraviețuiască în spatele măștii. Deosebirea dintre măștile noastre și ale Lor este dată de material, de elementul creator. Măștile noastre sunt ciudate, nu sunt aceleași pentru fiecare om în parte, rămâne la libera alegere ce mască îți pui într-o zi de luni sau de duminică față de un prieten sau față de un necunoscut. E o muncă titanică în spatele fiecărei măști ce ne face pe toți luptători, dar uneori e atât de bine să te îndepărtezi de propria creație. Îți umbrește sufletul. Am văzut oameni mascați care au trăit toată viața cu  sentimentul puternic că sunt una și aceeași cu masca. Au pierdut! Nu a rămas nici amintirea lor. Masca e necesară, dar acest necesar nu trebuie să devină suficient.

Pagină cu pagină înaintezi în acest univers, te confrunți cu lucruri cărora nu le găsești o explicație și apoi îți dai seama că nu ai nevoie absolută de a o cunoaște pentru că te regăsești în acel mister. Stilul Dianei este unul suav. Firul epic te captivează inevitabil. Citind fiecare rând nu găseam adolescenta. Simțeam fiorul adolescentin, dar și o doză de maturitate evidențiată prin analiza fiecărui detaliu al vieții. Simțul întregului este ușor perceptibil în munca din spatele acestor pagini. Vâltoarea vieții e surprinsă în măsura în care fiecare ființă este caracterizată de un anumit zbucium interior. Visurile Melinei nu își vor găsi răspunsuri în cabinetul unui psiholog, ci în deplină libertate, în lumea Măștilor.

Măști ale sufletului este marcată și de umor. Agonie, extaz, fericire de a trăi, probleme adolescentine, iubiri fulgurante, dar și cele ce îți schimbă viața, cele eterne, toate aceste definesc creația tinerei autoare. În final, triumfă iubirea ce își arată fața în cele mai ciudate forme pe parcursul romanului, demonstrând un lucru esențial: ajungi să iubești fără să vrei acel ceva la care nici nu te gândeai. Iar lecția ar fi una singură: lasă-ți libertatea să iubești ceea ce sufletul tău a ales și fii sigur că și-a dat masca jos atunci când a făcut alegerea.

 

*Diana Petcu este elevă în clasa a XI-a, filologie, la Colegiul Național Iași. Romanul Măști ale sufletului a fost publicat în anul 2015 la editura Adenium.

**Amalia Carciuc, redactor Alecart, este elevă în clasa a X-a, filologie, la Colegiul Național Iași.

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.