Olimpiada Internațională de Lectură/ International Reading Contest (IV)

Ziua a 4-a. Premierea libertății

 

Ora 14:30. Colegiul Național de Muzică „George Enescu”. Ne găsim împreună din nou, de data aceasta la Festivitatea de decernare a premiilor. Emoția de pe chipurile participanților a luat forma sentimentelor înfloritoare, de bucurie, de satisfacție, de mândrie. Uitându-ne atent, realizăm că fiecare trăiește momentul într-un alt fel, privind&clipind&arcuind colțurile gurii diferit. Ați ghicit cu toții. Libertatea de a fi fericit.

Înaintea decernării premiilor, minunata elevă de la Enescu, prezentă și la deschidere, interpretează o piesă la pian, cu o anume dexteritate parcă nestudiată. O școlăriță care, îmbrăcată în rochie și pantofi albi, cu părul lung lăsat pe spate, se opune prin simpla ei aparență fizică măreției care țâșnește fascinant, inuman, dintre degetele ei.

Începe premierea. Doamna profesoară Monica Cristina Anisie, director MEN, ia cuvântul cu o bucurie neascunsă. Premiile se oferă începând cu premiul special și terminând cu premiul I. Primul premiu I este primit, vizibil diferit de celelalte, cu aplauze și strigăte de bucurie din partea colegilor susținători, mai bucuroși parcă decât însăși premianta care urcă timid, dar studiat pe scenă. O prezență feminină, zâmbitoare într-o fericire simplă. Cineva îi oferă un buchet de flori, aducându-i subit pe față un zâmbet larg, care se prelungește până la noi, în spatele sălii, și ne face și pe noi să surâdem, amintindu-ne parcă de o bucurie. Ceva mai târziu, la nivelul 3 al competiției, tovarășul de județ, Dinu Petruț, poposește și el pe scenă, demn, sigur pe sine. La finalul festivității îi găsim pe cei doi, alături de profesorii lor fericiți, lângă pian (cu siguranță neîntâmplătoare această amplasare), pentru o fotografie. Mi se pare cu atât mai fascinantă această nouă perspectivă pe care o abordez, de a privi bucuria unei reușite dintr-un unghi mai mult senzorial, cu cât ea se manifestă exterior și independent de mine, la nivel observațional. Cu siguranță este vorba și de o anumită relaxare a privitorului, dar trecutul și perspectiva vor tinde să ne implice mereu, printr-o ancoră bine definită, în prezent și în tot ceea ce implică el.

Se face remarcată, de asemenea, prezența unei doamne elegante & mereu zâmbitoare care imortalizează fotografic, sigur mai profesionist decât noi, înmânarea fiecărui premiu, plimbându-se discret printre scaunele din sala de festivități a Colegiului. Ne simțim liberi cu fiecare respirație, cu fiecare întoarcere de privire, cu fiecare poză făcută pe furiș, care prinde cel mai bine freamătul emoției, tocmai pentru că atunci e negândit, atunci e autentic. Bucuria nu e neapărat pentru așteptarea bunului material, de altfel premiul propriu-zis constă, în funcție de nivel și punctaj, în cărți, așadar nivelul libertății fericite devine, uneori, exces de senzații pierdute printre pagini. (Am aflat, mai târziu, că doamna fotograf e mama unei participante din București, care a câștigat, binemeritat, premiul I. Felicitări, dragă doamnă!).

Urmează la cuvânt domnul profesor Ionel Florian Lixandru, înspector școlar general IȘMB. Domnul inspector general reiterează mulțumirile și felicitările adresate la Festivitatea de deschidere elevilor & profesorilor lor, organizatorilor. Nu uită să mulțumească doamnei directoare a Colegiului Enescu pentru găzduirea călduroasă. Doamna directoare Anisie încheie frumos Festivitatea, insistând pe sintagma libertate în gândire, ca un îndemn la autonomia în conștiință, fie-mi permis să adaug, în primul rând afectivă. Sunt însă sigură că, dintre noi toți, libertățile freamătă în tot Bucureștiul și atât de multe-s, că au loc să și rămână.

