Miss Houdini sau cum (să) vascularizăm frumusețea din noi

În Miss Houdini (editura Charmides, Bistrița, 2019) totul e dogoritor & translucid de la început până la sfârșit. E ca și cum ai privi un clar de lună având jumătate din priveliște ocupată de o mahala care dănțuiește și, mai la stânga, un tunel slab luminat pe care îl traversează doar cei dornici să revină asupra momentelor în care totul se lasă spus & totul se lasă simțit & totul se lasă cucerit. Aici orice e posibil pentru cei care se dezbracă la intrare de reflexele de import.

sunt fetiţa alb-negru cu nasul spart și bretonul

în ochi sperînd la funcţia de teleportare a aparatului

de fotografiat eu cea mare voi avea grijă de tine cea mică

Tablouri ale revenirii la sine de o sinceritate care lovește ca un tsunami. Nici inadecvarea copilului de altădată, nici zâmbetele și galanteria scoase la xerox ale sălii de așteptare a cabinetului stomatologic nu trec neobservate. Fiecare locușor poartă în sine mosorul aducător de contraste între ceea ce ar trebui să fie și ceea ce reușește să fie de fapt. Fiecare miros, sunet, activitate ștampilează superficial sau adânc în această minte hoinară, mereu pregătită s-o ia din loc.

vei avea și tu un băieţel

să-i cînţi ninna nanna să auzi cum se bucură

toţi copiii din sertarele cu fotografii

Hologramele unor oameni „reușiți” pe care îi condamnă la înec artificialitatea lor sufocantă, arătări de o ferocitate aparentă ce nu-și propun compatibilitatea cu realitatea urbană. Astfel, senzația că suntem puși în fața unui colaj contrafăcut pe alocuri nu-și are locul atunci când vine vorba despre aceste poeme intransigente, care au în spate pe cineva ce nu (mai) poate fi păcălit că toate rutele duc în același loc, ci savurează rutele ocolitoare știind că revenirea la normal e la distanță de o mișcare.

și de ce doar memoria

crește ca un porc îngrășat

pînă la explozia pielii.

Piele expandabilă, culori și gesturi mai degrabă anteumane (!impulsurile antiumane sunt prezente, dar au o frecvență redusă) decât postumane. Balastul care începe să înlocuiască substanța cotidianului e dat cu grijă la o parte, dar, de multe ori, nici nu i se permite să se formeze, totul fiind ținut sub control cu o soluție homemade, prin care mintea e ferită de depuneri de calcar & preocupări cu un nivel fatal de toxicitate.

sîngele meu curge în toate direcţiile

ca al unui tigru bengalez pregătit de atac

Dezmembrări în salturi ale buzelor și ale mușchilor și ale vocii care se deteriorează-regenerează-deteriorează într-un ciclu neîntrerupt. Pentru a avansa prin această junglă trebuie împinse cu mâna 24/24 liane din ce în ce mai încăpățânate și drumuri plombate doar atât cât să nu fim înghițiți de gropile din care s-a secționat frumusețea cu precizie milimetrică.

Versurile Ligiei Keșișian sunt impregnate de o forță mistuitoare, îmbiind cobrele din jur să danseze atât de amețitor, încât nu se mai poate face distincția între unde începe dansul și unde începe viața. Focalizează pe mărunțișurile esențiale cu o lentilă cvasi-melancolică, de multe ori adulmecându-și împrejurimile prin prioritizarea propriilor ritmuri. Prin îmblânzirea fiarelor care pentru alții ar fi rămas de neîmblânzit.

Bărbați și femei destituiți de viață în căutarea soarelui din mijlocul pământului și a nucleului poros dinăuntrul propriului corp care conduce spre ziua de mâine. O trecere în salturi de la un instinct la altul. Când unul se deteriorează, există mereu la îndemână altul de rezervă. Cuvinte evacuate cu furie, precum acea furie care le dă brațelor viteza necesară să bată ouăle temeinic & la oră fixă. Toți și toate pot aplica pentru azil (și de multe ori îl și pot primi) între granițele acestor colonii cu accente anarhice, colonii bine ferite de ochii „trecătorilor” rămași captivi în rosturile pretrasate, ai căror aparținători nu lasă loc de negocieri.

lucrurile neîngrijite se transformă

în lucruri nefolositoare

Mașinării scăpate de sub control, inimi bine compartimentate, cu regiuni specializate și anomalii nu întotdeauna ușor detectabile. Un centru de comando bine pus la punct care le semnează biletul de externare experiențelor călduțe și domoale, încurajându-le să aleagă calea exodului. Cultul păstrării aproape doar a ceea ce e cauzator de șocuri este unul de la care nu se face nicidecum rabat. Sortează oamenii și lucrurile în cele de păstrat și cele de aruncat – ceea ce rămâne înțepenit în trecut nefiind altceva decât DVD-uri pe care nu le mai citește niciun laptop.

în unele nopţi cresc în mine așezări aproape omenești

populate de locuitori foarte înalţi și subţiri

superstiţioși și tandri

Plimbându-mă prin această construcție care poate foarte bine să fie lăsată așa (sau renovată prin „lansarea” în lume a unui nou volum), am simțit că am uitat să mă dotez cu cascheta și salopeta corespunzătoare și, poate tocmai de aceea, am reușit să inhalez mai adânc aerul atipic și să-mi trag suflul fără să știu ce voi găsi atunci când voi urca să inspectez următorul etaj. E surprinzător cât de firesc se îmbină zonele futuriste cu cele umplute de specii pe care braconierii n-au reușit (încă) să le aducă în prag de dispariție.

Ligia Keșișian nu e (în această incursiune cu falduri din stofă fină) o locuitoare a lumii, ci lumea începe ușor-ușor să fie ademenită înăuntru sau să viziteze acest spațiu definit nu de o grandoare interstelară, ci de o măreție afectivă lipsită de țărmuri. Nu am încercat să presupun în ce ar consta/constă biletul de intrare și care e programul de vizitare, dar cert este că potențialul vulcanic nu e deloc neglijabil, ba pe alocuri e chiar „îngrijorător” de real. Cititorul poate admira de la distanță, dintr-un punct de observație special amenajat, o vivisecție afectivă care amintește de povestea doctorului care s-a operat singur de apendicită atunci când însoțea o expediție la Polul Nord. „Miss Houdini” e, în fond, o ascunzătoare a surselor de frumusețe ce sunt la un pas de extincție. Ascunzătoare în care se poate citi ca într-un glob de cristal destinul simțirilor noastre și acela al oazelor care falsifică liniștea : cîtă viaţă e aici/suntem vii și în așteptare

*Alina Vițel, redactor-șef adjunct Alecart, este elevă la Colegiul Național Iași (filologie),

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!