(…) Clivajul dintre profilul uman și cel real, întreținut de poziții nefirești ale mediului în care cresc și mă înalț, întrunește toate condițiile asemănării cu peisajul Zonei. Conștientizarea unei rutine intelectuale și academice care se perpetuează nestingherită și care alimentează rivalități este regiunea de manifestare a elevului, deocamdată privit separat de profilul său. Iar obișnuința și complacerile acestea, a căror finalitate știm cu împăcare că trebuie să fie zecele la bac, ori măcar o olimpiadă națională, sunt prilejul studierii unui indus fel de a privi unii spre alții: elevul de la mate-info către cel de la filologie și viceversa.contemporană extraordinar, în timp ce, în ultima bancă, un alt băiat sublinia cu nerv rânduri într-o carte fragilă, spre consternarea colegei de bancă: ea păstra cărțile nevătămate.

Numărul 22

din editorial

O tânără, cu capul ușor aplecat spre poală, cu cotul sprijinind banca și palma făcută așternut sub tâmplă, citea. Avea în mână un Marquez. Pe bancă să fi fost fie Mărturisiri și anateme, fie Pe culmile disperării, în orice caz, un volum semnat de Emil Cioran. Împrumutat de la colega din spate care, cu o pauză în urmă, terminase primul ei volum de Kafka, Castelul. Colegul din prima bancă încerca să le explice unor fete din clasa alăturată cum descoperise un volum de poezie contemporană extraordinar, în timp ce, în ultima bancă, un alt băiat sublinia cu nerv rânduri într-o carte fragilă, spre consternarea colegei de bancă: ea păstra cărțile nevătămate.

Numărul 21

din editorial

Câte două-trei romane (super)comerciale pe an (în cel mai bun caz, pe semestru) și mă pot numi cititoare. Din când în când, niște titluri alese la întâmplare din listele cu recomandări pertinente. A prezenta lecturile înseamnă a relata o înșiruire de evenimente aproape cursivă, de fiecare dată la fel de surprinsă de poveste, căreia îi rămân (și care îmi rămâne) mereu străină. O atitudine aproape glacială față de orice roman, care nu m-a lăsat să ajung niciodată în interior: până la urmă, un raft de cărți din care nu am încercat să înțeleg nimic și încă pe atâtea din care am înțeles tot și care nu spuneau nimic.

Numărul 20

din editorial

A student’s school year revolves around two key moments: the 15th of September and the 15th of June. The first one brings a taste of melancholy, the student feels as if he indeed misses his classmates and maybe some of his teachers too, but not that much. However, the feeling begins to fade after the first week of waking up at 6:30 in the morning and completely disappears after the first tests. The student starts thinking about that second key moment as early as Easter holiday, just when the weather is great for taking walks in the evening and spending time with friends in pubs, but there’s no time for such things as the student has to fix his grades, because he wants to have a great summer, go to festivals or even to the seaside. Still, these things need to be approved by his sponsors who have expectations from him and want to see that ”their hard work was worth it”.

Issue #19 - english

special edition for FILIT

Anul elevului se învârte în permanență în jurul a două momente definitorii: 15 septembrie și 15 iunie. Primul vine cu puțină melancolie: elevul simte vag că îi e dor de colegi, poate chiar și de câțiva profesori. Sentimentul începe să se estompeze după prima săptămână de trezit la 6:30 dimineața, ajungând să dispară în totalitate după cea dintâi rundă de teste. Al doilea moment se lasă așteptat cam de prin vacanța de Paște: luna mai se lunge…eeește, elevul are senzația că timpul a încremenit și afară e tot mai cald, o vreme frumoasă de plimbat seara și de mers în pub-uri cu prietenii. Totuși, elevul are de reparat medii, pentru că vrea să meargă la festivaluri în iulie și august (poate ajunge chiar și pe la mare), iar asta e imposibil fără finanțare de la „sponsorii” săi care vor să vadă „pentru ce am muncit eu și cu taică-tu”.

