„Din interior”, deci, nu se vede limpede cu ce se iese din istoria recentă. Ai, părerea mea, mult prea multe povești de spus – pentru că probabil una dintre chestiile cele mai importante în perioada asta o reprezintă întâlnirile. De orice tip. E o vârstă e experiențelor și a experimentelor în fond, de aceea întâlnirile valorează atât de mult. Oriunde, cu oricine sau cu orice are loc o întâlnire: de la profesori, colegi, portar, Radu Paraschivescu, Marin-Mălaicu Hondrari, Gabriela Adameșteanu, (insert om de cultură, artist sau absolvent invitat la ALECART) ș.a. până la Un roman natural al lui Gospodinov, Unu+Unu de la TNI, Bacalaureatul total sau Despărțirea de copilărie, poezia celor de Suceava etc. , orice aspect neînsemnat (sau nu) îți pică în mână sau îți apare în față – aceea e o întâlnire. Un tête-à-tête cu o idee de fapt. (fragment din editorialul semnat de Tudor Berbinschi) din cuprins: muzica adolescenței de aici și din SUA, interviu cu Marin Mălaicu-Hondrari, dosar Khaled Hosseini, recenzie Bacalaureat și Sieranevada, Cine se ascunde sub cocul „man-bun”?, Lionel Duroy ș.a.

Numărul 18

din editorial

Atunci eram un fluture într-un borcan. Am învățat să sparg sticla. Și cioburile au rămas - haotice, aruncate, dezorientate și ireversibile - în casa bunicii, la masa de scris, prin parcuri, câteva prin alte orașe, alte țări, pe balcoane, pe bănci și între două trotuare. Câteva, în cărți. Altele, la câțiva oameni. Acum frântura aceasta de sticlă, însă, mă surprinde și pe mine. Sunt eu aici, sărind, râzând, mult prea veselă și prea diferită de ceea ce am devenit, contrastând cu tot ce se află în jurul meu, ciufulită, mică, îmbufnată că păpușile vorbesc din ce în ce mai rar cu mine și prefăcându-mă că între degetele mici și încovoiate de o greutate mult prea mare, cartea Fraților Grimm începe să fie mai mult decât o jucărie.

Numărul 17

din editorial

Tentativele de trezire a educației din România ultimelor decenii seamănă oarecum cu încercarea de a lipi cu bandă adezivă la urgențe o babă feliată gospodărește de o cositoare. Nici nu știi ce-i mai rău, toate sunt, așa că ești tentat să-i pui banda adezivă pe gură, măcar să nu mai țipe. Doar că, a naibii, în loc să țipe cântă. Și încă fals. Stai și te uiți la ea și te prinzi că e complet desprinsă de realitate. Ceea ce-i simpatic, desigur, doar că tot nu știi de unde să te apuci s-o repari, că te mai și pocnește când încerci să te apropii de ea. E îmbătrânită și irascibilă ca toate babele, mai ales dacă vorbim despre babe cărora le-a făcut fiecare ce i-a trecut prin cap în ultimii nici nu mai știm câți ani (de unde ne apucăm să numărăm, oricum?). O lași deci pe masă, cu mațele pe-afară, și te scurgi fluierând pe după colț, sperând că nu te-a văzut nimeni și că o să-și revină ea cumva miraculos, de capul ei și al norocului chior. (fragment din editorialul semnat de Ștefania Dumbravă)

