A student’s school year revolves around two key moments: the 15th of September and the 15th of June. The first one brings a taste of melancholy, the student feels as if he indeed misses his classmates and maybe some of his teachers too, but not that much. However, the feeling begins to fade after the first week of waking up at 6:30 in the morning and completely disappears after the first tests. The student starts thinking about that second key moment as early as Easter holiday, just when the weather is great for taking walks in the evening and spending time with friends in pubs, but there’s no time for such things as the student has to fix his grades, because he wants to have a great summer, go to festivals or even to the seaside. Still, these things need to be approved by his sponsors who have expectations from him and want to see that ”their hard work was worth it”.

Issue #19 - english

special edition for FILIT

Anul elevului se învârte în permanență în jurul a două momente definitorii: 15 septembrie și 15 iunie. Primul vine cu puțină melancolie: elevul simte vag că îi e dor de colegi, poate chiar și de câțiva profesori. Sentimentul începe să se estompeze după prima săptămână de trezit la 6:30 dimineața, ajungând să dispară în totalitate după cea dintâi rundă de teste. Al doilea moment se lasă așteptat cam de prin vacanța de Paște: luna mai se lunge…eeește, elevul are senzația că timpul a încremenit și afară e tot mai cald, o vreme frumoasă de plimbat seara și de mers în pub-uri cu prietenii. Totuși, elevul are de reparat medii, pentru că vrea să meargă la festivaluri în iulie și august (poate ajunge chiar și pe la mare), iar asta e imposibil fără finanțare de la „sponsorii” săi care vor să vadă „pentru ce am muncit eu și cu taică-tu”.

Numărul 19 - română

ediție specială FILIT

„Din interior”, deci, nu se vede limpede cu ce se iese din istoria recentă. Ai, părerea mea, mult prea multe povești de spus – pentru că probabil una dintre chestiile cele mai importante în perioada asta o reprezintă întâlnirile. De orice tip. E o vârstă e experiențelor și a experimentelor în fond, de aceea întâlnirile valorează atât de mult. Oriunde, cu oricine sau cu orice are loc o întâlnire: de la profesori, colegi, portar, Radu Paraschivescu, Marin-Mălaicu Hondrari, Gabriela Adameșteanu, (insert om de cultură, artist sau absolvent invitat la ALECART) ș.a. până la Un roman natural al lui Gospodinov, Unu+Unu de la TNI, Bacalaureatul total sau Despărțirea de copilărie, poezia celor de Suceava etc. , orice aspect neînsemnat (sau nu) îți pică în mână sau îți apare în față – aceea e o întâlnire. Un tête-à-tête cu o idee de fapt. (fragment din editorialul semnat de Tudor Berbinschi) din cuprins: muzica adolescenței de aici și din SUA, interviu cu Marin Mălaicu-Hondrari, dosar Khaled Hosseini, recenzie Bacalaureat și Sieranevada, Cine se ascunde sub cocul „man-bun”?, Lionel Duroy ș.a.

Numărul 18

din editorial

Atunci eram un fluture într-un borcan. Am învățat să sparg sticla. Și cioburile au rămas - haotice, aruncate, dezorientate și ireversibile - în casa bunicii, la masa de scris, prin parcuri, câteva prin alte orașe, alte țări, pe balcoane, pe bănci și între două trotuare. Câteva, în cărți. Altele, la câțiva oameni. Acum frântura aceasta de sticlă, însă, mă surprinde și pe mine. Sunt eu aici, sărind, râzând, mult prea veselă și prea diferită de ceea ce am devenit, contrastând cu tot ce se află în jurul meu, ciufulită, mică, îmbufnată că păpușile vorbesc din ce în ce mai rar cu mine și prefăcându-mă că între degetele mici și încovoiate de o greutate mult prea mare, cartea Fraților Grimm începe să fie mai mult decât o jucărie.

Numărul 17

din editorial

Tentativele de trezire a educației din România ultimelor decenii seamănă oarecum cu încercarea de a lipi cu bandă adezivă la urgențe o babă feliată gospodărește de o cositoare. Nici nu știi ce-i mai rău, toate sunt, așa că ești tentat să-i pui banda adezivă pe gură, măcar să nu mai țipe. Doar că, a naibii, în loc să țipe cântă. Și încă fals. Stai și te uiți la ea și te prinzi că e complet desprinsă de realitate. Ceea ce-i simpatic, desigur, doar că tot nu știi de unde să te apuci s-o repari, că te mai și pocnește când încerci să te apropii de ea. E îmbătrânită și irascibilă ca toate babele, mai ales dacă vorbim despre babe cărora le-a făcut fiecare ce i-a trecut prin cap în ultimii nici nu mai știm câți ani (de unde ne apucăm să numărăm, oricum?). O lași deci pe masă, cu mațele pe-afară, și te scurgi fluierând pe după colț, sperând că nu te-a văzut nimeni și că o să-și revină ea cumva miraculos, de capul ei și al norocului chior. (fragment din editorialul semnat de Ștefania Dumbravă)