Numărul 19 - română

ediție specială FILIT

„Din interior”, deci, nu se vede limpede cu ce se iese din istoria recentă. Ai, părerea mea, mult prea multe povești de spus – pentru că probabil una dintre chestiile cele mai importante în perioada asta o reprezintă întâlnirile. De orice tip. E o vârstă e experiențelor și a experimentelor în fond, de aceea întâlnirile valorează atât de mult. Oriunde, cu oricine sau cu orice are loc o întâlnire: de la profesori, colegi, portar, Radu Paraschivescu, Marin-Mălaicu Hondrari, Gabriela Adameșteanu, (insert om de cultură, artist sau absolvent invitat la ALECART) ș.a. până la Un roman natural al lui Gospodinov, Unu+Unu de la TNI, Bacalaureatul total sau Despărțirea de copilărie, poezia celor de Suceava etc. , orice aspect neînsemnat (sau nu) îți pică în mână sau îți apare în față – aceea e o întâlnire. Un tête-à-tête cu o idee de fapt. (fragment din editorialul semnat de Tudor Berbinschi) din cuprins: muzica adolescenței de aici și din SUA, interviu cu Marin Mălaicu-Hondrari, dosar Khaled Hosseini, recenzie Bacalaureat și Sieranevada, Cine se ascunde sub cocul „man-bun”?, Lionel Duroy ș.a.

Numărul 18

din editorial

Atunci eram un fluture într-un borcan. Am învățat să sparg sticla. Și cioburile au rămas - haotice, aruncate, dezorientate și ireversibile - în casa bunicii, la masa de scris, prin parcuri, câteva prin alte orașe, alte țări, pe balcoane, pe bănci și între două trotuare. Câteva, în cărți. Altele, la câțiva oameni. Acum frântura aceasta de sticlă, însă, mă surprinde și pe mine. Sunt eu aici, sărind, râzând, mult prea veselă și prea diferită de ceea ce am devenit, contrastând cu tot ce se află în jurul meu, ciufulită, mică, îmbufnată că păpușile vorbesc din ce în ce mai rar cu mine și prefăcându-mă că între degetele mici și încovoiate de o greutate mult prea mare, cartea Fraților Grimm începe să fie mai mult decât o jucărie.

Numărul 17

din editorial

Tentativele de trezire a educației din România ultimelor decenii seamănă oarecum cu încercarea de a lipi cu bandă adezivă la urgențe o babă feliată gospodărește de o cositoare. Nici nu știi ce-i mai rău, toate sunt, așa că ești tentat să-i pui banda adezivă pe gură, măcar să nu mai țipe. Doar că, a naibii, în loc să țipe cântă. Și încă fals. Stai și te uiți la ea și te prinzi că e complet desprinsă de realitate. Ceea ce-i simpatic, desigur, doar că tot nu știi de unde să te apuci s-o repari, că te mai și pocnește când încerci să te apropii de ea. E îmbătrânită și irascibilă ca toate babele, mai ales dacă vorbim despre babe cărora le-a făcut fiecare ce i-a trecut prin cap în ultimii nici nu mai știm câți ani (de unde ne apucăm să numărăm, oricum?). O lași deci pe masă, cu mațele pe-afară, și te scurgi fluierând pe după colț, sperând că nu te-a văzut nimeni și că o să-și revină ea cumva miraculos, de capul ei și al norocului chior. (fragment din editorialul semnat de Ștefania Dumbravă)

Numărul 16

din editorial

Am așteptat ca timpul să redevină tandru cu noi pentru a vă scrie câteva rânduri în care cuvintele, primenite de zgură, să se așeze curat și simplu în fraze, cu intuiția păsărilor mici care își găsesc ramurile potrivite. După o perioadă în care am spus cu toții: „goodbye to gravity”, în care bucuriile mici păreau să se fi terminat, în care lămâile au fost stoarse altfel în ceaiuri, paginile întoarse cu mai puțină poftă, hainele ne-au părut prea mici ori prea mari, oricum nepotrivite, muzica agasantă, trotuarele au căutat frunțile, ne-am reașezat cumva în noi. Scriu știind că voi, atât de tineri, de vii, de frumoși, de deștepți și de curajoși, respirați altfel aerul acidulat și proaspăt al fiecărei zilei. Și că, în biografiile voastre, ale noastre, am suferit o mutație ontologică: ne-am descoperit vii. Oameni salvatori dacă nu ai altora, măcar ai noștri. Vă aveți în grijă, ăsta e adevărul. Și trebuie să trăiți cu acest adevăr axiomatic deloc comod poate, la vârsta voastră: vă cam aveți în grijă. Știu nu doar că sunteți, dar că veți fi buni. Cei mai buni chiar într-o lume în care răutatea pare virtual infinită. O să așezați cu migală câteva straturi de armură, o să puneți Pink Floyd, Led Zeppelin, Metallica, Brahms sau altceva în căști, o să vă iertați părinții dacă nu v-au înțeles cum ați fi vrut voi, iar ei vă vor ierta pentru toate făcutele și nefăcutele, și o să cam ieșiți în larg. Iar largul acesta poate fi fioros de multe ori. (fragment din editorialul semnat de Roxana Dumitrache)

