Câte două-trei romane (super)comerciale pe an (în cel mai bun caz, pe semestru) și mă pot numi cititoare. Din când în când, niște titluri alese la întâmplare din listele cu recomandări pertinente. A prezenta lecturile înseamnă a relata o înșiruire de evenimente aproape cursivă, de fiecare dată la fel de surprinsă de poveste, căreia îi rămân (și care îmi rămâne) mereu străină. O atitudine aproape glacială față de orice roman, care nu m-a lăsat să ajung niciodată în interior: până la urmă, un raft de cărți din care nu am încercat să înțeleg nimic și încă pe atâtea din care am înțeles tot și care nu spuneau nimic.

Numărul 20

din editorial

A student’s school year revolves around two key moments: the 15th of September and the 15th of June. The first one brings a taste of melancholy, the student feels as if he indeed misses his classmates and maybe some of his teachers too, but not that much. However, the feeling begins to fade after the first week of waking up at 6:30 in the morning and completely disappears after the first tests. The student starts thinking about that second key moment as early as Easter holiday, just when the weather is great for taking walks in the evening and spending time with friends in pubs, but there’s no time for such things as the student has to fix his grades, because he wants to have a great summer, go to festivals or even to the seaside. Still, these things need to be approved by his sponsors who have expectations from him and want to see that ”their hard work was worth it”.

Issue #19 - english

special edition for FILIT

Anul elevului se învârte în permanență în jurul a două momente definitorii: 15 septembrie și 15 iunie. Primul vine cu puțină melancolie: elevul simte vag că îi e dor de colegi, poate chiar și de câțiva profesori. Sentimentul începe să se estompeze după prima săptămână de trezit la 6:30 dimineața, ajungând să dispară în totalitate după cea dintâi rundă de teste. Al doilea moment se lasă așteptat cam de prin vacanța de Paște: luna mai se lunge…eeește, elevul are senzația că timpul a încremenit și afară e tot mai cald, o vreme frumoasă de plimbat seara și de mers în pub-uri cu prietenii. Totuși, elevul are de reparat medii, pentru că vrea să meargă la festivaluri în iulie și august (poate ajunge chiar și pe la mare), iar asta e imposibil fără finanțare de la „sponsorii” săi care vor să vadă „pentru ce am muncit eu și cu taică-tu”.

Numărul 19 - română

ediție specială FILIT

„Din interior”, deci, nu se vede limpede cu ce se iese din istoria recentă. Ai, părerea mea, mult prea multe povești de spus – pentru că probabil una dintre chestiile cele mai importante în perioada asta o reprezintă întâlnirile. De orice tip. E o vârstă e experiențelor și a experimentelor în fond, de aceea întâlnirile valorează atât de mult. Oriunde, cu oricine sau cu orice are loc o întâlnire: de la profesori, colegi, portar, Radu Paraschivescu, Marin-Mălaicu Hondrari, Gabriela Adameșteanu, (insert om de cultură, artist sau absolvent invitat la ALECART) ș.a. până la Un roman natural al lui Gospodinov, Unu+Unu de la TNI, Bacalaureatul total sau Despărțirea de copilărie, poezia celor de Suceava etc. , orice aspect neînsemnat (sau nu) îți pică în mână sau îți apare în față – aceea e o întâlnire. Un tête-à-tête cu o idee de fapt. (fragment din editorialul semnat de Tudor Berbinschi) din cuprins: muzica adolescenței de aici și din SUA, interviu cu Marin Mălaicu-Hondrari, dosar Khaled Hosseini, recenzie Bacalaureat și Sieranevada, Cine se ascunde sub cocul „man-bun”?, Lionel Duroy ș.a.

Numărul 18

din editorial

Atunci eram un fluture într-un borcan. Am învățat să sparg sticla. Și cioburile au rămas - haotice, aruncate, dezorientate și ireversibile - în casa bunicii, la masa de scris, prin parcuri, câteva prin alte orașe, alte țări, pe balcoane, pe bănci și între două trotuare. Câteva, în cărți. Altele, la câțiva oameni. Acum frântura aceasta de sticlă, însă, mă surprinde și pe mine. Sunt eu aici, sărind, râzând, mult prea veselă și prea diferită de ceea ce am devenit, contrastând cu tot ce se află în jurul meu, ciufulită, mică, îmbufnată că păpușile vorbesc din ce în ce mai rar cu mine și prefăcându-mă că între degetele mici și încovoiate de o greutate mult prea mare, cartea Fraților Grimm începe să fie mai mult decât o jucărie.

