„Din interior”, deci, nu se vede limpede cu ce se iese din istoria recentă. Ai, părerea mea, mult prea multe povești de spus – pentru că probabil una dintre chestiile cele mai importante în perioada asta o reprezintă întâlnirile. De orice tip. E o vârstă e experiențelor și a experimentelor în fond, de aceea întâlnirile valorează atât de mult. Oriunde, cu oricine sau cu orice are loc o întâlnire: de la profesori, colegi, portar, Radu Paraschivescu, Marin-Mălaicu Hondrari, Gabriela Adameșteanu, (insert om de cultură, artist sau absolvent invitat la ALECART) ș.a. până la Un roman natural al lui Gospodinov, Unu+Unu de la TNI, Bacalaureatul total sau Despărțirea de copilărie, poezia celor de Suceava etc. , orice aspect neînsemnat (sau nu) îți pică în mână sau îți apare în față – aceea e o întâlnire. Un tête-à-tête cu o idee de fapt. (fragment din editorialul semnat de Tudor Berbinschi) din cuprins: muzica adolescenței de aici și din SUA, interviu cu Marin Mălaicu-Hondrari, dosar Khaled Hosseini, recenzie Bacalaureat și Sieranevada, Cine se ascunde sub cocul „man-bun”?, Lionel Duroy ș.a.

Numărul 18

din editorial

Atunci eram un fluture într-un borcan. Am învățat să sparg sticla. Și cioburile au rămas - haotice, aruncate, dezorientate și ireversibile - în casa bunicii, la masa de scris, prin parcuri, câteva prin alte orașe, alte țări, pe balcoane, pe bănci și între două trotuare. Câteva, în cărți. Altele, la câțiva oameni. Acum frântura aceasta de sticlă, însă, mă surprinde și pe mine. Sunt eu aici, sărind, râzând, mult prea veselă și prea diferită de ceea ce am devenit, contrastând cu tot ce se află în jurul meu, ciufulită, mică, îmbufnată că păpușile vorbesc din ce în ce mai rar cu mine și prefăcându-mă că între degetele mici și încovoiate de o greutate mult prea mare, cartea Fraților Grimm începe să fie mai mult decât o jucărie.

Numărul 17

din editorial

Tentativele de trezire a educației din România ultimelor decenii seamănă oarecum cu încercarea de a lipi cu bandă adezivă la urgențe o babă feliată gospodărește de o cositoare. Nici nu știi ce-i mai rău, toate sunt, așa că ești tentat să-i pui banda adezivă pe gură, măcar să nu mai țipe. Doar că, a naibii, în loc să țipe cântă. Și încă fals. Stai și te uiți la ea și te prinzi că e complet desprinsă de realitate. Ceea ce-i simpatic, desigur, doar că tot nu știi de unde să te apuci s-o repari, că te mai și pocnește când încerci să te apropii de ea. E îmbătrânită și irascibilă ca toate babele, mai ales dacă vorbim despre babe cărora le-a făcut fiecare ce i-a trecut prin cap în ultimii nici nu mai știm câți ani (de unde ne apucăm să numărăm, oricum?). O lași deci pe masă, cu mațele pe-afară, și te scurgi fluierând pe după colț, sperând că nu te-a văzut nimeni și că o să-și revină ea cumva miraculos, de capul ei și al norocului chior. (fragment din editorialul semnat de Ștefania Dumbravă)

