(…) Clivajul dintre profilul uman și cel real, întreținut de poziții nefirești ale mediului în care cresc și mă înalț, întrunește toate condițiile asemănării cu peisajul Zonei. Conștientizarea unei rutine intelectuale și academice care se perpetuează nestingherită și care alimentează rivalități este regiunea de manifestare a elevului, deocamdată privit separat de profilul său. Iar obișnuința și complacerile acestea, a căror finalitate știm cu împăcare că trebuie să fie zecele la bac, ori măcar o olimpiadă națională, sunt prilejul studierii unui indus fel de a privi unii spre alții: elevul de la mate-info către cel de la filologie și viceversa.contemporană extraordinar, în timp ce, în ultima bancă, un alt băiat sublinia cu nerv rânduri într-o carte fragilă, spre consternarea colegei de bancă: ea păstra cărțile nevătămate.

Numărul 22

din editorial

O tânără, cu capul ușor aplecat spre poală, cu cotul sprijinind banca și palma făcută așternut sub tâmplă, citea. Avea în mână un Marquez. Pe bancă să fi fost fie Mărturisiri și anateme, fie Pe culmile disperării, în orice caz, un volum semnat de Emil Cioran. Împrumutat de la colega din spate care, cu o pauză în urmă, terminase primul ei volum de Kafka, Castelul. Colegul din prima bancă încerca să le explice unor fete din clasa alăturată cum descoperise un volum de poezie contemporană extraordinar, în timp ce, în ultima bancă, un alt băiat sublinia cu nerv rânduri într-o carte fragilă, spre consternarea colegei de bancă: ea păstra cărțile nevătămate.

Numărul 21

din editorial

Câte două-trei romane (super)comerciale pe an (în cel mai bun caz, pe semestru) și mă pot numi cititoare. Din când în când, niște titluri alese la întâmplare din listele cu recomandări pertinente. A prezenta lecturile înseamnă a relata o înșiruire de evenimente aproape cursivă, de fiecare dată la fel de surprinsă de poveste, căreia îi rămân (și care îmi rămâne) mereu străină. O atitudine aproape glacială față de orice roman, care nu m-a lăsat să ajung niciodată în interior: până la urmă, un raft de cărți din care nu am încercat să înțeleg nimic și încă pe atâtea din care am înțeles tot și care nu spuneau nimic.

Numărul 20

din editorial

A student’s school year revolves around two key moments: the 15th of September and the 15th of June. The first one brings a taste of melancholy, the student feels as if he indeed misses his classmates and maybe some of his teachers too, but not that much. However, the feeling begins to fade after the first week of waking up at 6:30 in the morning and completely disappears after the first tests. The student starts thinking about that second key moment as early as Easter holiday, just when the weather is great for taking walks in the evening and spending time with friends in pubs, but there’s no time for such things as the student has to fix his grades, because he wants to have a great summer, go to festivals or even to the seaside. Still, these things need to be approved by his sponsors who have expectations from him and want to see that ”their hard work was worth it”.

Issue #19 - english

special edition for FILIT

Anul elevului se învârte în permanență în jurul a două momente definitorii: 15 septembrie și 15 iunie. Primul vine cu puțină melancolie: elevul simte vag că îi e dor de colegi, poate chiar și de câțiva profesori. Sentimentul începe să se estompeze după prima săptămână de trezit la 6:30 dimineața, ajungând să dispară în totalitate după cea dintâi rundă de teste. Al doilea moment se lasă așteptat cam de prin vacanța de Paște: luna mai se lunge…eeește, elevul are senzația că timpul a încremenit și afară e tot mai cald, o vreme frumoasă de plimbat seara și de mers în pub-uri cu prietenii. Totuși, elevul are de reparat medii, pentru că vrea să meargă la festivaluri în iulie și august (poate ajunge chiar și pe la mare), iar asta e imposibil fără finanțare de la „sponsorii” săi care vor să vadă „pentru ce am muncit eu și cu taică-tu”.