Numărul 16

din editorial

Am așteptat ca timpul să redevină tandru cu noi pentru a vă scrie câteva rânduri în care cuvintele, primenite de zgură, să se așeze curat și simplu în fraze, cu intuiția păsărilor mici care își găsesc ramurile potrivite. După o perioadă în care am spus cu toții: „goodbye to gravity”, în care bucuriile mici păreau să se fi terminat, în care lămâile au fost stoarse altfel în ceaiuri, paginile întoarse cu mai puțină poftă, hainele ne-au părut prea mici ori prea mari, oricum nepotrivite, muzica agasantă, trotuarele au căutat frunțile, ne-am reașezat cumva în noi. Scriu știind că voi, atât de tineri, de vii, de frumoși, de deștepți și de curajoși, respirați altfel aerul acidulat și proaspăt al fiecărei zilei. Și că, în biografiile voastre, ale noastre, am suferit o mutație ontologică: ne-am descoperit vii. Oameni salvatori dacă nu ai altora, măcar ai noștri. Vă aveți în grijă, ăsta e adevărul. Și trebuie să trăiți cu acest adevăr axiomatic deloc comod poate, la vârsta voastră: vă cam aveți în grijă. Știu nu doar că sunteți, dar că veți fi buni. Cei mai buni chiar într-o lume în care răutatea pare virtual infinită. O să așezați cu migală câteva straturi de armură, o să puneți Pink Floyd, Led Zeppelin, Metallica, Brahms sau altceva în căști, o să vă iertați părinții dacă nu v-au înțeles cum ați fi vrut voi, iar ei vă vor ierta pentru toate făcutele și nefăcutele, și o să cam ieșiți în larg. Iar largul acesta poate fi fioros de multe ori. (fragment din editorialul semnat de Roxana Dumitrache)

Numărul 15

din editorial

De două ori pe an, în mai și octombrie, apare revista „Alecart”, nucleul din care s-a dezvoltat în ultimii ani un proiect cultural mai vast. Ea sintetizează puncte de vedere, facilitând dialogul redactorilor cu absolvenți și colaboratori, dar spiritul alecartian înseamnă mai mult decât atât. Acesta presupune o organizarea și coordonarea „Întâlnirilor” din cadrul FILIT, proiectul „Înăuntru și-n afară” (singurul de acest tip din spațiul preuniversitar ieșean, în care foști redactori, studenți la universități din afară și din țară, absolvenți angajați în diferite domenii vin să ne împărtășească într-un dialog viu experiența lor), workshop-uri și lansări de carte (activități desfășurate în parteneriat cu Institutul Cultural Francez din Iași și Editura Polirom), Clubul de Poezie de la Suceava, Concursul „M.Iordache”. E o dinamică a spiritului ce susține și însuflețește revista și care modelează, fără a limita atitudinea culturală la articolele regăsite în paginile ei.

Disponibil în variantă PDF

download_arrow

Numărul 14

din editorial

Cooperare transfrontalieră – iată o realitate care, pentru a dobândi substanță, trebuie să treacă de definiția tehnică, de dicționar. Pentru a o înțelege în realitatea ei palpabilă, cernută prin sita culturii (căci în afara acesteia nimic nu poate dura), tinerii redactori Alecart au participat în august la un workshop a cărui temă a fost chiar aceasta: cooperarea transfrontalieră.

download_arrow

Numărul 13 - română

din editorial

Poziția Copilului – Un film în care fiecare vede ce vrea

Cred că în momentul actual nu mai sunt necesare prea multe formalități de prezentare pentru acest film, având în vedere premiul cu care a fost distins, cronicile apărute în numeroase publicații sau nota deloc neglijabilă pe care a primit-o pe IMDB (8.6 – cea mai mare obținută de o peliculă românească până acum). În introducerea mea, nu aș mai dori…

Apariţie TV Alecart

Săptămâna aceasta redactorii Alecart s-au bucurat de posibilitatea de a promova într-o apariţie televizată revista şi, implicit, proiectul Alecart pe care îl coordonează, şi de a explica, încă o dată, ce înţelegem prin conceptul Alecart. Dacă ar trebui să rezumăm în câteva cuvinte dialogul pe care l-am avut la Telem (Alexandra Masgras-redactor-şef Alecart, Ioana Lionte-coordonatoare Clubului de cultură Alecart, Emil…

