(…) Clivajul dintre profilul uman și cel real, întreținut de poziții nefirești ale mediului în care cresc și mă înalț, întrunește toate condițiile asemănării cu peisajul Zonei. Conștientizarea unei rutine intelectuale și academice care se perpetuează nestingherită și care alimentează rivalități este regiunea de manifestare a elevului, deocamdată privit separat de profilul său. Iar obișnuința și complacerile acestea, a căror finalitate știm cu împăcare că trebuie să fie zecele la bac, ori măcar o olimpiadă națională, sunt prilejul studierii unui indus fel de a privi unii spre alții: elevul de la mate-info către cel de la filologie și viceversa.contemporană extraordinar, în timp ce, în ultima bancă, un alt băiat sublinia cu nerv rânduri într-o carte fragilă, spre consternarea colegei de bancă: ea păstra cărțile nevătămate.

Numărul 22

din editorial

O tânără, cu capul ușor aplecat spre poală, cu cotul sprijinind banca și palma făcută așternut sub tâmplă, citea. Avea în mână un Marquez. Pe bancă să fi fost fie Mărturisiri și anateme, fie Pe culmile disperării, în orice caz, un volum semnat de Emil Cioran. Împrumutat de la colega din spate care, cu o pauză în urmă, terminase primul ei volum de Kafka, Castelul. Colegul din prima bancă încerca să le explice unor fete din clasa alăturată cum descoperise un volum de poezie contemporană extraordinar, în timp ce, în ultima bancă, un alt băiat sublinia cu nerv rânduri într-o carte fragilă, spre consternarea colegei de bancă: ea păstra cărțile nevătămate.

Numărul 21

din editorial

Câte două-trei romane (super)comerciale pe an (în cel mai bun caz, pe semestru) și mă pot numi cititoare. Din când în când, niște titluri alese la întâmplare din listele cu recomandări pertinente. A prezenta lecturile înseamnă a relata o înșiruire de evenimente aproape cursivă, de fiecare dată la fel de surprinsă de poveste, căreia îi rămân (și care îmi rămâne) mereu străină. O atitudine aproape glacială față de orice roman, care nu m-a lăsat să ajung niciodată în interior: până la urmă, un raft de cărți din care nu am încercat să înțeleg nimic și încă pe atâtea din care am înțeles tot și care nu spuneau nimic.

Numărul 20

din editorial

A student’s school year revolves around two key moments: the 15th of September and the 15th of June. The first one brings a taste of melancholy, the student feels as if he indeed misses his classmates and maybe some of his teachers too, but not that much. However, the feeling begins to fade after the first week of waking up at 6:30 in the morning and completely disappears after the first tests. The student starts thinking about that second key moment as early as Easter holiday, just when the weather is great for taking walks in the evening and spending time with friends in pubs, but there’s no time for such things as the student has to fix his grades, because he wants to have a great summer, go to festivals or even to the seaside. Still, these things need to be approved by his sponsors who have expectations from him and want to see that ”their hard work was worth it”.

Issue #19 - english

special edition for FILIT

Anul elevului se învârte în permanență în jurul a două momente definitorii: 15 septembrie și 15 iunie. Primul vine cu puțină melancolie: elevul simte vag că îi e dor de colegi, poate chiar și de câțiva profesori. Sentimentul începe să se estompeze după prima săptămână de trezit la 6:30 dimineața, ajungând să dispară în totalitate după cea dintâi rundă de teste. Al doilea moment se lasă așteptat cam de prin vacanța de Paște: luna mai se lunge…eeește, elevul are senzația că timpul a încremenit și afară e tot mai cald, o vreme frumoasă de plimbat seara și de mers în pub-uri cu prietenii. Totuși, elevul are de reparat medii, pentru că vrea să meargă la festivaluri în iulie și august (poate ajunge chiar și pe la mare), iar asta e imposibil fără finanțare de la „sponsorii” săi care vor să vadă „pentru ce am muncit eu și cu taică-tu”.