Numărul 19 - română

ediție specială FILIT

„Din interior”, deci, nu se vede limpede cu ce se iese din istoria recentă. Ai, părerea mea, mult prea multe povești de spus – pentru că probabil una dintre chestiile cele mai importante în perioada asta o reprezintă întâlnirile. De orice tip. E o vârstă e experiențelor și a experimentelor în fond, de aceea întâlnirile valorează atât de mult. Oriunde, cu oricine sau cu orice are loc o întâlnire: de la profesori, colegi, portar, Radu Paraschivescu, Marin-Mălaicu Hondrari, Gabriela Adameșteanu, (insert om de cultură, artist sau absolvent invitat la ALECART) ș.a. până la Un roman natural al lui Gospodinov, Unu+Unu de la TNI, Bacalaureatul total sau Despărțirea de copilărie, poezia celor de Suceava etc. , orice aspect neînsemnat (sau nu) îți pică în mână sau îți apare în față – aceea e o întâlnire. Un tête-à-tête cu o idee de fapt. (fragment din editorialul semnat de Tudor Berbinschi) din cuprins: muzica adolescenței de aici și din SUA, interviu cu Marin Mălaicu-Hondrari, dosar Khaled Hosseini, recenzie Bacalaureat și Sieranevada, Cine se ascunde sub cocul „man-bun”?, Lionel Duroy ș.a.

Numărul 18

din editorial

Atunci eram un fluture într-un borcan. Am învățat să sparg sticla. Și cioburile au rămas - haotice, aruncate, dezorientate și ireversibile - în casa bunicii, la masa de scris, prin parcuri, câteva prin alte orașe, alte țări, pe balcoane, pe bănci și între două trotuare. Câteva, în cărți. Altele, la câțiva oameni. Acum frântura aceasta de sticlă, însă, mă surprinde și pe mine. Sunt eu aici, sărind, râzând, mult prea veselă și prea diferită de ceea ce am devenit, contrastând cu tot ce se află în jurul meu, ciufulită, mică, îmbufnată că păpușile vorbesc din ce în ce mai rar cu mine și prefăcându-mă că între degetele mici și încovoiate de o greutate mult prea mare, cartea Fraților Grimm începe să fie mai mult decât o jucărie.

Numărul 17

din editorial

Tentativele de trezire a educației din România ultimelor decenii seamănă oarecum cu încercarea de a lipi cu bandă adezivă la urgențe o babă feliată gospodărește de o cositoare. Nici nu știi ce-i mai rău, toate sunt, așa că ești tentat să-i pui banda adezivă pe gură, măcar să nu mai țipe. Doar că, a naibii, în loc să țipe cântă. Și încă fals. Stai și te uiți la ea și te prinzi că e complet desprinsă de realitate. Ceea ce-i simpatic, desigur, doar că tot nu știi de unde să te apuci s-o repari, că te mai și pocnește când încerci să te apropii de ea. E îmbătrânită și irascibilă ca toate babele, mai ales dacă vorbim despre babe cărora le-a făcut fiecare ce i-a trecut prin cap în ultimii nici nu mai știm câți ani (de unde ne apucăm să numărăm, oricum?). O lași deci pe masă, cu mațele pe-afară, și te scurgi fluierând pe după colț, sperând că nu te-a văzut nimeni și că o să-și revină ea cumva miraculos, de capul ei și al norocului chior. (fragment din editorialul semnat de Ștefania Dumbravă)

Numărul 16

din editorial

Am așteptat ca timpul să redevină tandru cu noi pentru a vă scrie câteva rânduri în care cuvintele, primenite de zgură, să se așeze curat și simplu în fraze, cu intuiția păsărilor mici care își găsesc ramurile potrivite. După o perioadă în care am spus cu toții: „goodbye to gravity”, în care bucuriile mici păreau să se fi terminat, în care lămâile au fost stoarse altfel în ceaiuri, paginile întoarse cu mai puțină poftă, hainele ne-au părut prea mici ori prea mari, oricum nepotrivite, muzica agasantă, trotuarele au căutat frunțile, ne-am reașezat cumva în noi. Scriu știind că voi, atât de tineri, de vii, de frumoși, de deștepți și de curajoși, respirați altfel aerul acidulat și proaspăt al fiecărei zilei. Și că, în biografiile voastre, ale noastre, am suferit o mutație ontologică: ne-am descoperit vii. Oameni salvatori dacă nu ai altora, măcar ai noștri. Vă aveți în grijă, ăsta e adevărul. Și trebuie să trăiți cu acest adevăr axiomatic deloc comod poate, la vârsta voastră: vă cam aveți în grijă. Știu nu doar că sunteți, dar că veți fi buni. Cei mai buni chiar într-o lume în care răutatea pare virtual infinită. O să așezați cu migală câteva straturi de armură, o să puneți Pink Floyd, Led Zeppelin, Metallica, Brahms sau altceva în căști, o să vă iertați părinții dacă nu v-au înțeles cum ați fi vrut voi, iar ei vă vor ierta pentru toate făcutele și nefăcutele, și o să cam ieșiți în larg. Iar largul acesta poate fi fioros de multe ori. (fragment din editorialul semnat de Roxana Dumitrache)

