Ziua a 3-a. Proba libertății… scrise
Dimineața probei a fost caldă, deasupra Bucureștiului plutea un soare timid, dornic însă de viață. I-am așteptat nerăbdătoare pe participanți la poarta Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, unde avuseseră de susținut proba. Profesorii, precipitați, constatau trecerea greoaie a timpului până la ora 13, când, oficial, se termina proba. O tensiune fericită în aer, până la ieșirea curajoasă a primilor concurenți. Zâmbitori, obosiți, încă emoționați. Am stat de vorbă cu câțiva dintre ei, alături de profesorii însoțitori.
Iată ce i-am întrebat: Bucuros/ bucuroasă de subiect? Bucuros/ bucuroasă de tratarea subiectelor?
Iată ce răspunsuri am primit:
Eu vin de la olimpiada de limba și literatura română și a fost pentru prima oară când am abordat un subiect de la lectură. La prima vedere mi s-au părut destul de ușoare subiectele, nu m-aș fi așteptat la un autor contemporan (n.r. Nicola Yoon). Dar m-am bucurat. Am citit cartea, am văzut și filmul. Și partea a doua a fost interesantă, un articol de pe blogul unui tânăr pe tema hashtag-urilor de pe rețelele de socializare, iar în final (n. r. ultimul subiect) – o bandă desenată. Mi s-au părut accesibile toate cerințele. Mult mai ușoare, dar și diferite decât mă așteptam, nu au semănat cu ceea ce am lucrat eu, dar sunt deschisă la orice e nou. (Sebastiana Papai, Bihor)
Subiectele au fost drăguțe, accesibile. Nu știu dacă au avut mare legătură cu libertatea, având în vedere discuțiile de ieri. Au fost și creative, dar a fost și o parte riguroasă cu argumentarea opiniei. (Alexandra Rogojină, Galați)
N-am fost prea surprins de subiecte, au fost destul de interesante, ca de obicei. Poate mai puțin ofertante față de alți ani, dar cerințele au fost structurate bine pe ceea ce oferea textul. Aveai ce scrie, dacă înțelegeai textul. (Andrei Anghel, Botoșani)
În mare parte, da, a fost surprinzător întâi de toate. A avut profunzime (n.r. subiectul), a avut sentiment, dar și dificultate. Aș fi vrut să fi avut posibilitatea să dezvolt mai mult, dar, per total, cred că am putut să mă desfășor cum știu eu și în stilul meu. Am vrut să punctez că ideea olimpiadei, libertatea, este relativă și nu o valore în sensul absolut. Suntem liberi dacă avem speranță, suntem liberi în gândire, deși contextual și temporal realitatea bate conceptul. (Ana Țebrean, Suceava)
Sunt surprinsă plăcut, a fost un subiect foarte frumos. Cred că m-am descurcat, sunt mulțumită. A fost mult mai ușor decât m-am așteptat. (Ana Grigore, Galați)
Da, subiectele și de anul acesta de la olimpiadă au fost foarte interesante. Subiectele mi-au oferit oportunitatea de a-mi pune ordine în gânduri, de a le împleti pe toate în jurul unei idei comune, de a le da șansa să fie nu doar prin ele însele, ci și prin tema de care aparțin. (Iulia Mitrache, Mehedinți)
În mare parte, profesorii au avut aceleași opinii ca și elevii:
Sunt cărțile pe care ei le citesc cu plăcere, în afara bibliografiei, cărți contemporane atractive, ale anilor pe care îi trăim. (Corina Chiș, Bihor)
Mi se pare că s-a mers pe direcția pe care o știam deja, adică n-a existat nicio surpriză în ceea ce privește formatul subiectelor, iar textele au fost alese inspirat. Subiectele le-au oferit copiilor posibilitatea să fie creativi, dar le-au pus la încercare și atenția, și capacitatea de a analiza un text. (Cătălina Popa, Galați)
A trecut și proba scrisă. După cum se vede, cam toată lumea e mulțumită. Să așteptăm rezultatele, să vedem dacă și atunci viața va fi roz. Chiar roz bonbon.
Au consemnat Ioana Tătărușanu & Diana Roznovan, redactori Alecart
Antipa. Freamătul viu al exponatelor
Am avut o surpriză foarte plăcută când am aflat că vagul „program cultural” de după proba scrisă a olimpiadei avea sa fie de fapt o vizită la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Gângănii plutind în lichid transparent, fascinante prin numărul de picioare sau forma ciudată a corpului, vertebrate țepene, fixate de tavan sau așezate în poziții diverse, de parcă ar poze veșnic, iată doar câteva dintre atracții. Am trecut prin fiecare încăpere, mi-am lăsat privirea să se piardă printre agate, calcedonie, cuarț, safire, turcoaze. Mi-am imaginat că, dacă am să le privesc intens, o să se facă bucăți minuscule, care se vor scurge după sticlă cu zgomot ușor.
Când îmi amintesc de fluturii împunși tacticos în ochii lor compuși, mă gândesc la Gina din „Gemenii” lui Cărtă. Ce rost ar avea să prind și eu un fluture de piept ca să îmi acopere sânul stâng? Gândul mă face să râd; fluturele meu n-ar învia, ci ar rămâne în mod anost țeapăn. De altfel, muzeul descris de Cărtă este unul viu, în care orătăniile hidoase se trezesc, îi urmăresc pe cei doi adolescenți de parcă un Dumnezeu al acestor încăperi a dat bucuros peste un Adam și o Eva ai lui, care se fac vinovați de pierderea inocenței și pe care vrea să-i pedepsească. Descrierea muzeului & a exponatelor este minuțioasă, iar plimbarea personajelor prin muzeu reprezintă un preludiu erotic straniu.
La un moment dat, în timpul vizitării, amorțirea din jur devine insuportabilă. De-abia atunci am observat un țânc cu nasul lipit de sticlă ce se distra copios făcând să dispară și să apară ființele din vitrine suflând zgomotos. M-am gândit în mod inevitabil la mine și la gândurile ciudate pe care obișnuiam să le am demult. Ajungând la expoziția de antropologie, mi-am amintit cât de tare mă chinuia faptul că nu găseam explicație pentru contextul în care m-am născut, mi se parea nedrept, așa că aveam pretenția ca toți ceilalți să nu mă strige pe numele meu adevărat, ci de fiecare dată inventam un personaj (de obicei vreo creatură mistică, de care probabil toți copiii sunt fascinați la un momet dat) și hotăram eu locul unde mă născusem. Uitându-mă la mumiile peruane, Andamani sau Micronezieni, gândul că începutul este întotdeauna deja scris este frustrant.
Aglomerarea de gânduri în contextul vizitei se datorează probabil nevoii de a anima atmosfera încremenită. A-ți asculta gândurile devine oarecum liniștitor, dar poate fi, de asemenea, incredibil de ciudat, mintea putându-se folosi de creaturile expuse pentru a crea tot felul de scenarii stupide. Muzeul „Antipa” este cu certitudine un spațiu nespus de interesant: te face să te simți cu adevărat mic, observând atâtea vietăți (fără de viață) în juru-ți. Bye-bye, cher Antipa!
Irina Popescu, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, redactor Alecart
