Viața secretă a albinelor este un roman impresionant despre iubire și puterea de a depăși trecutul, despre spațiul protector de care toți avem nevoie, despre căldura sufletească, singura în măsură să schimbe un om și o lume.
Povestea pe care o descoperim în romanul scriitoarei americane începe de la ideea că nu doar oamenii, ci și albinele au o viață secretă. Fiecare capitol se deschide cu un citat despre lumea micilor insecte, asociind întâmplările cu acelea dintr-un stup: „Întreaga structură a societății albinelor se bazează pe comunicare, pe abilitatea înnăscută de a trimite și de a primi mesaje, de a coda și decoda informații” (cap. 9) sau: „Albinele depind nu numai de contactul fizic cu colonia, ci și de tovărășia și sprijinul celorlalte membre ale acesteia. Izolați o albină de surorile ei și în curând va muri” (cap. 8).
Acțiunea urmărește copilăria unei fetițe de doar 14 ani, orfană de mamă, pe parcursul unei singure veri, dar și secvențe anterioare acestui moment pentru a se oferi o imagine a maturizării odată cu înțelegerea adevărului în legătură cu familia ei, cu ceea ce înseamnă iertare, acceptare, realitate. Tatăl lui Lily, T. Ray, o insultă și se comportă urât cu ea. Uneori o pedepsește pe nedrept sau o ignoră, toate acestea fiind consecința depresiei de după pierderea soției – lucru pe care fetița îl va descoperi abia în final.
Singura prietenă a lui Lily este servitoarea familiei, Rosaleen, o femeie de culoare, dar cu un suflet minunat. Acțiunea se petrece în Sud, la puțin timp după promulgarea drepturilor oamenilor de culoare, când ura și prejudecățile încă domnesc – și e un pretext pentru a ne aminti de cât de dificilă a fost trecerea de la o realitate injustă la una care să șteargă prejudecățile, de cât de greu este să accepți egalitatea în drepturi a celor diferiți de noi. Într-una dintre zile, cele două merg la plimbare chiar de aniversarea fetiței pe care tatăl o desconsideră și se întâlnesc cu un grup de rasiști care o agresează pe Rosaleen. Scuipând pe pantofii unuia, negresa este dusă, împreună cu fetița, la închisoare sub acuzația de tulburare a ordinii publice. Lily este eliberată de T. Ray și pedepsită. În consecință, fuge de acasă, luând-o cu ea și pe Rosaleen, bătută fără milă de către polițiști.
Cele două ajung în casa unor surori afro-americane, trei la număr, foarte diferite una de alta. Acestea se închină la Madona Neagră și acolo fetița va descoperi mai multe despre viața mamei pe care nu a cunoscut-o aproape deloc. August e sora cea mare, pasionată de creșterea albinelor și de lectură, o femeie hotărâtă și înțeleaptă, care intuiește încă de la început cine este Lily și cât de singură se simte. A doua soră, June, e mai rezervată, aproape ostilă inițial, dar mai activă în viața publică, ea însăși trebuind să se împace cu trecutul și să accepte prezentul. May era diferită. De când sora ei geamănă a murit, a căzut în depresie, orice suferință a altcuiva provocându-i o profundă tristețe. De aceea, în pădurea din apropiere construise un zid al plângerii. Sinuciderea ei devine prilej pentru toate celelalte de a-și schimba viața, de a se apropia și mai mult de cei alături de care trăiesc.
„Un stup fără matcă e o comunitate tristă și demnă de milă” (cap. 14)
Lily inventează o poveste credibilă, dar mai târziu află că surorile știau cine este cu adevărat pentru că August îi fusese doică mamei sale și la ele venise aceasta după plecarea de acasă. Cu toate acestea, îi lasă timp să accepte ceea ce se întâmplase și să mărturisească singură adevărul, temerile și povara care o determinaseră la rândul ei să-și părăsească tatăl. Hotărârea ei de a avea grijă de stupi alături de August o va face nu doar să afle mai multe despre sine, ci și să descopere bunătatea celor din jur, toate persoane de culoare fiind desconsiderate de majoritatea albilor. Dacă înainte și ea îi considera diferiți pe negri, fără a-i disprețui, dar necunoscându-i îndeaproape, după ce a trăit alături de cele trei surori, după ce s-a împrietenit cu Zach și își face din casa roz adevăratul cămin își va schimba radical viziunea: „Am mai multe mame decât oricare opt fete de pe stradă. Ele sunt lunile care strălucesc deasupra mea”.
Toată acțiunea are pe fundal viața albinelor și stupii de care August se îngrijește, pretext pentru a o face pe Lily să înțeleagă viața, să se accepte, să se împace cu propriul trecut și să privească spre viitor.
Povestea este în același timp zguduitor de tristă și optimistă, arătând influența comportamentului celor mari asupra copiilor, dar și nedreptățile sociale, ușurința de a răni pe cineva și cât de simplu este să fii bun, încrezător, drept între cei care îți arată bunătate.
Fata află de la August că mama ei a fost o persoană deosebită, că a iubit-o în ciuda faptului că la un moment dat a părăsit-o. Lily se va împăca și cu ideea că ea însăși a ucis-o din greșeală, apăsând pe trăgaciul pistolului atunci când avea patru ani. Reîntâlnirea cu T. Ray, tatăl violent, înseamnă o nouă revelație: suferința îți poate schimba firea, depinde de fiecare dintre noi dacă rămânem prizonierii ei sau, prin înțelegere și iertare, alegem drumul cel drept, rămânând niște ființe bune.
Viața secretă a albinelor este un roman impresionant despre iubire și puterea de a depăși trecutul, despre spațiul protector de care toți avem nevoie, despre căldura sufletească, singura în măsură să schimbe un om și o lume: „În fiecare zi merg s-o văd pe Fecioara neagră, care mă privește cu ochii ei plini de înțelepciune, mai bătrână decât cei bătrâni și urâtă într-un mod frumos”. Întâlnindu-mă cu Lily și cu prietenele ei nu m-am simțit doar fascinat de povestea propriu-zisă, ci am descoperit o lecție de viață. Romanul mi-a amintit într-o anumită măsură de Coliba unchiului Tom, însă mi-a plăcut și mai mult prin maniera în care fetița analizează experiențele prin care trece. Cu atât mai mult cu cât dorința ei cea mai mare este de a deveni scriitoare.
*Horia-David Munteanu, elev în clasa a VI-a la Colegiul Național Iași, este autorul romanului Harta sufletului meu. Călătorie în lumea părinților (Editura Adenium, 2016).
