(…) Clivajul dintre profilul uman și cel real, întreținut de poziții nefirești ale mediului în care cresc și mă înalț, întrunește toate condițiile asemănării cu peisajul Zonei. Conștientizarea unei rutine intelectuale și academice care se perpetuează nestingherită și care alimentează rivalități este regiunea de manifestare a elevului, deocamdată privit separat de profilul său. Iar obișnuința și complacerile acestea, a căror finalitate știm cu împăcare că trebuie să fie zecele la bac, ori măcar o olimpiadă națională, sunt prilejul studierii unui indus fel de a privi unii spre alții: elevul de la mate-info către cel de la filologie și viceversa.contemporană extraordinar, în timp ce, în ultima bancă, un alt băiat sublinia cu nerv rânduri într-o carte fragilă, spre consternarea colegei de bancă: ea păstra cărțile nevătămate.

Numărul 22

din editorial

O tânără, cu capul ușor aplecat spre poală, cu cotul sprijinind banca și palma făcută așternut sub tâmplă, citea. Avea în mână un Marquez. Pe bancă să fi fost fie Mărturisiri și anateme, fie Pe culmile disperării, în orice caz, un volum semnat de Emil Cioran. Împrumutat de la colega din spate care, cu o pauză în urmă, terminase primul ei volum de Kafka, Castelul. Colegul din prima bancă încerca să le explice unor fete din clasa alăturată cum descoperise un volum de poezie contemporană extraordinar, în timp ce, în ultima bancă, un alt băiat sublinia cu nerv rânduri într-o carte fragilă, spre consternarea colegei de bancă: ea păstra cărțile nevătămate.

Numărul 21

din editorial

Câte două-trei romane (super)comerciale pe an (în cel mai bun caz, pe semestru) și mă pot numi cititoare. Din când în când, niște titluri alese la întâmplare din listele cu recomandări pertinente. A prezenta lecturile înseamnă a relata o înșiruire de evenimente aproape cursivă, de fiecare dată la fel de surprinsă de poveste, căreia îi rămân (și care îmi rămâne) mereu străină. O atitudine aproape glacială față de orice roman, care nu m-a lăsat să ajung niciodată în interior: până la urmă, un raft de cărți din care nu am încercat să înțeleg nimic și încă pe atâtea din care am înțeles tot și care nu spuneau nimic.

Numărul 20

din editorial

A student’s school year revolves around two key moments: the 15th of September and the 15th of June. The first one brings a taste of melancholy, the student feels as if he indeed misses his classmates and maybe some of his teachers too, but not that much. However, the feeling begins to fade after the first week of waking up at 6:30 in the morning and completely disappears after the first tests. The student starts thinking about that second key moment as early as Easter holiday, just when the weather is great for taking walks in the evening and spending time with friends in pubs, but there’s no time for such things as the student has to fix his grades, because he wants to have a great summer, go to festivals or even to the seaside. Still, these things need to be approved by his sponsors who have expectations from him and want to see that ”their hard work was worth it”.

Issue #19 - english

special edition for FILIT

Anul elevului se învârte în permanență în jurul a două momente definitorii: 15 septembrie și 15 iunie. Primul vine cu puțină melancolie: elevul simte vag că îi e dor de colegi, poate chiar și de câțiva profesori. Sentimentul începe să se estompeze după prima săptămână de trezit la 6:30 dimineața, ajungând să dispară în totalitate după cea dintâi rundă de teste. Al doilea moment se lasă așteptat cam de prin vacanța de Paște: luna mai se lunge…eeește, elevul are senzația că timpul a încremenit și afară e tot mai cald, o vreme frumoasă de plimbat seara și de mers în pub-uri cu prietenii. Totuși, elevul are de reparat medii, pentru că vrea să meargă la festivaluri în iulie și august (poate ajunge chiar și pe la mare), iar asta e imposibil fără finanțare de la „sponsorii” săi care vor să vadă „pentru ce am muncit eu și cu taică-tu”.

Numărul 19 - română

ediție specială FILIT

„Din interior”, deci, nu se vede limpede cu ce se iese din istoria recentă. Ai, părerea mea, mult prea multe povești de spus – pentru că probabil una dintre chestiile cele mai importante în perioada asta o reprezintă întâlnirile. De orice tip. E o vârstă e experiențelor și a experimentelor în fond, de aceea întâlnirile valorează atât de mult. Oriunde, cu oricine sau cu orice are loc o întâlnire: de la profesori, colegi, portar, Radu Paraschivescu, Marin-Mălaicu Hondrari, Gabriela Adameșteanu, (insert om de cultură, artist sau absolvent invitat la ALECART) ș.a. până la Un roman natural al lui Gospodinov, Unu+Unu de la TNI, Bacalaureatul total sau Despărțirea de copilărie, poezia celor de Suceava etc. , orice aspect neînsemnat (sau nu) îți pică în mână sau îți apare în față – aceea e o întâlnire. Un tête-à-tête cu o idee de fapt. (fragment din editorialul semnat de Tudor Berbinschi) din cuprins: muzica adolescenței de aici și din SUA, interviu cu Marin Mălaicu-Hondrari, dosar Khaled Hosseini, recenzie Bacalaureat și Sieranevada, Cine se ascunde sub cocul „man-bun”?, Lionel Duroy ș.a.

