Peștii cubanezi... sau cum ne salvăm identitatea prin literatură

Joi, 26 martie, de la ora 15.00, imediat după cursuri – nu în timpul programului, așa cum îi stă bine unui club de lectură autentic -, alecartienii se întâlnesc la Muzeul „V. Pogor” – Casa Junimii cu Bogdan-Alexandru Stănescu, pentru un dialog despre volumul Peștii cubanezi. Cartea va fi centrul unei conversații vii despre literatură ca formă de luciditate, despre diferența dintre persoană și persona, despre cum rămânem noi înșine într-o lume a măștilor. Între poveste și teorie, între biografie și eseu, întâlnirea promite nu simple răspunsuri, ci exercițiul unei gândiri care pune ordine și creează apropiere – exact ceea ce un licean are nevoie să exerseze astăzi.

Literatura ca antidot la uniformizare

Adela-Maria Roșca (clasa a XII-a, mate-info): Volumul de eseuri Peștii cubanezi reprezintă, înainte de toate, mărturia excepțională a scriitorului care învață și te învață să fii în primul rând cititorul ce sărbătorește erotica artei, într-un război purtat împotriva interpretării. Evitând să caute răspunsuri altundeva decât în prelungirea vastă a literaturii, BAS reușește să dea naștere unui ospăț al filosofiilor născute din poveste, unei împărtășiri din admirația față de operele și personalitățile scriitorilor ce devin peștii noștri cubanezi. Volumul studiază caracterul fascinației și al înclinației de a pescui figurile ce ne construiesc sufletește, dând măsura legilor noastre existențiale.

Ioana POPA (clasa a X-, mate-info): Internetul este nu doar spațiul în care interacționăm și care ne consumă din ce în ce mai mult timp, ci și cel care suscită tot mai multe dezbateri, fiindcă ne schimbă felul de a fi și ne poate expune unor situații imprevizibile. Deși se vrea un loc al dialogului, devine adesea unul al distanțării de ceilalți. În loc să apropie, uniformizează, în loc să clarifice identitatea, o diluează. În primul eseu din Peștii cubanezi, Bogdan-Alexandru Stănescu pune în lumină tocmai această ruptură: diferența dintre ceea ce suntem și persona pe care o afișăm fără ezitare pe rețelele de socializare, pe care o activăm fără să fim conștienți, ca să ne îndeplinim „funcția socială”. Dar această funcție devine în spațiul virtual un „mediu”, un „nimic” colectiv ce implică riscul de a se așeza peste identitatea reală până când o acoperă. De ce ar trebui un licean să citească eseistică și mai ales Peștii cubanezi? Pentru că volumul oferă mai mult decât opinii. Prin alternanța dintre poveste și teorie, dintre paradigmă și actualitate, autorul ordonează ideile, le dă coerență și propune un model de gândire argumentată, limpede, în care forța ideii și discernământul primează. Un model de care avem nevoie și pe care, prea des, îl ignorăm.

Persona, persoană și riscul de a deveni „mediu”

Sara VIERU (clasa a XI-a, filo): Principalele lucruri spre care tinde și de care are nevoie, în aceeași măsură, liceanul, mai ales în zilele noastre, sunt ordinea și apropierea.

Volumul Peștii cubanezi coboară marile figuri ale culturii de care elevul „se izbește” ca de niște statui de piatră și le supune unui proces de demistificare, completând lacunele care păreau să reducă autorii la o serie de nume impozante. Eseurile se construiesc unele pe celelalte; operele nu sunt decupate din context, ci întărite și susținute de cele care le precedă. Se formează astfel un spațiu de circulație a ideilor, în care liceanul este atras prin însăși ordinea lui interioară.

Bogdan-Alexandru Stănescu îmbină viața cu opera și ne propune o nouă coerență: una în care scrierile lui Sigmund Freud sunt, adesea, unele ale oglindirii, în care critica lui George Orwell la adresa standardului dublu al britanicilor are rădăcini încă din copilărie și, nu în ultimul rând, în care «literatura este și a fost de la bun început un spațiu al ambiguității și al dinamismului măștilor».

