La 13 ani e firesc să visezi, să-ți dorești să trăiești experiențe diverse, să citești cu pasiune (da, deși unora nu le vine să creadă, la noi în clasă se citește pe rupte. Nu vă imaginați că toți colegii mei o fac, dar suntem un grup – de cititoare, căci e un club exclusivist acesta și puțini băieți reușesc să țină pasul cu noi). Citim și cărți serioase și romane subțirele, autori recomandați de profa, cărți pe care le-am ochit prin librării, despre care ne-au vorbit prietenele sau colegele. De ceva timp am crescut se pare în ochii profesoarei noastre, așa că am primit invitația de a ne alătura alecartienilor. Adică, avem liber la a ne întâlni cu autori contemporani. Pentru mine, lansarea volumului Doinei Ruști, Manuscrisul fanariot, a fost a doua experiență de acest fel, intensă și provocatoare. Alături de invitata serii am pătruns într-o lume inundată de culori, de parfumuri și arome orientale, mișcată de o neliniște continuă, de personaje care trăiesc intens, de alegeri și răsturnări de situație care ne-au purtat cu mai bine de două secole în urmă. Manuscrisul fanariot a ajuns deja la inima tinerilor cititori. Încă din primul moment, Doina Ruști ne-a invitat să descoperim o poveste de iubire dintre doi oameni care nu pot fi împreună din cauza condiției sociale diferite, o povestea despre libertate, amăgire, pasiune, într-un București al suspinelor, dominat de realitățile vremii.
În prima parte a serii, cei doi redactori „Alecart”, Ioana Colac și Ioana Lionte au prezentat impresiile de lectură și au făcut-o fără trac, într-un discurs convingător, cursiv. În timp ce le ascultam mă gândeam cum de pot să vorbească astfel în fața autoarei și a atâtor profesori universitari prezenți în sală. Hm, experiența probabil, deși le invidiez un pic! Mi-ar plăcea să fiu eu în locul uneia dintre ele. Îmi promit s-o întreb pe Ioana (Lionte), pe care o cunosc destul de bine, care-i secretul… Din prezentarea ei am reținut că ,,Suntem prinși într-un roman în care culoarea, mirosul, senzațiile captează atenția până în final și mult după. Cartea are în centru destinul uman, într-un discurs narativ mozaical de-a dreptul impresionant, în care elementele se suprapun și se combină. Este fascinantă această simbioză, iar orașul ce pulsează de viață, de oameni atent portretizați și surprinși în preocupările lor de zi cu zi, oferă un mare plus Manuscrisului Fanariot. Sunt, de asemenea, surprinse spaimele lor, oarecum iraționale, ce se țes în jurul unor elemente care ne atrag din ce în ce mai puternic spre a descoperi tot mai mult. Destinul personajelor este marcat de chiar Bucureștiul metamorfozei, în care schimbările sunt așadar la ordinea zilei.”
Prin urmare, în acest roman, Doina Rusti invită la descoperirea unei lumi în care se succed culorile, sunetele, ambițiile, fericirile trecătoare și nefericirile, miraculosul suprapus în mentalul colectiv ale unui secol și ale unui spațiu țesut din cuvinte, dar care respectă cu fidelitate realitatea istorică asupra căreia scriitoarea s-a oprit cu minuțiozitate o vreme îndelungată pentru a-i putea surprinde esența.
Paragraful pe care a ales să ni-l citească a dat viață detaliilor, atmosferei de epocă și a adus la suprafață o lume cu moravuri specifice, de o senzualitate ce ne invadează simțurile, moment după moment. Fiind vorba despre trăirile lui Leun la gândul frumoasei Maiorca și maniera în care iubirea lor pare a invada ca o vrajă toate mahalalele bucureștene, impactul a fost maxim. Auzind-o pe Doina Ruști, mă gândeam că n-ai putea să te sustragi prea ușor tentației de a descoperi filă cu filă poveștile înlănțuite în roman.
Transformarea miraculoasă, jocurile de putere socio-politică, raportul istorie-ficțiune, maniera de a recupera ficțional adevărul unei epoci, personaje savuroase, manechine puse în slujba realității din manuscrisul descoperit de Doina Ruști au reprezentat doar câteva dintre elementele în jurul cărora a gravitat întâlnirea, acestea reușind să contureze silueta perfectă a cărții. Întrebarea doamnei profesor Elvira Sorohan legată de condiția manuscrisului utilizat (o constantă a literaturii din toate timpurile, cum a precizat dumneaei) a reușit să stârnească interesul auditorului și a constituit pretextul potrivit pentru ca prozatoarea să ne dezvăluie povestea din spatele poveștii, aceea a atentei documentări ce se află la baza romanului, dar și prilejul, pentru noi, de a descoperi interesul domniei sale pentru istorie.
Aerul balcanic, plăcerea de a sta la taifas (cu folos!) a reușit să domine și ultima parte a întâlnirii, cea în care cititorii au avut prilejul de a discuta pe marginea cărții, „de a o trage de mânecă” pe autoare pentru a-și satisface diverse curiozități (literare). Astfel, au fost întrebări legate de cameleonismul personajelor ca dominantă sau nu a epocii fanariote, de modul în care a reușit să contureze personajele feminine, despre maniera în care s-a documentat pentru a recupera limbajul perioadei fanariote, dacă romanul Craii de Curtea Veche i-a stat pe birou când a lucrat la Manuscrisul fanariot și multe altele. Pe parcursul acestei ultime părți, scriitoarea ne-a dezvăluit câte ceva din ce înseamnă pentru domnia sa a scrie și cum se raportează la istorie: ,,istoria reprezintă pentru mine un hobby”, iar „scrisul e o plăcere simplă care nu costă nimic și e la îndemâna oricui”. Ne aflăm, de asemenea, a spus Doina Ruști, în țara în care „nimic nu se pierde” și am aflat cum a descoperit chiar o melodie care era șlagărul anilor în care se petrece acțiunea din roman, intitulată „Mititica”.
Una peste alta, a fost categoric, o întâlnire extrem de interesantă, în care am avut parte atât de aprecieri pe marginea romanului, cât și de povești inedite, care ne-au făcut să percepem și altfel acțiunea și personajele cărții.