Numărul 17

din editorial

Tentativele de trezire a educației din România ultimelor decenii seamănă oarecum cu încercarea de a lipi cu bandă adezivă la urgențe o babă feliată gospodărește de o cositoare. Nici nu știi ce-i mai rău, toate sunt, așa că ești tentat să-i pui banda adezivă pe gură, măcar să nu mai țipe. Doar că, a naibii, în loc să țipe cântă. Și încă fals. Stai și te uiți la ea și te prinzi că e complet desprinsă de realitate. Ceea ce-i simpatic, desigur, doar că tot nu știi de unde să te apuci s-o repari, că te mai și pocnește când încerci să te apropii de ea. E îmbătrânită și irascibilă ca toate babele, mai ales dacă vorbim despre babe cărora le-a făcut fiecare ce i-a trecut prin cap în ultimii nici nu mai știm câți ani (de unde ne apucăm să numărăm, oricum?). O lași deci pe masă, cu mațele pe-afară, și te scurgi fluierând pe după colț, sperând că nu te-a văzut nimeni și că o să-și revină ea cumva miraculos, de capul ei și al norocului chior. (fragment din editorialul semnat de Ștefania Dumbravă)

Numărul 16

din editorial

Am așteptat ca timpul să redevină tandru cu noi pentru a vă scrie câteva rânduri în care cuvintele, primenite de zgură, să se așeze curat și simplu în fraze, cu intuiția păsărilor mici care își găsesc ramurile potrivite. După o perioadă în care am spus cu toții: „goodbye to gravity”, în care bucuriile mici păreau să se fi terminat, în care lămâile au fost stoarse altfel în ceaiuri, paginile întoarse cu mai puțină poftă, hainele ne-au părut prea mici ori prea mari, oricum nepotrivite, muzica agasantă, trotuarele au căutat frunțile, ne-am reașezat cumva în noi. Scriu știind că voi, atât de tineri, de vii, de frumoși, de deștepți și de curajoși, respirați altfel aerul acidulat și proaspăt al fiecărei zilei. Și că, în biografiile voastre, ale noastre, am suferit o mutație ontologică: ne-am descoperit vii. Oameni salvatori dacă nu ai altora, măcar ai noștri. Vă aveți în grijă, ăsta e adevărul. Și trebuie să trăiți cu acest adevăr axiomatic deloc comod poate, la vârsta voastră: vă cam aveți în grijă. Știu nu doar că sunteți, dar că veți fi buni. Cei mai buni chiar într-o lume în care răutatea pare virtual infinită. O să așezați cu migală câteva straturi de armură, o să puneți Pink Floyd, Led Zeppelin, Metallica, Brahms sau altceva în căști, o să vă iertați părinții dacă nu v-au înțeles cum ați fi vrut voi, iar ei vă vor ierta pentru toate făcutele și nefăcutele, și o să cam ieșiți în larg. Iar largul acesta poate fi fioros de multe ori. (fragment din editorialul semnat de Roxana Dumitrache)

Numărul 15

din editorial

De două ori pe an, în mai și octombrie, apare revista „Alecart”, nucleul din care s-a dezvoltat în ultimii ani un proiect cultural mai vast. Ea sintetizează puncte de vedere, facilitând dialogul redactorilor cu absolvenți și colaboratori, dar spiritul alecartian înseamnă mai mult decât atât. Acesta presupune o organizarea și coordonarea „Întâlnirilor” din cadrul FILIT, proiectul „Înăuntru și-n afară” (singurul de acest tip din spațiul preuniversitar ieșean, în care foști redactori, studenți la universități din afară și din țară, absolvenți angajați în diferite domenii vin să ne împărtășească într-un dialog viu experiența lor), workshop-uri și lansări de carte (activități desfășurate în parteneriat cu Institutul Cultural Francez din Iași și Editura Polirom), Clubul de Poezie de la Suceava, Concursul „M.Iordache”. E o dinamică a spiritului ce susține și însuflețește revista și care modelează, fără a limita atitudinea culturală la articolele regăsite în paginile ei.