Numărul 16

din editorial

Am așteptat ca timpul să redevină tandru cu noi pentru a vă scrie câteva rânduri în care cuvintele, primenite de zgură, să se așeze curat și simplu în fraze, cu intuiția păsărilor mici care își găsesc ramurile potrivite. După o perioadă în care am spus cu toții: „goodbye to gravity”, în care bucuriile mici păreau să se fi terminat, în care lămâile au fost stoarse altfel în ceaiuri, paginile întoarse cu mai puțină poftă, hainele ne-au părut prea mici ori prea mari, oricum nepotrivite, muzica agasantă, trotuarele au căutat frunțile, ne-am reașezat cumva în noi. Scriu știind că voi, atât de tineri, de vii, de frumoși, de deștepți și de curajoși, respirați altfel aerul acidulat și proaspăt al fiecărei zilei. Și că, în biografiile voastre, ale noastre, am suferit o mutație ontologică: ne-am descoperit vii. Oameni salvatori dacă nu ai altora, măcar ai noștri. Vă aveți în grijă, ăsta e adevărul. Și trebuie să trăiți cu acest adevăr axiomatic deloc comod poate, la vârsta voastră: vă cam aveți în grijă. Știu nu doar că sunteți, dar că veți fi buni. Cei mai buni chiar într-o lume în care răutatea pare virtual infinită. O să așezați cu migală câteva straturi de armură, o să puneți Pink Floyd, Led Zeppelin, Metallica, Brahms sau altceva în căști, o să vă iertați părinții dacă nu v-au înțeles cum ați fi vrut voi, iar ei vă vor ierta pentru toate făcutele și nefăcutele, și o să cam ieșiți în larg. Iar largul acesta poate fi fioros de multe ori. (fragment din editorialul semnat de Roxana Dumitrache)

Numărul 15

din editorial

De două ori pe an, în mai și octombrie, apare revista „Alecart”, nucleul din care s-a dezvoltat în ultimii ani un proiect cultural mai vast. Ea sintetizează puncte de vedere, facilitând dialogul redactorilor cu absolvenți și colaboratori, dar spiritul alecartian înseamnă mai mult decât atât. Acesta presupune o organizarea și coordonarea „Întâlnirilor” din cadrul FILIT, proiectul „Înăuntru și-n afară” (singurul de acest tip din spațiul preuniversitar ieșean, în care foști redactori, studenți la universități din afară și din țară, absolvenți angajați în diferite domenii vin să ne împărtășească într-un dialog viu experiența lor), workshop-uri și lansări de carte (activități desfășurate în parteneriat cu Institutul Cultural Francez din Iași și Editura Polirom), Clubul de Poezie de la Suceava, Concursul „M.Iordache”. E o dinamică a spiritului ce susține și însuflețește revista și care modelează, fără a limita atitudinea culturală la articolele regăsite în paginile ei.

Disponibil în variantă PDF

download_arrow

Numărul 14

din editorial

Cooperare transfrontalieră – iată o realitate care, pentru a dobândi substanță, trebuie să treacă de definiția tehnică, de dicționar. Pentru a o înțelege în realitatea ei palpabilă, cernută prin sita culturii (căci în afara acesteia nimic nu poate dura), tinerii redactori Alecart au participat în august la un workshop a cărui temă a fost chiar aceasta: cooperarea transfrontalieră.

download_arrow

Numărul 13 - română

din editorial

singurătate, familie, dragoste și celelalte produse*

Transpunerea fiecărui element al realității, asocierea fiecărei senzații cu evenimentele cotidiene şi asamblarea fiecărui sentiment așezat strâmb, inegal sau perfect în hârtia rezistentă la focul timpului dobândesc la Alexandra Turcu puterea de a construi imagini. Pagini despre iubire, singurătate sau depresie. Exerciții de ieșire din monotonie cu două soluții: moartea sau dragostea. celelalte produse, o matematică a reflexelor umane prea…

Experiență, maturizare și ritm sufletesc în Întoarcerea (regia: Andrei Zvyagintsev)

Andrei Zvyagintsev redă în filmul său ritmurile interiorizate ale vieții omului prin rezonanța sufletului cu ceea ce îl înconjoară pe individ. Sufletul este asemenea pungii de plastic ținută de Ivan pe drum în afara geamului, care se umflă puternic din cauza vântului. Pelicula lui Zvyagintsev propune o poveste, fără însă a da un verdict. Privitorul este lăsat să decidă singur…

De ce să studiezi informatica în străinătate? (sau argumentele programatorului plecat în lume)

De ce, doamne iartă-mă, ai face informatică în străinătate? Doar e bine știut, programatorii noștri-s buni și recunoscuți prin lume, iar acasă se face școală bună (nu zic că nu și nici nu o să mă leg de asta). Așa că de ce ai da bani (mult mai) mulți pe școala de afară? De ce te-ai rupe de casă și…

