Nu am mai comunicat nimic pe acest blog prietenos pentru că mă temeam că nu prea aveam despre ce… deocamdată. Deși, vorbitul degeaba poate fi un exercițiu de self trust – dacă vă pasionează „doctorii” penibili care scot cărți despre cât de frumos trebuie să te crezi. Când iți repeți prostioarele pe la cafele sau în oglindă, ca pe o picatură chinezească, ajungi să ai convingeri. Dacă nu îl cunoașteți pe Cartman, din serialul animat South Park, vă rog să faceți cunostintă cu el. E un adevărat personaj și este exact genul de măgar cu convingeri obtuze. Este unul dintre cele mai bune exemple de om atât de egocentrist, încât, prin propria ignoranță aproape genială, trage doar concluziile care îi convin din orice fel de interacțiune. Chiar și atunci când nu mai e vorba despre a avea sau a nu avea dreptate, el se autointitulează învingător, având tot timpul un ultim cuvânt cu totul pe lângă subiect și de multe ori liniștit, cu o prietenie disimulată perfect în glas, spre marea mirare a celorlalți, cărora nu le ramâne în minte decât varianta cu pumni în cap – turnați până îi dispare expresia serenă de pe fața.
S-ar putea spune că modul ăsta de a răstălmaci experiența în societate în așa fel încât să zidești cărămidă cu cărămidă personajul singur și bolnav în care ai început să crezi de când ți-a rupt tata ursulețul de pluș în fața ochilor – s-ar putea spune că în tine rezidă o forță incredibilă, admirabilă. Și e adevărat, pe ei nu îi oprește decât Moartea; dar nimeni nu merită așa ceva. Bunătatea, răutatea, calmul, nepăsarea, urletele, nervii, bătaia, umilirea – cu nici una din variantele astea nu îi ridici lui Cartman nici un semn de întrebare; o să creadă că are și mai multă dreptate, chiar și când nu e cazul.
Conform discuțiilor purtate în repetate rânduri cu mine, în oglindă, cu același temei de rahat – nesusținut de o carte citită mai curând decât în liceu – eu zic că așa soi de indivizi prezintă un pericol; pentru noi, pentru ei, pentru alții. Cert este că puțini dintre ei „au dreptate”. Există ceva absurb în starea lor de spirit și în atitudine. Când mă uit la mutra fățarnică a lui Ponta, îmi închipui că e așa cum îmi închipui că e: un tip care își cristalizează făptura antipatică cu profesionalism, conform planului.
Și atât, că nu fac propagandă, și încă sunt cu mult pe lângă politică – dezinteresat; păcat.
