wagneriană
în şuruburile slăbite mâinile
atârnă pe lângă trupul omului de oţel. te îmbrăţişezi
singur târându-mi braţele pe
spinarea ta şi oasele se desprind şi se caută
mereu altundeva într-un soi de
balet static
te-am ascuns în cameră ca pe un mort
drag. tavanul e putred pe sub scânduri
trece viermele cafeniu devorând toate inimile
ştiute şi neştiute
(pe la ora asta, acum exact nouă luni
ţi-a luat în primire trupul dichisit)
să nu-ţi fie frică
sunt aici dinaintea ta
ca un cancer. poţi să te arunci la nesfârşit
în prăpastia braţelor asimetrice. obsesiile te poartă pe braţe
iată walkiriile şi alesul
oricum nu voi mai fi să văd
sfârşitul dar cuţitele rămân sa-ţi netezească
umflăturile de pe trup. chiar acum în podeaua mansardei
creşte odată cu mine
ciuperca morţii
cu o jumătate de inimă blindată
şi cu toate cuvintele încleştate în fălci
stau lângă zid faţă în faţă
cu amintirile despre moarte. doar aşa
se intră într-una din acele tăceri
rotunde fără să
trezeşti bestiile lăuntrice
în camera cu pereţii blindaţi nu
te încumeţi să intrii. e jumătatea de inimă pe care
doar o mângâi cu drugii de fier
ai braţelor tale şi e de ajuns
loviturile îşi vor găsi locul în corp
totuşi
mă desprind într-un ultim spasm violent
din acest somn metalic. ochii cât cepele urmăresc
ricoşeul îmbrăţisărilor iar eu prin
cămaşa de forţă îţi strecor câte o spaimă care
ţi se urcă la cap
ca un vin prost
cu siguranţă ceva greu va rămâne
mereu în spate. plânsul sincopat al mamei
urmele de boală în aşternuturi sau
orice mi-ar putea aminti de casă
ca de culcuşul în care seară
de seară
fericirea mă scuipa
înafară ca un stomac sătul
Alte creaţii ale Anastasiei în ediţia tipărită Alecart 9 şi pe www.alecart.ro