Zeci de rețete și un singur destin: Mâța Vinerii de Doina Ruști

Romanul Doinei Ruști se constituie într-un conglomerat de personaje, mirosuri, gusturi, șoapte, zvonuri și mistere, toate strâns unite de sorta unei tinere fete, Pâtca. Fantasticul se îmbină cu realitatea Bucureștiului din secolul al XVIII-lea, creând o lume marcată de magie și secrete. O acțiune construită urmărindu-se suspansul, o atmosferă impregnată de bucatele sofisticate de la Curtea Domnească, personaje pitorești și…

Doina Ruști & Mâța Vinerii la Alecart

Istorie și vrăjitorie în Bucureștiul fanariot 1798 – anul în care s-au amestecat bonapartiștii și pazvangiii, iar în București a apărut din senin Mâța Vinerii. Joi, 30 martie, la ora 18.00, la Librăria Cărturești din Iași (Palas Mall 7A), va avea loc o întîlnire cu Doina Ruști, cu prilejul lansării romanului Mâța Vinerii, apărut de curînd în colecția „Fiction Ltd.”…

Interviu cu Radu Paraschivescu

„Scrisul este un impuls generat, în primă instanță, de orgoliu.” Ați declarat într-un interviu că Limbajul nostru este mai bogat, avem mai multe cuvinte, dar folosim mai puține. Se datorează acest fapt comodității, lipsei educației în spiritul comunicării sau există alte aspecte care v-au determinat să ajungeți la această concluzie? Cred că motivul principal e lenea. Este vorba pur și…

Bacalaureatul în Maroc. În Casablanca**

Te uiți la ceasul tău; dacă îl uiți acasă, la ceasul colegului din banca comună și, dacă nici el nu are ceas, încerci să deduci ora stând cu capul întors către ceasul profului și bănuind câte minute mai sunt până la final.  Exact așa mi s-a întâmplat mie la Bac, în timpul examenului de italiană. Ah, timpul joacă inteligent fără…

O altfel de lecție cu Dragoș Pătrașcu, Radu Carnariu și Adrian Gorea

Întâlnirea Alecart din 6 martie 2017 a avut, în mare, trei linii de forță: relația dintre maestru și discipol, diferitele forme ale artei în spațiul contemporan, respectiv raportul dintre literatură și arta plastică. Atmosfera primitoare a Cafenelei Teatrul Fix a constituit un cadru propice unei astfel de discuții la care au luat parte Dragoș Pătrașcu, profesor la Universitatea de Arte…

Forme ale artei sau o întâlnire magistru-discipoli

Luni, 6 Martie, la Cafeneaua Teatru FIX, ora 12.30, Alecart vă invită la o întâlnire specială cu graficianul Dragoș Pătrașcu și cu doi dintre foștii săi elevi, Adrian Gorea și Radu Carnariu. Prin această întâlnire – dezbatere, organizată în cadrul proiectului „Alecart. Înăuntru și-n afară”, ce deschide Săptămâna Altfel la Colegiul Național Iași, ne propunem să profităm de prezența celor…

O zi ca oricare alta

E miezul zilei. Apăs pe butonul cheii până aud un beep. Las mașina să se încingă sub soarele texan și o iau spre clădirea principală a liceului. În aerul torid, nimic nu mișcă. Nici nu mai are ce să se evapore. Fațada clădirii mă întâmpină în tăcere, eu fiind singura persoană care ajunge la ore așa târziu. Și asta pentru…

Fetiță în ibric sau rețeta mea de ceai

Prin crăpătura sfidător de mare a acoperișului metalic plouă. Pentru cine fierbe Layla ceaiul? Dacă s-ar apleca puțin, și-ar șterge ochelarii aburiți de la respirația sacadată, udă și ar miji ochii, ar vedea și bunica, de acolo din cais de unde s-a cocoțat ea acum, că gaura din acoperișul ciudat și cafeniu este o gaură interesantă, parcă intenționat poziționată acolo…