Numărul 18

din editorial

Atunci eram un fluture într-un borcan. Am învățat să sparg sticla. Și cioburile au rămas - haotice, aruncate, dezorientate și ireversibile - în casa bunicii, la masa de scris, prin parcuri, câteva prin alte orașe, alte țări, pe balcoane, pe bănci și între două trotuare. Câteva, în cărți. Altele, la câțiva oameni. Acum frântura aceasta de sticlă, însă, mă surprinde și pe mine. Sunt eu aici, sărind, râzând, mult prea veselă și prea diferită de ceea ce am devenit, contrastând cu tot ce se află în jurul meu, ciufulită, mică, îmbufnată că păpușile vorbesc din ce în ce mai rar cu mine și prefăcându-mă că între degetele mici și încovoiate de o greutate mult prea mare, cartea Fraților Grimm începe să fie mai mult decât o jucărie.

Numărul 17

din editorial

Tentativele de trezire a educației din România ultimelor decenii seamănă oarecum cu încercarea de a lipi cu bandă adezivă la urgențe o babă feliată gospodărește de o cositoare. Nici nu știi ce-i mai rău, toate sunt, așa că ești tentat să-i pui banda adezivă pe gură, măcar să nu mai țipe. Doar că, a naibii, în loc să țipe cântă. Și încă fals. Stai și te uiți la ea și te prinzi că e complet desprinsă de realitate. Ceea ce-i simpatic, desigur, doar că tot nu știi de unde să te apuci s-o repari, că te mai și pocnește când încerci să te apropii de ea. E îmbătrânită și irascibilă ca toate babele, mai ales dacă vorbim despre babe cărora le-a făcut fiecare ce i-a trecut prin cap în ultimii nici nu mai știm câți ani (de unde ne apucăm să numărăm, oricum?). O lași deci pe masă, cu mațele pe-afară, și te scurgi fluierând pe după colț, sperând că nu te-a văzut nimeni și că o să-și revină ea cumva miraculos, de capul ei și al norocului chior. (fragment din editorialul semnat de Ștefania Dumbravă)

Numărul 16

din editorial

Am așteptat ca timpul să redevină tandru cu noi pentru a vă scrie câteva rânduri în care cuvintele, primenite de zgură, să se așeze curat și simplu în fraze, cu intuiția păsărilor mici care își găsesc ramurile potrivite. După o perioadă în care am spus cu toții: „goodbye to gravity”, în care bucuriile mici păreau să se fi terminat, în care lămâile au fost stoarse altfel în ceaiuri, paginile întoarse cu mai puțină poftă, hainele ne-au părut prea mici ori prea mari, oricum nepotrivite, muzica agasantă, trotuarele au căutat frunțile, ne-am reașezat cumva în noi. Scriu știind că voi, atât de tineri, de vii, de frumoși, de deștepți și de curajoși, respirați altfel aerul acidulat și proaspăt al fiecărei zilei. Și că, în biografiile voastre, ale noastre, am suferit o mutație ontologică: ne-am descoperit vii. Oameni salvatori dacă nu ai altora, măcar ai noștri. Vă aveți în grijă, ăsta e adevărul. Și trebuie să trăiți cu acest adevăr axiomatic deloc comod poate, la vârsta voastră: vă cam aveți în grijă. Știu nu doar că sunteți, dar că veți fi buni. Cei mai buni chiar într-o lume în care răutatea pare virtual infinită. O să așezați cu migală câteva straturi de armură, o să puneți Pink Floyd, Led Zeppelin, Metallica, Brahms sau altceva în căști, o să vă iertați părinții dacă nu v-au înțeles cum ați fi vrut voi, iar ei vă vor ierta pentru toate făcutele și nefăcutele, și o să cam ieșiți în larg. Iar largul acesta poate fi fioros de multe ori. (fragment din editorialul semnat de Roxana Dumitrache)

Numărul 15

din editorial

De două ori pe an, în mai și octombrie, apare revista „Alecart”, nucleul din care s-a dezvoltat în ultimii ani un proiect cultural mai vast. Ea sintetizează puncte de vedere, facilitând dialogul redactorilor cu absolvenți și colaboratori, dar spiritul alecartian înseamnă mai mult decât atât. Acesta presupune o organizarea și coordonarea „Întâlnirilor” din cadrul FILIT, proiectul „Înăuntru și-n afară” (singurul de acest tip din spațiul preuniversitar ieșean, în care foști redactori, studenți la universități din afară și din țară, absolvenți angajați în diferite domenii vin să ne împărtășească într-un dialog viu experiența lor), workshop-uri și lansări de carte (activități desfășurate în parteneriat cu Institutul Cultural Francez din Iași și Editura Polirom), Clubul de Poezie de la Suceava, Concursul „M.Iordache”. E o dinamică a spiritului ce susține și însuflețește revista și care modelează, fără a limita atitudinea culturală la articolele regăsite în paginile ei.

