A student’s school year revolves around two key moments: the 15th of September and the 15th of June. The first one brings a taste of melancholy, the student feels as if he indeed misses his classmates and maybe some of his teachers too, but not that much. However, the feeling begins to fade after the first week of waking up at 6:30 in the morning and completely disappears after the first tests. The student starts thinking about that second key moment as early as Easter holiday, just when the weather is great for taking walks in the evening and spending time with friends in pubs, but there’s no time for such things as the student has to fix his grades, because he wants to have a great summer, go to festivals or even to the seaside. Still, these things need to be approved by his sponsors who have expectations from him and want to see that ”their hard work was worth it”.

Issue #19 - english

special edition for FILIT

Anul elevului se învârte în permanență în jurul a două momente definitorii: 15 septembrie și 15 iunie. Primul vine cu puțină melancolie: elevul simte vag că îi e dor de colegi, poate chiar și de câțiva profesori. Sentimentul începe să se estompeze după prima săptămână de trezit la 6:30 dimineața, ajungând să dispară în totalitate după cea dintâi rundă de teste. Al doilea moment se lasă așteptat cam de prin vacanța de Paște: luna mai se lunge…eeește, elevul are senzația că timpul a încremenit și afară e tot mai cald, o vreme frumoasă de plimbat seara și de mers în pub-uri cu prietenii. Totuși, elevul are de reparat medii, pentru că vrea să meargă la festivaluri în iulie și august (poate ajunge chiar și pe la mare), iar asta e imposibil fără finanțare de la „sponsorii” săi care vor să vadă „pentru ce am muncit eu și cu taică-tu”.

Numărul 19 - română

ediție specială FILIT

„Din interior”, deci, nu se vede limpede cu ce se iese din istoria recentă. Ai, părerea mea, mult prea multe povești de spus – pentru că probabil una dintre chestiile cele mai importante în perioada asta o reprezintă întâlnirile. De orice tip. E o vârstă e experiențelor și a experimentelor în fond, de aceea întâlnirile valorează atât de mult. Oriunde, cu oricine sau cu orice are loc o întâlnire: de la profesori, colegi, portar, Radu Paraschivescu, Marin-Mălaicu Hondrari, Gabriela Adameșteanu, (insert om de cultură, artist sau absolvent invitat la ALECART) ș.a. până la Un roman natural al lui Gospodinov, Unu+Unu de la TNI, Bacalaureatul total sau Despărțirea de copilărie, poezia celor de Suceava etc. , orice aspect neînsemnat (sau nu) îți pică în mână sau îți apare în față – aceea e o întâlnire. Un tête-à-tête cu o idee de fapt. (fragment din editorialul semnat de Tudor Berbinschi) din cuprins: muzica adolescenței de aici și din SUA, interviu cu Marin Mălaicu-Hondrari, dosar Khaled Hosseini, recenzie Bacalaureat și Sieranevada, Cine se ascunde sub cocul „man-bun”?, Lionel Duroy ș.a.

Numărul 18

din editorial

Atunci eram un fluture într-un borcan. Am învățat să sparg sticla. Și cioburile au rămas - haotice, aruncate, dezorientate și ireversibile - în casa bunicii, la masa de scris, prin parcuri, câteva prin alte orașe, alte țări, pe balcoane, pe bănci și între două trotuare. Câteva, în cărți. Altele, la câțiva oameni. Acum frântura aceasta de sticlă, însă, mă surprinde și pe mine. Sunt eu aici, sărind, râzând, mult prea veselă și prea diferită de ceea ce am devenit, contrastând cu tot ce se află în jurul meu, ciufulită, mică, îmbufnată că păpușile vorbesc din ce în ce mai rar cu mine și prefăcându-mă că între degetele mici și încovoiate de o greutate mult prea mare, cartea Fraților Grimm începe să fie mai mult decât o jucărie.

Numărul 17

din editorial

Tentativele de trezire a educației din România ultimelor decenii seamănă oarecum cu încercarea de a lipi cu bandă adezivă la urgențe o babă feliată gospodărește de o cositoare. Nici nu știi ce-i mai rău, toate sunt, așa că ești tentat să-i pui banda adezivă pe gură, măcar să nu mai țipe. Doar că, a naibii, în loc să țipe cântă. Și încă fals. Stai și te uiți la ea și te prinzi că e complet desprinsă de realitate. Ceea ce-i simpatic, desigur, doar că tot nu știi de unde să te apuci s-o repari, că te mai și pocnește când încerci să te apropii de ea. E îmbătrânită și irascibilă ca toate babele, mai ales dacă vorbim despre babe cărora le-a făcut fiecare ce i-a trecut prin cap în ultimii nici nu mai știm câți ani (de unde ne apucăm să numărăm, oricum?). O lași deci pe masă, cu mațele pe-afară, și te scurgi fluierând pe după colț, sperând că nu te-a văzut nimeni și că o să-și revină ea cumva miraculos, de capul ei și al norocului chior. (fragment din editorialul semnat de Ștefania Dumbravă)