Numărul 16

din editorial

Am așteptat ca timpul să redevină tandru cu noi pentru a vă scrie câteva rânduri în care cuvintele, primenite de zgură, să se așeze curat și simplu în fraze, cu intuiția păsărilor mici care își găsesc ramurile potrivite. După o perioadă în care am spus cu toții: „goodbye to gravity”, în care bucuriile mici păreau să se fi terminat, în care lămâile au fost stoarse altfel în ceaiuri, paginile întoarse cu mai puțină poftă, hainele ne-au părut prea mici ori prea mari, oricum nepotrivite, muzica agasantă, trotuarele au căutat frunțile, ne-am reașezat cumva în noi. Scriu știind că voi, atât de tineri, de vii, de frumoși, de deștepți și de curajoși, respirați altfel aerul acidulat și proaspăt al fiecărei zilei. Și că, în biografiile voastre, ale noastre, am suferit o mutație ontologică: ne-am descoperit vii. Oameni salvatori dacă nu ai altora, măcar ai noștri. Vă aveți în grijă, ăsta e adevărul. Și trebuie să trăiți cu acest adevăr axiomatic deloc comod poate, la vârsta voastră: vă cam aveți în grijă. Știu nu doar că sunteți, dar că veți fi buni. Cei mai buni chiar într-o lume în care răutatea pare virtual infinită. O să așezați cu migală câteva straturi de armură, o să puneți Pink Floyd, Led Zeppelin, Metallica, Brahms sau altceva în căști, o să vă iertați părinții dacă nu v-au înțeles cum ați fi vrut voi, iar ei vă vor ierta pentru toate făcutele și nefăcutele, și o să cam ieșiți în larg. Iar largul acesta poate fi fioros de multe ori. (fragment din editorialul semnat de Roxana Dumitrache)

Numărul 15

din editorial

De două ori pe an, în mai și octombrie, apare revista „Alecart”, nucleul din care s-a dezvoltat în ultimii ani un proiect cultural mai vast. Ea sintetizează puncte de vedere, facilitând dialogul redactorilor cu absolvenți și colaboratori, dar spiritul alecartian înseamnă mai mult decât atât. Acesta presupune o organizarea și coordonarea „Întâlnirilor” din cadrul FILIT, proiectul „Înăuntru și-n afară” (singurul de acest tip din spațiul preuniversitar ieșean, în care foști redactori, studenți la universități din afară și din țară, absolvenți angajați în diferite domenii vin să ne împărtășească într-un dialog viu experiența lor), workshop-uri și lansări de carte (activități desfășurate în parteneriat cu Institutul Cultural Francez din Iași și Editura Polirom), Clubul de Poezie de la Suceava, Concursul „M.Iordache”. E o dinamică a spiritului ce susține și însuflețește revista și care modelează, fără a limita atitudinea culturală la articolele regăsite în paginile ei.

Disponibil în variantă PDF

download_arrow

Numărul 14

din editorial

Cooperare transfrontalieră – iată o realitate care, pentru a dobândi substanță, trebuie să treacă de definiția tehnică, de dicționar. Pentru a o înțelege în realitatea ei palpabilă, cernută prin sita culturii (căci în afara acesteia nimic nu poate dura), tinerii redactori Alecart au participat în august la un workshop a cărui temă a fost chiar aceasta: cooperarea transfrontalieră.

download_arrow

Numărul 13 - română

din editorial

Fluturi, fluturi… de Aldo Nicolaj în regia lui Liviu Manoliu

A doua premieră a stagiunii curente a Naționalului ieșean mi-a întărit convingerea că spectacolul în regia lui Gábor Tompa nu a fost o alegere fericită pentru momentul deschiderii și că publicul ieșean reacționează foarte bine atunci când regăsește pe scenă, în fața lui, o propunere regizorală consistentă și echilibru între fiorul dramei autentic umane și jocul bun al actorilor. Mihaela…

Radu Afrim. Prin labirintul sufletului și al textului

(Visul unei nopți de vară de William Shakespeare) În sfârșit un spectacol pe măsura talentului, potențialului și aspirațiilor teatrului ieșean! A fost, negreșit, cea mai bună punere în scenă a acestei stagiuni, o reprezentație solidă, bine articulată, fără niciun moment de respiro, un tur de forță în urma căruia Radu Afrim și echipa sa au reconfigurat feeria shakespeariană asumându-i spiritul,…

Ai pistol în torpedo?