Numărul 19 - română

ediție specială FILIT

„Din interior”, deci, nu se vede limpede cu ce se iese din istoria recentă. Ai, părerea mea, mult prea multe povești de spus – pentru că probabil una dintre chestiile cele mai importante în perioada asta o reprezintă întâlnirile. De orice tip. E o vârstă e experiențelor și a experimentelor în fond, de aceea întâlnirile valorează atât de mult. Oriunde, cu oricine sau cu orice are loc o întâlnire: de la profesori, colegi, portar, Radu Paraschivescu, Marin-Mălaicu Hondrari, Gabriela Adameșteanu, (insert om de cultură, artist sau absolvent invitat la ALECART) ș.a. până la Un roman natural al lui Gospodinov, Unu+Unu de la TNI, Bacalaureatul total sau Despărțirea de copilărie, poezia celor de Suceava etc. , orice aspect neînsemnat (sau nu) îți pică în mână sau îți apare în față – aceea e o întâlnire. Un tête-à-tête cu o idee de fapt. (fragment din editorialul semnat de Tudor Berbinschi) din cuprins: muzica adolescenței de aici și din SUA, interviu cu Marin Mălaicu-Hondrari, dosar Khaled Hosseini, recenzie Bacalaureat și Sieranevada, Cine se ascunde sub cocul „man-bun”?, Lionel Duroy ș.a.

Numărul 18

din editorial

Atunci eram un fluture într-un borcan. Am învățat să sparg sticla. Și cioburile au rămas - haotice, aruncate, dezorientate și ireversibile - în casa bunicii, la masa de scris, prin parcuri, câteva prin alte orașe, alte țări, pe balcoane, pe bănci și între două trotuare. Câteva, în cărți. Altele, la câțiva oameni. Acum frântura aceasta de sticlă, însă, mă surprinde și pe mine. Sunt eu aici, sărind, râzând, mult prea veselă și prea diferită de ceea ce am devenit, contrastând cu tot ce se află în jurul meu, ciufulită, mică, îmbufnată că păpușile vorbesc din ce în ce mai rar cu mine și prefăcându-mă că între degetele mici și încovoiate de o greutate mult prea mare, cartea Fraților Grimm începe să fie mai mult decât o jucărie.

Numărul 17

din editorial

Tentativele de trezire a educației din România ultimelor decenii seamănă oarecum cu încercarea de a lipi cu bandă adezivă la urgențe o babă feliată gospodărește de o cositoare. Nici nu știi ce-i mai rău, toate sunt, așa că ești tentat să-i pui banda adezivă pe gură, măcar să nu mai țipe. Doar că, a naibii, în loc să țipe cântă. Și încă fals. Stai și te uiți la ea și te prinzi că e complet desprinsă de realitate. Ceea ce-i simpatic, desigur, doar că tot nu știi de unde să te apuci s-o repari, că te mai și pocnește când încerci să te apropii de ea. E îmbătrânită și irascibilă ca toate babele, mai ales dacă vorbim despre babe cărora le-a făcut fiecare ce i-a trecut prin cap în ultimii nici nu mai știm câți ani (de unde ne apucăm să numărăm, oricum?). O lași deci pe masă, cu mațele pe-afară, și te scurgi fluierând pe după colț, sperând că nu te-a văzut nimeni și că o să-și revină ea cumva miraculos, de capul ei și al norocului chior. (fragment din editorialul semnat de Ștefania Dumbravă)

Numărul 16

din editorial

Am așteptat ca timpul să redevină tandru cu noi pentru a vă scrie câteva rânduri în care cuvintele, primenite de zgură, să se așeze curat și simplu în fraze, cu intuiția păsărilor mici care își găsesc ramurile potrivite. După o perioadă în care am spus cu toții: „goodbye to gravity”, în care bucuriile mici păreau să se fi terminat, în care lămâile au fost stoarse altfel în ceaiuri, paginile întoarse cu mai puțină poftă, hainele ne-au părut prea mici ori prea mari, oricum nepotrivite, muzica agasantă, trotuarele au căutat frunțile, ne-am reașezat cumva în noi. Scriu știind că voi, atât de tineri, de vii, de frumoși, de deștepți și de curajoși, respirați altfel aerul acidulat și proaspăt al fiecărei zilei. Și că, în biografiile voastre, ale noastre, am suferit o mutație ontologică: ne-am descoperit vii. Oameni salvatori dacă nu ai altora, măcar ai noștri. Vă aveți în grijă, ăsta e adevărul. Și trebuie să trăiți cu acest adevăr axiomatic deloc comod poate, la vârsta voastră: vă cam aveți în grijă. Știu nu doar că sunteți, dar că veți fi buni. Cei mai buni chiar într-o lume în care răutatea pare virtual infinită. O să așezați cu migală câteva straturi de armură, o să puneți Pink Floyd, Led Zeppelin, Metallica, Brahms sau altceva în căști, o să vă iertați părinții dacă nu v-au înțeles cum ați fi vrut voi, iar ei vă vor ierta pentru toate făcutele și nefăcutele, și o să cam ieșiți în larg. Iar largul acesta poate fi fioros de multe ori. (fragment din editorialul semnat de Roxana Dumitrache)

