Probabil că poți educa pe cineva în măsura în care nu pari un snob care vorbește la pereți. Dacă îți place pur și simplu să te auzi vorbind, nu înseamnă în mod obligatoriu că ții la ce ai învățat odată cu anii. O persoană pasionată se face înțeleasă aproape implicit, pentru că ce a înghițit și încă mai înghite nu este asimilat doar „ca să le arate lor”. Problema egocentrismului meschin se aplică pe de o parte și antreprenorilor imobiliari unși cu alifii manglitoare, iar pe de altă parte se aplică și unora dintre tinerii cu atitudine de astăzi, care repetă istoria frustraților fără BMW, însă în cazul lor – fără „artă” scris până și pe ce produc în intimitatea budei.
Când vrei să schimbi și să inspiri, este clar că de multe ori te raportezi la mase. Însă multe proiecte culturale se închid singure, devenind antipatice; antipatice pentru mase. Universalitatea artei se restrânge câteodată între bresle și se bazează pe șocuri create intern. Și ăsta mi se pare un alt mod de a vorbi la pereți. Din pretenția de a împărtăși ceea ce este frumos, risc să agasez sătenii la un workshop în aer liber. Participanții și „curatorii” se introduc ca niște entități sensibile, prețioase și pretențioase în modestia lor. Femeia de servici are impresia că ăia ard gazul și că se poartă ciudat.
Nu poți dezbate lipsa de educație, invocată acum la fiecare secundă, fără să te apropii de situație și de om. Știu, această lipsă miroase urât, îmi vine să o iau la mișto la fiecare bere cu prietenii, ca să înțeleagă și ei ce greu îmi este. Dacă îmi pun mănușile chirurgicale de fiecare dată când miros incultura, atunci omul, cât de prost, îmi sesizează sistemul meu defensiv de învăluire prn cultură. Adica simte că îl iau de prost, simte că nu se face înțeles, cu atât mai mult cu cât eu îi spun cu o căldură de mamă de la Hollywood că, dimpotrivă, îl înțeleg prea bine.
Când lucrezi cu oamenii, îi privești de la nivelul ochiului, nu de la nivelul așteptărilor tale de propovăduitor al frumosului peste muritori; este foarte important, pentru că de aici deriva o mulțime de probleme. Inteligența oamenilor irosită pe abureli și învăluiri meschine este, cred eu, o mare lipsă de respect pentru speranța pe care omul de rând o are totuși știind că cineva mai capabil și mai cultivat le va putea oferi măcar copiilor săi un context normal de trai și de schimb între cetățean și stat.
E grav, pentru că mulți dintre deștepții noștri blazați ne țin departe de fapt. Cred în puterea convingerii lor, cu prelegerile lor, cu teoriile repetate până la rugăciune ale lor, cu hainele lor făcute de ei, vorba Paraziților. Poate sună utopic, dar cultura ar trebui să ne aducă la un limbaj comun, nu la diferențieri copilărești.
Foto: Schita Ionita Benea
