A student’s school year revolves around two key moments: the 15th of September and the 15th of June. The first one brings a taste of melancholy, the student feels as if he indeed misses his classmates and maybe some of his teachers too, but not that much. However, the feeling begins to fade after the first week of waking up at 6:30 in the morning and completely disappears after the first tests. The student starts thinking about that second key moment as early as Easter holiday, just when the weather is great for taking walks in the evening and spending time with friends in pubs, but there’s no time for such things as the student has to fix his grades, because he wants to have a great summer, go to festivals or even to the seaside. Still, these things need to be approved by his sponsors who have expectations from him and want to see that ”their hard work was worth it”.

Issue #19 - english

special edition for FILIT

Anul elevului se învârte în permanență în jurul a două momente definitorii: 15 septembrie și 15 iunie. Primul vine cu puțină melancolie: elevul simte vag că îi e dor de colegi, poate chiar și de câțiva profesori. Sentimentul începe să se estompeze după prima săptămână de trezit la 6:30 dimineața, ajungând să dispară în totalitate după cea dintâi rundă de teste. Al doilea moment se lasă așteptat cam de prin vacanța de Paște: luna mai se lunge…eeește, elevul are senzația că timpul a încremenit și afară e tot mai cald, o vreme frumoasă de plimbat seara și de mers în pub-uri cu prietenii. Totuși, elevul are de reparat medii, pentru că vrea să meargă la festivaluri în iulie și august (poate ajunge chiar și pe la mare), iar asta e imposibil fără finanțare de la „sponsorii” săi care vor să vadă „pentru ce am muncit eu și cu taică-tu”.

Numărul 19 - română

ediție specială FILIT

„Din interior”, deci, nu se vede limpede cu ce se iese din istoria recentă. Ai, părerea mea, mult prea multe povești de spus – pentru că probabil una dintre chestiile cele mai importante în perioada asta o reprezintă întâlnirile. De orice tip. E o vârstă e experiențelor și a experimentelor în fond, de aceea întâlnirile valorează atât de mult. Oriunde, cu oricine sau cu orice are loc o întâlnire: de la profesori, colegi, portar, Radu Paraschivescu, Marin-Mălaicu Hondrari, Gabriela Adameșteanu, (insert om de cultură, artist sau absolvent invitat la ALECART) ș.a. până la Un roman natural al lui Gospodinov, Unu+Unu de la TNI, Bacalaureatul total sau Despărțirea de copilărie, poezia celor de Suceava etc. , orice aspect neînsemnat (sau nu) îți pică în mână sau îți apare în față – aceea e o întâlnire. Un tête-à-tête cu o idee de fapt. (fragment din editorialul semnat de Tudor Berbinschi) din cuprins: muzica adolescenței de aici și din SUA, interviu cu Marin Mălaicu-Hondrari, dosar Khaled Hosseini, recenzie Bacalaureat și Sieranevada, Cine se ascunde sub cocul „man-bun”?, Lionel Duroy ș.a.

Numărul 18

din editorial

Atunci eram un fluture într-un borcan. Am învățat să sparg sticla. Și cioburile au rămas - haotice, aruncate, dezorientate și ireversibile - în casa bunicii, la masa de scris, prin parcuri, câteva prin alte orașe, alte țări, pe balcoane, pe bănci și între două trotuare. Câteva, în cărți. Altele, la câțiva oameni. Acum frântura aceasta de sticlă, însă, mă surprinde și pe mine. Sunt eu aici, sărind, râzând, mult prea veselă și prea diferită de ceea ce am devenit, contrastând cu tot ce se află în jurul meu, ciufulită, mică, îmbufnată că păpușile vorbesc din ce în ce mai rar cu mine și prefăcându-mă că între degetele mici și încovoiate de o greutate mult prea mare, cartea Fraților Grimm începe să fie mai mult decât o jucărie.

