O zi cu poezia Anastasiei Gavrilovici

wagneriană

în şuruburile slăbite mâinile

atârnă pe lângă trupul omului de oţel. te îmbrăţişezi

singur târându-mi braţele pe

spinarea ta şi oasele se desprind şi se caută

mereu altundeva într-un soi de

balet static

 

te-am ascuns în cameră ca pe un mort

drag. tavanul e putred pe sub scânduri

trece viermele cafeniu devorând toate inimile

ştiute şi neştiute

(pe la ora asta, acum exact nouă luni

ţi-a luat în primire trupul dichisit)

să nu-ţi fie frică

 

sunt aici dinaintea ta

ca un cancer. poţi să te arunci la nesfârşit

în prăpastia braţelor asimetrice. obsesiile te poartă pe braţe

iată walkiriile şi alesul

 

oricum nu voi mai fi să văd

sfârşitul dar cuţitele rămân sa-ţi netezească

umflăturile de pe trup. chiar acum în podeaua mansardei

creşte odată cu mine

ciuperca morţii

 

cu o jumătate de inimă blindată

şi cu toate cuvintele încleştate în fălci

stau lângă zid faţă în faţă

cu amintirile despre moarte. doar aşa

se intră într-una din acele tăceri

rotunde fără să

trezeşti bestiile lăuntrice

 

în camera cu pereţii blindaţi nu

te încumeţi să intrii. e jumătatea de inimă pe care

doar o mângâi cu drugii de fier

ai braţelor tale şi e de ajuns

loviturile îşi vor găsi locul în corp

totuşi

 

mă desprind într-un ultim spasm violent

din acest somn metalic. ochii cât cepele urmăresc

ricoşeul îmbrăţisărilor iar eu prin

cămaşa de forţă îţi strecor câte o spaimă care

ţi se urcă la cap

ca un vin prost

 

cu siguranţă ceva greu va rămâne

mereu în spate. plânsul sincopat al mamei

urmele de boală în aşternuturi sau

orice mi-ar putea aminti de casă

ca de culcuşul în care seară

de seară

fericirea mă scuipa

înafară ca un stomac sătul

Alte creaţii ale Anastasiei în ediţia tipărită Alecart 9 şi pe www.alecart.ro

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.