Disponibil în variantă PDF

download_arrow

Numărul 14

din editorial

Cooperare transfrontalieră – iată o realitate care, pentru a dobândi substanță, trebuie să treacă de definiția tehnică, de dicționar. Pentru a o înțelege în realitatea ei palpabilă, cernută prin sita culturii (căci în afara acesteia nimic nu poate dura), tinerii redactori Alecart au participat în august la un workshop a cărui temă a fost chiar aceasta: cooperarea transfrontalieră.

download_arrow

Numărul 13 - română

din editorial

Rezultatele și viața (te-ai aștepta la o fabulă)

Lucrezi tu ce lucrezi  sau poate că trăiești cu impresia că se lucrează – până când ajungi să îți pui problema productivității (ce cuvânt tare am găsit!). Când îți spune lumea că nu ai rezultate, justificările par a fi mai multe, mai flexibile – lumea în care tu invoci condițiile proaste necesare desfășurării ființei creatoare este o lume mulțumitoare,o lume…

Florin Irimia-omul vs. Florin Irimia-scriitorul

 „Nu sunt eu cel ce a scris aceste rânduri. Când mă așez la masa de scris, cel ce va vorbește acum dispare.”- spune Florin Irimia în introducerea discursului său. Inevitabil, aceste cuvinte s-au așezat pe timpanele mele, cerând asurzitor câteva explicații. In prima instanță, am  crezut că e doar o glumă, judecând după ochii ce se învârteau haotic căutând o…

Posteritatea-un arhaism

Ne lăsăm îmbătaţi de mireasma proaspătă a mărţişorului şi ne luăm porţia de cultură odată cu apariţia primelor raze de soare. Clubul „Alecart”, găzduit de Institutul Cultural Francez, îşi desfăşoară forţele şi începe prin exploatarea recentelor apariţii literare. Florin Irimia, autorul romanului O fereastră întunecată, ne-a acceptat invitaţia şi a reuşit să trezească din plin curiozitatea sub multitudinea de intervenţii…

O zi cu poezia Mădălinei Grosu

sunt un capăt de aţă inima mea creşte afară e un fir de păr o unghie transparentă cu vinişoare un picior ceva mă demachiez cu acetonă spaţiul dintre pleoape şi sprâncene e prea plin acolo mă sărută vlad când pleacă la muncă sau mă înşală acolo stau ridurile la bronzat îl aud şi acum ceaiul se bea ca apa mănânci…

Moartea unei idei sau Focul (451º Fahrenheit), regia Irina Popescu Boieru

O încercare timorată, lipsită de nerv, o transpunere explicită a mesajului  romanului lui Rad Bradbury 451º Fahrenheite ceea ce propune regizoarea Irina Popescu Boieru la Sala Uzina cu Teatru stagiunea aceasta în Iași. E o reprezentație în care funcția didactică și-a subsumat toate celelalte posibile funcții ale actului artistic, numai bună pentru cei care simt nevoia ca scena să le…

Fluturi, fluturi… de Aldo Nicolaj în regia lui Liviu Manoliu

A doua premieră a stagiunii curente a Naționalului ieșean mi-a întărit convingerea că spectacolul în regia lui Gábor Tompa nu a fost o alegere fericită pentru momentul deschiderii și că publicul ieșean reacționează foarte bine atunci când regăsește pe scenă, în fața lui, o propunere regizorală consistentă și echilibru între fiorul dramei autentic umane și jocul bun al actorilor. Mihaela…

Radu Afrim. Prin labirintul sufletului și al textului

(Visul unei nopți de vară de William Shakespeare) În sfârșit un spectacol pe măsura talentului, potențialului și aspirațiilor teatrului ieșean! A fost, negreșit, cea mai bună punere în scenă a acestei stagiuni, o reprezentație solidă, bine articulată, fără niciun moment de respiro, un tur de forță în urma căruia Radu Afrim și echipa sa au reconfigurat feeria shakespeariană asumându-i spiritul,…

Ai pistol în torpedo?

Cică dacă ai mașină mare, lumea te respectă în trafic. Cică într-o mașină mare ai mai multă siguranță atunci când – Doamne ferește – se intamplă ca lucrurile să o ia razna într-o fizică incontrolabilă, dură si reală… În termenii străzilor populate de participanți în trafic, toate astea se transformă într-un „carefree” fățarnic, dușmănos – rezultatul reprimării unui amalgam de…

O zi cu Larissa Danilov

M-a făcut mama bancher Notă : Mergând pe strada Lăpușneanu,o studentă în anul II de facultate se împiedică ( de câteva ori de resturile de covrigi aruncați de bătrâneii de prin zonă, de fiecare dată ) uitându-se în urmă – tălpile bocancilor. În fața vitrinei „Galeriilor Dana”, își admiră rotunjimile feței,se apucă de burtă,scrâșni din dinți,gemu în mijlocul trotuarului.După aproximativ…

Decrepitudine

Îmi place foarte mult să mă trezesc cu mult înaintea tuturor, când toate luminile blocurilor și birourilor din jur sunt stinse și doar ceasul de la mână se mai prinde că timpul chiar trece. (În încremeneala nopții se văd doar magazinele și restaurantele goale care sunt lăsate iluminate să nege somnul. Uneori mă aștept să văd ceva surprinzător acolo, o…