„Poezia este valoarea pe care o dăm lumii”. Aceste cuvinte, rostite de Gabriel Cărtărescu în dialogul cu Andrada Strugaru și publicul iubitor de poezie de la Boovie, au însumat pentru mine întreaga esență a festivalului de literatură și de film de anul acesta. Pentru a înțelege cum Boovie reușește să preschimbe visuri, muncă, oameni și locuri în poezie vă rog să vă imaginați Braşovul, orașul care anul acesta a găzduit pentru prima dată sărbătoarea Boovie, cu două săptămâni înainte de începerea celei de a VIII-a ediții. Din întâmplare, eu chiar trecusem prin orașul încă necontaminat de Boovie, în care arta și cultura erau ascunse în doze mici în câteva cotloane ale orașului și toți turiștii preferau centrul vechi și cafenelele cochete, dar atmosfera era calmă, somnolentă. Astfel că, să găsesc forfotă în loc de liniște, să văd cum arta a fost lăsată liberă și a impregnat tot centrul orașului, să aud vorbindu-se în jurul meu despre teatru, cinematografie, literatură și să resimt entuziasmul general pentru momentul în care munca depusă de echipele venite de pretutindeni pentru a se bucura împreună avea să fie răsplătită, toate acestea mi-au dovedit că Boovie este un fenomen. Fiindcă își transformă participanții din simplii elevi în scenariști, regizori, actori și – poate cel mai important – în cititori atenți, curioși și dezinhibați. Pentru că, cel puțin anul acesta, a supus tot ceea ce i-a ieșit în cale unei metamorfoze care stă sub semnul entuziasmului și al posibilității de a-ți trăi viața intens. Cu alte cuvinte, într-un alt fel de poezie.
În cele patru zile de festival am avut ocazia de a ne întâlni cu numeroase personalități din sfera culturală alături de care am dialogat pe teme dintre cele mai diferite. Din studiourile de filmare, regizorul și scenaristul Daniel Sandu, autorul filmului Tata mută munții și al filmului Un pas în urma serafimilor, un film care a beneficiat de un dosar critic în Alecart, ne-a împărtășit ce înseamnă să faci un film într-o țară în care nu există o industrie pentru așa ceva. În aceste condiții, Daniel Sandu ne-a mărturisit că orice regizor din România pornește la drum cu un singur lucru – iubirea sinceră pentru film și povești. Pasiunea pură, lipsită de orice fel de interes și care nu este condiționată de visurile sau de interesele celorlalți este cea pe actorul Pavel Bartoş ne-a încurajat să o lăsăm să ne fie busolă în viață, în cadrul sesiunii scurte, însă intense, de Q&A de la finalul derulării în avanpremieră a filmului românesc Ramon.
Însă Boovie nu s-a limitat la a aduce doar actori de pe „scena” filmului și a teatrului pentru a ne răsplăti pasiunea pentru cinematografie. Amintindu-ne că trailer-ele noastre au la bază cărțile, poeta (și colega noastră mai mare de la Alecart, de care suntem atât de mândri!) Andrada Strugaru ne-a invitat în „laboratorul ei creativ” în cadrul atelierului de scriere intitulat sugestiv „Haos şi inspirație”. Alături de ea, i-am deconstruit unele poeme, astfel ajungând la miezul tare, dar fragil al emoțiilor adolescentine, al vulnerabilității și al sensibilității, trăiri care sunt silite să se confrunte cu înțelegerea sau neînțelegerea oamenilor din jur. Pornind de la poemele ei şi de la imagini care ne au rămas întipărite în memorie, am fost provocați să ne conturăm propriile confesiuni. Apoi, în prelungirea exercițiului de disecare a sentimentelor și a imaginilor, împreună cu Andrada Strugaru „am descompus” imaginarul tânărului poet Gabriel Cărtărescu pe parcursul întâlnirii ce a avut drept pretext volumul său de debut mâine o să fiu fericit. Datorită întrebărilor provocatoare propuse de Andrada și de cinefilii cu apetit pentru poezie am descoperit omul din spatele unei poezii extraordinare, poezie care se aseamănă izbitor de bine cu microfilmele de la festival. Și poezia lui Gabriel Cărtărescu, dar și filmele create cu prilejul acestei competiții a creativității reprezintă, de fapt, amestecul dintre pasiunea pentru tehnologie şi originalitatea ce naște frumusețe.
Pentru a încheia acest mini-jurnal Boovie, voi spune că la festival am auzit poezie bună, am văzut filme faine, am intrat în joc și am pătruns în lumea teatrului, am dezbătut, ne-am bucurat de întâlniri și de surprizele organizatorilor, am legat prietenii. Adică am respirat artă și voie-bună.
După prima mea experiență Boovie, consider că festivalul e unul dintre puținele momente în care sufletul este expus simultan la pasiune, frumusețe, artă, cultură și poezie. Și că da, Boovie e un spectacol în sine care nu trebuie ratat.