Numărul 15

din editorial

De două ori pe an, în mai și octombrie, apare revista „Alecart”, nucleul din care s-a dezvoltat în ultimii ani un proiect cultural mai vast. Ea sintetizează puncte de vedere, facilitând dialogul redactorilor cu absolvenți și colaboratori, dar spiritul alecartian înseamnă mai mult decât atât. Acesta presupune o organizarea și coordonarea „Întâlnirilor” din cadrul FILIT, proiectul „Înăuntru și-n afară” (singurul de acest tip din spațiul preuniversitar ieșean, în care foști redactori, studenți la universități din afară și din țară, absolvenți angajați în diferite domenii vin să ne împărtășească într-un dialog viu experiența lor), workshop-uri și lansări de carte (activități desfășurate în parteneriat cu Institutul Cultural Francez din Iași și Editura Polirom), Clubul de Poezie de la Suceava, Concursul „M.Iordache”. E o dinamică a spiritului ce susține și însuflețește revista și care modelează, fără a limita atitudinea culturală la articolele regăsite în paginile ei.

Disponibil în variantă PDF

download_arrow

Numărul 14

din editorial

Cooperare transfrontalieră – iată o realitate care, pentru a dobândi substanță, trebuie să treacă de definiția tehnică, de dicționar. Pentru a o înțelege în realitatea ei palpabilă, cernută prin sita culturii (căci în afara acesteia nimic nu poate dura), tinerii redactori Alecart au participat în august la un workshop a cărui temă a fost chiar aceasta: cooperarea transfrontalieră.

download_arrow

Numărul 13 - română

din editorial

Întâlnirile Alecart la FILIT cu Mihail Șișkin & Simona Popescu sau Cum literatura este absorbită de cer

Încercarea de a dărâma statui Pornind de la  ideea că literatura este o patrie a tuturor și încercând să descifrăm sunetele acelei voci care vorbește despre ceea ce suntem indiferent de spațiul pe care îl locuim, ne-am adunat încă o dată în amfiteatrul Centrului de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa” ce s-a transformat într-o a doua casă…

„Scriitor nu este cineva care a avut o experiență, ci cel care a avut nevoie de o experiență.”(Richard Ford). Întâlnirile Alecart la FILIT (ziua a 4-a) cu Richard Ford & Dan Coman

Îmi este din ce în ce mai greu să descriu sau să cuantific experiența FILIT, având în vedere că ea se măsoară doar în cărți, dialoguri vii, oameni-poveste și verdele tot mai palid ce învăluie iremediabil orașul la începutul lui octombrie. Astăzi, în a patra zi a Întâlnirilor Alecart de la FILIT, mi se confirmă acea impresie copleșitoare pe care…

FILIT. Din Bosnia pe străzile Bagdadului învăluiți într-o „tristețe fără miros”: Emanuela Iurkin, Ahmed Saadawi, Drago Jančar

Ziua de astăzi, cu ploaia lovind spasmodic trotuarele, i-a îndemnat pe tinerii ascunși sub umbrele colorate să se refugieze într-un spațiu devenit acasă, un loc al întâlnirilor semnificative și al dialogului născut din lecturi și curiozitate, unde fiecare cititor se simte în largul său. Deja intrați în atmosfera FILIT, nerăbdători să vadă ce le-a pregătit a treia „Întâlnire Alecart” din…

Când istoria nu salvează, dar istorisirea, da: Andreea Răsuceanu & Lionel Duroy & Herman Koch