Numărul 17

din editorial

Tentativele de trezire a educației din România ultimelor decenii seamănă oarecum cu încercarea de a lipi cu bandă adezivă la urgențe o babă feliată gospodărește de o cositoare. Nici nu știi ce-i mai rău, toate sunt, așa că ești tentat să-i pui banda adezivă pe gură, măcar să nu mai țipe. Doar că, a naibii, în loc să țipe cântă. Și încă fals. Stai și te uiți la ea și te prinzi că e complet desprinsă de realitate. Ceea ce-i simpatic, desigur, doar că tot nu știi de unde să te apuci s-o repari, că te mai și pocnește când încerci să te apropii de ea. E îmbătrânită și irascibilă ca toate babele, mai ales dacă vorbim despre babe cărora le-a făcut fiecare ce i-a trecut prin cap în ultimii nici nu mai știm câți ani (de unde ne apucăm să numărăm, oricum?). O lași deci pe masă, cu mațele pe-afară, și te scurgi fluierând pe după colț, sperând că nu te-a văzut nimeni și că o să-și revină ea cumva miraculos, de capul ei și al norocului chior. (fragment din editorialul semnat de Ștefania Dumbravă)

Numărul 16

din editorial

Am așteptat ca timpul să redevină tandru cu noi pentru a vă scrie câteva rânduri în care cuvintele, primenite de zgură, să se așeze curat și simplu în fraze, cu intuiția păsărilor mici care își găsesc ramurile potrivite. După o perioadă în care am spus cu toții: „goodbye to gravity”, în care bucuriile mici păreau să se fi terminat, în care lămâile au fost stoarse altfel în ceaiuri, paginile întoarse cu mai puțină poftă, hainele ne-au părut prea mici ori prea mari, oricum nepotrivite, muzica agasantă, trotuarele au căutat frunțile, ne-am reașezat cumva în noi. Scriu știind că voi, atât de tineri, de vii, de frumoși, de deștepți și de curajoși, respirați altfel aerul acidulat și proaspăt al fiecărei zilei. Și că, în biografiile voastre, ale noastre, am suferit o mutație ontologică: ne-am descoperit vii. Oameni salvatori dacă nu ai altora, măcar ai noștri. Vă aveți în grijă, ăsta e adevărul. Și trebuie să trăiți cu acest adevăr axiomatic deloc comod poate, la vârsta voastră: vă cam aveți în grijă. Știu nu doar că sunteți, dar că veți fi buni. Cei mai buni chiar într-o lume în care răutatea pare virtual infinită. O să așezați cu migală câteva straturi de armură, o să puneți Pink Floyd, Led Zeppelin, Metallica, Brahms sau altceva în căști, o să vă iertați părinții dacă nu v-au înțeles cum ați fi vrut voi, iar ei vă vor ierta pentru toate făcutele și nefăcutele, și o să cam ieșiți în larg. Iar largul acesta poate fi fioros de multe ori. (fragment din editorialul semnat de Roxana Dumitrache)

Numărul 15

din editorial

De două ori pe an, în mai și octombrie, apare revista „Alecart”, nucleul din care s-a dezvoltat în ultimii ani un proiect cultural mai vast. Ea sintetizează puncte de vedere, facilitând dialogul redactorilor cu absolvenți și colaboratori, dar spiritul alecartian înseamnă mai mult decât atât. Acesta presupune o organizarea și coordonarea „Întâlnirilor” din cadrul FILIT, proiectul „Înăuntru și-n afară” (singurul de acest tip din spațiul preuniversitar ieșean, în care foști redactori, studenți la universități din afară și din țară, absolvenți angajați în diferite domenii vin să ne împărtășească într-un dialog viu experiența lor), workshop-uri și lansări de carte (activități desfășurate în parteneriat cu Institutul Cultural Francez din Iași și Editura Polirom), Clubul de Poezie de la Suceava, Concursul „M.Iordache”. E o dinamică a spiritului ce susține și însuflețește revista și care modelează, fără a limita atitudinea culturală la articolele regăsite în paginile ei.

