A student’s school year revolves around two key moments: the 15th of September and the 15th of June. The first one brings a taste of melancholy, the student feels as if he indeed misses his classmates and maybe some of his teachers too, but not that much. However, the feeling begins to fade after the first week of waking up at 6:30 in the morning and completely disappears after the first tests. The student starts thinking about that second key moment as early as Easter holiday, just when the weather is great for taking walks in the evening and spending time with friends in pubs, but there’s no time for such things as the student has to fix his grades, because he wants to have a great summer, go to festivals or even to the seaside. Still, these things need to be approved by his sponsors who have expectations from him and want to see that ”their hard work was worth it”.

Issue #19 - english

special edition for FILIT

Anul elevului se învârte în permanență în jurul a două momente definitorii: 15 septembrie și 15 iunie. Primul vine cu puțină melancolie: elevul simte vag că îi e dor de colegi, poate chiar și de câțiva profesori. Sentimentul începe să se estompeze după prima săptămână de trezit la 6:30 dimineața, ajungând să dispară în totalitate după cea dintâi rundă de teste. Al doilea moment se lasă așteptat cam de prin vacanța de Paște: luna mai se lunge…eeește, elevul are senzația că timpul a încremenit și afară e tot mai cald, o vreme frumoasă de plimbat seara și de mers în pub-uri cu prietenii. Totuși, elevul are de reparat medii, pentru că vrea să meargă la festivaluri în iulie și august (poate ajunge chiar și pe la mare), iar asta e imposibil fără finanțare de la „sponsorii” săi care vor să vadă „pentru ce am muncit eu și cu taică-tu”.

Numărul 19 - română

ediție specială FILIT

„Din interior”, deci, nu se vede limpede cu ce se iese din istoria recentă. Ai, părerea mea, mult prea multe povești de spus – pentru că probabil una dintre chestiile cele mai importante în perioada asta o reprezintă întâlnirile. De orice tip. E o vârstă e experiențelor și a experimentelor în fond, de aceea întâlnirile valorează atât de mult. Oriunde, cu oricine sau cu orice are loc o întâlnire: de la profesori, colegi, portar, Radu Paraschivescu, Marin-Mălaicu Hondrari, Gabriela Adameșteanu, (insert om de cultură, artist sau absolvent invitat la ALECART) ș.a. până la Un roman natural al lui Gospodinov, Unu+Unu de la TNI, Bacalaureatul total sau Despărțirea de copilărie, poezia celor de Suceava etc. , orice aspect neînsemnat (sau nu) îți pică în mână sau îți apare în față – aceea e o întâlnire. Un tête-à-tête cu o idee de fapt. (fragment din editorialul semnat de Tudor Berbinschi) din cuprins: muzica adolescenței de aici și din SUA, interviu cu Marin Mălaicu-Hondrari, dosar Khaled Hosseini, recenzie Bacalaureat și Sieranevada, Cine se ascunde sub cocul „man-bun”?, Lionel Duroy ș.a.

Numărul 18

din editorial

Atunci eram un fluture într-un borcan. Am învățat să sparg sticla. Și cioburile au rămas - haotice, aruncate, dezorientate și ireversibile - în casa bunicii, la masa de scris, prin parcuri, câteva prin alte orașe, alte țări, pe balcoane, pe bănci și între două trotuare. Câteva, în cărți. Altele, la câțiva oameni. Acum frântura aceasta de sticlă, însă, mă surprinde și pe mine. Sunt eu aici, sărind, râzând, mult prea veselă și prea diferită de ceea ce am devenit, contrastând cu tot ce se află în jurul meu, ciufulită, mică, îmbufnată că păpușile vorbesc din ce în ce mai rar cu mine și prefăcându-mă că între degetele mici și încovoiate de o greutate mult prea mare, cartea Fraților Grimm începe să fie mai mult decât o jucărie.

Numărul 17

din editorial

Tentativele de trezire a educației din România ultimelor decenii seamănă oarecum cu încercarea de a lipi cu bandă adezivă la urgențe o babă feliată gospodărește de o cositoare. Nici nu știi ce-i mai rău, toate sunt, așa că ești tentat să-i pui banda adezivă pe gură, măcar să nu mai țipe. Doar că, a naibii, în loc să țipe cântă. Și încă fals. Stai și te uiți la ea și te prinzi că e complet desprinsă de realitate. Ceea ce-i simpatic, desigur, doar că tot nu știi de unde să te apuci s-o repari, că te mai și pocnește când încerci să te apropii de ea. E îmbătrânită și irascibilă ca toate babele, mai ales dacă vorbim despre babe cărora le-a făcut fiecare ce i-a trecut prin cap în ultimii nici nu mai știm câți ani (de unde ne apucăm să numărăm, oricum?). O lași deci pe masă, cu mațele pe-afară, și te scurgi fluierând pe după colț, sperând că nu te-a văzut nimeni și că o să-și revină ea cumva miraculos, de capul ei și al norocului chior. (fragment din editorialul semnat de Ștefania Dumbravă)

