Printre atâtea povești, știri și dezvăluiri „incendiare” despre revoluția ce nu ieșea, până de curând, dintr-o zonă abstractă și, până la urmă, lipsită de interes pentru mine, am descoperit romanul lui Bogdan Suceavă – Noaptea când cineva a murit pentru tine. O altă perspectivă asupra acelor momente pentru cineva care nu le-a văzut niciodată…
„Privesc spre acest afară. Ascult. Muzica străzii. Mitralierele. Muzica revoluției. Dacă nu asculți atent, liniștea aceasta ar putea fi ultimul lucru pe care-l vei auzi vreodată.” Revoluția ne este prezentată din perspectiva unui tânăr student la matematică, un visător care aspiră la libertate, dorește să-și croiască viața așa cum crede de cuviință, găsindu-și locul printre ceilalți prin ceea ce poate și este, fără să se lovească de regulile absurde; un tânăr care crede că va putea să călătorească, să vadă și să își însușească idei noi. Ajunge însă să se adâncească în tot mai multe dileme, întrebându-se dacă libertatea este așa cum o vedea el înainte, dacă patriotismul nu a devenit cumva doar o noțiune vagă ori… în ce măsură se mai poate vorbi de demnitate într-o lume în care demagogia și vorbele seci ale unor reprezentanți ai regimului, spuse ca o poezie cu intonație, dar fără punctuație, guvernează în nuanțe de gri-bleu lumea românească. De fapt, o guvernau și au guvernat-o până în decembrie 89. Iar el, protagonistul, purtase până nu demult uniforma gri-bleu, atât de dragă lui și totuși… simbol al comunismului pe care îl ura cu atâta înverșunare… Între atunci și acum, între comunism și democrație, între sentimentul apartenenței la un grup și independență. Protagonistul oscilează între două lumi… Își va găsi, oare, în una dintre ele locul?
„Era îmbrăcat în uniforma gri-bleu, cea atât de familiară mie, cea pe care o purtasem zi de zi vreme de nouă luni, până în 3 iulie 1989.” Începutul cărții ni-l prezintă pe protagonist, al cărui nume rămâne necunoscut, în drumul său spre Universitate unde urma să se întâlnească cu alți studenți. Dimineața de 25 decembrie. Gloanțele ce zboară în aer devin doar piesă de decor. Dar un decor care înseamnă moarte. Atmosfera este încărcată de tumultul interior ce pare a coexista halucinant cu realitățile revoluției. Mai halucinant, poate, este că orice mic detaliu întâlnit, trezește în mintea tânărului student amintiri despre cazarmă, despre plutonul cu termen redus în care „se pregătea” să apere idealurile socialiste, în care a realizat cât dispreț poate avea pentru cei care spun ceea ce spun fără să transmită nimic, fără să gândească ceea ce vor: oamenii alături de care a trăit, cu care a legat prietenii… plutonul cu termen redus în care a spălat chiuvete ruginite, în care i-a dat meditații pentru facultatea de economie lui Cristi… Prietenul său, Cristi.
Trecând prin filtrele din centrul Bucureștiului, controlând, la rândul său, alături de o serie de studenți alți oameni în unul dintre aceste filtre, protagonistul trece, deopotrivă, tot ceea ce se petrece prin filtrul rațiunii și al sentimentelor. Se adâncește tot mai mult în dilemă…Se adâncește prudent în amintiri.
Un roman în care ideea e mai presus decât acțiunea propriu-zisă. Protagonistul este nevoit să își petreacă noaptea în clădirea universității alături de alți studenți, întrucât nu puteau rămâne în viață dacă ieșeau afară. Unul dintre ei este un fost coleg de cazarmă, nimeni altul decât „prietenul” Față. Cel cu care a împărtășit atâtea momente, cel pe care îl considerase și îl consideră prieten. Sentimentul nu este însă reciproc. Oameni și oameni… Din dialogul aprins cu acesta, în care cei doi dezbat aspecte importante, concepte și aduc argumente puternice în care cred cu tărie se desprind două tipuri umane: pe de o parte, cel care crede cu sinceritate într-un viitor mai bun în țara sa, care crede că lucrurile se vor schimba, iar pe de altă parte, omul pragmatic care dorește să se elibereze, să plece din țară, să-și facă un viitor sigur în altă parte. Doua feluri de a privi revoluția, două mentalități… și ambii s-au dezvoltat în același spațiu, ambii au învățat de pe același abecedar, ambii au studiat doctrina comunistă și viața tovarășului Ceaușescu. Acest regim nu a reușit să uniformizeze totul, gândirea a rămas diferența specifică.
Noaptea când cineva a murit pentru tine. Protagonistul primește libertate. Protagonistul primește o palmă: a murit Cristi, prietenul său din cazarmă, „copilul mare” de care toată lumea era atașată. A murit în noaptea în care el se apăra de gloanțe în clădirea Universității. S-a murit, s-a murit mult. Singurul revoluționar mort din unitatea 0396 – Cristi… „S-a murit degeaba.”.
*Viviana Gheorghian, redactor Alecart, este elevă în clasa a IX-a, Filologie, la Colegiul Național Iași.