Numărul 15

din editorial

De două ori pe an, în mai și octombrie, apare revista „Alecart”, nucleul din care s-a dezvoltat în ultimii ani un proiect cultural mai vast. Ea sintetizează puncte de vedere, facilitând dialogul redactorilor cu absolvenți și colaboratori, dar spiritul alecartian înseamnă mai mult decât atât. Acesta presupune o organizarea și coordonarea „Întâlnirilor” din cadrul FILIT, proiectul „Înăuntru și-n afară” (singurul de acest tip din spațiul preuniversitar ieșean, în care foști redactori, studenți la universități din afară și din țară, absolvenți angajați în diferite domenii vin să ne împărtășească într-un dialog viu experiența lor), workshop-uri și lansări de carte (activități desfășurate în parteneriat cu Institutul Cultural Francez din Iași și Editura Polirom), Clubul de Poezie de la Suceava, Concursul „M.Iordache”. E o dinamică a spiritului ce susține și însuflețește revista și care modelează, fără a limita atitudinea culturală la articolele regăsite în paginile ei.

Disponibil în variantă PDF

download_arrow

Numărul 14

din editorial

Cooperare transfrontalieră – iată o realitate care, pentru a dobândi substanță, trebuie să treacă de definiția tehnică, de dicționar. Pentru a o înțelege în realitatea ei palpabilă, cernută prin sita culturii (căci în afara acesteia nimic nu poate dura), tinerii redactori Alecart au participat în august la un workshop a cărui temă a fost chiar aceasta: cooperarea transfrontalieră.

download_arrow

Numărul 13 - română

din editorial

Captiv în spirala răzbunării: Frankenstein în Bagdad, de Ahmed Saadawi

Cred că, pentru cei mai mulți dintre noi, numele Frankenstein evocă imaginea unei ființe grotești create într-un laborator și înzestrate cu darul vieții, o ființă lipsită de orice urmă a unei conștiințe și ghidată de o dorință de răzbunare imposibil de stăvilit. Abia mai târziu am aflat că, în romanul lui Mary Shelley, acest nume nu aparține creaturii monstruoase –…

Cum lumea se sfârșește la nesfârșit. aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată, de Dan Coman

Dezvrăjirea legăturii dintre doi, urmărirea dimensiunilor didactice ale iubirii, gestul simplu de a face să aparții cuiva, expectativa fierbinte care reglează și precede desfășurarea înfruntării sinelui cu lumea, poate și frământările neînțelese compensate de contemplația de la marginea pământului sunt doar procese care deconstruiesc gradual limitele răbdării încă de la începuturile lumii și până acum. Gesturile fixatoare, identice și neînfrânate…

Starea intimă a unei lumi: Eugenia, de Lionel Duroy

Tu nu simți că te cuprinde frigul și întunericul? Firul de sânge care curge pe fața tumefiată de ideologii a unui popor, străzile care sub povara vinovăției se descompun, avioanele survolând case și frica mutilantă sunt doar câteva aspecte ale unui mecanism al lumii care se frânge la nesfârșit prin greșelile repetate, prin brutalitatea unui gest și prin lipsa unui…

O formă de viață necunoscută, de Andreea Răsuceanu: Trei variante de hermeneutică

O formă de viață necunoscută este meditația paralelă a trei femei care, purtându-și existența în interiorul a trei perioade istorice distincte și diferit încercate, își construiesc subzistența printr-o dramă individuală, petrecută în Bucureștiul mai palid ori mai viu și care, țesând ițele atâtor vieți, se descompune sistematic. Viața și moartea, boala și imaginile vecine Ciumei lui Camus, dragostea, familia și…

Când trecutul (nostru) nu este trecutul cărților din bibliotecă. Azi-noapte am văzut-o, de Drago Jančar

