Câte două-trei romane (super)comerciale pe an (în cel mai bun caz, pe semestru) și mă pot numi cititoare. Din când în când, niște titluri alese la întâmplare din listele cu recomandări pertinente. A prezenta lecturile înseamnă a relata o înșiruire de evenimente aproape cursivă, de fiecare dată la fel de surprinsă de poveste, căreia îi rămân (și care îmi rămâne) mereu străină. O atitudine aproape glacială față de orice roman, care nu m-a lăsat să ajung niciodată în interior: până la urmă, un raft de cărți din care nu am încercat să înțeleg nimic și încă pe atâtea din care am înțeles tot și care nu spuneau nimic.

Numărul 20

din editorial

A student’s school year revolves around two key moments: the 15th of September and the 15th of June. The first one brings a taste of melancholy, the student feels as if he indeed misses his classmates and maybe some of his teachers too, but not that much. However, the feeling begins to fade after the first week of waking up at 6:30 in the morning and completely disappears after the first tests. The student starts thinking about that second key moment as early as Easter holiday, just when the weather is great for taking walks in the evening and spending time with friends in pubs, but there’s no time for such things as the student has to fix his grades, because he wants to have a great summer, go to festivals or even to the seaside. Still, these things need to be approved by his sponsors who have expectations from him and want to see that ”their hard work was worth it”.

Issue #19 - english

special edition for FILIT

Anul elevului se învârte în permanență în jurul a două momente definitorii: 15 septembrie și 15 iunie. Primul vine cu puțină melancolie: elevul simte vag că îi e dor de colegi, poate chiar și de câțiva profesori. Sentimentul începe să se estompeze după prima săptămână de trezit la 6:30 dimineața, ajungând să dispară în totalitate după cea dintâi rundă de teste. Al doilea moment se lasă așteptat cam de prin vacanța de Paște: luna mai se lunge…eeește, elevul are senzația că timpul a încremenit și afară e tot mai cald, o vreme frumoasă de plimbat seara și de mers în pub-uri cu prietenii. Totuși, elevul are de reparat medii, pentru că vrea să meargă la festivaluri în iulie și august (poate ajunge chiar și pe la mare), iar asta e imposibil fără finanțare de la „sponsorii” săi care vor să vadă „pentru ce am muncit eu și cu taică-tu”.

Numărul 19 - română

ediție specială FILIT

„Din interior”, deci, nu se vede limpede cu ce se iese din istoria recentă. Ai, părerea mea, mult prea multe povești de spus – pentru că probabil una dintre chestiile cele mai importante în perioada asta o reprezintă întâlnirile. De orice tip. E o vârstă e experiențelor și a experimentelor în fond, de aceea întâlnirile valorează atât de mult. Oriunde, cu oricine sau cu orice are loc o întâlnire: de la profesori, colegi, portar, Radu Paraschivescu, Marin-Mălaicu Hondrari, Gabriela Adameșteanu, (insert om de cultură, artist sau absolvent invitat la ALECART) ș.a. până la Un roman natural al lui Gospodinov, Unu+Unu de la TNI, Bacalaureatul total sau Despărțirea de copilărie, poezia celor de Suceava etc. , orice aspect neînsemnat (sau nu) îți pică în mână sau îți apare în față – aceea e o întâlnire. Un tête-à-tête cu o idee de fapt. (fragment din editorialul semnat de Tudor Berbinschi) din cuprins: muzica adolescenței de aici și din SUA, interviu cu Marin Mălaicu-Hondrari, dosar Khaled Hosseini, recenzie Bacalaureat și Sieranevada, Cine se ascunde sub cocul „man-bun”?, Lionel Duroy ș.a.

Numărul 18

din editorial

Atunci eram un fluture într-un borcan. Am învățat să sparg sticla. Și cioburile au rămas - haotice, aruncate, dezorientate și ireversibile - în casa bunicii, la masa de scris, prin parcuri, câteva prin alte orașe, alte țări, pe balcoane, pe bănci și între două trotuare. Câteva, în cărți. Altele, la câțiva oameni. Acum frântura aceasta de sticlă, însă, mă surprinde și pe mine. Sunt eu aici, sărind, râzând, mult prea veselă și prea diferită de ceea ce am devenit, contrastând cu tot ce se află în jurul meu, ciufulită, mică, îmbufnată că păpușile vorbesc din ce în ce mai rar cu mine și prefăcându-mă că între degetele mici și încovoiate de o greutate mult prea mare, cartea Fraților Grimm începe să fie mai mult decât o jucărie.