Numărul 15

din editorial

De două ori pe an, în mai și octombrie, apare revista „Alecart”, nucleul din care s-a dezvoltat în ultimii ani un proiect cultural mai vast. Ea sintetizează puncte de vedere, facilitând dialogul redactorilor cu absolvenți și colaboratori, dar spiritul alecartian înseamnă mai mult decât atât. Acesta presupune o organizarea și coordonarea „Întâlnirilor” din cadrul FILIT, proiectul „Înăuntru și-n afară” (singurul de acest tip din spațiul preuniversitar ieșean, în care foști redactori, studenți la universități din afară și din țară, absolvenți angajați în diferite domenii vin să ne împărtășească într-un dialog viu experiența lor), workshop-uri și lansări de carte (activități desfășurate în parteneriat cu Institutul Cultural Francez din Iași și Editura Polirom), Clubul de Poezie de la Suceava, Concursul „M.Iordache”. E o dinamică a spiritului ce susține și însuflețește revista și care modelează, fără a limita atitudinea culturală la articolele regăsite în paginile ei.

Disponibil în variantă PDF

download_arrow

Numărul 14

din editorial

Cooperare transfrontalieră – iată o realitate care, pentru a dobândi substanță, trebuie să treacă de definiția tehnică, de dicționar. Pentru a o înțelege în realitatea ei palpabilă, cernută prin sita culturii (căci în afara acesteia nimic nu poate dura), tinerii redactori Alecart au participat în august la un workshop a cărui temă a fost chiar aceasta: cooperarea transfrontalieră.

download_arrow

Numărul 13 - română

din editorial

Ochi în ochi: Într-un pat, sub cearșaful alb, de Andra Rotaru

am nervi care încep/ din pântecul mamei Volumul de poezii al Andrei Rotaru mi s-a arătat precum o definiție a omului însingurat și străin de sine, a cărui ultima șansă spre cunoaștere este rugăciunea. Într-un pat, sub cearșaful alb este povestea ființei care învață ce înseamnă limitele și tiparele sociale, care descoperă ce presupune uniformizarea și urmările procesului de integrare:…

desprindere, Mina Decu sau scindări ale sinelui

ceva ce îți scapă/ poate exact acel ceva care să te facă să crezi/ că e vorba de mai mult Hipersensibilitatea la oasele lucrurilor, la substraturile simple ale existenței care antrenează instinctualul definește rătăcirea (sau, mai bine-zis, desprinderea) unui sine învins în propriile tentative de regăsire: la interferența labilă a resemnării cu disperarea, poezia Minei Decu traversează cu un avânt…

Suprafețe interioare în Mici cutremure, de Ligia Keșișian

Poezia Ligiei Keșișian e una care, dincolo de trecerile abrupte de la dimensiunea naivă la gândul acut, reușește să contureze în linii mari micile dezastre de zi cu zi, atât dinăuntru, cât și din afară. Nuanțele dark mută atenția de pe cotidian înspre dedesubturile lui, fapt care conferă versurilor nu doar un sens cuprinzător, ci și subtilități vibrante. Vremea schimbătoare,…

Zmeii sunt de treabă, Lavinia Bălulescu, Constantin Bălulescu sau Lupta fără paloș