Premianții, profesorii lor, membrii Comisie centrale, cu toții pe scenă, fac fotografii. Zâmbetele devin mai discrete, de acum se subînțeleg, se schimbă, se preiau, se (re)formează. Ne e bine tuturor.

Mai târziu. Unii dintre participanți au plecat către gară, zâmbind și făcând cu mâna căminului Moxa.  Ceilalți s-au întors în camere sau prin însoritul București, pentru o după-amiază liniștită de plimbări și bucurii împărtășite.

Orgoliile nu există. E o mare familie, familia aceasta a olimpiadei: aici te împărtășești nu doar cu spiritul livresc, ci și, paradoxal, cu libertatea tinereții, a tinereților începând și terminând cu orice vârstă. Dacă ne uităm bine, macaraua e mai veselă astăzi, iar pasărea, la fel de liberă, e pe brațul ei. Bucureștiul e, deja, truismul spațial al nemărginirii.

                                                             Ioana Tătărușanu, Colegiul Național Iași, redactor Alecart

 

 Ziua a 4-a. Odiseea reloaded (microinterviu)

Dacă tot am vorbit de olimpiadă & de întrecere olimpică, ele marcând Antichitatea greacă, mai ales, am gândit pentru doi participanți un set de trei întrebări, evidențiind odiseea participării la olimpiadă. Un microinterviu sub genericul Odiseea reloaded. Întrebările simple & atractive în același timp au stârnit curiozitatea celor doi intervievați: Adelina Filip, elevă în clasa a XII-a, în Iași, câștigătoare a premiului I, respectiv Petruț Dinu, elev în clasa a XII-a, în Buzău, câștigătorul unui premiu special.

Dragă Adelina, dragă Petruț, întâi de toate felicitări! Cunoașteți, desigur, călătoria pe mare, lungă și plină de aventuri a lui Ulise-Odiseu, celebrul erou grec din Iliada și, mai ales, din Odiseea lui Homer. Participant la războiul troian și vestit pentru istețimea sa, acesta se întoarce în Itaca. Haideți să ne imaginăm participarea la olimpiadă ca o Odisee personală, în care fiecare dintre voi e un Ulise dornic de izbândă.

 

  1. Itaca sau Cum ai început relația cu Olimpi?

Adelina: Am început acum 7 ani. Cei 7 ani de permanentă confruntare pot dovedi că am făcut o adevărată pasiune pentru această olimpiadă, pentru carte, pentru literatură. Momentul întâlnirii cu mediul competitiv al gimnaziului și cu doamna profesoară Camelia Gavrilă au fost probabil prima treaptă a parcursului meu.

Petruț: Primul meu contact cu olimpiadele școlare stă sub semnul relației cu profesorii. Inspirat de pasiunea și dăruirea lor, am fost atras, inevitabil, și de materiile pe care le predau. Astfel, am ajuns să particip la etapele naționale ale olimpiadelor de Română & Istorie, dar și la Olimpiada de Lectură. Începutul olimpiadelor a fost asemenea întâlnirii unei noi persoane: cu o ușoară timiditate, dar cu mult interes și curiozitate.

 

  1. Călătoria pe mare sau Cum te-ai pregătit pentru Olimpi?

Adelina: Inițial, am abordat totul într-un mod cât mai calculat, metodic. Priveam fiecare text drept o ecuație a cărei soluție trebuia descoperită. Probabil acesta este motivul pentru care am reușit să mențin trează pasiunea pentru universul nemărginit reprezentat de literatură. Cerneala și foile deveneau insuficiente uneori pentru ideile ce simțeau nevoia de a se afirma, iar kilometri scriși sunt tocmai oglinda “călătoriei mele pe apele mereu necunoscute ale literaturii. Nici până acum n-aș putea explica procesul de pregătire pentru olimpiadă, întrucât, în sine, înseamnă multe ore petrecute față în față cu opere literare, încercarea de a desluși răspunsurile pentru întrebările puse de carte; cu alte cuvinte, implică un permanent periplu într-un labirint a cărui structură se complică pe măsura ce te afunzi în el.