Numărul 16

din editorial

Am așteptat ca timpul să redevină tandru cu noi pentru a vă scrie câteva rânduri în care cuvintele, primenite de zgură, să se așeze curat și simplu în fraze, cu intuiția păsărilor mici care își găsesc ramurile potrivite. După o perioadă în care am spus cu toții: „goodbye to gravity”, în care bucuriile mici păreau să se fi terminat, în care lămâile au fost stoarse altfel în ceaiuri, paginile întoarse cu mai puțină poftă, hainele ne-au părut prea mici ori prea mari, oricum nepotrivite, muzica agasantă, trotuarele au căutat frunțile, ne-am reașezat cumva în noi. Scriu știind că voi, atât de tineri, de vii, de frumoși, de deștepți și de curajoși, respirați altfel aerul acidulat și proaspăt al fiecărei zilei. Și că, în biografiile voastre, ale noastre, am suferit o mutație ontologică: ne-am descoperit vii. Oameni salvatori dacă nu ai altora, măcar ai noștri. Vă aveți în grijă, ăsta e adevărul. Și trebuie să trăiți cu acest adevăr axiomatic deloc comod poate, la vârsta voastră: vă cam aveți în grijă. Știu nu doar că sunteți, dar că veți fi buni. Cei mai buni chiar într-o lume în care răutatea pare virtual infinită. O să așezați cu migală câteva straturi de armură, o să puneți Pink Floyd, Led Zeppelin, Metallica, Brahms sau altceva în căști, o să vă iertați părinții dacă nu v-au înțeles cum ați fi vrut voi, iar ei vă vor ierta pentru toate făcutele și nefăcutele, și o să cam ieșiți în larg. Iar largul acesta poate fi fioros de multe ori. (fragment din editorialul semnat de Roxana Dumitrache)

Numărul 15

din editorial

De două ori pe an, în mai și octombrie, apare revista „Alecart”, nucleul din care s-a dezvoltat în ultimii ani un proiect cultural mai vast. Ea sintetizează puncte de vedere, facilitând dialogul redactorilor cu absolvenți și colaboratori, dar spiritul alecartian înseamnă mai mult decât atât. Acesta presupune o organizarea și coordonarea „Întâlnirilor” din cadrul FILIT, proiectul „Înăuntru și-n afară” (singurul de acest tip din spațiul preuniversitar ieșean, în care foști redactori, studenți la universități din afară și din țară, absolvenți angajați în diferite domenii vin să ne împărtășească într-un dialog viu experiența lor), workshop-uri și lansări de carte (activități desfășurate în parteneriat cu Institutul Cultural Francez din Iași și Editura Polirom), Clubul de Poezie de la Suceava, Concursul „M.Iordache”. E o dinamică a spiritului ce susține și însuflețește revista și care modelează, fără a limita atitudinea culturală la articolele regăsite în paginile ei.

Disponibil în variantă PDF

download_arrow

Numărul 14

din editorial

Cooperare transfrontalieră – iată o realitate care, pentru a dobândi substanță, trebuie să treacă de definiția tehnică, de dicționar. Pentru a o înțelege în realitatea ei palpabilă, cernută prin sita culturii (căci în afara acesteia nimic nu poate dura), tinerii redactori Alecart au participat în august la un workshop a cărui temă a fost chiar aceasta: cooperarea transfrontalieră.

download_arrow

Numărul 13 - română

din editorial

„În vis, ca în poezie/ Nu știi niciodată dacă ți se va deschide parașuta.”-dialog cu Claudiu Komartin (II)

„ne punem câteodată întrebări esențiale credem că asta o să ajute că unii au răspunsurile pregătite și ni le vor da. nu se întâmplă așa…”  (Claudiu Komartin, cum să mai pui inimă când -)   Mărturisesc: sunt novice în lumea poeziei. Mărturisesc: am intrat pe ușa cafenelei Meru în speranța că autorul cărții Maeștrii unei arte muribunde, Claudiu Komartin, va…

Claudiu Komartin la Iași: „Poezia e o nevoie.”

De ce nu vreți să mă vedeți drept ceea ce sunt? Glasuri profunde, durere, emoție, chipuri tinere, versuri… Versuri care par a ieși din ei, spunând povești personale, gânduri reci și întâmplări normale. Într-un cadru primitor, ascuns de albul și frigul prea confuz și câinos de afară pentru un început de primăvară, stau îngrămădiți unul în altul liceeni și profesori….

Cu ce rămâne profesorul după olimpiadă? Dar elevul?

