Oricare ar fi „domniţa” la care visaţi, pregătiţi-vă de drum!

Nu consider că un ghid al succesului este de folos. Cred că fiecare trebuie să treacă prin propriile experienţe, întâmplări şi greşeli. Este asemenea drumului iniţiatic al eroului nevoit să treacă prin diferite probe, să lupte pentru a ajunge la fata de împărat. Oricare ar fi „domniţa” la care visaţi, pregătiţi-vă de drum.

Cu mândrie spun că am terminat Colegiul National „Petru Rareş” din Suceava şi mă gândesc cu drag la viaţa de liceu. Este un bun moment pentru a începe povestea. Şi acum îmi amintesc vorbele cu tâlc are domnului dirigine, Radu Nicolae Milici, un iscusit profesor de fizică, dar şi cunoscător într-ale tainelor vieţii. Zâmbeam când ne aducea aminte la începutul fiecărui semestru că mai avem o pătrime din viaţa de liceu, o jumătate, 5/8 etc. Ca un ceas elveţian care ştie cu precizie valoarea timpului, şi dumnealui ştia cât de valoroasă este perioada liceului.

Am dat la profilul real, engleză-informatică, şi cred că am avut noroc, vorba înţeleptului, cu cât munceşti mai mult, cu atât ai mai mult noroc. Nu am fost un elev eminent. Nu am fost premiant. Însă m-am ţinut strâns de plutonul fruntaş. Am avut colegi deştepţi, cu rezultate bune la olimpiade, dornici de a excela, de a fi cei mai buni. Cred că a fost perioada în care am învăţat cât de important este să te înconjori de oameni mai buni ca tine pentru că pe neaşteptate te vor trage în sus.

Am ajuns să cred că suntem definiţi de fiecare om pe care îl întâlnim, iar fiecare experienţă pe care o avem ne şlefuieşte, ne întregeşte, ne maturizează, ne trage într-o direcţie sau alta. Suntem ca un conglomerat de piese Lego, pe care le adăugăm una cate una până când căpătăm o formă, un sens. Cu ce fel de piese vreţi să vă construiţi viitorul?

Toată clasa a 12-a m-am pregătit pentru a da la ASE. Am mâncat mate pe pâine şi economie la desert. Spre final eram bun la ambele, începeam să jonglez cu termeni, ecuaţii, grafice. Eram gata pentru o carieră de succes ca economist. Deja îmi vedeam ascensiunea rapidă într-o bancă, biroul la ultimul etaj într-o clădire de sticlă din Bucureşti. Mi-am găsit „domniţa”.

Dar oare asta voiam de fapt? Curios lucru cum se întâmplă mai toate în viaţă. Înainte de admiterea la ASE, pentru a-mi testa cunoştinţele la economie, am dat şi la Ştiinţe Politice la SNSPA. Întâmplarea, norocul (cel înrudit cu munca) a făcut să intru la buget la ambele şi cu o zi înainte de termenul limită, m-am decis: Ştiinte Politice. Dar vai, ce o să faci după? Unde vei lucra? Ce carieră vei urma? Multe voci în jurul meu, multe întrebări.

Dacă mă uit înapoi, pot spune că viaţa mea a fost ca un sistem de trenuri. M-am urcat într-unul şi am ajuns într-o gară. Acolo am cunoscut oameni cu care m-am urcat în alt tren şi am pornit la drum. Din nou o gară, apoi un alt tren. Nu am ştiut dinainte ce cale urmează să iau. Cobori dintr-unul şi urci în altul.

Importantă este călătoria. Urcaţi-vă întru-un tren. Într-un fel sau altul veţi simţi ce paşi trebuie urmaţi. Cel mai mare duşman? Frica de necunoscut, de instabilitate. Însa îmi pare rău să vin cu o veste proastă. Aceasta este lumea de astăzi. Vreţi să învăţaţi ceva cu adevărat valoros? Învăţaţi cum să vă adaptaţi la schimbare. Învăţati cum să uitaţi, să uitaţi şi să învăţaţi din nou. O altă metodă, un nou drum. Pregătiţi de călătorie?

Fiecare ciclu are menirea sa. Însă ne dăm seama după ce trăim experienţa. În acel moment poate părea fără rost. După 10 ani, lucrurile se văd altfel, capătă o altă semnificaţie. În timpul facultăţii, în Bucureşti, m-am înscris într-o organizaţie studenţească, Voluntari pentru Idei şi Proiecte (VIP-România) unde am învăţat un lucru important: „cu cât te implici mai mult cu atât vei primi mai mult”; am fost voluntar în cadrul Summit-ului NATO din Bucureşti, am devenit trainer într-un proiect de educaţie politică locală, am plecat în SUA cu Work and Travel, am participat în câteva proiecte internaţionale Youth in Action, am pus umărul la organizarea primelor ediţii Best Fest, concertele Metallica, Lenny Kravitz, Iron  Maiden.

Mă implicam aproape în tot ce simţeam că îmi aduce un plus de valoare, experienţă. Tot în timpul facultăţii mi-am descoperit o pasiune: competiţiile internaţionale.

Odată ce am prins gustul, fiecare experienţă, fiecare nivel atins m-au ajutat să îmi dezvolt abilităţile. Din nou, experienţele practice acumulate m-au definit. Norocul (bată-l vina) a facut să am succes în câteva dintre competiţii, să câştig etapele pe ţară, iar în altele să am şi mai mult succes, să câştig competiţiile la nivel internaţional. Cum toate au un rost, trenul pe care l-am luat într-una din competiţii, Challenge:Future, a făcut să ajung în finală, în 2010, în Slovenia şi să mă opresc în staţia din această ţară pentru mai bine de doi ani. Şi încă sunt aici.

Fiind adeptul ideilor bune care merită împărtăşite, m-am alăturat comunităţii TED, organizând evenimentele TEDxLjubljana şi TEDxBled, participând la TEDxSummit în Qatar.Ultima ispravă a fost în toamna acestui an când am câştigast premiul pentru Best Business Concept în cadrul Erasmus Entrepreneurship Awards, organizat de Comisia Europeană. Ideea propusă a obţinut cel mai mare număr de voturi din partea a peste 100 organizaţii din toată Europa. Am fost mândru să reprezint România şi să demonstrez că o idee bună nu ţine cont de ţara de origine, de stereotipuri. Transcede barierele pe care, de cele mai multe ori, noi ni le punem în cale.

Aici se opreste povestea mea. Mi-ar plăcea ca peste câţiva ani să am ocazia să citesc poveştile voastre, să vă aflu peripeţiile şi ce trenuri aţi mai luat. Un lucru vă spun, pregatiţi-vă de călătorie!

Articolul poate fi citit integral în Alecart 9 în ediţia tipărită şi, în curând, pe www.alecart.ro

Loading Facebook Comments ...

Fii primul care comentează!

No Trackbacks.