Petruț: Pregătirea pentru olimpiade a fost de multe ori adevăratul câștig al acestei experiențe. Așa cum, adesea, o călătorie este mai importantă decât ceea ce găsești la finalul ei, la fel și adevărata valoare o reprezintă trăirile cu care rămâi. Am descoperit mai multe despre domeniile care mă pasionează și despre cum îmi pot îmbogăți ele viața. Și, mai ales, am învățat să învăț.

 

  1. Penelopa sau Cum ai primit rezultatele de la Olimpi?

Adelina: Momentul afișării rezultatelor este mereu unul plin de emoție chiar și acum. Pe de o parte este sinonim cu o confirmare a efortului depus deopotrivă de mine și de doamna profesoară Adriana Bozdoro. Pe de alta, reprezintă un nou început al unui nou drum pe care pornesc mai bogată, pregătită să mă confrunt din nou cu paginile acum nescrise și cu textile care uneori par imposibil de pătruns.

 Petruț: Recompensa a fost, cu siguranță, una sufletească. Prin faptul că am cunoscut oameni noi, am vizitat orașe deosebite și am rămas cu amintiri, mă pot considera cu adevărat împlinit. Rezultatul olimpiadelor trebuie căutat întâi de toate în această călătorie a tânărului care se cunoaște pe sine prin ceilalți.

 Surpriza de final. Grație doamnei profesoare Ioana Revnic (mulțumim mult pentru sprijin!), am luat legătura cu un fost elev din Chișinău, participant anul trecut la Olimpiada desfășurată la Constanța, căruia i-am adresat același set de 3 întrebări. Este vorba despre Vasile Gribincea din Republica Moldova, în prezent Student la Facultatea de Litere din București. Iată ce ne-a răspuns Vasile:

 

  1. Abrupt, chiar de la prima ediție a Internaționalei după modelul OLAV, fără experiența OLAV, fără a-mi fi însușit – cu ajutorul profesorilor sau pe cont propriu – strategiile grație cărora m-aș fi simțit în apele mele. Dar dincolo de primul meu rezultat nesatisfăcător, de limitele inoportune impuse de barem (pe care, cu timiditate, dar și cu încrederea că procedez onest, le-am comentat la dezbaterea de după probă), am apreciat noua abordare a lecturii și am intuit că, la următoarele ediții, testele vor deveni mai prietenoase și mai relevante. Prelegerea susținută de Angelo Mitchievici la prima ediție a olimpiadei a fost, fără-ndoială, cea mai valoroasă lecție predată de literatură de care avusesem parte până atunci; și azi simt cum a influențat felul în care citesc și scriu.

 

  1. M-am pregătit calm, cu bucuria – discretă, ce-i drept – datorată faptului că voi avea de susținut probe vizibil diferite de cele cu care eram obișnuit. Am fost nevoit să-mi dezvolt noi ”tehnici de lectură”, să fiu în același timp atent și rapid, să dau răspunsuri ”clare și nuanțate” (conform baremului), să fiu succint și, pe cât posibil, creativ. O experiență benefică, până la urmă.

 

  1. Olimpiada mi-a oferit incomparabil mai mult decât pot spune aici. În primul rând, șansa de a întâlni oameni extraordinari: participanți care mi-au devenit prieteni deosebit de apropiați și profesori admirabili din partea cărora am simțit o deschidere încurajatoare. Nu mai puțin contează faptul că am descoperit Constanța, unde am simțit de fiecare dată un amestec surprinzător de seninătate și fervoare. La a doua și la a treia ediție, n-aș fi ezitat să renunț la premiile consistente, doar ca să mai pot rămâne câteva zile în acea atmosferă…

Ulise-Odiseu a ajuns acasă. Itaca & Penelopa l-au primit, în sfârșit, cu brațele deschise. Dar odiseea olimpică va continua…

                               Diana D. Roznovan, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, redactor Alecart

 

Loading Facebook Comments ...
Loading Disqus Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.