Disponibil în variantă PDF

download_arrow

Numărul 14

din editorial

Cooperare transfrontalieră – iată o realitate care, pentru a dobândi substanță, trebuie să treacă de definiția tehnică, de dicționar. Pentru a o înțelege în realitatea ei palpabilă, cernută prin sita culturii (căci în afara acesteia nimic nu poate dura), tinerii redactori Alecart au participat în august la un workshop a cărui temă a fost chiar aceasta: cooperarea transfrontalieră.

download_arrow

Numărul 13 - română

din editorial

Mic tratat despre suflete minuscule

Mă pasionează tematica societăţii scandinave, problemele şi bolile ei şi trăiesc exuberant sentimental de a îi aduce critici, revolte. Protestele legate de „cazul Danemarca”  sunt un motiv pentru care gândesc prea mult şi simt prea puţin atunci când ating acest subiect. Fără sentimete, doar adevăr şi analiză, deci. Săptamâna trecută participasem la un eveniment de lansare a unei trupe muzicale…

Dumnezeu (nu) a fost ucis de Occident, eu (nu)VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ACASĂ! (partea a II-a)

Noi ne salutăm cu „Doamne ajută!”Noi avem un pământ binecuvântat de oasele şi sângele atâtor martiri… De ce s-au sacrificat atâţia romani pt viitorul nostru şi noi fugim ca vitele în Occident?De ce acceptăm ca Securiştii comunişti să ne conducă în continuare prin politica şi educaţie?De ce acceptăm ideile occidentale cu braţele deschise?-  Vai! Vai! Ca vitele nu a plecat nimeni…

Hello Goodbye – BAC

Deşi luna iulie este pe sfârşite, pot spune că nu mă simt ca şi cum am intrat în vacanţă. Încă aştept următoarea lecţie pe care trebuie s-o învăț, următorul examen sau test de orice natură. Atmosfera bacalaureatului nu m-a părăsit la fel de repede precum mă așteptam. Acest mare sfârșit, totodată și un nou început, îmi oferă în mod paradoxal…

Despre „Băncilă” și revista „Artes”

Dacă nu înțelegi felul în care „se face carte” la Băncilă, înseamnă că nu ai ce căuta acolo. Susțin asta încă de la primele articole scrise în „Artes”, revista care a angrenat micii artiști într-un mecanism autodidact, autonom, de a se raporta la arta pe care o învață și pe care o fac. Spun asta pentru că spiritul critic era…

ALECART – un model … matematic

Când s-au făcut de zece numere „ALECART” nu ştiu, deşi au trecut cinci ani de la prima apariţie a acestei reviste? Este un moment aniversar şi conform tradiţiei se apelează la superlative care generează schimburi (ne)convenţionale de zâmbete sau de strângeri de mână. Dar oare nu ne-am săturat de genul ăsta de abordare în care … felicitările, masa şi dansul…

Un gând trist despre vacanțe

‘The cultural exchange’ or htegfasd, mai recent, este singurul ori cel mai important lucru pentru un travel lover. Pe la vârsta de 18 ani mi-am dat seama ce vreau de la viața mea – ei bine, impropriu spus, dar cel puțin aveam un fel de parametri generali, gen unde, când și cu cine.  Când am ales să aterizez în Scoția,…

Băncilă

Când am intrat în curtea liceului, eram cuprins de așteptări și zvonuri despre un univers paralel al derbedeilor artiști, al balerinelor frivole și al muzicanților zgomotoși. La toneta de lângă poartă – la acel „hub” al șmecherașilor care vămuiau cu replici colorate fiecare elev care intra și ieșea – aici, cei de la muzică încingeau manele empirice, cântate la piept…

Expoziția de pictură și grafică „Muralia I”, de Ioniță BENEA

Mie de felul meu şi de specializare liber aleasă şi consimțită imi place arta bizantină. Şi tot ce povesteşte despre mituri. Poate de-asta nu-mi place, cu puține şi atipice excepții (cel mai des legate tot de mit parcă), arta contemporană. Da’ nu despre asta voiam să scriu. Sau tot despre asta, dar să vedem mai departe dacă reuşesc. Din cauză…

Plimbându-ne prin Rezervaţia de îngeri a lui Emil Brumaru

Volumul de poezie al lui Emil Brumaru (Rezervaţia de îngeri, editura Humanitas, 2013) reprezintă o continuă pendulare între două viziuni principale asupra spaţiului contemporan: pe de o parte, golirea de transcendent, semnificată simbolic de prelungirea nefirească a curcubeielor, liant între cer şi pământ („Erau şi curcubeiele prea lungi,/ Nu le dădeam de capăt niciodată!”) şi pe de altă parte, configurarea unei…