Olimpia Melinte & Alecart

Actoria nu ține doar de costume frumoase și de aplauze, este mai mult decât atât.

          Tinerii artiști ai Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” au avut ocazia, în cadrul proiectului alecartian „Înăuntru și-n afară”, de a o întâlni pe binecunoscuta actriță Olimpia Melinte, absolventă de „Băncilă” și apoi a Universității de Arte „George Enescu” Iași – secția artă dramatică. Debutând în lungmetraj cu rolul Magdei în filmul Cele ce plutesc (2009), Olimpia a ajuns ca în 2014 să primească premiul pentru revelația anului – în dublul rol din filmul Canibal în cadrul Galei Uniunii Actorilor din Spania.

Spirit juvenil, fire veselă și caldă – acestea sunt primele trăsături ce s-au dedus din zâmbetul larg cu care s-a afișat Olimpia printre adolescenții ce o așteptau. Copleșită de emoțiile reîntoarcerii în locul ce îi amintește de sufletul de licean rebel, nonconformist, actrița ne mărturisește cu un surâs larg că se simte exact ca la examenul de actorie. Nerăbdători să pătrundă în secretele unei cariere de succes în teatru și film, elevii și-au exprimat prompt dorința de a intra în dialog cu Olimpia, fluturându-și cele două degete prin aerul încărcat de savoarea faimei tinerei actrițe, care se arătă deschisă către întrebări sincere, fiind dispusă să critice ce e de criticat și de lăudat ce e de lăudat. Astfel, după prima întrebare adresată, aflăm drumul Olimpiei Melinte către premiul de cea mai bună actriță în filmul Canibal, care, spune ea, a ajuns la această performanță doar pentru că în liceu și în facultate făcea ceea ce colegii ei, din cauza „lipsei de chef”, nu făceau și anume să caute agenții de casting, fiind astfel cu un pas mai aproape de cineva care să o descopere și să o conducă spre succes. Drumul către Canibal a început printr-un anunț găsit pe un site: se căuta o tânără româncă pentru dublul rol din film. După jumătate de an de încercări, a primit vestea că a ea a fost cea aleasă și astfel a început drumul alături de cele două personaje feminine pe care urma să le interpreteze.

Rugată să prezinte imaginea Iașului văzută dinspre București, cu referire la școala de teatru ieșeană, Olimpia mărturisește că Bucureștiul în momentul de față este luat cu asalt de către ieșeni, deși pentru ea a fost un atu că a terminat facultatea la Iași, profesorii dându-și mult mai mult interesul în munca alături de studenții decât în București, lăudându-l cu această ocazie și pe actorul Emil Coșeru, care niciodată nu și-a lăsat un curs nefăcut pentru a ajunge la vreun spectacol în care juca sau la repetiții, îndemnându-i mereu pe elevii și studenții săi să muncească cât mai mult, îmbinând severitatea cu blândețea.

Discuția se îndreaptă apoi către filmul care s-a bucurat de mult succes, Selfie, Olimpia Melinte afirmând că rolul personajului Roxana i-a oferit cea mai importantă lecție de viață de până acum, anume că „felul în care arătăm contează foarte puțin și că trebuie să găsim un drum printre oamenii care ne iubesc exact așa cum suntem.” A urmat povestea experienței sale cu privire la necesitatea de a se îngrășa pentru acest rol – așa cum i se întâmplase și în cazul Ninei din Canibal. Din acestea a înțeles că se poate simți bine în pielea sa, chiar dacă există și persoane care au o altă viziune despre frumusețea trupului unei femei: „O femeie nu trebuie să își dorească să arate ca cele de pe coperțile revistelor, pentru că ele oricum nu arată așa. Trebuie să nu ne mai ascundem, suntem frumoși așa cum suntem”.

„Actoria nu ține doar de costume frumoase și de aplauze, este mai mult decât atât.” Acest lucru ni-l spune Olimpia Melinte amintindu-și de primii ani de viață, când își dorea să ajungă să poarte rochii fastuoase, de epocă, precum vedea în pozele cu bunica sa. Pornind de la această plăcere, tânăra și-a fixat în minte hotărârea de a deveni actriță, însă treptat și-a dat seama că nu totul se rezumă la ce se vede din afară, ci în spatele fiecărui rol este multă muncă și determinare.

O atmosferă încinsă, cu voie bună, cu râsete zgomotoase, s-a instalat în Sala „Millo” atunci când Olimpia a început să povestească amintiri din liceu, mulți dintre cei prezenți regăsindu-se în cele evocate și astfel, cu chipurile luminate de aceste momente de destindere, ne-am apropiat de sfârșitul întâlnirii. Am încheiat totul într-o notă caldă și prietenoasă, rămânând cu toții încântați de prezența Olimpiei Melinte, care ne-a făcut să conștientizăm din nou că liceul este cea mai frumoasă perioadă a vieții și bineînțeles că, dacă vrei să atingi succesul, trebuie să muncești, să lupți de unul singur și să fii într-o continuă căutare spre ceea ce îți este de folos.