Numărul 17

din editorial

Tentativele de trezire a educației din România ultimelor decenii seamănă oarecum cu încercarea de a lipi cu bandă adezivă la urgențe o babă feliată gospodărește de o cositoare. Nici nu știi ce-i mai rău, toate sunt, așa că ești tentat să-i pui banda adezivă pe gură, măcar să nu mai țipe. Doar că, a naibii, în loc să țipe cântă. Și încă fals. Stai și te uiți la ea și te prinzi că e complet desprinsă de realitate. Ceea ce-i simpatic, desigur, doar că tot nu știi de unde să te apuci s-o repari, că te mai și pocnește când încerci să te apropii de ea. E îmbătrânită și irascibilă ca toate babele, mai ales dacă vorbim despre babe cărora le-a făcut fiecare ce i-a trecut prin cap în ultimii nici nu mai știm câți ani (de unde ne apucăm să numărăm, oricum?). O lași deci pe masă, cu mațele pe-afară, și te scurgi fluierând pe după colț, sperând că nu te-a văzut nimeni și că o să-și revină ea cumva miraculos, de capul ei și al norocului chior. (fragment din editorialul semnat de Ștefania Dumbravă)

Numărul 16

din editorial

Am așteptat ca timpul să redevină tandru cu noi pentru a vă scrie câteva rânduri în care cuvintele, primenite de zgură, să se așeze curat și simplu în fraze, cu intuiția păsărilor mici care își găsesc ramurile potrivite. După o perioadă în care am spus cu toții: „goodbye to gravity”, în care bucuriile mici păreau să se fi terminat, în care lămâile au fost stoarse altfel în ceaiuri, paginile întoarse cu mai puțină poftă, hainele ne-au părut prea mici ori prea mari, oricum nepotrivite, muzica agasantă, trotuarele au căutat frunțile, ne-am reașezat cumva în noi. Scriu știind că voi, atât de tineri, de vii, de frumoși, de deștepți și de curajoși, respirați altfel aerul acidulat și proaspăt al fiecărei zilei. Și că, în biografiile voastre, ale noastre, am suferit o mutație ontologică: ne-am descoperit vii. Oameni salvatori dacă nu ai altora, măcar ai noștri. Vă aveți în grijă, ăsta e adevărul. Și trebuie să trăiți cu acest adevăr axiomatic deloc comod poate, la vârsta voastră: vă cam aveți în grijă. Știu nu doar că sunteți, dar că veți fi buni. Cei mai buni chiar într-o lume în care răutatea pare virtual infinită. O să așezați cu migală câteva straturi de armură, o să puneți Pink Floyd, Led Zeppelin, Metallica, Brahms sau altceva în căști, o să vă iertați părinții dacă nu v-au înțeles cum ați fi vrut voi, iar ei vă vor ierta pentru toate făcutele și nefăcutele, și o să cam ieșiți în larg. Iar largul acesta poate fi fioros de multe ori. (fragment din editorialul semnat de Roxana Dumitrache)

Numărul 15

din editorial

De două ori pe an, în mai și octombrie, apare revista „Alecart”, nucleul din care s-a dezvoltat în ultimii ani un proiect cultural mai vast. Ea sintetizează puncte de vedere, facilitând dialogul redactorilor cu absolvenți și colaboratori, dar spiritul alecartian înseamnă mai mult decât atât. Acesta presupune o organizarea și coordonarea „Întâlnirilor” din cadrul FILIT, proiectul „Înăuntru și-n afară” (singurul de acest tip din spațiul preuniversitar ieșean, în care foști redactori, studenți la universități din afară și din țară, absolvenți angajați în diferite domenii vin să ne împărtășească într-un dialog viu experiența lor), workshop-uri și lansări de carte (activități desfășurate în parteneriat cu Institutul Cultural Francez din Iași și Editura Polirom), Clubul de Poezie de la Suceava, Concursul „M.Iordache”. E o dinamică a spiritului ce susține și însuflețește revista și care modelează, fără a limita atitudinea culturală la articolele regăsite în paginile ei.

Disponibil în variantă PDF

download_arrow

Numărul 14

din editorial

Cooperare transfrontalieră – iată o realitate care, pentru a dobândi substanță, trebuie să treacă de definiția tehnică, de dicționar. Pentru a o înțelege în realitatea ei palpabilă, cernută prin sita culturii (căci în afara acesteia nimic nu poate dura), tinerii redactori Alecart au participat în august la un workshop a cărui temă a fost chiar aceasta: cooperarea transfrontalieră.

download_arrow

Numărul 13 - română

din editorial

„Viața mea e făcută din moartea celorlalți.” Piele și cer, de Dimitré Dinev, regie Radu Ghilaș, TNI

Ca într-o sală de cinematograf, se proiectează o scenă de război: șapte (cred că am numărat bine) siluete, cuprinse de euforia atacului, vin spre tine, vii, încrezătoare. Imaginea de un eroism grotesc (eroismul nu e în sine grotesc, el devine astfel transpus, recreat artistic) se spulberă când o explozie anulează orice urmă de viață. Imaginea următoare, aproape kitsch: căderea unor…

