Pulsiunile poetice ale intimității candide din volumul Mici insule fără verdeață se așază și se orânduiesc parcă de la sine sub semnul unei senzorialități corozive și ale unui ritm al vieții ușor sacadat, ușor molatec, ușor letargic (aducându-mi aminte de realitatea poetică transpusă cinematografic în filmul Paterson din 2016, regizat de Jim Jarmusch, cu Adam Driver în rol principal), ritm obosit supus blândeții și căldurii care nu mai e. Și pe care nici nu mai simțim nevoia să o recuperăm. Versurile lui Vlad Alui Gheorghe reinventează credibilitatea propriei (in)coerențe lăuntrice, prea mult cât să pot înțelege, / prea mult pentru un om ocupat până peste cap / cu vegherea căsuței tale de chat ca pe un loc sfânt, adaptându-se cu rigurozitate mecanismelor exterioare cărora tot ele le dau tonul: capul meu e o cutie perfectă / în care pui cu sârg sticlele goale de la / masa de prânz.
Pentru că printre sendvișurile de la benzinărie, plecatul de acasă în mare grabă, căutarea disperată a unui loc de parcare, înjurăturile din trafic, căzături & lovituri & ridicări & oglinda aburită & tinerețea arsă de pomană, are loc simbioza abia perceptibilă dintre acel afară și acel înăuntru refuzat acelor oameni care dorm pe marginea patului gata oricând / să fugă. Să fugă când apar (alți) oameni buni. Să fugă când mâncarea e (iar) prea bună. Să fugă când paharele-s curate și câinii nu latră, pentru că a sta pe loc înseamnă a fi amăgit de fragilitatea micilor acte de bunătate care nu durează.
sunt un tramvai / care se întoarce noaptea la depou / (…) un tramvai în care nimeni nu mai vrea să urce, care nu mai deranjează pe nimeni cu zgomotul / produs, care / nu mai ajunge de multă vreme pe unde / trebuie.
Mutațiile domolite ale iubirii domestice (& domesticite) se manifestă atât prin gesturi docile, acasă te așteptam eu cuminte, / ca un școlar spășit, pregătit să-și / dea ultima corigență, cât și prin rebeliuni mocnite, livresc articulate, eu sunt marea ta petrecere, / cum îmi spunea și sângele ei când / întâlnea sângele meu prin vreo mănușă de cauciuc / la un accident de muncă organizat din timp. Fibra umană nu este însă decât un memento fiabil al banalității insuportabile îmbrățișate cu tact și tandrețe: nu a mai rămas nimeni în / picioare, / șterge-te la ochi, / tinere, / frumusețea / e / obositoare. Din matcă refulează regrete stinghere și nerostite până la capăt, singura certitudine fiind aceea a unei invulnerabilități atent meșteșugite la căldura mâinilor ei într-o garsonieră mică & mascate prin inutilitatea oricărei forme de apărare.
așteaptă pe cineva cu mâini / străine să te gâdile / până adormi
Spațiile înguste devin repere imponderabile ale singurătății și ale tot ceea ce rămâne din ea după ce s-a diluat: în aceeași pereche de pantofi ne / băgam amândoi picioarele și / nu era greu, și ne era bine acolo, / ne era cald și tu ai adormit între / munți de flori și tăieturi accidentale. Singurătate care se decantează: primele dimineți se tot repetă și fiecare dimineață / e tot prima, / fiecare aduce o nouă pereche de mâini / care să desfacă jaluzele ca pe o / pâine caldă. În cele din urmă, se permanentizează: încă o vară și alte câteva luni să treacă / până o să ne fie bine din nou într-un mic / și dulce și cuminte măcel.
un motiv în plus să te / întorci / de nicăieri / acasă
Incongruențele impermeabile și necesare se manifestă pe tabelul de la întreținere, locul în care toți suntem / singuri, egali, îndrăgostiți, / cu apă caldă, apă rece, curățenie, lift, / fond, detergenți, / și cu păcatele noastre / singuri singuri singuri. Contururile distorsionate apar în momentul în care apropierea devine un gest forțat, așteptat cu dârzenie, apropie-te de mine cu lumina mică de la telefon / și arată-mi partea curată / a lumii într-un screensaver Xiaomi – / cu soarele în oglindă, / singura căldură / care mai contează acum. Absența coordonatelor se resimte acut, în special în a doua parte a volumului: să uităm că zburăm de o viață / fără să mai fim pe un radar, / să uităm că nu vom ajunge / niciodată acasă. Elemente care construiesc o poezie atemporală, impermeabilă și compactă, despre plecări și întoarceri iluzorii și deluzorii, un abandon steril: iar tu să vezi doar urmele de lamă / lăsate pe gheață / peste mici insule / fără verdeață și o liniște abilă, metronomică, care nu întârzie să se aștearnă peste orașul anesteziat: ultimul vapor spre casă / merge / întotdeauna drept spre port / și când eu nu îl mai prind / fuge / tot mai departe de inima ta.
și-o să se trezească într-o zi și după amândoi o să se uite / când dă un search pe Bing, sau cu mătura mare prin curte
Ultima parte a volumului reprezintă o paranteză suspendată a universului casnic, eliberat de impurități și de melancolia fără rațiune care precedă fiecare mare intensitate existențială: văd mai departe de un somn / început fix înainte să pleci / așteptând lângă un telefon aproape / descărcat un semn de la tine / cum aștepți / la o cursă de cai unde nu mai are / cine să fluture steagul de final. Ecosistemul micilor insule fără verdeață se constituie în imagini aproape cinematografice, viscerale, caracterizate printr-o frecvență obsesivă a gesturilor de automutilare emoțională. Şi ce frumoasă e lumea când încetează să-ți pese. Poezia lui Vlad Alui Gheorghe nu este o poezie a exceselor, ci una împăcată cu și prin ea însăși, a spațiilor, tăcerilor, absențelor, rătăcirilor și a pierderilor indispensabile redefinirii echilibrului. Şi după e (mereu) liniște.
- *La Zoon Poetikon vocile poeților devin una cu vocea poeziei, perspectivele se întretaie, generațiile se întâlnesc și noi nu reușim niciodată să punem toate întrebările pe care le dorim, căci timpul pare a se contracta și a nu ne permite decât o bucată de bucurie, pe celelalte păstrându-le pentru edițiile viitoare. Anul acesta i-am avut printre noi pe Adrian Alui Gheorghe, Cosmin Perța, Paula Erizanu, Vlad Alui Gheorghe, Ioana Tătărușanu, Denisa Grădinaru, Mălina Turtureanu, Theodora Sterpu.
(Mălina Turtureanu, fostă redactoră Alecart, este studentă la Drept și licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene. A publicat poezie, recenzii, cronici de teatru și de film în diferite reviste culturale.)