Cea de a doua zi dedicată Filit-ului, la Întâlnirile Alecart, a fost prilejul descoperirii a trei scriitori diferiți nu doar prin spațiile culturale din care provin, ci și prin problematica abordată și tipul de discurs propus: Andreea Răsuceanu, Lionel Duroy și Herman Koch. Urmând formatul cu care ne-am obișnuit al întâlnirilor Alecart, discuția a fost precedată de un moment muzical de…

FILIT 2019, Ziua 1 – Robert Șerban: „poezia este ceea ce rămâne din viață după ce o trăiești”

Una dintre cele mai fermecătoare tradiții ale Iașului a devenit ca, în fiecare an, în miez de toamnă, bucuria – a literaturii și artei, a dialogului cultural într-un mediu sensibil, ales (și a universalității pe care acestea o dobândesc prin traducere) – să se răspândească și să crească la fel de repede cum crește în Piața Unirii Casa FILIT, devenind…

PROGRAMUL EVENIMENTELOR ALECART la FILIT 2019

Întâlnirile Alecart la FILIT* (2-6 octombrie 2019) Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa” (Str. Gheorghe Săulescu, nr. 4) Miercuri, 2 oct., ora 14.30: Robert Șerban Prezintă: Anastasia Fuioagă, Ioana Tătărușanu, Alina Vițel Momente muzicale: Cvartet de flaut: prof. Mihaela Popa, prof. Paula Rusu, Timeia Lazăr (cl. a XI-a), Ștefana Doroșincă (cl. a X-a). Vor interpreta două dansuri din…

Despre deraierile care ne încântă: Puțin sub linie, de Robert Șerban

Elipse care încapsulează ocheade când spre lumea mare, de afară, când spre cea și mai mare, dinăuntru. Tot ceea ce rețin paginile acestui volum se scurge pe/prin preaplinul unor trăiri care traversează și ocupă spațiul dintre derizoriu și extaz. Ele se (și ne) propulsează în ambarcațiuni ale melancoliei, ridică perdelele și nu ezită să le păstreze astfel, ne dezvăluie o…

Când infinitul se caută prin cuvinte: Scrisorar, de Mihail Șișkin

Nu te agăța de cuvinte. Sunt numai o traducere. Doar știi că orice cuvânt este numai o traducere proastă a originalului. Toate se întâmplă într-o limbă care nu există. Și acele cuvinte inexistente sunt adevărate. Într-un context în care suntem tentați, pe bună dreptate, să spunem că boema și vetusta corespondență prin scrisori a devenit un soi de amintire tandră…

Despre intrarea în propria viață: Femei cu bărbați, de Richard Ford

Cele trei povestiri ce alcătuiesc volumul semnat de Richard Ford mizează prin excelență pe tema alienării tot mai stringente din viața cotidiană, temă care poate deveni, cel puțin în unele cazuri, ușor supralicitată. Ceea ce surprinde însă la lectura acestor povestiri este felul în care scriitorul construiește lumea fiecăreia dintre ele, un univers în care alienarea pare să rezide undeva…

Exuvii, calea nimfei. Visul pupei

Exuviile Simonei Popescu sunt manifestul unei vârste întregi, fără număr, fără matcă, sunt amintirile din copilărie care, fără să demonstreze caracterul universal al unei etape, o instaurează, o generalizează, o uniformizează ca pe o pată difuză de culoare care capătă sens odată ce își lărgește spațiul de acoperire. Tinerețea este în sine o exegeză a lumii de care omul nu…

Căutând, printre muchii, liniile curbe ale vieții: Câinele de bronz, de Emanuela Iurkin

Iertăm cât putem și cum ne pricepem mai bine  Vindecarea târzie și întârziată luând forma unei confesiuni parțial adresate, exersarea iertării sub supravegherea unui narator docil, personificarea tăcerii tuturor celor care s-au resemnat neputinței, salvarea refuzată de la auto-învinovățire, vina de a nu fi cine și unde ar fi trebuit să fii, vina de a trăi în foame și în…

Normalitatea anormalității: Cina, de Herman Koch

Cina nu este, cum ar putea crede un trecător grăbit printre rafturile librăriilor, nici o carte de bucate, nici un roman ușurel despre o întâlnire romantică, ci un volum care analizează la rece aparențele, egoismul, bunele intenții, „normalitatea” –  toate cu o doză tranșantă de cinism. Fericirea își este suficientă sieși, n-are nevoie de martori. Doi adolescenți și un al…