Disponibil în variantă PDF

download_arrow

Numărul 14

din editorial

Cooperare transfrontalieră – iată o realitate care, pentru a dobândi substanță, trebuie să treacă de definiția tehnică, de dicționar. Pentru a o înțelege în realitatea ei palpabilă, cernută prin sita culturii (căci în afara acesteia nimic nu poate dura), tinerii redactori Alecart au participat în august la un workshop a cărui temă a fost chiar aceasta: cooperarea transfrontalieră.

download_arrow

Numărul 13 - română

din editorial

Alexandru CÎRNEALĂ: „Nu pot spune că sunt actor în Germania, aș spune mai degrabă că sunt actor în Europa.”

Ești absolvent al clasei de teatru de la Colegiul „Octav Băncilă” Iași și, în prezent, actor în Germania. Te rugăm să ne schițezi traseul tău profesional după absolvirea liceului!  După absolvire am dat admitere la UNATC, cu toate că știam de la bun început că nu voi rezona cu această școală. Evident, am picat admiterea și am plecat cu forțe noi…

Poetry (2010). Când viața este completată de poezie

De mult nu am mai vizionat un film în care cruzimea și mizeria lumii să fie tratate cu aceeași seninătate cu care sunt analizate de regizorul sud-coreean Lee Chang-dong, în Poetry. Realitatea căreia îi dă viață acesta este adiacentă uzualului existenței, unui cotidian cu valoare de adevăr-general, a cărui blândețe integratoare devine fundamentul resemnării ontologice față de tragedia biografică implacabilă….

Anamaria Moscaliuc: „Elevii ar trebui să fie conștienți că alegerea profilului în clasa a noua nu înseamnă alegerea meseriei…”- interviu

Anamaria (Blanaru) Moscaliuc a absolvit Facultatea de Litere, UAIC, și este doctor în filologie. După facultate, a obținut un post de profesor într-o localitate mărginașă a județului Suceava, deși a obținut nota 10 la Examenul de Titularizare. În prezent, locuiește în București, unde lucrează Project Manager la Microsoft. În 2014 a publicat volumul Metaficțiunea contemporană. Dublă lectură a romanului românesc…

Radu VANCU: „Fiecare frază trebuie să aibă ceva din frumusețea poeziei.”

Întâlnirile cu Radu Vancu surprind mereu prin simplitatea tandră a omului și prin iscusința scriitorului de a lăsa ideile și imaginile să curgă firesc, anulând realitatea pentru câteva ore, ca mai apoi aceasta să își urmeze cursul lent. Astăzi, Radu Vancu a intrat în librăria Orest Tafrali din Iași asumat ca de fiecare dată, pândit de chipurile cercetătoare, luându-și timid…

Papa Nicolau și alte povestiri foarte, foarte scurte*, de Roxana Dumitrache ( Editura Polirom, 2019)- avanpremieră

AVEM PURICE Era clar, tot internatul colcăia de purici. Venite de nicăieri, legiuni întregi de insecte colonizaseră așternuturile, pernele, pijamalele cu logo-ul solemn al universității britanice, hanoracele gri-deschis mirosind metalic a fișete de bibliotecă și a sandvișuri cu ton, își depuneau ceremonios ouăle pe unde apucau, se acuplau într-o hipioțeală bezmetică în timpul cursurilor de macroeconomie sărind apoi, după finalizarea…

Cum te îndrăgostești de amintiri. Rugul, de György Dragomán

Despre Rugul lui György Dragomán scriu ca și când aș povesti despre mine și bunica mea, ca și când mi-aș aminti de vremea nu foarte îndepărtată în care Emma eram eu și dibuiam, abrupt și nesigur, libertatea vieții mohorâte, searbede, care se desfășura în și lângă mine. Mi-am dat însă seama, odată cu nepoata bunicii, că toată mișcarea aceasta haotică, rapid-lentă,…

Alecart Junior vs. Alecart

Joi, 18 aprilie, ora 17.00, la Librăria „Orest Tafrali” din Iași (Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, corp A), membrii Clubului Alecart vor intra în dialog cu mai tinerii lor colegi din Alecart Junior (elevi în clasa a V-a la Școala EuroEd și în clasa a VI-a la Colegiul Național) pornind de la două dintre cele mai importante romane ale…

Jedi de provincie, eroul science-fiction anacronic al lui Radu Andriescu

Cu o indiferență cerebrală, cineva încearcă să recupereze, dintre o mie de fețe mărunte, un sine rătăcit undeva între flashback și mit, supus unui du-te-vino existențial pentru care nu există nicio variantă de mijloc, iar realitățile paralele își dobândesc consistența la nivelul unei lumi interioare autosustenabile, populată de avataruri, cu o geografie improprie, în volumul Jedi de provincie al lui…