Fapt: 17 martie, afișarea rezultatelor Olimpiadei județene de limba română. Ioana Tătărușanu (clasa a X-a): 49,5 puncte. Fapt: 19 martie, afișarea notelor la contestație. Ioana Tătărușanu: 100 de puncte. Precizare 1: regulamentul nu permite (firesc) contestarea punctajelor altor concurenți, dar nici recorectarea tuturor tezelor care au un anumit punctaj (să spunem, cele cu peste 100 de puncte în condițiile acestei…

Învinșilor li s-a lăsat poezia. Despre făurirea omului și marginile lumii: epilog ei

Despre alteritățile lui Claudiu Komartin, poetul, înțeleg cel mai bine citindu-i versurile. Despre necesitatea transmutației, ca un exercițiu de a fi cine nu sunt și de a mă alege apoi tot pe mine cel adevărat, vor înțelege cei dintre noi care au încercat, măcar odată, să scrie versuri. Adevărat îți spun, ne încredințează Adriana Carrasco în volumul Dezmembrați*, poemul Cântec…

Când ești pus în situația de a spune: Adio, Olimpiadă! sau Acesta a fost frontul meu

Ca întotdeauna când tinerețea mi-a pălit, fracțiuni de secundă, în fața vieții, nevoia mea se îndreaptă acut către scris. Este o durere-nevoie pe care, după cutumele și libertățile nejustificate care se joacă, precum în teatrul absurdului, în spațiul Olimpiadei de limba și literatura română a cărei etapă județeană tocmai s-a încheiat, ar trebui să mi-o refulez, să o elimin, să…

Adevăr și iluzie în Astă seară se improvizează, în regia lui Ovidiu Lazăr (TNI)

Ca de fiecare dată când vine vorba despre montarea unei piese de Pirandello, nerăbdarea și teama se amestecă în proporții egale. Pirandello e o provocare pentru orice regizor și nu fiindcă textul în sine nu ar fi suficient de plin, ci tocmai fiindcă  are un plin al său pe care nu îl poți înstrăina, decupa, redefini. Pentru că îți oferă…

Claudiu Komartin, invitatul Clubului Alecart, Iași

Vineri, 23 martie, de la ora 14:30, la Cafeneaua MERU (Copou, Casa cu Pasaj, Bd. Carol I, nr. 3) din Iaşi, Claudiu Komartin este invitatul Clubului de lectură Alecart, cu prilejul apariției antologiei Maeștrii unei arte muribunde (Poeme alese, 2010-2017), publicate la Editura Cartier. Vor prezenta: Tamara Bivol, Viviana Gheorghian, Ioana Tătărușanu Moderator: Emil Munteanu Eveniment organizat de revista Alecart Partener: Cafeneaua…

Gânduri provocate: Despre școala (și experiența altora)**

Colegiul Național, spațiul și nu școala, mi-a insuflat valori despre care nu știam că există, greu asimilabile pentru că sunt greu de acceptat. Purtându-le, mă plimb uneori pe același hol de la etajul unu, după ora trei când școala e mai tăcută și aproape goală, bâjbâind după poveștile mele, construind altele, uitând iar potriviri de cuvinte și așa mai departe….

Despre cum nu poți ști niciodată ce se întâmplă în spatele ușilor. Trei etaje, de Eshkol Nevo

Debordând de eleganță – o eleganță sobră, debordând de umor – un umor aproape coroziv, debordând de o franchețe uneori brutală, stilul literaturii israeliene contemporane e deopotrivă percutant și seducător. Ceva provocator, care are darul de a răsturna amețitor perspectivele, ademenindu-ne în mrejele poveștii, atingând poezia sau cenușiul vieții și, într-o fracțiune de secundă, lăsându-ne brusc pradă propriilor vulnerabilități. Cel…

„Național 190” – supliment ianuarie 2018

Suplimentul Alecart „Național, 190 de ani” este dedicat celor 190 de ani de la fondarea Colegiului Național Iași. Descarcă (PDF) Suplimentul Alecart „Național, 190 de ani” a fost realizat de elevi și absolvenți ai Colegiului Național Iași Roxana Agape, Raisa Manolescu, Andrei Rusu, Alina Ioana Vițel, Lidia Ivanov, Iustina Cârstoiu, Maria Popescu, Andra Anițoaie, Anastasia Fuioagă, Ioana Tătărușanu, Viviana Gheorghian,…

Autorul din spatele textului: Cristian Fulaș (I)

Cristian Fulaș: „Frumuseţea nu este ce vezi tu, este ceea ce vede celălalt, iar un om normal nu va atribui superiorilor săi un astfel de adjectiv.” Urcam scările și, pe măsură ce înaintam, bătăile inimii mi se accelerau – ca de fiecare dată când pătrund în locul în care ştiu că îşi vor face prezenţa tinerii alecartieni pentru a întâlni…

Insectarul Coman: Insecte sentimentale și fum. Despre singurătatea pe care ne-o citim în cafea

Pe Dan Coman l-am cunoscut mai întâi ca prezență: binevoitoare, zâmbitoare, plină de umor și carismă, anul trecut la Festivalul Poezia e la Bistrița!. Răsfoisem Dicționarul Mara și cam atât. Între timp, pe raftul de deasupra patului, unde sunt așezate cărțile recente de când îmi aranjez singură biblioteca, au apărut, cuminți și în ordine, Parohia (roman pe care l-am discutat…