Numărul 16

din editorial

Am așteptat ca timpul să redevină tandru cu noi pentru a vă scrie câteva rânduri în care cuvintele, primenite de zgură, să se așeze curat și simplu în fraze, cu intuiția păsărilor mici care își găsesc ramurile potrivite. După o perioadă în care am spus cu toții: „goodbye to gravity”, în care bucuriile mici păreau să se fi terminat, în care lămâile au fost stoarse altfel în ceaiuri, paginile întoarse cu mai puțină poftă, hainele ne-au părut prea mici ori prea mari, oricum nepotrivite, muzica agasantă, trotuarele au căutat frunțile, ne-am reașezat cumva în noi. Scriu știind că voi, atât de tineri, de vii, de frumoși, de deștepți și de curajoși, respirați altfel aerul acidulat și proaspăt al fiecărei zilei. Și că, în biografiile voastre, ale noastre, am suferit o mutație ontologică: ne-am descoperit vii. Oameni salvatori dacă nu ai altora, măcar ai noștri. Vă aveți în grijă, ăsta e adevărul. Și trebuie să trăiți cu acest adevăr axiomatic deloc comod poate, la vârsta voastră: vă cam aveți în grijă. Știu nu doar că sunteți, dar că veți fi buni. Cei mai buni chiar într-o lume în care răutatea pare virtual infinită. O să așezați cu migală câteva straturi de armură, o să puneți Pink Floyd, Led Zeppelin, Metallica, Brahms sau altceva în căști, o să vă iertați părinții dacă nu v-au înțeles cum ați fi vrut voi, iar ei vă vor ierta pentru toate făcutele și nefăcutele, și o să cam ieșiți în larg. Iar largul acesta poate fi fioros de multe ori. (fragment din editorialul semnat de Roxana Dumitrache)

Numărul 15

din editorial

De două ori pe an, în mai și octombrie, apare revista „Alecart”, nucleul din care s-a dezvoltat în ultimii ani un proiect cultural mai vast. Ea sintetizează puncte de vedere, facilitând dialogul redactorilor cu absolvenți și colaboratori, dar spiritul alecartian înseamnă mai mult decât atât. Acesta presupune o organizarea și coordonarea „Întâlnirilor” din cadrul FILIT, proiectul „Înăuntru și-n afară” (singurul de acest tip din spațiul preuniversitar ieșean, în care foști redactori, studenți la universități din afară și din țară, absolvenți angajați în diferite domenii vin să ne împărtășească într-un dialog viu experiența lor), workshop-uri și lansări de carte (activități desfășurate în parteneriat cu Institutul Cultural Francez din Iași și Editura Polirom), Clubul de Poezie de la Suceava, Concursul „M.Iordache”. E o dinamică a spiritului ce susține și însuflețește revista și care modelează, fără a limita atitudinea culturală la articolele regăsite în paginile ei.

Disponibil în variantă PDF

download_arrow

Numărul 14

din editorial

Cooperare transfrontalieră – iată o realitate care, pentru a dobândi substanță, trebuie să treacă de definiția tehnică, de dicționar. Pentru a o înțelege în realitatea ei palpabilă, cernută prin sita culturii (căci în afara acesteia nimic nu poate dura), tinerii redactori Alecart au participat în august la un workshop a cărui temă a fost chiar aceasta: cooperarea transfrontalieră.

download_arrow

Numărul 13 - română

din editorial

Când părinții nu-s acasă: Kinderland

Kinderland este cel de-al treilea roman al Lilianei Corobca si tratează problema emigrării ce nu încetează să afecteze zeci de familii din România și Republica Moldova. Este arhicunoscut faptul că din ce în ce mai mulţi oameni pleacă în străinătate de nevoie, după „bani lungi”, însă autoarea a ales să prezinte modul de viaţă al copiilor ce trebuie să se…

„Mi se pare că acum învăţământul în România e între două lumi”

„Mi se pare că acum învăţământul în România e între două lumi”- Tudor Giurgică-Tiron Întâlnirea „Alecart” din cadrul proiectului „Înăuntru și-n afară”, ce s-a desfășurat în Sala „Millo” de la Colegiul „Băncilă”, l-a avut ca invitat pe Tudor Giurgică-Tiron – extrem de natural și disponibil în discuțiile cu cei prezenți. Medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Fizică, șef de…

Cui îi e frică de ştiinţă?

