Narcos: un altfel de realism magic

Când spui Columbia, te gândești la două mari personaje ale locului: Gabriel Garcia Marquez și Pablo Escobar. Amândoi au fost niște genii, deși felul în care s-au manifestat n-a fost deloc asemănător. Primul – un adevărat maestru al „realismul magic”, curent literar apărut în secolul al XX-lea, a impresionat toată planeta cu romanele sale extraordinare. Despre El Patrón ce-aș putea să spun? A fost el, oare, la fel de celebru precum conaționalul său scriitor?

Serialul Narcos, apărut în  2015 (într-o regie triplă: José Padilha, Guillermo Navarro, Fernando Coimbra), cu două nominalizări la Globurile de Aur pentru cel mai bun serial TV și pentru cel mai bun actor în rol principal, prezintă foarte bine problema națională a Columbiei, veche de prin anii ’60-`70 ai secolului trecut: traficul de droguri.

Escobar, deopotrivă protagonist al serialului și al Columbiei, ar putea fi considerat un personaj negativ (hai, poate numai de la un anumit punct încolo!), lipsit de orice moralitate, un tip avid de putere și, de ce nu, un manipulator.  Consider că îți trebuie o inteligență aparte și un psihic puternic pentru a fi dealer de droguri, dar ,,problema” este că el avea un adevărat sistem de fabricație și de distribuție a acestor substanțe, greu de manevrat, pe care aproape nimeni n-ar fi fost capabil să-l gestioneze atât de bine. Aș putea spune, fără să exagerez, că era un adevărat „geniu al narcoticelor”. Să joci pe degete toată poliția columbiană (și DEA-ul american, implicat din belșug), să fii mereu în fața lor cu un pas, să scapi pe muchie de cuțit, tu și oamenii tăi, în condițiile în care un întreg oraș și alte zone ale țării erau ascultate telefonic din cauza ta, necesită multă precauție și reflexe subtile, lucruri pe care doar oamenii inteligenți le au.

Cu o coloană sonoră excepțională (piese de Pedro Brofman, între alți autori de soundtrack-uri cu rezonanțe sud-americane, presărate pe parcursul episoadelor), filmat în diferite părți ale Americii de Sud, cu inserții de flash-uri „reale” și difuzate atunci,  pe posturile de televiziune, Narcos reușește de la cel mai mic detaliu să transpună veridic fiecare eveniment important din destinul protagonistului.

,,Realismul magic a apărut în Columbia”. Cu această frază începe serialul, aproape mereu făcându-se referire la ea, devenind astfel un adevărat lait-motiv. Doar că ,,magia‘‘ de aici diferă de cea a lui Marquez, deoarece Escobar o înțelege și o face vizibilă (și palpabilă) în alt mod. Realitatea lui trece exclusiv prin faptele sale, prin propria morală, nu prin iluzii „frumoase”, nu prin dimensiunea „estetică” a realității. Oamenii uciși, transporturile ilegale de droguri, atentatele, „războiul rece” cu autoritățile îl ajută să-și creeze magia de care aveau nevoie el și oamenii lui, pentru a-și putea face treaba ca la carte și pentru a-și justifica existența.

În ciuda tuturor lucrurilor condamnabile pe care le-a făcut, acțiunile sale au ajuns la sufletul columbienilor și mulți l-au venerat. Așa cum reiese clar din film, ajunsese un fel de Dumnezeu al lor, aveau icoane cu chipul lui în case, iar când vorbea lumii în public (a făcut asta la început, pentru susținere în cariera politică), era aclamat și adorat. Părea foarte mândru de tot ceea ce făcea și spunea.  Își respecta familia (frumoasa soție și pe cei 2 copii) și, în special, pe mama lui. Oamenii cu care lucra și pe care îi avea în subordine îl stimau și îl iubeau, iar modul lui de a se comporta cu ei era deosebit. Executau mereu tot ce li se spunea, iar dacă era să-și riște viața, o făceau pentru el, fără absolut nicio reținere. Paradoxal, Escobar credea în Dumnezeu și se ruga mereu.

El Patrón nu pare chiar un personaj negativ, dar trebuie să vă uitați la serial ca să vă convingeți dacă-i așa ori nu.

Din culisele filmărilor, ar fi de menționat că actorul principal al serialului, Wagner Moura (născut în 1976 în Brazilia, din mamă casnică și tată ofițer de aviație, dar crescut în Salvador), s-a îngrășat special pentru acest serial, a învățat spaniola și câte ceva din istoria Columbiei. Nu orice actor ar face aceste demersuri solicitante psihic și fizic doar pentru a juca un rol într-un serial. Într-un interviu acordat unei reviste online, acesta a spus: ,,În alte cuvinte, îți învăț limba pentru a te interpreta”. Cred că de aceea lumea din zilele noastre asociază imaginea lui Escobar cu înfățișarea actorului principal (acum, fie vorba între noi, Wagner Moura arată mai bine ca Escobar).

După ce acesta a fost împușcat în 1993, la Medellin, întreaga Columbie a purtat doliu, exceptând poliția și politicienii, care aproape că renunțaseră să-l mai ,,vâneze‘‘. Și astăzi, unii îl consideră de sorginte divină și se roagă la el. Bineînțeles, adversarii lui nu au ratat ocazia de a se lansa în continuare pe piața drogurilor, ducând o luptă acerbă cu ,,urmașii” lui Escobar, diferită însă de cea în care el era în viață. Scena în care El Patrón este împușcat m-a impresionat până la lacrimi, făcându-mă să mă gândesc ce au simțit cei care l-au asasinat, după atâția ani de căutare disperată.

Acum, depinde de voi ce realism magic vreți să descoperiți mai întâi: pe cel din romanele lui Marquez sau pe al lui Escobar. Eu una păstrez amintirea unor emoții contradictorii și puternice, câteva imagini extrem de percutante și muzicalitatea limbii spaniole. Indiferent ce tip de film preferați, Narcos nu vă va lăsa indiferenți.

 

(foto: www.cinemagia.ro)

*Ioana Găină Romila este elevă în clasa  a XI-a la Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, Piatra-Neamț.

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.