Cică dacă ai mașină mare, lumea te respectă în trafic. Cică într-o mașină mare ai mai multă siguranță atunci când – Doamne ferește – se intamplă ca lucrurile să o ia razna într-o fizică incontrolabilă, dură si reală… În termenii străzilor populate de participanți în trafic, toate astea se transformă într-un „carefree” fățarnic, dușmănos – rezultatul reprimării unui amalgam de…

O zi cu Larissa Danilov

M-a făcut mama bancher Notă : Mergând pe strada Lăpușneanu,o studentă în anul II de facultate se împiedică ( de câteva ori de resturile de covrigi aruncați de bătrâneii de prin zonă, de fiecare dată ) uitându-se în urmă – tălpile bocancilor. În fața vitrinei „Galeriilor Dana”, își admiră rotunjimile feței,se apucă de burtă,scrâșni din dinți,gemu în mijlocul trotuarului.După aproximativ…

Decrepitudine

Îmi place foarte mult să mă trezesc cu mult înaintea tuturor, când toate luminile blocurilor și birourilor din jur sunt stinse și doar ceasul de la mână se mai prinde că timpul chiar trece. (În încremeneala nopții se văd doar magazinele și restaurantele goale care sunt lăsate iluminate să nege somnul. Uneori mă aștept să văd ceva surprinzător acolo, o…

Dramatica relatare a unei convertiri

Scriu în ipostaza în care Home sweet home este cea mai confuzӑ parafrazare a comunicӑrii mele cu originea tuturor lucrurilor, mama mamelor, absolutul, rӑdӑcina Spiritului și a Materiei care m-a adus pe lume și m-a trimis, dupӑ nouӑsprezece ani de rӑstӑlmӑciri alegorice, în Scoția. Nu știu dacӑ s ӑ spun “tocmai în Scoția”, pentru cӑ traseul Iași – Edinburgh nu…

Despre suflete minuscule

Mă pasionează tematica societăţii scandinave, problemele şi bolile ei şi trăiesc exuberant sentimental de a îi aduce critici, revolte. Protestele legate de „cazul Danemarca” sunt un motiv pentru care gândesc prea mult şi simt prea puţin atunci când ating acest subiect. Fără sentimete, doar adevăr şi analiză, deci. Săptamâna trecută participasem la un eveniment de lansare a unei trupe muzicale…

Ulcer 2012

de Vlad Țundrea Când condiția și viața te strâng cu ușa, te duci acolo unde e nevoie de orice tip de muncă, fie ea calificată sau necalificată. Nu te duci neapărat acolo unde îți e truda mai apreciată, ci ai să te îndrepți spre locul unde știi sigur cât ai să câștigi sau că măcar nu te exploatează cineva pe…

La spital (sau poveste cu un apendice)

S-a făcut recent un an de când sunt un om fără apendice. A durut, dar a meritat. Pentru început, câteva combinaţii perfecte pentru a porni criza. Se ia un om obosit de zece zile prin delegaţie în 3 locaţii, i se serveşte o tochitură, de preferat produsă de himself- autentică tochitura, piept de porc degresat tăiat paralelipipezi 2/3 cm, uns…

O zi cu poezia Anastasiei Gavrilovici

wagneriană în şuruburile slăbite mâinile atârnă pe lângă trupul omului de oţel. te îmbrăţişezi singur târându-mi braţele pe spinarea ta şi oasele se desprind şi se caută mereu altundeva într-un soi de balet static   te-am ascuns în cameră ca pe un mort drag. tavanul e putred pe sub scânduri trece viermele cafeniu devorând toate inimile ştiute şi neştiute (pe…

Despre alt fel de bogăţie în deşertul Chalbi

Comunitatea Gabra în mijlocul căreai am trăit timp de doi ani (2008-2010) este o comunitate de nomazi în nordul Kenyei, deşertul Chalbi şi numără aproximativ 50.000 de oameni. Modul lor de subzistenţă este creşterea animalelor: oi, capre şi cămile. Sunt recunoscuţi la nivel mondial pentru capacitatea lor de supravieţuire într-un mediu atât de arid şi de pietros. În ultimii ani…