Despre comunism cu Dan Lungu și Lucian Dan Teodorovici

Pe fondul crizei amplificate de o bună parte din jurnale, dar reale până la urmă, dovadă disponibilizările și reclamele excesive, pe fondul unei vieți tot mai tabloidizate, al accelerării ritmului de viață, al nevoilor care ne împing constant ici-colo, al urgențelor de tot felul care impun soluții eficiente, dar parțiale, se iscă întrebări, motive de reflecție, încercarea de a vedea…

pe degeaba

Ignoranța postcomunistă inzestrează omul cu o abilitate ciudată de a cere, de a vrea, „armonios” combinată cu abilitatea de a nu oferi nimic sau mai nimic. Nu este o chestiune generală, însă, dacă ceri cuiva servicii, înseamnă că nu ți le poți oferi singur, adică nu se află în domeniul tău profesional. Deci prestatorul de servicii stabilește termenii acestui schimb…

Cătălin Mihuleac. Domnu’ cu „chică” și șosete cu buline

Diana Blăjuță: Cătălin Mihuleac: nu știu în ce măsura este un “personaj” (Oltița Cîntec), dar fără doar și poate este ilustrarea unei iluzii. “Soarele” ăla artificial al reflectorului îi scotea în evidență cele câteva riduri și chica și zâmbetul ascuns (deloc surprinzător). E exemplu cel mai potrivit pentru sintagma “aparențele înșală”, dar nici nu e vina lui, ci a acelui…

Întâlnire cu zâmbete dulci şi amare

După închiderea uşilor, astăzi la Teatrul Fix ne-am desprins din cotidian îndepărtându-ne de noile ştiri ce anunţă alegerea unui nou papă în biserica catolică sau de accidentele rutiere de a căror banalitate şi continuă repetare ne-am spânzurat inimile de spaimă până la plictis,  păşind îndrumaţi de scriitorul Cătălin Mihuleac într-un univers  plin  de naturaleţe şi lipsit  de acea puditate menită,…

Aventuri „în răspăr”. Aventurile unui gentleman bolșevic

Aventurile unui gentleman bolșevic oferă o imagine în cheie grotesc-halucinantă a perioadei comuniste. Înlocuirea tonului grav cu cel voit șarjat, cinic este marele câștig pe care îl aduce romanul lui Cătălin Mihuleac într-un moment în care caleidoscopierea societății românești, a ororilor sau a cenușiului existențial comunist reprezintă o constantă a prozei actuale. Acțiunea nu urmărește în primul rând destinul „gentlemanului…

O zi cu poezia redactorilor Alecart

mușc din această zi ca din miere   mi se decolorează sângele ca perdelele pe care îl speli cu săpun duru sau fa după cum ai bani de la mama plecată de la tata plecat. în funcție de săptămână   atunci mi se strepezesc dinții de la atâta uitat pe geam pentru că tratamentul pe care mi-l prescriu e ceva…

Normalizeisan

Când încerci să îți faci o idee despre ceea ce este normal și ce lucruri sunt puțin exagerate, există câteva riscuri. În primul rând, sunt acei oameni care merg înainte cu ochelarii de cal ai propriei prostii orgolioase; în ce sens? În sensul că educația postmodernă este din ce în ce mai indulgentă iar inteligența și virtuțile omenești – oricât…

Povești de familie în regia lui Vlad Cepoi

Spectatorii din Iași au ocazia să vadă, într-un interval relativ scurt, o a treia punere în scenă a piesei   Biljanei Srbljanović, Povești de familie. După ce echipa (foarte tânără) a Teatrului Ludic montase o variantă  (care încă se joacă la Teatrul Ludic) și actorii Teatrului ”Andrei Mureșan” din Sfântu Gheorghe prezentaseră o alta în cadrul Festivalului de teatru EuroArt ce…

Rezultatele și viața (te-ai aștepta la o fabulă)

Lucrezi tu ce lucrezi  sau poate că trăiești cu impresia că se lucrează – până când ajungi să îți pui problema productivității (ce cuvânt tare am găsit!). Când îți spune lumea că nu ai rezultate, justificările par a fi mai multe, mai flexibile – lumea în care tu invoci condițiile proaste necesare desfășurării ființei creatoare este o lume mulțumitoare,o lume…

Florin Irimia-omul vs. Florin Irimia-scriitorul

 „Nu sunt eu cel ce a scris aceste rânduri. Când mă așez la masa de scris, cel ce va vorbește acum dispare.”- spune Florin Irimia în introducerea discursului său. Inevitabil, aceste cuvinte s-au așezat pe timpanele mele, cerând asurzitor câteva explicații. In prima instanță, am  crezut că e doar o glumă, judecând după ochii ce se învârteau haotic căutând o…