“Mama mea m-a făcut om de ştiinţă fără să vrea. Toate mamele din cartier îşi întrebau copiii abia întorşi acasă: Ei, ce ai învăţat nou astăzi? Nu şi mama mea. Ea mă întreba: Ce întrebare bună ai pus astăzi? Această diferenţă m-a făcut om de ştiinţă.” Interesant! Acest important detaliu din viaţa unui laureat Nobel îmi confirmă convingerea că toţi…

Spre noi înșine, prin muzică. Experiența vieneză

Muzica și „fluturii din stomac” Emoție, energie, vasopresină cu occitocină? Ce ne face să vedem „viața în roz” sau să simțim „fluturi în stomac”? Subiectul ridică mai multe întrebări cu cât studiul științific al sistemului nervos a cunoscut o creștere importantă în a doua jumătate a secolului XX. Înțelegerea detaliată a proceselor complexe care au loc în interiorul unui singur...

O scrisoare sau o onoare pierdută?

Am așteptat cu destul scepticism premiera începutului de an a Teatrului Național din Iași. A existat ceva vâlvă în jurul acestui spectacol și premisele nu păreau tocmai favorabile. Aveam încă (prea proaspătă în memorie) senzația provocată de o altă reprezentație care își avea punctul de plecare în universul lui Caragiale – cel puțin așa afirma regizorul, deși în cârca lui…

Sub faldurile modernității: Pălăria florentină

Pălăria florentină a devenit în viziunea regizorală a lui Silviu Purcărete o comedie spumoasă, gândită ca un spectacol complet, într-o suprapunere de registre ce conferă modernitate unui text „clasic”, a cărui exuberanță consta la Labiche cu precădere în înlănțuirea comicului de situație. Derularea alertă a episoadelor spre climax și apoi deznodământul fericit pentru tinerii proaspăt căsătoriți (a căror fericire în…

Actualitatea teatrului emoție. Variațiuni enigmatice, în regia lui Liviu Manoliu

O reprezentație solidă, foarte bine articulată, de o acută umanitate, păstrând una dintre liniile fundamentale ale teatrului ieșean, cea care mizează pe sensibilitate și sensibilizare, pe drama unor ființe ultragiate, pe revelarea a ceea ce este ascuns, sfâșietor și salvator în spatele opțiunilor existențiale mărunte, Variațiuni enigmatice este un spectacol despre amărăciune și nevoia de a construi existențe și vise,…

Universul halucinant al lui Truman Capote în viziunea Irinei Popescu Boieru

Un spectacol atent lucrat, elaborat fără a epata, mizând pe inducerea unei stări hipnotice prin care să se realizeze saltul problematizant, pe glisarea dinspre realitatea propriu-zisă spre realitățile abisal obsesive ale temerilor și coșmarurilor unor ființe înstrăinate, frânte, incongruente cu sine și cu spațiul în care viețuiesc, care se zbat, captive și neputincioase, lucide sau ridicole, slabe sau cabotine, iată…

Emigrantul canadian între mitul întoarcerii și « reașezare » definitivă

Confruntată cu o situație aproape paradoxală, aceea a imposibilității exercitării dreptului de vot, din cauza lipsei secțiilor de votare, diaspora postdecembristă devine extrem de vizibilă în dezbaterea electorală actuală. Solidaritatea celor din țară cu problema diasporei, exprimată până a se ieși în stradă si dorința celor plecați de a-si exprima dreptul cetățenesc de a vota, dau naștere unei noi paradigme…

Alecart la Gala Excelenței, 2014

Miercuri, 22 octombrie, la Sala Verdi, Palas Mall, în cadrul Galei Excelenței, organizate de ISJ Iași, proiectului Alecart i s-a acordat Diploma de Excelență. După ce, timp de de 6 ani, proiectul Alecart (un proiect cultural inedit în care sunt implicate trei mari colegii: Colegiul Național Iași, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași și Colegiul Național „Petru Rareș”Suceava) a…

Tartuffe, în regia lui Vlad Massaci. Un spectacol obosit

Am încercat să ignor senzația de inadvertență pe care am trăit-o timp de două ore în deschiderea acestei stagiuni, să îmi reprim sentimentul de nemulțumire – care, chiar și atunci când e îndreptățit, poate fi privit drept cârcotaș – și să analizez ceea ce regizorul Vlad Massaci a propus abia după ce primele impresii s-au decantat. Cred că reprezentației i-a…