O vacanță, două reviste: Poesis International & Echinox

Anastasia Fuioagă: „Vacanța e în mod cert un bun prilej de a te îndepărta (temporar, ce-i drept) de lucrurile care nu îți plac așa mult, dar care trebuie făcute și, implicit, de a te apropia de cele care trebuie făcute pentru că îți plac. Citirea revistei „Poesis International” face parte, pentru mine, din cea de-a doua categorie. Așadar, un cadru…

Opțiuni: Jumătate de viață, de Care Santos

Mărturisesc că primele șase pagini mi-au indus un dezinteres uşor de explicat faţă de această carte. Un subiect simplu, care nu părea să evolueze în ceva de domeniul neaşteptatului. O anumită plăcere de a exhiba puncte de vedere, de a generaliza: Viața este un risc, ca o revărsare de ape. Există întotdeauna oameni care merg bine mersi pe mal, contemplând…

„Majoratul meu a luat forma unui monolog fastuos împotriva participării la olimpiadă.”**

Mentalitatea ce guvernează zona educațională sud-estică a țării a devenit otravă pură pentru orice elev care, fie din neștiință, fie din curiozitate, își oprește pasul măsurându-și pasiunea în olimpiadele școlare. Periplul meu printre aceste concursuri a început de când am atins stiloul, conștientă că pot mai mult. M-am perindat anual, din provinciala mea instituție de învățământ, până în reședința de…

Despre trădare și răscumpărare în Muza, de Jessie Burton

„La început i se părea ireal, cum se uita în jos îngrozită, săgetând cu lumina lanternei sângele care țâșnea din capul lui Isaac, valurile roșii ce i se revărsau în ochi.“ – Muza, de Jessie Burton Cum poți simți mirosul morții dacă nu te-ai desfătat cu cel al vieții? Dorința lui Olive, unul dintre personajele romanului lui Jessie Burton, Muza,…

Legarea & dezlegarea poeziei: „am fost acolo am încercat să simt”

Clubul de Poezie Alecart. Seara de Poezie 7 (ediție nouă). Inviat: Claudiu Komartin. Lansarea antologiei & dialog despre poezie. Gândurile celor prezenți la 3 zile de la eveniment. Poezie, bucurie.   Andreea Petrovici Genul acesta de întâlniri rămân cu tine. Le ții în piept zile întregi. De fapt, nu cred că te părăsesc vreodată. De data asta a venit Komartin…

„În vis, ca în poezie/ Nu știi niciodată dacă ți se va deschide parașuta.”-dialog cu Claudiu Komartin (II)

„ne punem câteodată întrebări esențiale credem că asta o să ajute că unii au răspunsurile pregătite și ni le vor da. nu se întâmplă așa…”  (Claudiu Komartin, cum să mai pui inimă când -)   Mărturisesc: sunt novice în lumea poeziei. Mărturisesc: am intrat pe ușa cafenelei Meru în speranța că autorul cărții Maeștrii unei arte muribunde, Claudiu Komartin, va…

Claudiu Komartin la Iași: „Poezia e o nevoie.”

De ce nu vreți să mă vedeți drept ceea ce sunt? Glasuri profunde, durere, emoție, chipuri tinere, versuri… Versuri care par a ieși din ei, spunând povești personale, gânduri reci și întâmplări normale. Într-un cadru primitor, ascuns de albul și frigul prea confuz și câinos de afară pentru un început de primăvară, stau îngrămădiți unul în altul liceeni și profesori….

Cu ce rămâne profesorul după olimpiadă? Dar elevul?

Fapt: 17 martie, afișarea rezultatelor Olimpiadei județene de limba română. Ioana Tătărușanu (clasa a X-a): 49,5 puncte. Fapt: 19 martie, afișarea notelor la contestație. Ioana Tătărușanu: 100 de puncte. Precizare 1: regulamentul nu permite (firesc) contestarea punctajelor altor concurenți, dar nici recorectarea tuturor tezelor care au un anumit punctaj (să spunem, cele cu peste 100 de puncte în condițiile acestei…

Învinșilor li s-a lăsat poezia. Despre făurirea omului și marginile lumii: epilog ei

Despre alteritățile lui Claudiu Komartin, poetul, înțeleg cel mai bine citindu-i versurile. Despre necesitatea transmutației, ca un exercițiu de a fi cine nu sunt și de a mă alege apoi tot pe mine cel adevărat, vor înțelege cei dintre noi care au încercat, măcar odată, să scrie versuri. Adevărat îți spun, ne încredințează Adriana Carrasco în volumul Dezmembrați*, poemul Cântec…

Când ești pus în situația de a spune: Adio, Olimpiadă! sau Acesta a fost frontul meu

Ca întotdeauna când tinerețea mi-a pălit, fracțiuni de secundă, în fața vieții, nevoia mea se îndreaptă acut către scris. Este o durere-nevoie pe care, după cutumele și libertățile nejustificate care se joacă, precum în teatrul absurdului, în spațiul Olimpiadei de limba și literatura română a cărei etapă județeană tocmai s-a încheiat, ar trebui să mi-o refulez, să o elimin, să…