Performanță înăuntru și-n afară cu Raluca Anisie și Vlad Țundrea

Seriozitatea concentrată în locul nepotrivit naște minți deformate

Gândurile de elevi obosiți, poate chiar plictisiți, ajunși în ultima zi din această săptămână de școală, s-au dizolvat, cred eu, odată cu intrarea în sală a celor doi invitați, care au adus cu ei un aer aparte, de prin piscurile succesului. Raluca Anisie, absolventă a Colegiului Național Iași și a Universității din Sheffield, Anglia, precum și a unui masterat la prestigioasa Ecole polytechnique fédérale de Lausanne, a venit ca o adevărată încântare pentru numărul mare de adolescenți care, după terminarea celor 4 ani de liceu, doresc să urmeze o facultate în afară, având acum oportunitatea de a-și satisface orice curiozitate, orice îndoială cu privire la acest aspect. Vlad Țundrea, absolvent al Colegiului ”Băncilă”, secția arhitectură, și al Facultății de Arhitectură, deși primul admis la facultate, la o distanță mare de precedentul, și cu titlul de olimpic în timpul liceului la arhitectură, având premiul întâi pe țară, a preferat să rămână „înăuntru”, să se dezvolte aici, în România, reprezentând astfel un model pentru tinerii care nu au curajul să treacă granițele. Încă din liceu, cu un spirit îndrăzneț, nonconformist și sincer, Vlad și-a permis să critice sistemul, modul în care era organizată școala, scriind articole tăioase la adresa unor aspecte bănciliste. Întrebat însă cum a văzut liceul ca elev și cum l-a perceput din postura de profesor (după terminarea facultății, a predat un an la Băncilă), a răspuns zâmbind că el mereu a avut o părere generală bună despre acest liceu, în ciuda accentelor critice din articolele sale. „Încă am impresia că văd ce nu văd alții în liceul ăsta. Am o imagine foarte bună și am multă încredere în el. Știu să descriu foarte bine un băncilist.”, ne-a împărtășit Vlad Țundrea, simțindu-se în vorbe dragostea și dorul de anii petrecuți în „Băncilă” ca tânăr artist în proces de formare.

După o scurtă lectură a unor paragrafe din articolele invitaților (”Agonia așteptării” de Raluca Anisie, în numărul 8 și ”Războiul educațiilor” de Vlad Țundrea, în numărul 7), scrise pentru revista „Alecart”, după o succintă prezentare realizată de moderator din care am dedus că literatura este numitorul comun al celor doi, cei prezenți în sală și-au putut forma o primă imagine, iar sesiunea Q & A s-a deschis. La întrebarea privind felul în care s-a simțit când a ajuns în Anglia, Raluca a răspuns prompt și sigur că ”da, au fost momente când eram doar eu cu mine însămi”, urmând apoi să își spună primele impresii ca boboc la facultatea din Sheffield: „nu e ușor să intri în contact cu oameni noi, necunoscuți, cu o limbă nouă”, „citești oamenii diferit, interacționezi cu ei diferit, însă sistemul străin fiind primitor și bine organizat, e ușor să te adaptezi la o universitate din Anglia.” Rugată apoi să își spună punctul de vedere asupra Colegiului Național, a declarat că nu i s-a părut un lucru bun, cel puțin pe vremea ei, că se punea accent doar pe materiile profilului, dezvoltând elevul prea unilateral. Ea fiind la mate-info, nu acorda atenție sporită celorlalte obiecte, amuzându-se de faptul că nu are cum să se plângă de stresul din liceu. A recunoscut că, deși citise foarte mult, a descoperit literatura abia în clasa a XII-a printr-o întâlnire fericită. De asemenea, a amendat sistemul românesc de învățământ care nu permite o libertate prea mare elevilor de a opta pentru anumite materii. ”Nu există o conștientizare a opțiunilor pe care le ai și a ceea ce îți place.” A povestit apoi că în Anglia a întâlnit liceeni care aveau o linie foarte bine gândită a drumului lor în viață, construită după un raționament puternic.

Pornind de la răspunsurile Ralucăi, Vlad Țundrea a fost întrebat dacă în timpul liceului punea accent doar pe specialitate, dacă ignora celelalte materii, afirmând în stilul său sincer că ”atelierul era miezul. Orele de specialitate erau cele mai mișto”, adăugând faptul că orele de română au reprezentat un mare pont, ajutându-l ca mai târziu să fie apreciat pentru modul în care știe să își prezinte produsele ca arhitect. „Nu mă simțeam mai incult față de elevii din alte școli pentru că eu nu făceam chimie sau fizică și nu văd de ce ar fi rău să consideri că pe primul loc e specializarea la care ai venit.”. Este de părere ca nu doar liceul, ci și facultatea de arhitectură sunt în sine orientative, „chiar dacă faci șase ani nu zice nimeni că după nu putem face mobile, graphic design sau web design.”.

În a doua parte a întâlnirii, Raluca Anisie a desenat prin câteva cuvinte o imagine a sistemului educațional din Anglia, afirmând că e mult mai bine structurat/ organizat decât cel din România. Comparând sistemul englez cu cel din Elveția, a observat că în Marea Britanie pentru obținerea unui job bun rezultatele din timpul facultății sunt relevante, în timp ce în Țara Cantoanelor, prestigiul universității pe care ai absolvit-o este suficient pentru a găsi o slujbă bine plătită. Când Raluca ne povestea despre anul de repaus pe care unii tineri din Anglia și-l iau după terminarea liceului pentru a proiecta cât mai bine viitorul, Vlad a completat-o: ”românul, în acest timp, și-ar face selfie-uri la festivaluri. Sau ar face oricum ceva nefolositor”, colorându-se astfel atmosfera cu râsetele elevilor din sală.

În timp ce Raluca dezvăluie faptul că doar într-un viitor îndepărtat, nedefinit, s-ar întoarce în România, Vlad punctează, din perspectiva arhitectului, avantajul de a rămâne ”înăuntru”, acela că aici ai posibilitatea nu doar să lucrezi la un birou, ”poți face și o casă și un bloc, poți ieși pe teren, însă în străinătate riști să te angajezi la un birou și să fii pus să lucrezi pe un singur departament pentru toată viața, riști să pierzi diversitatea de care poți avea parte aici.” Înspre finalul întâlnirii, Vlad a povestit câteva situații în care a fost pus ca arhitect, închizând acest subiect cu concluzia că „a lucra cu oamenii este cel mai dificil.”.

”Seriozitatea concentrată în locul nepotrivit naște minți deformate” este ceea ce ne avertizează Vlad Țundrea pentru a nu ne strica frumosul drum al liceului. Cheia spre a trece de orice într-un mod mai ușor este, pentru el, simțul umorului. De la Raluca Anisie rămânem cu o altă lecție, aceea că ”după ce terminăm o facultate, un master, nu trebuie să avem impresia că avem și un job ideal, dimpotrivă, găsirea acestuia presupune multă căutare, multă implicare.” Se încheie astfel întâlnirea cu cei doi absolvenți, lămurindu-se multe aspecte legate de ceea ce înseamnă să duci o viață „înăuntru” sau „în afară”.