În vremurile astea smintite nu era nevoie de niciun motiv credibil pentru a omorî pe cineva. (…) Omorârea unui om era ceva tot atât de acceptabil ca și călcarea unei broaște cu mașina pe șosea. Neputând găsi o definiție care să condenseze esența volumului semnat de Drago Jančar, pot spune doar că, parafrazându-l pe unul dintre personaje, pentru mine, întâlnirea…

ECDay 20019 cu doi poeți (Dumitru Crudu & Florin Partene) și patru cuvinte: libertate, sentiment, graniță, vis

Nu atât scrierea, cât rescrierea este cea care dă valoare unei poezii. (Dumitru Crudu)   Iată-ne acum: 2 libertăți mici pe mușamaua cu trandafiri Ne uităm la biscuiți ca la Sfânta Treime /căci noi suntem tineri ca gutuile de toamnă/ Biscuiți în pachete uleioase (și pe ele va sta scris) visul gurmandului Ei spun că e noua marcă înregistrată a libertății…

Alături de Dumitru Crudu la Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici: O carte cât o istorie

Deschiderea „stagiunii de toamnă” Alecart s-a făcut reîntâlnindu-ne în Copou, la Librăria „Orest Tafrali” și avându-l printre noi pe prozatorul, dramaturgul și poetul basarabean Dumitru Crudu, cel care, pe ultima sută de metri a unui dialog dens și emoționant în care ne-a ținut cu sufletul la gură, a mărturisit că visa să devină fotbalist, dar (într-un context rupt parcă dintr-un…

Cadre pentru a reconstitui o istorie: Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici, de Dumitru Crudu

28 iunie 1948: tânără mamă cu soț deportat, primind în toiul nopții vizita șefului de partid în sat; șeful de partid aduce făină. 28 iunie 1950: băiat pe o uliță prăfuită, în urma unui cortegiu funerar, suferind pentru prima dată din dragoste; întors acasă, jelește alături de familie vaca. 28 iunie 1968: tânăr dezertor, fugit pentru a vedea lumea liberă…

„Vino și spune cine te iubește cel mai mult din casa asta!” 8 femei, regia Irina Popescu Boieru (TNI)

Dacă vă plac romanele Agathei Christie, romanele negre cu intrigă polițistă, dacă aveți chef să zâmbiți la câteva replici savuroase și să petreceți o seară nu în fața televizorului zapând debusolați și plictisiți sau urmărind vreun serial „spumos” de care uiți la trei minute (sunt generoasă!) după terminarea episodului, puteți încerca 8 femei. Puteți încerca fiindcă dă mai bine să…

Mălina Strugaru: „Mi se pare că am ajuns în punctul în care examenele nu mai sunt un instrument, ci un scop.” (interviu*)

Ai fost olimpică națională și internațională, ai obținut Medalia de Argint la Olimpiada Internațională de Științe, ai fost desemnată Elevul anului în 2017, ai absolvit Colegiul Național Iași ca șefă de promoție etc. Ce crezi despre un sistem de învățământ care se bazează pe ideea de competiție și pe elitism? M.S.: Competiția o văd mai mult ca pe un instrument…

Tabăra de Jurnalistică „Puls” de la Muncel. „O astfel de experiență nu poate lăsa pe nimeni indiferent”

Tabăra Națională de Jurnalistică „Puls” de la Muncel (16 -22 august 2019). Tineri din toată țara, printre care și trei alecartieni (Viviana Gheorghian, Amalia Carciuc și Horia-David Munteanu), dezbateri incitante, dialoguri vii, profesori generoși, ziariști pasionați. Aer curat, jocuri interactive, lecturi noi, întâlniri memorabile. Prima zi de la Muncel ne-a părut că a fost cât o săptămână întreagă pentru ca,…

A căuta, a descifra & a vedea. Cain & Eseu despre orbire sau Jose Saramago la puterea a treia

Istoria oamenilor e istoria neînțelegerilor cu dumnezeu, nici el nu ne înțelege pe noi, nici noi nu îl înțelegem pe el. Mi-am început periplul prin opera lui Jose Saramago chiar cu ultimul său roman, Cain. Un titlu, un personaj și un posibil subiect care îmi surescitau interesul și care urmau să  faciliteze întâlnirea cu scriitorul portughez într-o manieră aproape cu…