Începusem să mă învăț cu ura. Zmeii Laviniei Bălulescu alcătuiesc dedesubturile unei ființe ce plutește între amintire și neajunsul prezentului, definind  încercările de a construi un sistem care să nu dea greș. Scheletul narativ este compus din două forme distincte de existență ce converg, întrucât magnetismul dintre ele își are originile dincolo de absurdul timpului împresurat de singurătăți asfixiante, depărtări…

EU & Abundența din nimicuri: o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine, de Robert Gabriel Elekes

Poezia lui Elekeș transformă inocentul mă iubește, nu mă iubește în mai tăiosul, mai puțin obiectivul și mult mai exasperantul mă iubesc, nu mă iubesc. Nu e simplu să trăiești într-o lume secată de seva vieții, din care tata a fost răpit și de unde momo a plecat cu sicriul lovit de pereții blocului. Nu e simplu ca în aceeași…

Salvarea sinelui prin Tehnici de camuflaj, de Robert Șerban*

Citind primele poeme din volumul lui Robert Șerban Tehnici de camuflaj am anticipat că el va continua în aceeași notă, surprinzând ipostaze golite de speranță ale vieții de zi cu zi din societatea de azi. Și pentru că am un soi de înclinație către acest gen de poezie/proză, nu puteam decât să mă bucur (oricât de paradoxal ar suna asta)…

Dezmembrarea & locurile noastre de odihnă în poezia Andradei Strugaru*

Poezia Andradei Strugaru este poezia unei adolescențe trăite (și) împreună, din care răsar, metodic și feroce, experiențele singulare și singuratice care îmi dau curaj, mie colegei, mie tovarășei de drum, să mă apropii de poezia ei la fel de blând cum dânsa a venit spre mine, la citiri și mai multe recitiri care au ridicat vălul de deasupra ei exact…

Antropocentrul și hybrisul umanist: prezentul în viziunea lui Yuval Noah Harari

Rareori mai găsești o carte care să facă speculații cu privire la viitor și să se ia în serios. Ba mai mult, care să fie luată în serios de milioane de oameni. Succesul lui Yuval Noah Harari se datorează, cred, formării lui de istoric. Erudiția, originalitatea și retorica lui Harari fac din cărțile sale, Sapiens: Scurtă istorie a omenirii, Homo…

Roma mexicană sau despre decantările sufletului

Roma este o operă cinematografică ce face apel la sensibilitatea privitorului care descoperă și analizează realitatea propusă, percepție care pare a fi părăsit scena realității la care avem acces. Mexicul, locul în care destinele personajelor se configurează într-un ritm lent, în acumulări de întâmplări și decizii care recuperează egalizarea momentelor din viața de zi cu zi, rămâne un creuzet etnic,…

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL „poezia e la bistrița” (11-14 iulie 2019)

În perioada 11-14 iulie 2019, Bistrița redevine „spațiul blând” al poeziei și al muzicii. Ediția a XI-a a Festivalului Internațional „poezia e la bistrița” reunește și anul acesta nume consacrate și voci tinere ale poeziei din țară și din afară: Pilar Adón (Spania), Kateryna Babkina (Ucraina), Lubi Barre (Germania), Lavinia Bălulescu, Ben Clark (Spania), Mina Decu, Teodor Dună, Robert Gabriel…

Covârșitoarea forță a unui vis: Promisiunea zorilor, de Romain Gary

Pe un fundal de lumină, purpură și aur, cititorul devine spectator al piesei în care artista dramatică își interpretează un ultim și frapant rol, lăsând în urma sa ecoul râsului lipsit de griji, o mireasmă din alt veac, aura unor mărgăritare care nu au existat niciodată, niște plete întunecate și imaginea unei Franțe transmutate într-un mit fabulos. Existența ei e…

Green Book: Undă verde la prietenie*

Prietenia, cu toate dedesubturile și funcțiile ei aproape didactic urmărite de-a lungul timpului, se definește întotdeauna exclusiv în spațiul intim al fiecăruia, urmând drumul unei schimbări aproape insesizabile la nivel spiritual și configurând ordinea și parcursul unei stări ulterioare care se instaurează în marginile necesității de a fi într-un anumit fel, și nu în altul. Omul pus în fața celuilalt,…