O călătorie regală

Sunt momente în care trăiești în mod direct sentimentul participării la istorie. La istoria reală, dincolo de manuale și de cărți, la acea istorie vie, transmisă uman de la o generație la alta. Pentru mine, o astfel de experiență pe care atunci am simțit-o ca fiind irepetabilă a fost călătoria pe care am făcut-o, alături de tatăl meu, pe 30 noiembrie 2016, în Trenul Regal, pe traseul București-Sinaia, la invitația Familiei Regale a României, care-i avea ca oaspeți pe Majestățile Lor Regele Simeon al II-lea și Regina Margarita ai Bulgariei.

La drum cu emoțiile

Desfășurat, în partea sa esențială, sub forma unui prânz privat ce a avut loc în vagonul-sufragerie al Trenului Regal (comandat de Regele Ferdinand I în 1926 la Milano și livrat statului român în 1928), evenimentul a fost, pentru toți invitații, unul încărcat de emoție. Cu siguranță, acestea s-au revărsat din plin asupra mea. Îmi amintesc și acum faptul că, înainte de a ajunge în Gara Băneasa, locul de unde avea să înceapă călătoria spre Sinaia, emoțiile mele se concentrau în jurul regulilor de etichetă pe care trebuia să le respect și al discuțiilor la care urma să particip. Odată urcați în tren, după ce am depășit larma reporterilor care realizau, de pe peron, transmisiuni în direct, am așteptat, alături de ceilalți invitați, printre care Ambasadorul Turciei la București și directorul Muzeului Național de Artă al României, sosirea Altețelor Lor Regale și a celor mai importanți oaspeți ai acestora. În vagonul-salon, atmosfera era una cordială, deși rigoarea etichetei, pe care o regăseam în îmbrăcămintea și gesturile însoțitorilor de bord, ca și în aranjarea obiectelor din jur îmi impunea mereu gândul de a nu greși vreo regulă de protocol. Așezați pe două rânduri, câte unul de fiecare parte a culoarului ce traversa salonul, i-am întâmpinat pe Majestățile Lor, Regele și Regina Bulgariei, precum și pe Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române, Principele Radu și Principesa Maria. După ce s-au făcut prezentările, Principele Radu i-a invitat pe înalții oaspeți ai Casei Regale a României să viziteze Trenul Regal, în timp ce Principesa Margareta și Principesa Maria au întreținut conversația cu cei prezenți în vagonul-salon. Am remarcat imediat deplina naturalețe a celor două fiice ale Majestății Sale Regele Mihai I al României în a se purta și discuta cu toți invitații, fapt pe care aveam să-l regăsesc, de-a lungul întregii călătorii, și la Principele Radu și oaspeții regali. Dacă, înainte de a-i fi cunoscut, mi i-am imaginat ca pe niște oameni „stricți”, care ar fi observat și cea mai mică greșeală înfăptuită de cineva din preajma lor, experiența de a le fi alături mi-a schimbat în totalitate gândurile.

La masă cu istoria

Când, după ce trenul s-a pus în mișcare, am fost invitați în vagonul-sufragerie, am constatat că primul lucrul ce ieșea în evidență era o masă lungă ce domina tot spațiul, pe aceasta aflându-se sfeșnice, aranjamente florale, dar și tacâmuri, farfurii și pahare ce purtau însemnele Casei Regale. Locurile la masă, prestabilite în funcție de statutul fiecărui invitat, erau indicate prin cartonașe albe pe care, sub cifrul imprimat al Coroanei Regale, era scris cu cerneală albastră numele. Aveam să aflu, în cursul conversației din timpul prânzului, că Principele Radu venise de la ora șase dimineața pentru a se ocupa în mod direct de pregătirea evenimentului și că scrisul acela de-o caligrafie aparte, pe care-l vedeam pe cartonașul din fața mea, pe care scria „Monsieur Șerban Șandru”, îi aparținea. Emoțiile mi-au revenit cu asupra de măsură atunci când m-am regăsit în partea din stânga mesei, chiar spre capăt, în timp ce tata, el însuși emoționat, era în partea centrală din dreapta acesteia, alături de Principele Radu și față în față cu Principesa Margareta și cu Majestățile Lor Simeon al II-lea și Margarita ai Bulgariei. M-am liniștit treptat, spunându-mi că trebuie să privesc situația ca pe una în care oameni obișnuiți, ca mine, iau un prânz obișnuit. Și am avut bucuria să constat că așa a și fost, iar lucrul acesta s-a datorat în primul rând gazdelor noastre și înalților lor invitați. Purtată în engleză și franceză, conversația a fost una deloc lipsită de umor, glumele spuse de Regele Simeon făcând deliciul tuturor celor prezenți. Crezusem, de la început, că discuțiile se vor centra în jurul politicii, dar nu a fost deloc așa, conversația fiind una amicală, lipsită de orice element de presiune, ceea ce, încetul cu încetul, mi-a creat o stare de confort. Am putut, astfel, să port un dialog cu Regina Margarita, care, după ce s-a ridicat spre a admira peisajul montan pe care trenul îl străbătea, s-a apropiat de scaunul meu. Cum era firesc, am vrut să mă ridic, însă, cu un gest la fel de firesc, Majestatea Sa m-a îndemnat să rămân așezat, după care s-a sprijinit de spătarul scaunului meu și m-a întrebat ce studiez la școală. Cu toate emoțiile pe care le resimțeam, i-am vorbit, cu un glas destul de sigur, despre pasiunea mea pentru arhitectură, iar Regina Margarita m-a atins încurajator pe umăr, spunându-mi că e foarte important să continui să fac ce-mi place și să nu mă dau bătut, oricât de greu s-ar putea să mi se pară, la un moment dat, drumul pe care l-am ales. A fost, pentru mine, punctul culminant al emoțiilor, dar și al întâlnirii, după care Majestatea Sa, povestindu-mi cu mândrie despre propriul nepot, elev în clasa a XII-a și viitor student la Universitatea din Madrid, m-a prezentat Regelui Simeon, care mi-a urat, la rândul său, mult succes, adresându-ne, mie și tatălui meu, invitația de a-i vizita la reședința din Spania. Nu voi uita vreodată acest dialog ce reprezintă principala secvență care-mi revine în minte de fiecare dată când mă gândesc la acea zi în care tot evenimentul, cumulând emoții și stări de satisfacție, s-a scurs extrem de repede. Trenul Regal își făcea triumfala intrare în Gara Sinaia, în timp ce în vagonul-salon se schimbau, între gazde și invitați, impresiile călătoriei și cărțile de vizită. Cea de-a șasea călătorie simbolică a Familiei Regale, ce urma să continue a doua zi, pe 1 Decembrie, până la Sibiu, se încheia, fără a fi, însă, ultima din anul în care s-au împlinit 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României. Peste numai două săptămâni, aveam să le revăd pe Altețele Lor Regale în Gara din Iași, aduse de același Tren Regal spre a reface simbolic, la 100 de ani, drumul refugiului Regelui Ferdinand și al Reginei Maria din timpul Marelui Război. Am rămas cu convingerea că experiența pe care am avut-o a fost de-a dreptul istorică, că aș putea să o povestesc iarăși și iarăși, fără a mă plictisi vreodată, dar și cu bucuria că am împărtășit-o cu tatăl meu, care, deși a mai fost în prezența Familiei Regale, nu va uita, la rându-i, acea zi.

 

*Șerban Șandru este elev în clasa a XI-a, Arhitectură, la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași.

**Articol preluat din Alecart 18.

Foto: Daniel Angelescu

 

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.