Teodora GIUGULA (clasa a XI-a, filo): Peștii cubanezi, volumul de eseuri semnat de Bogdan-Alexandru Stănescu, m-a impresionat prin forța limbajului, claritatea ideilor, dar și prin modul în care este redat contextul istoric al scrierii fiecărui eseu și al lansării fiecărui autor în lumea literară. Mă gândesc la eseul despre George Orwell, a cărui viață chinuitoare l-a ajutat să creeze atmosfera unor lumi tensionate, precum cea din 1984.

Bogdan-Alexandru Stănescu explică, într-un context extrem de actual, diferența dintre un stat și un text orwellian. Într-un stat restrictiv, tirania, frica și conformismul devin „forțe coercitive copleșitoare” care denaturează omul și îl limitează. Textul orwellian se constituie ca antidot oferit umanității împotriva cruzimii, iar vocea conștiinței libere devine o formă de rezistență împotriva fricii și a tiraniei.

În mod asemănător, am asimilat și eu volumul lui Bogdan-Alexandru Stănescu: ca pe o istorie lucidă și vie a poveștilor despre cum omul rămâne om prin literatura care îl formează.

Cum se construiește un clasor de idei vii

Maria OGLINZANU (clasa a XI-a, filo): Peștii cubanezi este mult mai mult decât o carte de eseuri. Timbrele cu pești cubanezi, colecționate de Bogdan-Alexandru Stănescu într-o copilărie în care coborârile din apartamentul cu două camere însemnau coborâri în Infern, iar colecționarea unor vietăți subacvatice, ce nu păreau să aparțină aceleiași lumi ca a noastră, devenea o nouă definiție a Paradisului dantesc, se preschimbă în timbre care surprind chipuri ale scriitorilor ce au avut curajul să simtă într-o societate ce promova uniformizarea.

Ceea ce fascinează în eseurile lui BAS este tocmai posibilitatea de a ne crea noi înșine propriul clasor, propriul acvariu cu pești cubanezi, fie el literar sau nu. Începem să surprindem și să înțelegem diferența dintre persona și persoană, dintre noi atunci când suntem singuri și noi în clipa în care suntem înconjurați de alții care, la rândul lor, poartă măști.

Bogdan-Alexandru Stănescu oferă fiecăruia posibilitatea de a-și crea un clasor nu cu biografii, ci cu povești, nu cu lecții sau definiții, ci cu experiențe și trăiri.

„orice biografie este în cele din urmă un eseu.”

Nicoleta Munteanu (profesoară): Cine e adevăratul „personaj” al acestor eseuri? Fiecare dintre scriitorii analizați și textul lor. La un prim nivel. Autorul însuși, cel care adună în acest volum-clasor de reflecții și reflexii acele piese rare, grăitoare pentru sine și revelatoare a sinelui (uman și auctorial), acei „pești cubanezi” – exotici, rari, esențiali – față de care fascinația nu rămâne la stadiul de privire adoratoare (necesară, dar nu suficientă), ci devine instrument de scormonire/scrutare, făcând a sa o construcție (de gând și de uman) ce a fost a altuia. Înălțând un edificiu – cultural și afectiv (Liiceanu) – al celui care îi „colecționează”: Bogdan-Alexandru Stănescu. Și, aș îndrăzni să spun, nu în ultimul rând, „personajul” acestor eseuri este lumea noastră, lumea de azi, explicată prin oglindirea în devenirea secolului trecut. Ce rezultă, e o imagine a personei/a multiplelor persona în spatele cărora se află persoana. Care astăzi e tot mai fragilă ca urmare a impactului rețelelor sociale, a spectacolului omniprezent, a asaltului interpretării (în linie ideologizată). Poate că adevăratul personaj al acestor eseuri este chiar oglinda în care persona și persoana își dispută teritoriul. Analizată eseistic:

„Cred că orice biografie este în cele din urmă un eseu. Cunoașterea unui scriitor, cunoașterea unui om, chiar și atunci când dispunem de documente care ne arată că în fiecare zi din viața lui a mers din punctul X în punctul Y, a mâncat de trei ori, a iubit pe Z și a avut exact aceste probleme medicale – toate acestea nu spun absolut nimic despre om. Ce putem face este să construim, ca pe un eșafodaj, premisele unei existențe, astfel încât să putem presupune existența unui hău întunecat în care s-au aflat dorințele, instinctele, durerile și năzuințele omului respectiv. Să crezi că le poți intui utilizând sursele biografice – aici e un orgoliu vecin cu inocența.”